- fragment de corespondenta:

Nu am sa raspund decat daca ai sa comunici in lb romana, engleza nu este atat de puternica si personala. De exemplu un compliment in limba romana este mai puternic decat in orice alta limba, o injuratura este mai dureroasa. "Cacat" este mai dizgratios ori mai accentuat (expresiv dezamagitor) decat "Shit".
Este mai puternica pentru ca este limba materna, ceea nu trebuie sa uitam niciodata.
Imi pare rau sa vad ca prima generatie de "vanatori de multinationale" a lasat mostenire prostul obicei de a implementa limbajul business in viata personala, incercand astfel sa-si mai aplaneze parerea de rau ca traiesc in tara asta sau din dorinta de a fi internationali.
Dar nu cred ca daca iubitul iti spune "I love you!" este mai magulitor, mai serios si mai emotionant decat "Te iubesc!".

"La tatzi ni-i greu"

Ni se intampla tuturor. „La tatzi ni-i greu”- vorba culeasa de pe undeva.

Fiecare purtam un ceas care ticaie neincetat si nu se poate da pe pauza sau inapoi. Chiar si timpul in care scriu aceste randuri, clipele in care tu le citesti, nu se vor mai intoarce. Merita sa-ti pierzi timpul cu ce am scris? E mai bine decat sa-ti pierzi timpul pe nimic. Cand citim aflam informatii care sa ne ajute pe viitor, devenim mai eficienti; ori aflam ce ganduri au avut altii si confruntam cu ceea ce se intampla cu noi, aducandu-ne aminte de cine vrem sa fim. Important e ca mintea lucreaza si suntem contienti ca existam.

Ce am facut cu viata noastra? Intrebarea ne-o punem in situatiile grele, constienti de suisuri si coborasuri, cand lumea care era a noastra sufera modificari majore. Privim in urma si suntem multumiti, mai mult din asentiment ca nu se poate schimba nimic din trecut; si in ce urmeaza speram sa ne descurcam mai bine. Dar cand lumea ti se schimba, e dificil sa o iei de la inceput.

Este socant sa-ti dispara cineva din familie. Parinte, sot, sotie, copil. Este o tragedie, te simti neputincios si neintreg, lumea care o stii tu este schimbata. Apoi cu timpul uiti, persoanele care nu mai sunt langa tine devin amintiri. Te adaptezi. Alteori, in functie de ce insemnau pentru tine, e posibil sa nu-ti mai revii niciodata. Cauti o cale de a te vindeca, ai nevoie sa gasesti un scop pentru un viitor care pare ca nu-si mai are rostul.

Pierderea serviciului, carierei profesionale, se aseamana cu pierderea unui membru din familie. Ani, mii de zile din viata ta, le-ai petrecut alaturi de colegi, le cunosti viata mai bine decat ale unor rude. Si ei dispar deodata. Instabilitatea si nesiguranta se instaureaza ca o teama in sufletul tau, grija pentru viitor si pentru cei dragi te macina, iti blocheaza si ratiunea. Dar cel mai dureros este sentimentul de rusine, intai pentru ca nu ai mai fost dorit, si apoi fata de tine si cei dragi, te simti vinovat pentru ca ai destabilizat modul comun de viata. Aceasta vinovatie este si mai puternica cand iti dai demisia fara a avea o alternativa similara, doar pentru ca nu ai mai putut suporta, ori ca ai simtit si evitat o concediere, pastrandu-ti deminitatea.

In numele stabilitatii si a inlaturarii temerilor de viitor suntem capabili sa ne sacrificam. Nu conteaza ce ne-am fi dorit, fercirea se transforma in ceea ce e bine pentru binele comun, al partenerului de viata si al famliei. Uitam ca am fi fost fericiti sa facem ce ne place, este important sa asiguram viitorul.

Perioada de la atingerea majoratului si pana la casatorie este cea mai placuta. Avem ajutorul neconditionat al parintilor si in liniste ne alegem viitorul, ne pregatim pentru a trai. Cei care se casatoresc tarziu nu o fac pentru ca nu au gasit persoana potrivita, ci pentru ca aceasta stare de bine sa dureze mai mult. Oamenii obisnuiesc sa-si aleaga un profil, cine vor sa fie, cum vor sa fie. Reusesc sa aibe modul de viata propus, iar apoi fac compromisuri, fac sacrificii pentru a conserva acest statut. Daca viata il tavaleste si apare o schimbare majora, el insusi nu nu-si mai gaseste locul in propriul tablou imaginat.

Un concept motivational spunea ca: „Oamenii care au construit imperii s-au aflat la un moment dat intr-o astfel de situatie, au fost nevoiti sa ia hotarari cu privire la viitor”. Nu am retinut exact, e dintr-un film. Sa ne imaginam ca am ajuns politist, dar toata viata mi-am dorit sa am un restaurant. Cum as putea face o schimbare atat de majora? Nu ai curajul sa schimbi modul de viata al persoanelor care le iubesti, te sacrifici si continui. Dar daca ajungi intr-un astfel de moment, cand renunti la slujba pentru ca nu te mai regasesti in ea, sau ti-o pierzi pur si simplu, e de preferat sa vezi in asta o ocazie. O oportunitate de a-ti urma visul, de a fi fericit. Copilul ar trebui sa vada un model in parinte, sa il admire pentru curajul de a-si urma visul. Sa aibe eroul lui.

Sunt constient ca nu pot spune asta oamenilor disperati, carora le e rusine de copiii lor pentru ca nu au ce pune pe masa. Ai invatat copilul cu un mod de trai si acum te doare cand esti nevoit sa-i refuzi un lucru ce inainte parea obisnuit. Criza economica a schimbat multe vieti. Chiar de ai incredere in copilul tau si stii ca va intelege daca ii explici, pe tine tot te doare. Gaseste un scop, explica-i ca sunt necesare sacrificii, fa-l mandru de ele.

Eram falosi cu realizari ipocrite. Statul nostru social era reprezentat de marca si categoria masinii care o conducem, de casa care o detinem. Am schimbat caldura unui camin pe lux. Acest lux cere sacrificii, o munca mai asidua si griji mai multe, indepartandu-ne de adevarata calitate a vietii: timpul petrecut cu cei dragi. Cand esti ingandurat esti absent langa ei, uiti sa te bucuri si sa fi cu sufletul aproape de ei. Uita-te la ei, lasa iubirea sa te copleseasca, vei simti un fel de fericire si nimic altceva pe lume nu conteaza atat de mult.

Concediile petrecute in locuri scumpe au devenit o dovada de potenta, nu o placere. Muncesti ca un robot tot anul, amani alte distractii si bucurii, asteptand acest concediu care trece ca o clipa. Ca apoi sa-ti hranesti rabdarea pana la urmatorul concediu, privind fotografiile ce ar trebui sa dovedeasca ca nu ai trait degeaba. Dar tu stii ca nu e asa, ai facut troc cu viata pentru acele cateva momente de orgoliu cand arati cunostintelor fotografiile din concediu.

Am cunoscut oameni care devin nervosi si nelinistiti daca nu se duc sau ies undeva in weekend. Indiferent daca se distreaza sau nu, ei trebuie sa faca ceva, sa-si spuna ca nu au pierdut timp din viata. Sa aibe ce povesti. Parca a devenit mai important sa povestesti decat sa traiesti. Pot sa stau cu prietenii in spatele casei si sa bem un vin ieftin, dar sa socializam, sa glumim, sa radem, sa ne distram. Sa privim copii cum se joaca pe langa noi si sa ne bucuram de distractia lor. Este mult mai important decat sa stau la o masa simandicoasa si sa n-am cu cine schimba o vorba, sau sa ascult baliverne spuse cu o importanta exagerata, numai ca sa pot povesti in ce loc minunat am fost, ce lume am vazut. Nu conteaza locul, conteaza cu cine iti petreci timpul. E placut sa calatoresti, sa vizitezi, sa iesi din cotidian. Dar avid de cunoastere, pentru tine, nu pentru a dovedi altora. Daca ceilalti sunt invidiosi nu inseamna ca te admira sau te respecta. Doar prostii se ploconesc in fata avutiei.

Mi-a fost greu sa regasesc placerile simple, care coloreaza viata. Am pierdut sau renuntat la tot: „statut social”, parinti, familie, prieteni si colegi. Nu stiu de unde am gasit puterea sa continui. In cele mai placute amintiri ale lui, omul nu e singur. Am inceput prin a face ce mi-am dorit, chiar daca parea ca nu mai are rost. E placut sa ai realizari, doar ca le am singur. Dar nu disper, sunt increzator. E ca si cum as astepta metroul, ma uit la tunel si nu-i vad luminile ca vine, dar sunt convins ca va apare. Eu doar trebuie sa stau acolo si sa-l astept.

Mi-am regasit sufletul. Si il deschid tuturor, e atat de placut. Oamenii sunt la inceput nedumeriti de cum pot fi atat de sincer si deschis, dar apoi ma simt si ii simt aproape. Nu imi ascund slabiciunile, nu pozez intr-un personaj anume, iar ei imi raspund cu acelasi bun simt si sinceritate. Am pus la masa mea bogati si saraci, s-au simtit la fel de bine. Pana la urma toti suntem oameni. „La tatzi ni-i greu!”

Tchudesnaiya traznaiya

M-am uitat pe cateva scrieri de-ale mele de pe vremea cand tineam jurnal in loc de blog. Si m-am ingrozit. Omul, cand nu-i mai pasa de el, cand nu-l mai intereseaza respectul de sine, se goleste si timpul prezent nu exista, ajunge sa faca lucruri care in mod normal constiinta si principiile care l-au format nu il lasa macar sa le gandeasca. Daca nu as sti ca sunt adevarate as fi crezut ca sunt plasmuirea unui obsedat. O sa dau un exemplu:

„Mi-e greu sa deschid ochii. Am simtit lumina zilei, trebuie sa fie dimineata.

Si brusc, fara sa-mi doresc, imi aduc aminte cum am adormit. Ma uit la femeia de langa mine si o contemplu cum doarme adanc. Inca si-a pastrat frumusetea, la 37 ani a ajuns la o desavarsire feminina cum rare femei ajung. Trasaturile sunt inca tinere, trupul tare ca urmare a anilor de practica sportiva.

Nu mi-am dorit sa ajung in pat cu ea, dar nici dezgustat n-am fost; experienta ei a fost incitanta. Si am simtit-o cum vibreaza, cum i-a tremurat carnea de pofta. Sex caritabil, cu beneficii de ambele parti.

Mi-e foame...

Imi e prea lene sa ma imbrac si cotrobai prin bucatarie sa fac niste sandwichuri. Impresionanta casa, impresionant frigiderul.

- Da-mi, te rog, un suc daca tot esti acolo.

"Tu cine mai esti?" - imi vine intrebarea in minte. Dar nu zic nimic, glasul mi-a disparut. Tricou si bikini, picioare lungi, cele mai drepte picioare. Ochii albastri mi-au citit gandurile.

- Sunt Ana, Mihaela e mama mea.

Cum inca eram agatat de usa frigiderului am scos o cutie de suc si l-am servit in doua pahare. Surprinzator, nu mi-a fost rusine ca-s despuiat complet. M-am asezat pe un scaun si am invitat-o la masa, vroiam sa evit cumva peisajul cu barbatia mea in erectie.

- Nu esti destul de mare sa fi fata lui Miki?

- Tu nu esti prea mic sa fi cu Miki? Am 20, m-a facut la 17 ani. De altfel, multa lume ne ia drept surori. Vad ca esti OK, macar i-ai tras-o bine? Cred ca da, v-am auzit azi noapte. Avea nevoie, nu si-a mai pus-o de 1 an, saraca.

Sa ma inec cu sucul. Pe cat de frumoasa, pe atat de nerusinata.

- Mi-am dat seama dupa ce foame are. Imi cer scuze daca n-ai putut dormi.

- Ah nu, nu e nevoie. Mi-a placut sa aud. Mereu m-am gandit cum se simte cand m-aude pe mine. Semanam, si eu tip...”

Nu pot posta si continuarea. E prea neguroasa si denigranta, astfel de intamplari au amplificat dezamagirile mele. Sistemul meu de valori parea fals, ca un basm inghitit de realitate.

Am trait intamplari ciudate. Uneori amuzant de ciudate, ca o anecdota. Tin minte ca, pe fremea cand eram fecior de litoral, am abordat doua fete intr-o seara, in discoteca Why Not din Neptun. Nu-mi hotarasem „target”-ul, amandoua erau frumoase, plus ca am un stil propriu, am rabdare sa astept pana imi dau seama cu care functioneaza chimia mai bine. Si nu dau navala, duc o conversatie comuna si neutra pana cand mi se hotareste soarta, las femeia sa decida, mai mult din cauza ca vreau sa fiu dorit, nu acceptat.

S-a facut tarziu, ele erau cazate la Eforie Nord, erau doar pentru distractie in Neptun. Primul tren spre Eforie era la 6 dimineata. Sunt un barbat galant, m-am oferit sa fac rost de o camera la un hotel, doar cunosteam receptionerele, toate fiind din orasul meu. Le-am insotit la H.Prahova si am facut vorbele, mi-am facut datoria de cavaler.

- Hai sa mai luam ceva de baut si mai stam la taclale. – mi-au propus.

Oricum eram beti, ce mai conta o sticla in plus din barul hotelului? Am promis ca sunt cuminte, si cand promit asa fac. Intotdeauna. E si asta o strategie, se enerveaza pe dezinteresul meu si devin disperate.

Ne-am imbatat si mai tare, am apropiat paturile sa avem loc toti trei si am dormit imbracati. Ceva firesc. As vrea sa-mi aduc aminte numele lor, e de demult, nu reusesc. Pentru a se diferentia, uneia am sa-i spun Adina si celeilalte Beatrice. Beatrice a adormit imediat, mai putin rezistenta la alcool. Asa ca am vorbit cu Adina in continuare, sperand sa adormim.

La un moment dat se ridica sa faca dus, dupa cinci minute ma invita si pe mine. Am facut dusul impreuna, am facut ce trebuia, ne-am intors in pat si am adormit epuizati. Tot timpul asta Beatrice a dormit bustean, rapusa de oboseala si alcool.

Spre dimineata, foarte dimineata, inca nu apucasera zorii, ma trezesc sufocat pentru ca Beatice ma tinea de nas si ma mangaia pe frunte. „Shht! In liniste.”- mi-a soptit. Si mi-a aratat baia, sa facem un dus. Ce mai deja vu!

Sunt curios ce s-a intamplat dupa ce am plecat, cand au putut sa-si faca confidente cu un aer misterios: „Stii, fata, eu am pus-o cu ala azi noapte!”

.

A da sau a darui...

Mi-am luat vacanta de la blog. Acum l-am recitit cu alti ochi, unele lucruri sunt interesante, altele au ajuns sa ma plictiseasca si pe mine. A fost perioada mea de revolta si de instabilitate, o cautare a sinelui.

I-am spus unei femei intr-o zi: „ Pun pariu ca daca te mangai pe sira spinarii inca mai stii sa te arcuiesti...” Si mi-au ramas cuvintele in minte, m-am analizat si am incercat sa-mi raspund: ”Dar eu oare mai stiu?”. Si am descoperit mult patos in mine, o foame launtrica si o dorinta de viata cum n-am avut-o pana acum. Eram pierdut, si daca nu se intampla probabil nici nu ma regaseam. Devenisem prea incordat, prea fanatic sa cuceresc lumea... Am ajuns la o singura concluzie: tot trecutul meu m-a pregatit pentru ce urmeaza. Viata continua in functie de ce esti capabil sa primesti, cand refuzi cu incapatanare sa faci pasi, marunti sau cum or fi, nici nu te urnesti din loc. Cineva mi-a spus: „Am facut o estima, am tras linie si inca mai stau pe ea, m-am blocat in ea”

Necunoscuti m-au invatat despre prietenie, cum sa-ti iubesti pur si simplu prietenul.

Altii m-au invatat sa-mi redescopar gustul pentru arta, sa ma emotionez si sa ma bucur de muzica, de dans, de un desen, de literatura si de vremea frumoasa de afara. Iar femei m-au invatat despre mine, sa-mi descoper sexualitatea, tandretea, si mai ales recapatarea increderii in mine. Am fost ispita sau am fost ispitit, manipulator de senzatii sau receptor... experiente ce au fost necesare pentru a invata despre a da si si a te bucura in a primi, ca niciunul intr-o relatie sa nu se simta nedreptatit.

Cantitatea increderii in sine este cauza multor manifestari comportamentale. Cand e prea putina aduce frustrari, instabilitate, precautie excesiva. Iar cand e prea multa te induce in egoism, tendinta de dominatie, falsa perceptie. Nu trebuie sa fie decat suficienta.

Lumea e asa cum vor ochii nostrii sa o vada...

...................................................................

A da sau a darui... Cand dai de la tine, cand dai din tine, cand cheltuiesti timp pe cineva, este o investitie in acea persoana si ai asteptari conforme sacrificiilor, vrei sa primesti inapoi macar ce ai dat. E un imprumut. Si cel mai mult dai din ceea ce ai dori sa primesti. A darui e altceva, oferi cu participare sufleteasca, si esti tu multumit mai intai. Nu din nevoi personale, doar din afectiune. Si ce ai daruit e un bun plecat, ramane acolo unde l-ai oferit.

Si a primi... Cand te obisnuiesti sa primesti devine o normalitate, ajungi sa crezi ca e un comfort care ti se cuvine, uiti sa mai apreciezi. Cand nu se mai intampla te intrebi de ce si-a schimbat sentimentele, nu-ti trece o secunda prin cap ca acea persoana mai ia si pauze. Cand inveti sa te bucuri de ceea ce primesti, darul prinde insemnatate, isi atinge scopul si il faci fericit si pe cel care si-a dat atat de mult interes pentru tine. Pentru ca vrei sa-l faci fericit, ti-o doresti si vrei sa-i daruiesti.

P.S. (pt cine stiu eu): In mintea mea te-am luat in brate... Iti simt bataile inimii pe piept si repiratia-ti calda pe gatul meu. Vreau sa te strang tare, sa alipesc sufletul tau de al meu; inchid ochii si imi umplu plamanii cu aer, ca apoi sa expir incet, sa ma descarc lin de sentimentele ce m-au umplut, sa fac loc de liniste si satisfactie.

Femeia ca valul

Femeia este ca valul*. Are momente cand este exuberanta, optimista, plina de viata, si perioade cand este ingrijorata, fara chef sau pretentioasa. Nu ai ce face, trebuie sa intelegi ca asa este ea.

Menstruatia este un mare disconfort, poate deveni un chin. Difera de la femeie la femeie, in functie de organism - indiferent de cum o afecteaza, are efect si asupra comportamentului. Am incercat sa-mi inchipui cum m-as simti daca as umbla toata ziua cu scutecul intre picioare, pentru ca fac pe mine. Foarte inconfortabil. Si asta nu e nimic, simptomele sunt cele care sunt de suportat.

Cum ar fi sa ma doara burta ca atunci cand mi-e foame si sa n-am cum sa ameliorez; cum ar fi sa ma doara rinichii in fiecare luna? Sa am frisoane, sa-mi vina sa-mi tai sanii, sa ma doara spatele incat sa nu mai pot sta in picioare? Si... in acelasi timp sa am migrene?

Cu multi ani in urma am avut crize de gastrita. Cand ma durea nu suportam pe nimeni langa mine, orice conversatie ma deconcentra de la crampele cumplite, ma luau pe nepregatite. Imi venea sa urlu la cel care scotea un singur cuvant in soapta, de aceea ma retrageam singur pentru binele meu si al celorlalti, pana trecea valul de criza. Prin asta trece femeia luna de luna, cu zambetul pe buze si cu toleranta fata de ceilalti.

Unde esti, femeie, sa te iubesc?

______________________

* Femeia este ca valul- expresia am citit-o pe undeva, ce nu e al meu nu-mi atribui
.

De ce se stinge iubirea

De ce se stinge iubirea?

Motivatiile sunt multe. Si invocam mult mai multe. Mi-a placut o vorba a unui prieten: ”Acolo unde nu exista solutii, exista explicatii”. Iti justifici in fel si chip, dar cel mai important factor este dezamagirea.

Cand iubesti iti pui sperante, faci planuri, ai dorinte, ai asteptari de la cealalta persoana conform sacrificiilor. Si de aici deriva: te astepti sa fie intr-un anumit fel si te dezamageste sa descoperi ca este exact cum nu iti doreai; tanjesti la senzatia de bine cand esti cu ea si nu se mai intampla, ba mai rau; apropiere care devine departare; etc.

Persoana - fie barbat, fie femeie. Cu cat te dezamageste, cu atat iubesti mai putin. Cand trebuie sa dai explicatii nu stii sa exprimi sentimentul, cauti sa identifici motive care se dovedesc a fi puerile, unele chiar neadevarate. Pur si simplu se stinge iubirea.

Ca sa poti explica cu adevarat trebuie sa-ti povestesti toata viata, sa fi inteles si analizat subiectiv. E ca si cum ai intreba un doctor cum de si-a dat seama de boala pentru care a dat diagnostic. Ar trebui sa-ti povesteasca 6 ani de medicina, plus cei de experienta, ca sa intelegi.

.

...fara seaman...

- Desigur, zise vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume...

Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiţi de-ai tuturora. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. Ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie. Şi-apoi, priveşte! Vezi tu, colo, lanurile acelea de grâu? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-e de folos. Lanurile de grâu mie nu-mi trezesc nici o amintire. Şi asta-i trist! Tu însă ai părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat când mă vei fi îmblânzit! Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine. Şi-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu...

- Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim, zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei cu adevărat să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!

fragmente din "Micul Print" de Antoine de Saint-Exupéry

Constatare

Constat ca sunt foarte plictisitor cand nu sunt dramatic.

(autovictimizare - Da, fata, asa ii spune. Foarte bine, stai jos, nota 4!)

P.S.: Chiar daca ai dreptate, Alinooo, lesbo-diavola mea, chiar daca te iubesc, sora mea, tot nu te iert. O sa vina ea, vremea razbunarii, exact cand nu te astepti. Multumesc, ai tinut cu mine. In curand un post despre tine?

Remuscari?

Intrucat era deja peste ora 23.00, mergeam la alimenatara mea favorita, cu program non-stop. Cred ca singura care o stiu din cartier, pentru ca numai noaptea simt nevoia cumparaturilor. In drumul meu m-am intersectat cu un tanar de 18-19 ani, avand alaturi un pusti de 8-9 ani. Accidental am auzit discutia celor doi, cel mic ii spunea celui mai mare, foarte nervos si foarte printre dinti: „Desfa-l odata, ca te omor cu bataia, bagami-as xxxx in ma’ta!” . Ati inteles bine, cel mic il certa pe cel mai mare, care radea ca un natang si se scuza: „imediat, ca nu reusesc”. Mi-a venit sa-i iau la bataie pe amandoi, pe ala mic pentru nesimtire si sa invete ce e corectia, iar pe cel mare ca tolereaza proasta crestere si incurajeaza dezvoltarea unui caracter suburban.

Nu m-am oprit pentru ca m-am gandit la lege si la drepturile fiecaruia, cu legea ma descurc eu, suntem cunostinte vechi, ci m-a oprit inutilitatea acestui gest. Daca aveam la indemana parintii celui mic, pe ei da, i-as fi luat cu mine si le-as fi aratat cat mult rau exista in lume. Le-as fi aratat poze cu copii violati si ucisi in chinuri, le-as fi aratat ca exista oameni subumani, care sunt mai rai ca fiarele. Pentru ca animalele o fac pentru supravietuire, pe cand psihopatii o fac din senzatie; pentru ei este o emotie putin mai puternica decat cu ce sunt obisnuiti, ii face sa simta ca traiesc. Si aceste bestii ajung asa pentru ca le-a lipsit educatia, grija si interesul parintilor cand erau mici. Exista posibilitatea ca odrasla lor sa ajunga asa sau chiar victima daca mai umbla la miezul noptii pe strazi. Toate aceste ganduri le-am parcurs intr-o secunda.

Nu le-am altoit o corectie, dar nici nu m-a lasat inima sa ma fac ca nu ma deranjeaza. Si sunt destul de barbat sa nu ma mint si sa spun ceva cand merita spus. Ca sa te inteleaga un chinez, care nu cunoaste alta limba, trebuie sa vorbesti chineza. Iar un sfat este bagat in seama daca il respecti pe cel care o spune. Daca un nebun imi spune sa ma urc pe Casa Poporului, normal ca nu am s-o fac. Dar cand mi-o spune un om care il apreciez, si am incredere in judecata lui, si ma indeamna sa urc pentru ca e un peisaj sublim, o amintire placut puternica, sau o emotie memorabila, ... da, atunci o fac. Ii gasesc un rost, mi-a spus-o omul ala, si incerc sa ma conving.

Deci mai intai a trebuit sa ma fac respectat in cateva secunde, ca apoi sa emit sfatul-cearta. Pe limba lor. Ala mic a stat putin, a cumpanit situatia si, dupa o judecata de cateva secunde, m-a injurat. Nu m-am enervat, i-am lasat sa plece hlizindu-se, asa merit daca ma bag si imi pun mintea cu copii. Mi-am vazut de drumul meu.

Si totul s-ar fi terminat aici. Daca nu as fi cum sunt. Cand m-a injurat mi-am adus aminte de un altul care intr-o intersectie semaforizata a venit la geamul masinii si m-a amenintat: „Daca nu-mi dai 5 lei iti zgarii masina!” I-am raspuns cu: „Marsh, mah, ca te impusc.”

Pe nevazute, pe nebanuite, pe neauzite in zapada asternuta, am ocolit in viteza toata parcarea de masini. Si surpriza a venit fulgeratoare, i-am tras un sut in buci de a sarit un metru in sus. Apucasem sa agat o nuia din tufisuri, l-am aplecat pe genunchi si l-am plesnit cu ea pe fund pana a inceput sa tipe: „Nene, nu mai da, ca nu mai injur!”

Ce am realizat cu asta? Nimic. Nu ma intereseaza daca am gresit, si nici daca e corect. Poate fi si ilegal. Ce n-as fi dat eu sa-i identific parintii... Sunt rau? Nu stiu, sunt cel care trebuie, cand trebuie. Sa ma simt vinovat? Fapta mea s-a deosebit fata de a celor care maltrateaza copii?

Nu am razbunat o lipsa de respect, am vrut sa fiu doar un eveniment neplacut in viata acelui pusti. Sa se gandeasca ca actiunile sale atrag si consecinte, sa se gandeasca mai bine cand decide sa fie rau. Cine stie, poate la final chiar a fost un gest inutil.