Printesei mele Denisa-Maria,
cu multa dragoste.
Tati
Aceasta povestire nu se citeste indestulat.
Daca incalzirea vremii a fost in stare sa topeasca mormanele de zapada, a reusit sa scoata si poporul din casa. Fiind duminica au imbracat haine elegante, femeile si-au aratat picioarele, iesind la promenada cu setea de aer a unui inotator ce a stat mult timp sub apa. Ochii lor spun totul. Ochii avizi de a vedea alti oameni... ba si mai exact, ochii avizi de a vedea in ceilalti oameni daca sunt remarcate. Femeile sunt dependente, au sete de a fi remarcate, de aici si obisnuinta de a se machia, de a se infrumuseta. Ele nu se vad decat in oglinda, expresia ca se fac frumoase pentru sine se refera la increderea pe care o capata atunci cand stiu ca si-au subliniat atractivitatea.
„Unele nici nu realizeaza ca machiate sunt mai urate, pentru ca pur si simplu nu stiu cum sa o faca.” – gandi el. Dar o fac pentru increderea in sine. Daca ar fi fost femeie s-ar fi dus la un make-up artist si ar fi incercat diverse variante pana s-ar fi decis pe cele mai bune. Apoi ar fi invatat ca un elev silitor cum se fac aceste machiaje pe sine.
Cine stie, poate chiar asta fac femeile. Sau doar unele, cele care se machiaza cu succes.
- Domnule, doriti un buchet de flori?
- Pentru cine, domnisoara?! – raspunse iritat, caci era singur la masa. Apoi isi regreta iritarea, in fata lui statea o fetita imbracata toata in rosu. Pantofiori rosii, sireturi rosii, ciorapi rosii, rochita rosie... Un fel de bereta pe cap, si aceasta de culoare rosie. Parul negru curatel si pieptanat frumos era prins in cleme, pe fata afisa un zambet larg si placut. 9-10 ani, presupuse. Spuse automat „domnisoara” ghidat de vocea cristalina.
- Poate asteptati o domnita frumoasa, ori va indragostiti de o trecatoare si ii veti darui florile sa-i cuceriti inima... –zambi fetita.
Zambi la randul lui amuzat mai mult de naivitatea cu care i s-a raspuns, decat de naivitatea ideii. A placut-o. Ar fi cumparat un buchet de trandafiri doar pentru a-i face pe plac, dar nu-si mai permite astfel de capricii. Vindea doar trandafiri, si ei rosii. Erau asezati intr-o ordine practica pe un cos de rachita, inveliti in satin rosu. Ii amintea de „Scufita rosie”, pantofiorii si imbracamintea erau dragute ca din poveste.
- Imi pare rau, fetita draga, nu am pentru cine cumpara. – spuse cu regret.
Fetita multumi frumos, si pleca in cautare de alt musteriu. Vazu intr-o micro-expresie scurta de pe fata ei un regret adanc, rascolitor. Insesizabil pentru ochii neantrenati, nu si pentru el. Dupa zece minute inca se gandea la fetita in rosu. Spera ca revederea cu Mihai sa-i alunge gandul, dar la aparitia lui se incapatana:
- Mihai, cati bani ai la tine?
- Nu stiu, vreo 200 lei in afara de cati o sa bem azi...
- Imprumuta-i pana saptamana viitoare. Si eu am tot 200, da-i incoace.
Cauta fetita cu privirea.
- Scufita Rosie, cum te numesti? – striga dupa ea.
- Adelina, domnule.
Cu pasi marunti si repezi se apropie zambind de masa lor.
- Cat costa un trandafir?
- 7 lei, domnule. La piata de flori costa 6 lei.
- Uite cum facem, iti cumpar toate florile. Cu o singura conditie, sa spui povestea ta. Apoi esti libera sa oferi flori cui vrei tu, doar sunt platite.
Ochii ei se luminara. Apoi se umezira.
- Dar, domnule... –spuse incet. Eu nu pot sa va spun povestea mea. E trista. Nu doresc sa va stric ziua, e o vreme asa frumoasa ...
*****
Dupa ce Adelina a implinit 8 ani mama ei a avut un atac cerebral ramanand partial paralizata, leziunea afectandu-i o parte a creierului responsabila cu intelegerea. In functie de partea vatamata unele persoane inteleg dar au dificultati in a articula vorbirea, altele – ca in cazul mamei – au dificultati de intelegere, in schimb vorbesc mult si fara noima. Se implinesc doi ani de cand Adelina se ingrijeste de mama ei, fara un sprijin financiar sau fizic, castigand bani din vanzarea de flori pe la mesele localurilor din Bucuresti. Nu a lipsit o ora de la scoala, este o eleva silitoare, nu stie ce este un calculator, nu a vazut de foarte mult timp un film de desene animate. Nu are platit cablul tv de la accidentul mamei, si din timpul iernii – pentru ca a avut de ales intre intretinere si plata energiei electrice – nu are nici curent. Nu si-a permis sa tina mama in frig.
In afara de cheltuielile de supravietuire mai este nevoita sa suporte si costul tratamentului. Un copil se straduie de 2 ani sa ingrijeasca pe mama ei, muncind pentru a supravietui impreuna. Mama ei nu a avut o slujba cu acte formale, s-a ocupat cu curatenia in biserica si pe la diferite persoane. Nu a putut beneficia de asigurare. O scurta perioada de timp parintele a facut cheta pentru ajutorarea mamei Adelinei, dar cand acesta a murit si el, sprijinul bisericii a incetat. Nimeni nu mai stie despre Adelina, despre greutatile ei. Ea evita sa povesteasca, ii este teama ca statul o va indeparta de mama ei; cineva i-a spus ca daca statul va afla vor fi despartiti pentru totdeauna.
Dupa serbarea de sfarsit de an a cerut unei colege costumul cu care a interpretat „Scufita Rosie”, a mers la Piata de Flori si a cumparat 10 trandafiri. De atunci vinde flori, prin Centrul Vechi sau prin localurile de pe Dorobanti sau Decebal. Ii este frica sa treaca strada, sa nu o loveasca masina si mama ei sa ramana fara ajutor.Se deplaseaza cu metroul pentru ca este mai simplu, alege ca locatiile sa fie pe partea cu gura de metrou. Anul trecut a mers prima oara cu autoturismul, tatal unei colege a condus-o acasa cu masina dupa repetitia pentru serbare. Simtea ca-i sare inima din piept. Nu a putut impartasi emotia, nu putea spune colegei de teama ca nimeni sa nu afle de mama ei. A avut grija tot timpul ca la scoala sa ia note bune, la sedintele cu parintii sa nu se observe lipsa mamei. A scuzat-o compatimand ca fiind cu un singur parinte, mama e nevoita sa munceasca mult.
Mama este o fire blanda, dar acum este bolnava. Nu se poate misca fara ajutor, nu poate gati, abia acum mananca singura... Dupa accident nu a mai putut citi, a invatat-o abecedarul cum a invatat ea la grupa pregatitoare. Din cand in cand mama ei are accese de furie, ii intelege neputinta. Cat timp mama striga fara noima, Adelina se retrage in bucatarie si plange. Plange si se roaga in genunchi la icoana de pe perete, cu mainile impreunate, asa cum a invat-o parintele Nicoara. Il roaga pe bunul Dumnezeu sa-i tamaduiasca mama.
Mama se va face bine, asa i-au spus si doctorii - sunt multe sanse sa se faca bine, multi o fac. Trebuie doar sa-si ia medicamentele si sa faca exercitiile. Domnul doctor a spus ca trebuie sa re-invete mersul, vorbitul, cititul, sa invete totul ca un copil. In fiecare zi un fiziokinetoterapeut vine pentru exercitii, acesta i-a spus ca daca o miscare este invatata gresit ii va afecta toata viata. De aceea este obligata ca in fiecare seara sa aibe grija de flori, sa le taie coditele, sa puna o lingurita de zahar in apa, sa le vorbeasca sa se faca frumoase... In garsoniera lor nu prea este loc unde sa le tina, le-a amenajat un locsor pe balcon. Administratorul de bloc i-a dat o cheie de la uscator si i-a montat o priza, a ajutat-o sa mute masina de spalat acolo. Tot dansul s-a descurcat cu teava de scurgere, i-a facut o gaura in perete in dreptul tevii de evacuare. Cele mai ingrijite sunt hainele ei rosii, o vecina a invatat-o cum sa le calce.
Cand sunt zile frumoase vanzarea este mai mare si isi permite sa cumpere mai mult detergent detergent si spala perdelele, lenjeria din casa. Sa cumpere mancare gata facuta, daca ii ajung banii de tratament. Nenea Florin-terapeutul nu ia intotdeauna banii, depinde cum i-a mers si lui. Si progresul mamei este vizibil, acum poate sa se plimbe sprijinita. Intai a invatat sa ceara de mancare prin semne, apoi a reusit sa gaseasca sensul unor cuvinte. In fiecare seara ii citeste din cate o carte imprumutata de la un pensionar din bloc, acesta are un munte de carti in biblioteca lui. Toata iarna a citit la lumanare, nu a avut curent. Nu-l considera un neajuns, este fericita cat de linistita este mama ei cand ii aude vocea.
Cateodata, cand este frumos afara, exista si zile fericite.
Dar acum e greu, a fost iarna si pe langa asta ... oamenii nu mai au bani. Au atatea griji si nevoi ca nu mai au timp sa priveasca un trandafir. S-a obisnuit cu refuzul lor, s-a obisnuit sa fie gonita de la mese, se scuza frumos pentru deranj si le zambeste la plecare. La inceput a crezut ca oamenii sunt rai. Dar ei nu sunt rai, sunt suparati. Asa cum este si ea pentru ca i s-a imbolnavit mama. „Doamne Dumnezeule, ajuta-mi mama!” spune rugaciunea cu semnul crucii de cate ori trece pe langa o biserica.
Cel mai mult ii place sa stea sa priveasca cand un baiat cumpara flori sa daruiasca unei fete. Se bucura de expresia domnisoarei, uneori timida, alteori rasunatoare. Se bucura de oamenii care plac florile. Cateodata, cand este stramtorata cu banii, cand sunt in primejdie sa nu aibe ce manca, nu are timp sa-i priveasca. Se straduie sa zambeasca in continuare, chiar daca ii vine sa se aseze in genunchi si sa roage cu lacrimi pe un domn sau o doamna sa-i cumpere din flori. Pana sa se invete, din disperare isi spunea povestea. Dar oamenii se uitau cu dezgust crezand ca este o poveste ticluita, multa lume crede ca este invatata de cineva si trimisa sa vanda flori, ca apoi banii sa-i fie luati de vreun om rau care exploateaza copii. Pentru a descuraja o astfel de obisnuinta nu mai cumparau flori. Asa ca s-a invatat sa zambeasca si cand este refuzata. Ca oamenii sa nu gandeasca mai departe.
Dar acest domn a privit-o in ochi si i-a cumparat toate florile ...
Primavara este frumoasa.
*****
- Buna ziua, as dori sa ofer un buchet de flori doamnei. Domnul acela mi-a cumparat toate florile si m-a lasat pe mine sa decid cui sa le daruiesc. Sunt atat de fericita azi, si este o zi atat de frumoasa ... Am vazut familia dumneavoastra minunata si m-am gandit ca florile mele se vor simti bine la dumneavoastra. Aveti doi copii frumosi. Stiti... eu nu am tata si mama este bolnava, sunt nerabdatoare sa ajung acasa si sa o scot la soare, in parc. Florile sunt frumoase, va rog sa le taiati coditele in fiecare zi si sa le puneti o jumatate de lingurita de zahar in apa, sa reziste mai mult. Am vorbit cu ele, se fac mai frumoase cand le vorbesti, le-am luat cand erau boboci. Le puneti in sufragerie sa lumineze casa. Aveti o familie asa frumoasa ...
Tatal si mama i-au zambit, copiii au ramas inmarmuriti. Frate si sora se certau pe o jucarie pana sa vorbeasca Adelina. Fetita plangea ca nu vrea sa manance, ca nu-i este foame. Ascultand-o, au ramas impresionati si au uitat pentru ce se certau. Tatal o privi pe mama si isi aduse aminte ca nu petrece cu copii si sotia atat timp cat ar trebui. Mama multumi in gand lui Dumnezeu pentru sanatate si isi saruta copii. Magia Adelinei i-a atins, toate disensiunile pe motive puerile au disparut.
Ajunsi acasa, au pus cu piosenie florile in vaza. Le-au iubit. Florile Adelinei.
Aprilie 2012,
Munchen, Germania
Printesei mele Denisa-Maria,
cu multa dragoste.
Tati
(fragment romanul "Vizionarul" - necorectat, neterminat)
Postări
