Acest blog este personal, articolele sunt scrise dupa cum imi vine, in functie de starea mea. Fara a fi revizuite, fara a fi corectate gramatical sau ortografic.
"Je n'aime pas vos idées, mais je me batterai jusqu'à la mort pour que vous puissiez les exprimer"
"Nu-mi plac ideile Dumneavoastră, dar voi lupta până la moarte pentru ca Dumneavoastră să le puteţi exprima"
atribuita lui Voltaire, considerata deviza a tolerantei
„ Nu se poate asa ceva!!!
In tara mea? De ce sa scrie „Kenyer” in loc de „Paine”? De ce sa mi se vorbeasca ungureste? Si cand ii intreb ceva ... sa ridice umerii a neputinta ca nu stiu romaneste?! Ei nu traiesc in Romania? Nu ca nu stiu, NU VOR sa vorbeasca romaneste... Sa plece in Ungaria sau unde vor ei, daca vor sa vorbeasca ungureste.”
De cate ori am auzit asta? De prea multe ori si am inclinat sa le dau dreptate celor indignati, din prostie, din instinct si din imaturitate.
S-au nascut intr-o familie de unguri, este limba lor materna, asa au crescut. Toti ceilalti oameni cu care vin in contact sunt asemeni lor, le e mai usor sa comunice in limba materna. Cei de la oras iti vorbesc intr-o romaneasca cu accent, indeajuns sa te poti intelege cu ei. Dar cei din satele unguresti nu iau contact decat cu consatenii lor, nu au avut de ce sa invete limba romana.
Pentru ca s-au nascut in alta familie sa fie exilati? Tuturor ne sunt dragi locurile natale. Nu e drept sa fortezi un om sa-si paraseasca casa. Si sa-l maltratezi, sa-l ucizi pentru ca refuza asta. Doar pentru ca e altfel decat tine? *
Batai in usa l-au trezit intr-un spasm de atac de panica. Pe afara se auzea larma. Voci in limba rusa, pe un ton autoritar, le cereau sa deschida usa. Mama lui nu stia rusa, asa ca o deschide el. Doi soldati NKVD i-au spus ca au 30 minute sa-si adune lucrurile si ceva de mancare. „Tata e pe front, lupta alaturi de armata rusa.” – se ruga de ei. Toata lumea sa se adune afara, spusera ei, altfel vor fi repercursiuni. Unul din ei s-a uitat pe o lista si a completat: „Toti cinci, in 30 minute.”
Nu au luat multe, sa nu le fure cineva cand nu sunt atenti. Au fost impinsi spre un camion si urcati laolalta cu alti vecini si consateni. Majoritatea femei, batrani si copii, barbatii erau mai toti pe front. Era 3.00 dimineata, toti surprinsi in toiul noptii, inca nu se dezmeticeau. Au fost coborati intr-un punct de colectare, unde au asteptat 4 ore in ploaie, inconjurati de de o multime de soldati inarmati, in pozitie de tragere. Nu aveau voie sa fac nici cea mai mica miscare.
Auzisera de ce facusera nemtii evreilor, cum i-au adunat si i-au lichidat. Dupa cum s-au intamplat toate credeau ca vor pati la fel. Femeile plangeau in surdina, cu frica pentru copii. I-au urcat in alte camioane, de-a valma, despartind familiile. Mama il tinea strans de mana, nu stiau unde-i sunt fratii si surorile, in ingramadeala sperau sa fie in acelasi camion. Militarii nu-i lasau sa se strige pe nume, cateva rafale de automat trase in aer le-au impus tacerea. Se mai auzea cate o soapta tanguita dupa vreun membru al familiei, aproape mereu fara raspuns.
I-au dus la calea ferata unde ii asteptau doua garnituri de tren lungi, cu vagoane de marfa. Tot satul era acolo. Urcara docili cu speranta ca nu vor fi impuscati... Inghesuiti cate 70-80 in fiecare vagon. Refuzul rusilor de a le spune unde ii vor duce le sporea teama. Teroarea s-a accentuat cand au batut usile in cuie. Degeaba au strigat dupa apa, nimeni nu le-a raspuns. Dupa cateva ore cat un veac, trenul a oprit in camp. Intr-un alt vagon o femeie a nascut un copil mort, soldatii au intrat, au luat cadavrul si l-au aruncat pe camp, sub ochii ingroziti ai mamei si ai celorlalti.
In podeaua vagonului erau din loc in loc gauri, pentru a-ti face nevoile. Mici, cat sa nu poata trece nici macar un copil. Care mama si-ar fi lasat copilul in camp deschis? Caldura si teama erau de nesuportat, cadavre incepeau sa miroasa. Au murit sufocati, de sete, de foame; deznadejdea le lua sufletul unora. Din timp in timp, la cateva ore, cand nici soldatii nu mai puteau suporta mirosul, trenul facea o oprire si trupurile mortilor erau scoase si aruncate pe camp. Calvarul inghesuielii era atat de inuman, incat aproape ca se bucura cand murea cineva pentru ca se mai facea loc.
Fratii si surorile lui erau in alt vagon. Probabil mai speriati ca el. Avea sa afle mai tarziu ca toti au murit unul dupa altul. **
„Deportarea a fost practic o «călătorie a morţii», de 3-4 săptămâni, în vagoane de marfă sau pentru vite, înghesuiţi la maximum, întocmai ca în camerele de gazare hitleriste. Pentru foarte mulţi «călătoria» spre locurile de deportare a fost şi ultima. Aceştia au murit pe drum, epuizaţi de arsiţa din stepele Asiei Centrale. Printre tătarii deportaţi se numărau inclusiv partizani bolşevici din Crimeea, luptători din rezistenţa antihitleristă şi activişti ai PCUS.De asemenea, foarte mulţi erau femei, copii, invalizi şi oameni în vârstă. Deportarea s-a făcut fără să se mai aştepte sfârşitul războiului. Moartea i-a doborât în primul rând pe bătrîni, pe bolnavi şi pe copii. Mulţi au murit de sete sau sufocaţi în vagoane, datorită lungilor etape, fără opriri pentru aprovizionare cu hrană şi apă. Cadavrele lor intrau în descompunere în vagoanele supraaglomerate. La opririle în gări, morţii erau abandonaţi pe câmp sau pe marginea căii ferate, fără a fi îngropaţi. În scurtele şi rarele halte, hrana şi apa repartizate erau total insuficiente. Faţă de predecesorii săi, ţarii Petru cel Mare şi Ecaterina a II-a, Stalin a fost mult mai direct în ceea ce priveşte mijloacele de deportare a tătarilor din Crimeea. Ordinul său era foarte clar : «Să nu mai văd picior de tătar în Crimeea» ” ***
Un număr mare de participanţi sovietici la această « operaţie de succes », cum au numit autorităţile sovietice acţiunea de deportare a tătarilor crimeeni din mai 1944, au fost decoraţi cu ordine şi medalii, la 19 iulie 1944 (circa 23.000 de soldaţi si ofiţeri şi cir- ca 9.000 de agenţi NKVD). În timpul banchetului organizat în cinstea acestei « victorii », B. Kobulov si-a amintit: «Noi am uitat să deportăm pe acei tătari din localităţile din fâşia Arabat». Aceştia erau în principal pescari şi lucrători la minele de sare şi trăiau într-o regiune îngustă ce separa Sivas de Marea Azov. Mulţi dintre bărbaţii originari din această regiune luptau pe front. Cei rămaşi acasă erau în majoritate invalizi, femei, copii şi bătrâni.
B. Kobulov a ordonat atunci sec, ingrijorat de ordinul clar al lui Stalin: «dacă un singur tătar va rămâne în Arabat, peste două ore, capetele voastre vor cădea». Călăii NKVD-ului lui Beria au încercat să-i explice lui Kobulov că în două ore practic este imposibil să-i adune pe toţi tătarii dintr-o regiune ce se întindea pe o fâşie de circa 100 de km. În cele din urmă, ei au primit un termen de 24 de ore pentru îndeplinirea misiunii. Pentru ca garniturile deja plecasera, au folosit un vas vechi ancorat în portul Genicsek şi au încărcat în el tătarii crimeeni din regiunea Arabat. Când au ajuns într-o zonă adâncă din largul Mării Azov, agenţii NKVD au deschis supapele de la fundul navei. Aceasta a început încet, încet să se scufunde. În tot acest timp, unităţile NKVD aşteptau cu armele încărcate să dechidă focul asupra eventualilor supravieţuitori de la înec.”
L P Beria, Comisarul poporului al URSS pentru Afaceri Interne, primea, pe 20 mai 1944, o telegramă de la deputatul crimeean sovietic, Bogdan Kabulov. Citez :
„Vă anunţăm că operaţia de deportare a tătarilor crimeeni care a început pe 18 mai, aşa cum aţi cerut dvs, este practic încheiată, astăzi, 20 mai 1944, orele 16.00.” ****
Nici macar Vestul nu a faut cunoscuta niciodata aceasta istorie a genocidului practicat de Stalin. Pana la uitare. Nu doreau sa supere „aliatul” rus. Trecutul istoric trebuie restituit, aceste evenimente dureroase nu mai sunt cunoscute nici de cei care predau istoria.
La 66 de ani după « Surgun », supravieţuitorii şi urmaşii victimelor acelor timpuri se luptă şi astăzi pentru recunoaştere morală şi pentru calificarea acelor fapte abominabile drept un genocid la adresa etniei tătare şi în fapt drept crime împotriva întregii umanităţi.
Cifre oficiale, in realitate? Nu se stie....
Nu implica nimic din partea dumneavoastra, dorim sa va aducem la cunostinta.
_________________________________
* by Weekender
** by Weekender
*** by Cetin Anefi, ing. chim., drd. în istorie, Universitatea Laval, Québec ( Canada )
In cea mai mare parte a casniciei cei doi soti devin cei mai buni colegi de camera. Cu responsabilitati comune atunci cand apar si copiii. Cuplul ia fiinta din dragoste, isi atinge apogeul in cativa ani, apoi se instaureaza o rutina. Pe de alta parte nu te mai simti singur, iti place viata in cuplu, din cauza asta e si foarte greu sa-ti revii dupa o despartire, sa reinveti sa traiesti singur. Inveti respectul pentru celalalt, ii cauti aprobarea pentru a transforma o decizie intr-una comuna. Barbatul sa nu uite niciodata ca dimineata nu s-a trezit singur in pat, ca sa ia singur deciziile. Increderea ce o are femeia in el sa nu se transforme in desconsiderare.
Simt cuplurile care se iubesc ca la inceput, chiar si mai mult acum dupa ce fiecare cunoaste tot despre celalalt. Isi vad de job, de prieteni, dar e o anumita ora din zi in care s-au obisnuit sa ajunga acasa, de parca si-au dat intalnire. Daca unul din ei intarzie, se simte inconfortabil pe unde e, simte un fel de vina. E simplu, le e dor. Pur si simplu.
Se intalnesc acasa si se simt bine, comunica ce s-a intamplat in ziua respectiva. Comunica. E marele secret. Sa existe comunicare si interes pentru intelegere. Nu incerca sa schimbi, incearca sa intelegi. Nu incerca sa impui, exprima o parere. Va retine sigur ce e bun in gandirea ta.
Scriam odata ca femeia e ca valul. Sunt momente cand e avida de mangaierea ta, altele cand o deranjeaza. Las-o sa-si vada de ale ei, tu doar fi atent pentru ce e predispusa.
Ea tine cont de fiecare sacrificiu care il face. Uneori da un pas inapoi sa-ti faca loc sa te afirmi. Travaliul, nasterea copilului si cresterea lui sunt considerate si ele un sacrificiu pentru familie, chiar daca niciodata nu e spus. Una peste alta, femeia face si simte aceste sacrificii, trebuie sa simta pentru ce le face. Atunci cand ii dai motive sa se intrebe pentru ce le-a facut, ai o atitudine gresita.
Dau exemplul meu, odata ce am experimentat viata de cuplu, mi-a fost greu sa reinvat sa traiesc singur. Cand ai incapatanari, gandeste-te o clipa cum e sa traiesti singur. Pentru inceput pare o viata linistita, dar inchipuie-ti ca faci asta zi de zi, mananci singur, dormi singur. Pana si un film vazut singur e altfel fata de cand il vezi cu cineva.
Ideea de la care am inceput sa scriu e ca sotii nu trebuie sa ajunga doar buni colegi de camera. M-a lasat inspiratia, am sa revin.
"În prima sa dragoste o femeie îşi iubeşte iubitul, în celelalte tot ceea ce iubeşte este iubirea.” – Byron
Iubirea si atractia sunt doua lucruri diferite. Atractiei ii trebuie putin timp, chiar poate apare brusc, in controversa cu iubirea, ce are nevoie de timp. Chiar si pentru o persoana ce iti este indiferenta, dupa ce ai petrecut mai mult timp si ai inceput sa o cunosti, ai un alt sentiment in comparatie cu necunoscutii, iti pasa. Iubirea este mai mult decat atractie.
Atractia sexuala este instinctuala, oricat am dori sa credem ca este controlata de gusturile noastre. Filozoful german Arthur Schopenhauer spunea ca dragostea (atractia fizica dupa parerea mea) este un tertip folosit de natura pentru a pacali indivizii speciei umane sa se inmulteasca si sa contribuie la propagarea speciei. Placerea, voluptatea posedarii reciproce, privirile incarcate de dorinti, nu sunt decat vointa de supravietuire a speciei, necesitatea de perpetuare.
Natura a desemnat femeia cu aceasta misiune, influentandu-i motivatiile si gusturile atunci cand este atrasa sexual. Pentru barbat in mare parte se rezuma la simtirea bucuriilor din timpul impreunarii sexuale, dar chiar si el apreciaza in subcontient femeile cu solduri late, care pot sa-i poarte copii. Femeia „judeca un potential partener dupa trasaturile pe care le-ar putea transmite mai departe”.
„La ovulatie, atunci cand femeile sunt in perioada de maxima fertilitate, au fantezii sexuale cu alti barbati si au tendinta sa-si insele partenerul, iar acest lucru este in general valabil doar in cazul acelor barbati mai putin atragatori din punct de vedere sexual.
Asta nu inseamna ca toate femeile isi inseala partenerul la ovulatie, pentru ca acest lucru ar intra in conflict cu normele sociale, ci doar ca majoritatea isi reprima un instinct pe care natura l-a conceput pentru a asigura nasterea de indivizi puternici si sanatosi.” *
Dupa un timp dragostea pasionala dispare lasand loc monotoniei si obisnuintei. Un barbat si o femeie trebuie sa aibe mai mult decat o relatie sexuala, altfel despartirea este inevitabila.
Suntem o specie inteligenta si sociala. Aceste imbolduri intinctuale exista si se manifesta, ne dicteaza alegerile; tot ce poate face logica este sa ne opreasca actiunea. Suntem constienti de cum suntem, de puterea noastra de atractie. Ratiunea nu opreste o femeie mai putin voluptoasa sa-si doreasca un barbat extrem de masculin, ce ar putea avea succes la orice tip de femeie.
"Femeia nu este atrasa de chipul barbatului, ci de forta si curajul sau. Aceste calitati par a asigura copilului o protectie viguroasa. Femeile iubesc vigoarea muschilor, umerii lati. Nu le pasa daca barbatul e grosolan, e de ajuns sa fie puternic. Darurile spirituale nu influenteaza atractia sexuala, pentru ca acestea nu se transmit copilului. De aceeea, barbatii prosti, dar bine facuti, au adesea mai multa trecere decat cei spirituali. S-au vazut uniri din dragoste intre barbati grosolani, stupizi, dar robusti si fete blande, instruite si cu gust", scrie Arthur Schopenhauer.
In concluzie, dupa parerea mea, femeia si barbatul sunt atrasi sexual din motivatii instinctuale diferite.
O iubita sau un iubit ar trebui sa vina cu instructiuni de folosire. Sunt anumite etape in a face cunostinta, ajungi sa te cunosti si intim. Comunicarea este importanta in orice relatie, nu trebuie sa uiti ca celalalt este interesat sa cunoasca cat mai mult despre tine, ce muzica iti place, ce carti te-au impresionat, ce te incanta si ce-ti face placere. Asa ajunge sa te iubeasca, cunoscand cat mai multe despre tine. Altfel iubeste doar o imagine din capul lui, ce crede despre tine, si la prima neconcordanta cu realitatea incepe sa se infiripe dezamagirea.
In general comunicarea exista pana cand apar motive de incapatanare, dar in intimitate lipsa de comunicare isi are originile la inceputul relatiei: pudism, teama ca poti lasa o impresie gresita, frica de dezamagire, sentimentul ca partenerul poate gandi ca nu iti face placere indeajuns si se va simti frustrat, etc. Unele femei cred ca sunt considerate usuratice daca arata ca le place sexul si pentru asta sunt iubite mai putin. Gresit. Barbatul este mai excitat de o astfel de femeie, mai increzator in ea, o simte mai aproape. Sentimentul de rusine nu trebuie sa apara, increderea in celalalt sa fie ca o linistire a sufletului, sa poti gusta impreuna placerea vietii cu mintea, cu ochii, cu sufletul, cu trupul tau...
Instructiunile de folosire a trupului nostru se pot comunica. E dovada increderii ce o avem in celalalt. Pe de alta parte, nici noi nu ne cunoastem prea bine, cu fiecare reactionam diferit. Cautarea cunoasterii despre noi ca si cuplu se face impreuna.
(Stop muzica din caseta Playlist si vizionati filmele de mai jos! Nu am avut timp sa le fac si o titrare.)
Dupa cum spuneam, sunt tatar de orgine. Un tatar asimilat, asa cum s-a intamplat peste tot, pe unde mai sunt ei. M-am intrebat intotdeauna cum au ajuns tatarii in Dobrogea, dar istoria comunista ce o invatam la scoala nu specifica nimic. Se insista ca tarile romanesti au fost 3 la numar, si la un moment dat Mihai Viteazul le-a unit pentru scurt timp, ca apoi dupa razboaiele din 1877 sa se faca prima unire, urmand Marea Unire din 1918 in care s-a alipit Transilvania si Bucovina. Despre Dobrogea si Basarabia cam prea putine, regimului comunist ii era rusine cu raptul teritorial facut de „fratele” bolsevic.
Incercand sa aflu originea tatarilor dobrogeni a trebuit sa caut pe net si sa citesc istoria tuturor popoarelor ce au avut legatura cu ei. Tatarii au fost des confundati cu mongolii si Genghiz Han. Intr-adevar, tatarii se trag din Hoarda de Aur, in timpul imperiului mongolo-turcic s-a format neamul tataresc, asa cum neamul romanesc se trage din contopirea romanilor cu dacii.
Este binecunoscut ca Imperiul Hoarda de Aur a fost cel mai mare imperiu din istoria omenirii, ce a tinut 3 secole. Ceea ce nu se prea ia in considerare este ca odata cu caderea lui a fost posibila formarea imperiului tarist pe vechea administratie a imperiului mongolo-tatar, mai tarziu facand posibila formarea URSS, a doua forta mondiala.De asemeni, imperiul otoman se sprijinea pe hanatul Buceag (Nordul Deltei, azi parte a Ucrainei) si hanatul Kirim (Crimeea).
Dupa ce a cucerit toate popoarele, mongole si turce, intemeind marele imperiu,Genghis Hana murit in anul 1227. Marele imperiu a fost impartit intre fii lui. Partea de Vest a trecut de la fiul lui Giugi, care a murit si cu cateva luni inaintea sa, fiului acestuia Batu. In aceste teritorii, in jurul datei 500 e.n. venisera turcii bulgari. Ei fondasera pe malurile fluviilor Kama si Volga, ImperiulBulgar, se amestecasera apoi cu turcii azari si pecenegi veniti in sec. al VIII-lea. In anul 921 o parte a trecut la Islam. In epoca aceea rusii, organizati in principate mici traiau in tinuturile invecinate. In nord, in nord-vest ei intemeiasera orase si sate pe tarmurile fluviului Oka. Dar nu stapaneau o civilizatie si o bogatie, precum realizasera turcii bulgari. Ei atacau si jefuiau teritoriile bulgare, apoi reveneau in tara lor.
Numele de rusi vine de la "ros", adica modul cum erau numiti vikingii de catre bizantini. Structura antropologica a rusilor actuali este rezultatul a trei natii foarte agitate: vikingii, slavii si tatarii.
Iata ca Batu, stapaneste acum si intemeiaza un vast imperiu, peste teritoriul in care se stabilisera, avand statele lor, turcii bulgari, ayari, pecenegi, cumani. Acest imperiu a fost denumit in istoriografia orientala ca tara lui Giugi, Armata Albastra, intimp ce, in cronicile ruse, i s-a spus Hoarda de Aur.
In anul 1238 Batu cucereste cnezatele rusesti Riazan si Vladimir. In 1240 el ocupa orasul Kiev. In 1242 intra in Polonia, Ungaria, Dalmatia, dar nu ramane acolo. Traversand Valahia si Moldova el revine in tara Capceaca. Cauza acestei grabnice retrageri a fost moartea hanului Oguday(Oktay). Istoricii arabi Al- Giuzgiani si Giuveini relateaza ca Batu han era un om curajos si corect, el s-a aflat in sprijinul tuturor musulmanilor, ajutandu-i, el neavand o credinta anume dar respecta religiile. Acesti istorici au fost contemporani cu Batu han.
Un imperiu nu ar fi putut rezista 3 secole daca nu ar fi avut o administratie functionala si nu ar fi tinut multumite poparele ce faceau parte din el. Cam acest tip de sistem a fost aplicat si tarilor romanesti de catre otomani, voevodul trebuia sa fie pamantean, de sange princiar, administratie independenta, dar platea anual tribut. Daca s-ar fi aplicat o politica tipic ruseasca, romanii nu ar mai fi existat ca tara si natia ar fi fost imprastiata.
In anul 1287, in orasul Sulhat(Salkat) din Crimeea s-a inceput constructia moscheii. Tatarii au denumit orasul "Vechiul Kîrîm". A fost unul din orasele importante ale imperiului, aici stabilindu-se guvernatorii ce administrau Crimeea. In oras alaturi de tatarii turci traiesc grecii, italienii, armenii. Conform relatarilor calatorului francez Dio Ghina, orasul era chiar mare. Calare, el se putea cunoaste intr-o jumatate de zi. Sultanul Egiptului, obtinand acordul hanului capceag, a construit in acest oras o moscee mare si frumoasa. Peretii geamiei erau din marmura iar suprafata ei era acoperita cuporfir. In afara acesteia, marile constructii ale orasului ii confereau frumusete si bogatie. Exista o scoala superioara in care se aflau sectii ale feluritelor stiinte. De asemenea se aflau biserici ale grecilor, italienilor si armenilor.
Multe din aceste facte istorice le-am luat de pe blogul lui Tatarman, care il respect pentru munca depusa si obiectivitatea de care da dovada. De asemenea, are un simt al istoriei foarte dezvoltat, si probabil o sa remarcati la majoritatea tatarilor o inteligenta nativa chiar daca vicisitudinile istoriei i-au tinut departe de instruire, scoli si progres ca popor. In Academia Romana tatarii au detinut ponderea membrilor din nationalitatile conlocuitoare.Prof. Brazdin scrie despre acest oras:" Orasul Sulhat era in sec al XIII-lea, al XIV-lea un centru economic si cultural important. Din tarile diverse ale Orientului, caravanele aduceau marfuri felurite. In acest oras se vorbeau limbi diferite, multe. Negotul se efectua in coordonate largi. Se efectuau jocurile Bursei. Existau relatii comerciale ale acestui oras tatar cu Anatolia, Egiptul, Turkistanul, si chiar India. Sulhat era in acelasi timp un centru comercial si cultural. Moscheile care erau monumente de arta, seminariile teologice, palatele, monumentele funerare dadeau orasului un aspect de oras al podoabelor."
Rusii traiau in organizatii statale mici si se razboiau inca intre ei. Plateau impozit imperiului Oastei de Aur. Pentru a se capatui, stricau relatiile dintre ei. Printul Moscovei Iuri, in 1319, a ordonat la Tver asasinarea Marelui cneaz Mihail Iaroslavici. Fiul lui Mihail l-a asasinat pe Iuri. Bisericile si preotii au primit protectie si sprijin din partea hanilor, au fost executati cei care au furat avutia bisericii.
Ca sa recapitulez, tatarii au creat cel mai mare imperiu cunoscut vreodata, care a rezistat 300 de ani, administrand cu respect si abilitate politica toate popoarele dominate. In caz contrar, toate aceste popoare s-ar fi rasculat. Centrul lumii tatare se afla in peninsula Crimeea. In Imperiul Oastei de Aur, Crimeea era un tinut bogat, deschis, civilizat, incurajand comertul si avand orase, porturi deschise lumii. In aceste porturi, corabii din Marea Mediterana si Marea Neagra aduceau diverse marfuri, luau si duceau alte diverse marfuri. Rodnicia pamantului, varietatea florei si a fructelor, gustul lor deosebit de bun, bogatia si rodul cerealelor, i-au conferit pozitia de cel mai bogat colt al Imperiului.
Ceea ce se cunoaste despre tatari este ca erau razboinici de temut, foarte cruzi. Rar se mentioneaza ca in mai toate luptele care le-au avut au fost in inferioritate numerica, uneori de 1:6. Le-au castigat datorita abilitatilor militare si strategiilor inteligente. De altfel, armata lui Genghiz Han nu a depasit 200.000. Aparitia armelor de foc si neincrederea lor intr-un astfel de armament (il considerau josnic si inuman) a dus la infrangerea lor, asa cum au fost infranti samuraii si amer-indienii.
Tatarii au fost singurii care i-au cucerit pe rusi si i-au dominat timp de cateva secole. În 1453, după căderea Constantinopolelui, Moscova se proclamă succesoarea Imperiului Roman de Răsărit. În toată această perioadă se duc lupte cu tătarii sub a căror tutelă erau.Tatarman raspunzand intr-un comentariu pe blogul lui, a atins un adevar ce putini il iau in considerare:
„Chiar daca "hoardele" tatare la un moment dat, se spune, faceau "piramide" din capetele dusmanilor, au fost niste deschizatori de drumuri si granite...Si nu precum in imperiul roman sau mai noul britanic, unde numai "stapanii" aveau drept de circulatie, ci ca in globalizarea pe care nici "civilizatia" actuala nu reuseste sa o faca, doar o viseaza inca...Si cand te gandesti ca „barbarii” mongolo-tatari, in secolul al XII-lea, erau la un pas de a o pune in aplicare! Oricum trebuie sa invatam sa vedem dincolo de ce ne-au prezentat istoricii europeni care erau de fapt prea speriati ca sa gandeasca si sa scrie lucid ;dincolo de istoria prezentata de rusi care au avut intotdeauna interesul sa denigreze,sa distruga sau sa puna intr-o lumina proasta natiunea tatara.”
În 1547 Ivan cel Groaznic se proclamă ţar (Cezar), acesta transformă Rusia într-un stat multietnic şi multiconfesional prin zdrobirea tătarilor şi incorporarea lor, introduce un cod de legi şi luptă cu statele de pe ţărmul Mării Baltice pentru accesul la aceasta şi deci la rutele comerciale nordice. Pierde acest război. Rămâne celebru prin viciile şi cruzimea sa. Până în 1648 ruşii ajung la Strâmtoarea Bering.
Tatarii din Dobrogea
De-a lungul istoriei, Dobrogea nu prea a facut parte din tinuturile romanesti, facea parte din Imperiul Otoman. Istoria ei o gasiti pe internet. Cert este ca in perioada lui Petru Rares, pentru a consolida granita cu tarile romanesti la malurile Dunarii, au fost improprietariti circa 40.000 de tatari. Cam pe atunci au aparut „ai mei”. Babadag era cel mai important oras, avea peste 100.000 locuitori, mai mult ca Tulcea de astazi.
In secolul VII bulgarii-turciau invadat teritoriile la sud de Dunăre, ajungând pe râul Mariţa şi la Marea Adriatica. Prima fază a fost consumată în 679, când hanul Asparuch trece Dunarea şi se instalează în Moesia şi Scythia Minor. Dobrogea a rămas sub dominaţie bulgară până în 971.
Mai târziu, când puterea bulgară a început să scadă, Dobrogea a retrecut în stăpânirea bizantină în 971, iar Bulgaria a fost în cele din urmă integral cucerită de bizantini în 1014.
În 1185, în urma răscoalei fraţilorvalahiAsan şi Petru, Dobrogea intră sub dominaţia statului Imperiului Vlaho-Bulgar numit în documentele epociiRegnum Valachorum, dar în istoriografia modernă "Al doilea Imperiu Bulgar". Aceasta durează până în 1320/5, când devine independentă sub numele dePrincipatul de Cărvuna, denumit în istoriografia modernă "Despotatul Dobrogei".
Intre 1352-1359, odata cu scaderea puterii Hoardei de Aur, apare un nou stat la sud de gurile Dunariisub prinţul tătar creştinat Demetrius, în timp ce Tara Romaneascaia în stăpânire regiunile situate la nord de gurile Dunării (Vrancea, Galaţi, şi fâşia de teritoriu de la Prut la limanul Tuzla din actualul Bugeac).
Mircea cel Batrana alipit Tarii Romanesti Dobrogea în 1388/9. În 1393, Baiazid I cucereşte sudul Dobrogei şi îl atacă pe Mircea în Ţara Românească, dar fără succes, iar în 1395Mircea recucereşte teritoriile pierdute cu ajutorul aliaţilor săi, Regatul Ungariei. A treia ocupaţieotomană a avut loc între 1397 si 1404. Înfrângerea lui Baiazid I de către Timur Lenkla Ankaraîn 1402deschide o perioadă de anarhie în Imperiul Otoman. În 1403, Mircea ocupă cetatea genoveza Licostomode la gurile Dunarii, iar în 1404recucereşte Dobrogea şi se implică în luptele dinastice din Imperiul Otoman.
După moartea lui Mircea, în 1418, fiul său Mihail I, reîncepe luptele cu turcii, pierzându-şi viaţa într-o luptă în 1420. În anul acela, sultanul Mehmed Icucereşte Dobrogea, Ţara Românească rămânând doar cu Delta Dunarii, dar nu pentru mult timp.
In urma cruciadei europene cu sfârşitul tragic la Varna, otomanii au transformat Dobrogea într-un sangeac al provinciei Rumelia.
Pana la 1877-1878, Dobrogea a fost sub dominatia imperiului otoman, populatia din zona fiind destul de pestrita, dar traind in buna intelegere. Aceasta s-a datorat in mare parte tatarilor, modul in care s-a administrat imperiul Hoardei de Aur timp de 300 ani, dechis pentru comert si bunaintelegere, s-a simtit si in Dobrogea. In zone importante din Dobrogea populatia satelor avea 80% tatari.
Dupa alipirea Dobrogei cu tara, Geograful Grigore Cobalcescuscria:"În aceste circumstanţe nu văd ce am putea face decât să privim Dobrogea ca o proprietate a noastră şi să ne gândim ce vom face cu ea, pentru a profita de această stăpânire legală, şi desigur să facem tot ce putem pentru a-i mulţumi pe etnicii stabiliţi pe acest pământ şi să căutăm să păstrăm frăţia lor."
Pentru ca de-a lungul timpului, tatarii au trait in intelegere cu celelalte nationalitati, nu s-au adunat dusmanii si aversiuni, noua stapanire romaneasca continuand in acelasi spirit in care tatarii au tinut administratia Dobrogei.
La 22 octombrie 1916, coloane de trupe germano-bulgare îşi făceau intrarea în Constanta, devastată de bombardamente şi în mare parte pustie, autorităţile şi populaţia românească locală fiind în prealabil evacuate. Ceea ce îndeobşte se cunoaşte mai puţin de către publicul larg, este că ocuparea vechii cetăţi a Tomisului a reprezentat un episod tragic, nedemn faţă de secolul în care se desfăşura. Soldaţii bulgari, în ciuda regulilor războiului şi a acordurilor internaţionale în vigoare privind teritoriile ocupate, populaţia civilă şi prizonierii de război, se simţeau eliberaţi de orice regulă, în numele răzbunării pentru pierderea Cadrilaterului în 1913, şi s-au dedat la acte de o cruzime deosebită, comportament cu totul diferit de cel al aliaţilor germani, "oameni practici" care, deşi aflaţi în stare război au oprit abuzurile.
Constanta, la momentul ocupării de către trupele Puterilor Centrale, reprezenta principalul debuşeu economic al României şi cel mai mare port comercial la Marea Neagra, găsindu-se într-o situaţie prosperă, dacă ar fi să dăm ca exemplu doar faptul că "nu era an să nu se construiască 300-400 locuinţe”
Poate tocmai de aceea, oraşul de la malul mării a avut de suferit de pe urma distrugerilor ocupantului bulgar. Acestea, pe lângă rechiziţia militară de bunuri, au permis etnicilor bulgari din Constanţa să dispună şi de avutul românilor evacuaţi. Statuia lui Ovidius a fost dată jos de pe soclu şi a trebuit intervenţia superiorilor militari germani pentru ca statuia să fie repusă la locul său.)
Din păcate, retragerea Rusiei din război a izolat total România în faţa puterilor centrale. În ciuda victoriilor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz care au permis menţinerea unei "Românii Libere" în teritoriul Moldovei dintre Carpati, Siret si Prut, Regatul României, prin tratatul de pace de la 9 decembrie 1917, a fost obligat să cedeze Austro-Ungariei pasurile Carpaţilor şi o fâşie de teritoriu de-a lungul graniţei comune, iar Bulgariei teritoriul Dobrogei situat la sud de o linie Rasova-Techirghiol (nordul Dobrogei, lăsat României, rămânând totuşi sub ocupaţia militară Bulgaro-Germană).
La sud de linia Rasova-Techirghiol, limba bulgară era declarată limbă oficială, făcându-se totodată importante schimbări de denumiri toponimice în sens favorabil intereselor Regatului Bulgar. Constanţa şi Dobrogea aveau să rămână sub această grea ocupaţie timp de doi ani. După ce în septembrie 1918 Bulgaria a fost înfrântă decisiv de Antantă, Dobrogea a redevenit parte a României. Armistiţiul cu Germania (11 noiembrie 1918) avea să găsească România în stăpânirea teritoriului dintre Dunăre şi Marea Neagră.
Genocidul tatarilor
Incepand cu Petru cel Mare, poporul tatar este supus genocidului si asimilarii. Politica de expansiune ca imperiu a rusilor a fost de a depopula teritoriile aflate sub dominatie, de stirpire a natiunilor si a rusifica populatia. Politica continuata pana in prezent. In 18 Mai 1944, in timpul regimului stalinist, toata populatia tatara din Crimeea este deportata in Siberia. Cei care au avut posibilitatea materiala s-au refugiat in Turcia si alte teritorii, precum Dobrogea. Genocidul tatarilor crimeeni este asemanator cu genocidul evreilor din lagarele de concentrare, dar nici in ziua de azi nu se face cunoscut lumii. Timp de 50 ani si-au cantat cu durere surghiunul si dorul de tara, abia dupa 1990 li s-a permis sa se intoarca acasa.
Celebrul testament al lui Petru cel Mare, bine ascuns de politicienii rusi si bolsevici, ne este cunoscut doar din surse externe, probabil ca vor mai trece secole pana va fi dat spre cunostinta lumii civilizate.
Drama poporului meu, dramatatarilor crimeeniincepe cu acest semn testamentar, este continuata cu o fidelitate gotica de Ecaterina a II-a, fiind implinita cu sfintenia bolsevicilor atei, prin Stalin.
Acest document al lui Petru cel Mare numit "Deliul" (Nebunul) de istoricii turci, cere urmasilor
sai sa intinda pamanturile "pravoslavnicilor" rusi pana la Marea Neagra si Marea Mediterana. Inghitirea popoarelor din Balcani si desfiintarea Turciei apar ca fapte secundare , spiritul inca viu al "tatucului" Stalin ingrozind prin virulenta si secolul XXI-lea.
In anul 1783 tara trece sub stapanirea rusa iar depopularea zonei cunoaste mai multe forme, precum: confiscarea pamanturilor care apartinusera hanilor si cultelor, marimea exagerata a taxelor catre statul rus, saracirea celor care indrazneau sa se judece pentru pamantul lor, prigoana religiei islamice prin surghiunirea hogilor, a intelectualilor in Siberia sub diverse pretexte, prin desfiintarea scolilor de cult islamic, prin transformarea geamiilor (moscheilor) in biserici, prin arderea cartilor din marile biblioteci, prin interzicerea oricarei editari in limba materna de opere sau manuale scolare, prin acordarea de drepturi speciale colaborationistilor, prin condamnarea fara judecata a celor care incercau sa se impotriveasca ordinelor tariste (apoi bolsevice,fireste).
Asa a inceput un mare proces de stramutare fortata din meleagurile stramosesti in zone in care inca nu exista stapanirea rusa. Muhtegep Ulkusal, in opera sa de mare valoare nationala si internationala, "Tatarii-turci crimeeni (ieri,azi maine)" din care citez ordinul dat de Potemkin personal in 1794, catre Grigore Alexandrovici catatariisa fie scosi in 24 de ore din zonele apropiate de tarm...Valuri dupa valuri se "muta"tatariidin Crimeea cu incepere din anii 1785, 1788, 1790, 1804, 1812, 1829, in numar mare, de 200.000, 300.000, precum atesta documentele, precum "plang cantecele de pribegie". Drama a durat pana in zilele noastre, cu ani de prigoana cumplita, cum a fost perioada 1860-1880, dar mai ales perioada de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, 1943-1944.
Stalin ordonase inca din 1941 depopularea totala detataria Crimeii. Sfarsitul razboiului, mai precis primavara anului 1944 devine un prilej de a acuza mai multe popoare de origine turcica de fraternizare cu nemtii si de tradare, pentru a executa cel mai crud genocid: nu ramane nici untatar in Crimeea!
Tatariidin Crimeea au inceput sa fuga din calea "victorioasei armate rosii", multi incercand sa ramana in Romania. Atunci comunitateatataradin Dobrogea a organizat un Comitet de ajutorare a refugiatilor, ocrotind, gazduind, trimitand pe cei doritori fie in Turcia, fie in SUA. In Turcia traiesc azi circa 4-5 milioane de tatari.
23 august 1944 a inceput pentru mica noastra natiune spaima veche din patrie, venirea rusilor in
calitate de ocupanti, insemnand "vanareatatarilor crimeeni", surghiunul lor in Siberia. Multi s-au predat pentru a salva de repercursiuni pe cei care-i adaposteau, multi au fost prinsi, putini au ramas sperand in salvarea prin venirea americanilor!
Din 1945 comandamentul rus urmareste pe cei care au facut parte din acest comitet nationaltatar, arestand chiar pe liderul nostru, Negip Hagi Fazîl si pe hogea din Albesti, Abdula Veli Şaip in toamna anului 1945. Ei au reusit sa scape ajutati si de conjunctura favorabila a razboiului neterminat inca in vest si acesta miscare de trupe a mai ingaduit cativa ani de libertate pentru cei care se dovedisera capii miscarii nationalistetatare.
Anul 1948 insa a cutremurat populatiatatara prin arestarea lui Negip Hagi Fazîl, luptator neinfricat, nationalist convins, poet, dramaturg, un militant pentru recunoasterea drepturilor tatarilorin propria lor patrie. Peste 5 (cinci) zile cadavrul omului cunoscut in tara si strainatate, purtand urmele unor torturi inimaginabile, este depus la morga!
Negip Hagi Fazîl a organizat reteaua de primire, repartizarea in sate, a sustinut cu banii lui, bani pe care-i castiga vanzand grau chiar armatei ruse, el stia cine se mai afla dintre personalitatile crimeene in tara, el era mintea si sufletul intregii rezistentetatarein calea rusilor si a comunistilor. De aceea a fost primul arestat si omorat de siguranta constanteana in 20 octombrie 1948, cand avea 42 de ani.
Pentru o mai mare edificare puteti cauta pe internet povestea tatarilor arestati de comunisti, „lotul romanesc”, declarati inamici ai statului, spioni si colaborationisti cu fascistii doar pentru ca au adapostit tatari refugiati din Crimeea si au ajutat la exilul lor catre Turcia si SUA. Studiind numele celor deportati in Siberia, am gasit si numele bunicului. Stiam ca a suferit 5 ani in gulagul siberian, dar intotdeauna am crezut ca a fost prizioner de razboi. Cei din familia mea au evitat subiectul. Bunicul meu a fost scos din drepturi ca detinut politic, era considerat fiu de „kulak”, reprezentand pentru NKVD taranul tatar instarit.
In concluzie, mi-e rusine ca mi-au trebuit atatia ani sa de descoper originile mele. Am fost asimilat, nu mai cunosc limba, am un spirit patriotic romanesc foarte impregnat, ma simt roman, dar in acelasi timp si tatar. Mai ales astazi, cand am aflat atat de multe.
Eram intrebat adeseori, dupa ce ma prezentam spunandu-mi numele, de ce origine sunt. Raspundeam simplu: sunt tatar. Fara prea multe explicatii, de parca imi era rusine. Nu pentru originea mea, cand esti altfel decat ceilalti vrei sa fi la fel ca ei. Eu cred ca noi, tatarii, am supravietuit imprastiati ca natie - in ciuda genocidului aplicat de rusii taristi si apoi sovietici -datorita felului nostru de a fi, prietenia noastra sincera, inteligenta si spiritul practic. Chiar si in perioada Hoardei de Aur, nu a fost consemnate in istorie cazuri de viol asupra femeilor crestine, ori torturi, ori omoruri fara rost.
Pe viitor cand voi fi iar intrebat, nu se va schimba cu nimic raspunsul. Imi va lua prea mult sa povestesc istoria tatarilor, atat de importanta si atat de necunoscuta. Voi raspunde la fel: sunt tatar.
Dar privirea din ochii mei se va schimba cand voi spune acest nume.
______________
surse: blogul lui Tatarman, Wikipedia, "Genocidul tatarilor crimeeni", povesti de prin neamurile mele
Din frumusetile tataresti, modele cunoscute :
Fete tataresti dobrogene:
(fotografiile le-am luat de pe facebook, deoarece fb etse open-source mi-am permis sa le postez. In caz de cineva se simte inconfortabil, sa-mi trimta mail. Am dat cautare dupa numele tataresti ce le stiam...
Postări
