.
Inger ingerasul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine si ma invata sa fac bine.
Eu sunt mic, tu fa-ma mare,
Eu sunt slab, tu fa-ma tare,
Totdeauna ma insoteste si de rele ma pazeste.
Amin
"- De ce faci asta? - m-a intrebat intr-o zi acuzatoare. Te cunosc, tu nu esti ca altii, care gandesc ca femeia e ceva de care se tin cand isi baga aia. Tu nu esti un obsedat sexual, care ar arde orice misca si are pasarica. Esti mai rau, ca ajungi la sufletul lor. Nu te gandesti ca cineva are de suferit? Tie ti-a placut sa suferi? Daca ar fi vorba doar de sex n-ar fi nici o problema, sunt pregatite de aventura, asta au cautat de la inceput, nu? Trebuie sa inchei atunci, cand toata lumea e multumita. Dar cand le acorzi timp sa se ataseze de tine, sa te iubeasca chiar, fara a oferi nimic in schimb, ce vrei sa demonstrezi? Asa cum vad eu lucrurile, esecul tau ti-a zdruncinat increderea in tine. Sunt convinsa ca ai intentii bune, ca vrei sa fi placut, sa fi special. Toti vrem sa fim speciali. Si vrei sa fi vazut special, sa fi recunoscut, pentru a-ti dovedi cu nu tu esti vinovatul tragediei tale. Femeia aia te-a rupt in bucati si te-a golit de tine. Dar ajunge, ti-ai dovedit destul, ti-o confirm si eu, esti special. Da drumul la incredere. Poti iubi in liniste si cu incredere, si pana la urma ce poate fi mai rau ca acum? Nu va fi o suferinta mai mare decat acum daca dai gres."
"In anul 2000 m-am botezat ortodox, nu pentru ca am crezut mai mult in alta religie, ci pentru ca religia mea a devenit iubirea. Pentru mine nu a mai existat nimic altceva, nici supararile parintilor si comunitatii, decat femeia pe care o iubeam. Nu mai exista Allah, nu mai exista Isus, icoana la care imi alinam greutatile vietii era ea.
I-am pus pe amandoi la masa, Allah si Isus, si am inceput sa le explic noua mea credinta. Ca fiecare religie a venit ca o speranta a unei continuitati dincolo de moarte. Fie rai, iad, vesnicele plaiuri de vanatoare, reincarnare. Credinta ca exista o autoritate, o divinitate, ceva suprem, pune ordine in relatiile dintre oameni si-i protejeaza de haos. Apoi, cand este deznadajduit si temator, aceeasi credinta ii da putere interioara, ii da sentimentul ca nu e singur chiar daca e in pustietate. In timp ce vrobeam cu cei doi, ei s-au contopit intr-unul. Si l-am recunoscut, eram EU. Vorbeam cu mine, convins si clar. Allah si Isus nu mai existau, a ramas doar respectul pentru ei, ca sunt cunoscuti de-ai cunoscutilor mei.
[...]Intre timp mi-am pierdut si aceasta credinta, icoana care imi dadea atata putere. Prezenta ei in viata mea am simtit-o mai aproape decat orice dumnezeu."
"Numai ca el era un Montague, iar ea un Capulet. Toate intalnirile si exaltarile sufletului trebuiau sa fie pe ascuns, nici una dintre familii nu ar fi acceptat o astfel de legatura[...]
Dupa un timp, pentru ca dragostea da intotdeauna curaj, ei si-au prezentat relatia familiilor, cu capul sus, cu atitudinea „fie ce-o fi”,noi suntem legati pe viata. Si dupa cinci ani de cand s-au cunoscut s-au casatorit, au facut o nunta ca in povesti. Pentru ca ea sa se poata imbraca in mireasa si sa pastreze aproape macar una dintre familii, el si-a schimbat religia botezandu-se ortodox. Familia Montague nu a acceptat, in ziua nuntii el a incercat pentru ultima oara sa-i induplece, ar fi fost bucuros sa-i aibe la nunta. Dar rusinea era prea mare, a fost alungat dupa ce inainte s-a incercat injunghierea lui. „Mai bine mort decat in rusine!”
Singuri, pe propriile puteri, si-au construit un regat. Din vise, daruire si preocupare.In castelul lor era primit oricine, experienta avuta i-a facut constienti ce inseamna o mana de ajutor,toti cunoscutii au fost atinsi de norocul si grija lor. Pentru a pregati sosirea Printesei intr-o lume in care este inconjurata de iubire. Familia Montague si Capulet s-au acceptat, Printesa a avut un efect magic asupra lor.
Si restul nu-l mai stiu, s-a intamplat prea repede... Acum el si ea vor trai in basme diferite."
"Te duci singur... Iti doresti inca o secunda, apoi inca una... tot mai multe, dar inevitabilul nu te asteapta. Te uiti in jurul tau si ai vrea sa primesti ajutor de undeva, dar toti sunt neputinciosi. Inconstienti de ce se intampla in tine ei se absolva de adevar evitand gandul ca va veni si ziua lor. Esti decat cel care le aduce aminte si intrece iubirea ce ti-o poarta, se grabesc cand tu nu mai ceri decat cateva secunde. S-au consolat cu ideea ce si-o impregneaza in minte: asa e in firea lucrurilor. Nu, nu e firesc, nu vrei sa te desparti de familie, de oameni, de imagini, de gust, de aer, de explozia unui hohot de ras, de lacrimi, de oftat, de lumina, de miros, de senzatia de cald sau rece, vrei sa traiesti. Vrei sa mai stai. Nu crezi ce se intampla, pana si tu eviti gandul, sa nu inebunesti. E ultimul gand lucid, sa nu inebunesti. Si apoi pierzi ratiunea. Cu un ultim efort te uiti in ochii lor si vezi ca ei deja s-au despartit de tine. Esti atat de singur..."
"I-am pierdut pe cei vechi de o viata, i-am alungat, am fugit de ei. Fara remuscare, fara a avea ei vreo vina, doar pentru a ma desparti de trecut si pentru a supravietui. Pentru ca vederea lor mi-aducea aminte de cine am fost: omul fericit.
[...]Ciudata decizie, singura eficace la momentul respectiv. Ce am avut si am trait mi-a fost luat, amintire cu amintire.
Azi descoper ca am alti prieteni, nu stiu cum, nu stiu cand, doar m-am trezit ca-i am."
"Dupa un accident, invalidul cu membrul amputat are tulburari de sensibilitate care constau in falsa perceptie a segmentelor corporale care lipsesc. Este denumit membrul fantoma. Invalidul simte, la piciorul lipsa, furnicaturi in degete, in calcai. O aplicatie a principiului pavlovist pe plan psihic.
O despartirea e la fel de grea ca pierderea unui membru al corpului. Nu te mai simti intreg, senzatia de vulnerabilitate nu te paraseste. Orice ai face, indiferent cate persoane net superioare in comparatie cu "ex-" vei intalni, nu vei reusi, mai degraba vei refuza, sa te indragostesti. Esti fidela iubitului-fantoma."
"Pot privi oamenii, sa ma bucur de prezenta lor, starile sunt transmisibile si pot aduce o stare de bine cu atitudinea mea. Pot face nonsalant complimente, atunci cand observ ca si-au acordat timp pentru a fi o prezenta placuta pentru ceilalti. Pot canta in minte melodia care imi place. Si refuz sa mai merg cu privirea in jos, grabit catre destinatie. Pot merge admirand peisajul.
[...]Si sunt mandru de puterea cu care am iubit, deci pot, sunt in stare. Am alergat la maraton cu speranta ca sunt in stare sa-l fac. Si acum, dupa ce am experienta reusitei, pot alerga in altul cu mai multa incredere, doar am reusit o data."
"Cineva m-a intrebat:
"Si te-ai inconjurat de oameni cu probleme.....cu comportament deviat,in speranta ca ce? Ce vroiai sa-ti demonstrezi?"
Ce sa-mi demonstrez? Nimic, am cautat iadul daca raiul n-a vrut sa ma primeasca."
"Unul din doi s-a descoperit ca e nefericit. Cine e cauza acestei nefericiri? Eu? Ea? M-am schimbat eu? S-a schimbat ea? Cert e ca sentimentul asta de dezamagire nu vine deodata, ceva exista acolo de mult timp, ceva ce n-am putut sa vad si ramane inca o enigma. Atat de puternic incat a dat curajul unei despartiri. Fiecare isi schimba viata atat de drastic, viitorul devine atat de necunoscut; ma copleseste ideea ca acest sentiment de nefericire a fost atat de insuportabil. O despartire schimba un om. Daca nu, celalalt macar supravietuieste."
"Imi inchipui ca ai murit. Prefer sa compatimesc decat sa urasc, sa pot trece mai departe, consolandu-ma ca asa a fost sa fie, nu te mai poti intoarce.
Dar te acuz. Pentru viata care am pierdut-o in acesti doi ani si cine stie cati in viitor, pentru golul care l-am avut in mine si m-a sufocat noaptea. Pentru lacrimi, pentru furie, pentru cum m-au schimbat.Si pentru durere. N-am mai simtit gust, n-am stiut cand e noapte sau zi, nu a contat unde ma aflu. Te acuz pentru noptile negre si lungi in care imi apasam ochii in orbite cu pumnii, poate nu vor mai plange.
Pentru ca m-ai lasat sa cred ca am gresit, ca o merit, si am cautat ratacit vina sa-mi devina penitenta, sa indur ca o merit.
Pentru dorul de fetita mea. Pentru dorul de mine, de cine am fost.
Te-am condamnat si ai murit pentru mine."
"Am mancat incet, pe indelete, cu privirea la ecranul de sase metri incercand sa ma bucur de Craciunul celorlalti oameni. Mi-am inchipuit cat de fericita este fetita mea langa ceilalti, cum se bucura de cadouri. Si cum cadoul meu o sa-i aduca aminte de mine, dar uita repede sa-i fie dor, coplesita de prezenta celorlalti. A fost primul Craciun fara Craciun.
Si acum vine altul. Tot singur."
"I-am inteles pe ceilalti care erau invidiosi pe dragostea noastra, cei carora le zdruncinam principiile de viata incat s-au inversunat sa distruga, sa-si arate ca nu e adevarat, asa ceva nu exista. Toti. Prieteni, familiile noastre, chiar si necunoscuti. Ne-am luptat alaturi impotriva tuturor. Si i-am invins. Ne-au declarat nebuni ca sa nu recunoasca ca existam..."
"Manau este al treilea personaj, prietenul nostru, un fel de animal de casa reprezentat de mana mea. Care vorbeste, tuseste, se joaca cu noi. Este cel caruia ii spunem tot, il invatam ce e bine si ce e rau. Iar daca ne suparam, ne suparam pe el. Cand pleaca Denisa raman cu Manau, “sa nu te simti singur, tati”.
Ma trezesc uneori din reverie ca ma uit la mana mea transformata in Manau. Imi vine sa vorbesc cu el, dar imi dau seama imediat de stupiditatea impulsului. Stiu ca mi-e dor de momentele cand trebuie sa apara. Mi-e dor de printesa Pony, mi-e dor de avioane. Mi-e dor de fetita mea.
[.....]
Sunt greu de iubit, dragostea mea pentru o femeie nu se va compara cu cea pentru copilul meu. Banuiesc ca nu este comod sa simti ca esti pe locul doi. Dar n-ar trebui sa fie asa, sunt sentimente separate. Totusi, un adevar ramane, oricat va dori sa ma faca fericit exista o umbra de tristete, e o lupta nedreapta si-i va fi greu sa se implice in asa ceva. Sunt constient ca oricine ar fi cea pe care o voi iubi nu merita asta. Si ma retrag, umblu calator din suflet in suflet si imi inchipui cum ar fi fost, la final lasand-o sa plece, are dreptul la ceva mult mai bun."
"Te intorci la oglinda si-ti privesti ridurile nervoasa pe timpul care trece asteptandu-l. Ai nevoie de o tigara, oare a cata este care o fumezi singura in bucatarie?"
"Exista riscul sa te obisnuiesti in singuratate, iti creezi propria rutina, un fel repetitiv de a trai ce iti da un sentiment de siguranta pentru ca te-ai obisnuit, nimic nu mai e surprinzator. Nu e fericire, e doar o viata linistita. Dupa un timp e comfortabil, teama unei schimbari te imobilizeaza. Teoretic iti propui ca vrei sa-ti schimbi stilul de viata, dar nu exista incredere in schimbare. Omul care si-a pierdut increderea a pierdut dreptul la fericire. Aminteste-ti cat de singur vei fi la final, nu vrei sa fi asa toata viata. Altfel poti sa te intinzi pe jos si sa mori de pe acum."
"[...]Nu exista o reteta, nu stiu daca ceva a determinat sau pur si simplu s-a umplut paharul. Stiu ca o persoana care nu ma cunoaste prea bine mi-a spus o fraza suna de cateva zile in capul meu. Eram adunati in gashka la un vin rosu, conversam cu prietenul ei, si deodata imi face un compliment neasteptat : „Esti o persoana foarte misto, ai putea sa faci orice in viata”
Exact asta credeam in trecut despre mine si am incetat sa fac. O necunoscuta, fara a avea un interes anume, mi-a redat increderea. De parca am fost hipnotizat si era fraza cheie care trebuia sa ma trezeasca."
"Am coborat liftul impreuna, trebuiau sa mearga la o aniversare. In timp ce le conduceam la masina Printesa ne-a luat de cate o mana pe amandoi. Ne-a privit pe rand zambind, intimidata si coplesita de sentimentul ca ne tine de mana in acelasi timp. A incetinit mersul sa dureze cat mai mult. Vai, fata mea, cum ai fost tu deposedata de unele lucruri atat simple si naturale! Cat de multa dreptate ai... Si cat de neputincios ma simt... Ai putea vreodata sa ne ierti?"
"Ati observat cum imaginea cuiva se schimba in timp?
O persoana care o adori poate deveni foarte urata dupa ce o cunosti. Iar alta persoana la care nu te-ai fi uitat de doua ori incepi sa o iubesti."
"Am fost un incapatanat, nu ascultam de sfaturi pentru ca aveam impresia ca ma desconsidera si nu are incredere in mine ca pot descurca problemele vietii singur, iubind-o mai putin pentru asta si refuland prin a nu-i mai acorda atentie atunci cand avea nevoie. Nu dorea solutiile mele, ci doar s-o ascult, sa ma simta aproape. Cati barbati pot recunoaste cu regret ca au gresit? Inainte n-as fi recunoscut, as fi incercat sa-mi repar greseala, dar n-as fi admis. Mi-as fi cerut iertare, dar nu mi-as fi recunoscut mie in primul rand. Sigur m-am schimbat, as fi dorit sa se fi intamplat mai demult.
Imi aduc aminte ca mi-a cerut sa ma schimb, nu am inteles atunci ca e un ultimatum. Am raspuns ca asta sunt si nu ar trebui sa ma corecteze, nu m-am schimbat de cand m-a luat. Ca nu vad unde gresesc. Incerca sa ma ajute sa evoluez, eu am crezut ca vrea sa ma repare. Am refuzat sa fiu stricat."
"De cealalta parte el trebuie sa fie constient ca ea are nevoie sa simta apropierea lui, are nevoie de hrana pentru suflet. Ea nu are nevoie de solutii de la barbat cand ii se plange de traficul care l-a prins. Nu asteapta de la el o ruta ocolitoare sau alt sfat. Pur si simplu ea comunica si raspunsul corect ar fi : „Da, draga, am vazut.” Si o iei in brate, si o saruti protector si intelegator."
"Ati studiat vreodata o balerina?"
P.S.: Greu a fost...foarte greu... ma mir si eu cum am reusit sa trec. Calugar al dragostei. Cu propria biblie. Nu o cautati, fiecare sa si-o scrie pe a lui. Si cand revelatia vine, atatea lucruri minunate se arata...
.
Postări
