Recycle Bin

Ce caut eu in Piata Universitatii

2012-01-21T15:00:00.006+02:00

Povestea mea începe mai demult, chiar de la revoluţia din 1989. Pentru că a fost revoluţie orice ar spune alţii, “revolutio” in latină înseamnă schimbare de sens. Comunismul a fost rău din punct de vedere evolutiv, dar a fost un confort psihic pentru marea majoritate deoarece in felul lui sinistru crease o rutină a vieţii şi cunoscând ce vei face cu viaţa ta în viitor, nu te mai agitai. Toţi oamenii care vorbesc cu nostalgie despre comunism, cum că era mai bine că toţi aveam case, că toţi aveam de muncă, sunt oamenii cărora le lipseşte sentimentul de siguranţă al zilei de mâine. Sclavii aveau o rutină a vieţii similară cu ce eram noi în comunism. Ştiau ca a doua zi vor fi scoşi la muncă, vor primi raţia de mâncare, se vor chinui şi apoi vor dormi. Din acest punct de vedere confortul psihic este acelaşi, nu se mai gândesc la ziua de mâine.

După 1989 acest confort psihic a dispărut şi a creat o generaţie de seniori spasmofilici, terorizaţi de insecuritatea zilei de mâine. Cu cât ai prins mai mult comunism, cu atât mai mult spasmofilia şi atacurile de panică sunt mai mari. Am avut un popor afectat psihologic, a fost uşor de manipulat.

Generaţiile nu stau, nasc copii. S-au născut copii care nu l-au prins pe Ceauşescu sau erau minori când acesta a căzut. Acesti copii au evoluat în libertate, nu percep ce înseamnă siguranţa zilei de mâine aşa cum este cunoscut de vechea generaţie, pentru acei copii siguranţa zilei de mâine înseamnă ce scrii în CV. Bătrânii s-au uitat la copii cu dezgust şi au exclamat: “Ce ştiu ei?! Sunt nişte inconştienţi! Tineretul din ziua de azi este inconştient, indolent şi rupt de realitate. Nu ştiu ce este greul, nu ştiu decât să se distreze.”

De ce? Pentru ca tinerii de azi nu sunt spasmofilici, nu sunt crispaţi de teama de viitor. Acesta a fost conflictul dintre generaţii şi acesta va fi mereu. Omul trăieşte naiv şi fericit până conştientizează adevărul universal: toţi îmbătrânim, toţi ne îmbolnăvim şi toţi murim. Generaţia seniorilor va avea această maturitate nedorită, va fi în contradicţie cu tânăra generaţie care trăieşte “naivă şi fericită”.

Aceste generaţii au fost unite de nemulţumiri. Am remarcat la Universitate o separaţie clară între mentalităţi, pensionarii şi sindicaliştii au protestat “La Fântâni”, iar tinerii lângă Arhitectură. Pe faţa celor de la “Fântâni” se distinge clar motivul prezenţei lor acolo, neajunsurile şi sărăcia i-au scos în stradă cu cerinţe clare şi personale. Feţe triste. Atmosfera tinerilor de la Arhitectura era senină şi entuziasmantă, toţi cu feţe joviale. Cineva din jurul meu chiar spunea ca se simte ca la “Lăptăria lui Enache”.

Ce căutam eu acolo? Ce căutau ei acolo?

Dacă este să gândesc pur practic orice protest nu va duce la nici o schimbare dacă clasa politică nu acţionează, guvernul şi preşedintele nu pot fi schimbaţi decât în mod democratic şi respectând legea. Oamenii care gândesc astfel stau acasă şi îşi văd de treburile lor, nu înţeleg aceste gesturi. De principiu sunt de acord, dar inutilitatea practică şi logică îi face să privească cu scepticism aceste manifestări.

Protestanţii nu au gândit mai departe decât de “Jos Băsescu!”, nu s-au gândit la alternative de guvernare şi soluţii pentru a ieşi din criză. Nici eu nu am gândit mai departe, dar ştiu că m-am aflat acolo pentru a-mi recâştiga demnitatea. Atitudinea unui preşedinte ce tratează propriul popor cu sarcasm şi ironie m-a jignit, m-a scos acolo să-mi exprim poziţia, că nu accept să fiu batjocorit.

Am văzut cu toţii la protest sloganuri ingenioase şi amuzante, ironice şi sarcastice, tinerii amendează preşedintele cu o ironie mult mai inteligentă. Îi vedeam la tv pe Tatulici şi alţii cum se mirau “ca curca la lemne” (asta să nu spun “ca broasca la barieră”) că tinerii sunt capabili, că tinerii sunt culţi şi educaţi chiar dacă sunt suporteri de fotbal, că tineretul are curaj, dar un curaj inteligent. Opinia generală a jurnaliştilor bătrâni a fost că nu se mai aşteptau. Nume importante se minunau că s-a cerut respectarea punctului 8 de la Timişoara, crezând că tineretul nici nu a auzit de el. Ce dovedeşte asta? Că domnul Tatulici habar nu are de realitatea din societatea noastră, habar nu are cum sunt tinerii noştri. Surprizele au fost atât de mari pentru dânsul încât s-a manifestat necontrolat în direct, ca un copil care a primit un cadou neaşteptat.

Amintesc de el pentru că la acea emisiune mă uitam când am constatat. Atenţia tuturor jurnaliştilor a fost îndreptată spre ce spune cutare, spre cum reacţionează opoziţia lui, încât poporul a devenit o noţiune abstractă, au impresia că poporul sunt doar cei ce se perindă pe la televizor. Sunteţi rupţi de realitate, domnilor jurnalişti! Se numeşte jurnalism, nu a ţine un jurnal.

Înainte de orice revendicare socială tinerii vor sa-si faca auzita nemultumirea, fara intermediari, fara a le fi confiscata vocea de alte interese. Din acest motiv au huiduit orice reprezentant al clasei politice care a încercat să se afişeze lângă protestatari. Tinerii nu sunt acolo să susţină pe cineva sau să facă partizanat cu altcineva, sunt acolo pentru ei înşişi, fiecare pentru sine. Sunt convins că sunt politicieni sau celebrităţi care au nemulţumiri personale, dar ei au alte canale la îndemână să-şi exprime nemulţumirea. Piaţa Universităţii este locul public de exprimare, a celor care nu au altă opţiune.

De acord că revendicările protestatarilor sunt din cele mai pestriţe, multe irealizabile, unele chiar ilogice. Tocmai această diversificare de revendicări face seria de proteste mai specială, aduce aminte că notiunea de "popor român" nu este un singular abstract, ci o multime - toti romanii. Protestele individuale sau pe grupuri nu sunt despre "nu ati facut cutare lucru", adica avem un guvern lenes si incapabil, ci "si aici ati luat decizii in interes personal in dauna societatii", fiecare revendicare fiind o noua dovada in plus pentru hotia si infatuarea celor de la putere. Mai multe si mai pestrite nu inseamna ca fiecare o stie pe a lui, ca este un protest haotic. Reprezinta adunarea dovezilor de maltratare a romanilor de catre cei care au luat puterea (maltreatment). Dar nu revendicările sociale sunt subiectul principal acolo, unitatea stă într-o singură vrere: “Jos Băsescu!” Politrucii se exprimă: “Este uşor să dai jos. Dar ce pui în loc?” Nici nu mă interesează, oricum este o loterie. Poate veni unul mai bun sau mai prost. Băsescu s-a schimbat tot mai mult în manifestare odată cu trecerea timpului, cultul personalităţii l-a îmbolnăvit, puterea l-a dezumanizat. Se crede proprietar de ţară. Poate veni unul bun care să se schimbe pe parcurs. Poate veni unul mai rău. Dar măcar acord o şansă viitorului. Tineretul se află acolo tocmai pentru că a învăţat ce înseamnă democraţia, este dreptul fiecăruia de a se exprima. Dar democraţia înseamnă să fie şi luat în seamă.

Nu ştiu cine va ieşi la alegeri, probabil un antipatic mie. Democraţia înseamnă voinţa poporului, conteză mult grupul în care se exercitează. Votul prostului valorează cât votul omului cultivat. În funcţie de majoritate se va desemna alesul. Dacă cei inteligenţi şi cultivaţi doresc un conducător aidoma, fiecare dintre ei va trebui să deschida mintea proştilor din jurul lui, să le arate ce este bine şi ce este rău. Iar în Piaţa Universităţii asta se întâmplă, tinerii din jurul meu păreau ca veniţi de la Cărturăreşti. Lucru care iar i-a surprins pe brontozaurii gazetăriei, de parcă intelectualitate nu există între tineri, de parcă numai seniorii au dreptul să fie intelectuali.

2012-01-18T00:58:00.002+02:00

Nefirescul firescului. Partea 3-a: Momentul adevarului

2011-12-29T03:16:00.010+02:00

Recomand persoanelor ce tocmai au ieşit dintr-un mariaj sau dintr-o relaţie îndelungată cartea scrisa de Dr. John Gray „Bărbaţii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus”. De ce acestora? Pentru că numai ei/ele acordă atenţie, se întreabă nedumeriti „DE CE ???”. Păi uite de-aia! Cartea este atât de renumită încât a devenit un fel de biblie a relatiei femeie-bărbat.

Cei căsătoriţi se plictisesc citind-o, vor exclama „da, este adevarat!”, dar ei nu au nevoie de exemple, atât de siguri sunt pe posesiunea lor. Fiecare persoană căsătorită gandeşte inconştient şi instinctual apartenenţa ca fiind o posesiune. „A mea” zice el despre ea. Şi invers. Sunt un cuplu cu prezumţia că se vor iubi până când moartea îi va despărţi. Viitorul fiind asigurat, ce rost mai are să înţeleagă despre celălalt? Pai cum? Celalalt înţelege despre sine? Au învăţat să-şi înghită reciproc frustrarile, pentru că aşa este în familie. Până se adună în ei şi dă pe afară...
Sunt de acord. Oricum - din cauză de iubire – e de bun simţ să vrei să-ţi cunoşti jumătatea. Cum gândeşte, cum simte, cum reacţionează... Dar nu este un troc - „mai lasă tu de la tine să mai las şi eu de la mine...” Întotdeauna se va nemulţumi unul că a dat mai mult.

Merg mai departe şi spun că daca Bărbatul este de pe Marte şi Femeia de pe Venus, ei trăiesc împreună pe Pământ. Să se descurce cu asta! Să se întâlnească pe traseu, să se completeze, să se adapteze unul altuia, să-şi zămislească propriile tradiţii şi obiceiuri comune.

Altfel spus, dacă ea este ardeleancă şi el moldovean, trebuie să trăiască la Bucuresti ca bucureştenii.

***

Mă tot întreb de ce femeile retin aproape toate visele, iar bărbaţii le uită imediat. Au creierele concepute diferit? Procesul cognitiv foloseşte altă combinaţie de celule cenuşii?

Ori... de ce femeia are privirea periferica cu un unghi mult mai mare decât bărbatul? Bărbatul are în schimb abilitatea de a privi în adâncime. Femeia are atenţia mai distributivă, poate duce o discuţie pe mai multe planuri, poate sări de la o discuţie la alta fără să se încurce, ca apoi să revină.

Uite alt lucru, ceea ce nu înţelege femeia este că bărbatul se poate uita 15 minute în gol fără să gândească. Absolut deloc. La nimic. Îl simte absent şi automat îl întreabă: „La ce te gândeşti?” Dacă răspunde sincer că la nimic se supără, ea crede că nu vrea să-i spună, deci se gândea la ceva ce o afectează. Devine şi mai curioasă, pentru a păstra armonia în relaţie bărbatul va trebui să mintă. Dacă spune „Mă gândeam la cât de frumoasă eşti” poate fi o măgulire inspirată sau o idee cât se poate de proastă, în funcţie de femeie. Poate considera că îi insulţi inteligenţa, o enervezi şi mai mult. Contează şi modul cum o faci: o mimică serioasă o bagă la idei; o micro-expresie de satisfacţie pe faţa ta pentru găselniţa găsită încurajează interogatoriul.

Dacă vrei să simtă puterea absolută, reacţionează ca şi cum te-ai trezi la realitate şi cu mult patos povesteşte despre un moment de calitate din trecutul apropiat: „Îţi aminteşti ce bun a fost sexul când ne-am întors de la film? Eşti atât de frumoasă... am simţit atât de multă plăcere încât am crezut că am ejaculat şi testicolele când mi-am dat drumul.” Şi de aici poţi dezvolta, să-i povesteşti cum îi miroase pielea, că a fost atât de senzorial încât te trezeşti că ţi-e dor încontinuu să o atingi, dar ţi-e teamă să nu devii enervant... Poţi băga în ele după cum simţi, nu trebuie să minţi despre cum simţi. Un adevăr a fost deja ascuns, faptul că nu te gândeai la ceva.

Este intrigant pentru mine cum un adevăr neutru poate crea frustrari. Dacă insişti cu acesta, în ideea că sinceritatea ar trebui să alimenteze încrederea unuia în celălalt, de fapt obţii contrariul, te suspectează că ascunzi gândurile tale. „Femeie, mă gândeam că nu avem bani” şi îi schimbi starea brusc. Oricât este de apreciat că te gândeşti la bunăstarea cuplului, i-ai stricat ziua. Răzbunarea ta că a fost atât de curioasă de gândurile tale a fost îndeplinită, te-ai asigurat şi că pe viitor nu va mai fi atât de interesată. Dar nu este inamicul tău, este persoana pe care o iubeşti. Dacă tot eviţi să-i spui adevărul, măcar fă-o pentru o cauză nobilă, schimbă-i momentul în bine, nu într-o nemulţumire.

Dacă se mulţumeşte cu adevărul plictisitor – „La ce te gândeşti?” „La nimic.” – şi îşi vede mai departe de treaba ei, relaţia ta a intrat într-o rutină la fel de plictistoare.

Cea mai mare posibilitate este ca neîncrederea ei să vină din propriile gânduri, în acelaşi moment să se gândească ea la o nemulţumire. În ideea că dacă ea o face prezumă că şi tu o faci. Cu abordarea indicată de mine o faci să uite orice gând negativ, pe când cu amintirea altor îngrijorări îi amplifici starea în care s-a băgat singură.

/

Nefirescul firescului. Partea 2-a: Noul masculin

2011-12-28T10:21:00.002+02:00

Am început blogul cu o sinceritate totală, nu aveam ce imagine proteja, nu-mi mai păsa de nimic. Şi astfel am ajuns să pricep că sinceritatea te ajută să gândeşti mai aproape de adevăr. Când încerci să-ţi creezi o imagine idealizată, să te prezinţi aşa cum crezi tu că dă mai bine, te îndepărtezi de adevăr şi concluziile pe care le tragi sunt doar presupuneri incorecte. Presupunerile devin convingeri, sunt tratate ca adevaruri; când sunt incorecte eşti un agresor, omori orice relaţie ai cu cel despre care presupui greşit: o data pentru că nu-i acorzi încredere, şi în plus pentru că îţi impui judecata strâmbă.

Aceşti oameni sunt cei mai depreciaţi, indiferent cât ar fi de inteligenţi. Posibil ca ei să fie foarte deştepţi, dar din meteahnă iau în calcul informaţiile pe care le deţin despre un lucru şi îl judecă ca şi cum altceva nu ar putea schimba starea lucrurilor. Circumstanţial pot deţine alte informaţii - care pot schimba totul, dar el nu poate accepta o alta realitate decât cea pe care a gândit-o şi a imaginat-o. Se află în perioada refractară, afectiv este legat de rezultatul său şi orice modificare ar însemna o recunoastere a greşelii, prin încăpăţânarea lui impune un neadevăr, ceea ce seamănă în agresiune cu lipsirea de libertate. Cel mai interesant este că şi atunci când se convinge că a greşit, conştiinţa sa dă din umeri împăcată: “Ahh, eu nu am ştiut că… am luat in calcul doar că…” Îţi vine să-i dai două palme să-l faci să priceapă că asta îi explici de la bun început.

Dacă această persoană mai are şi o funcţie de conducere sau este cea pe care o iubeşti… ai pus-o!

În concluzie, cel care impune o judecată strâmbă este depreciat şi provoacă o emoţie asemănătoare cu dezgustul. Iar acela care îţi mănâncă timpul este un alt tip de agresor, altfel urât, dar mai puţin dăunător dacă este evitat . Dar acum nici unul dintre ei nu este în discuţie, ci de ce aleg calea sincerităţii şi a expunerii intimităţii.

Pentru a simţi momente fericite sunt necesare circumstanţe favorabile. Tot aşa şi gândurile, au nevoie de idei adevarate şi direcţii corecte. Judecăm situaţii, idei sau comportamente. Este un proces. Atenţia ne este mai captată atunci când când judecăm o realitate, nu un fapt ipotetic. Ipotetic nu suferă nimeni; fiind vorba de realitate curiozitatea şi atracţia este mai mare.

Am să continui despre gusturi diferite… Am exemplificat cândva că bărbaţii au gusturi diferite faţă de femei în materie de bărbaţi şi femei.

De felul meu provin dintr-o rasă din Asia Centrală; prin locare geografică îndelungată cred că a fost altoită cu caucaziană. Nu am trăsături mongoloide, se pare că a ieşit ceva exotic. Dar penisul meu este inrudit cu asiaticii. În primul rând e circumcis. Şi apoi nu are dimensiuni să iasă în evidenţă. Însemnând că nu are in plus, este normal. Eu nu ştiu să descriu, că nu m-am comparat cu alţii, iar femeile m-au minţit întotdeauna că e numai bun.

Prin ideea că sunt de provenienţă central asiatică am dorit să evidenţiez că nu sunt păros. Întotdeauna am crezut că bărbaţii păroşi sunt masculini, doriţi de femei, sunt invidios pe ei. Nu chiar cu păr pe spate, dar aşa… mai bărbătoşi. Nouă, bărbaţilor, ne plac femeile. Mai ales cele îngrijite, aranjate cu gust, epilate, fine, mladioase, fără celulită şi grăsimi, fără mustaţă, etc. Ne place feminitatea. De aceea masculinitatea unui bărbat nu ne este atractivă. Îmi este pe plac în alt mod, ca şi camarad am încredere în seamăn, etc…, dar nu este atractiv. Mă uit la reclamele cu lenjerie intimă (chiloţi) ale lui Calvin Klein şi văd numai bărbaţi epilaţi, feminizaţi. Curaţi, nu am ce spune, dar feminizati. Cu sprâncenele pensate, manichiura făcută, pe unii i-am văzut daţi cu ruj. Cui sunt adresate reclamele? Bănuiesc că bărbaţilor, din moment ce sunt produse bărbăteşti. Acei “băieţei” sunt idealul de bărbat modern? Noul masculin?

In adolescenţa mea dacă un băiat se epila pe piept sau picioare strigam la el ca este homosexual. Acum fetele de 20 ani se zbârcesc dacă esti mai păros, puştii pe care i-au cunoscut pănă la tine sunt aranjaţi după noua moda masculină impusă de către… chiar, de către cine?... de către designerii de modă. Majoritatea gay. Moda aceasta a început în urmă cu vreo 11 ani; mă miram eu că cea mai mare densitate de bisexuale am găsit-o între vârstele 27-29 ani. Aşa au crescut, modelul masculin a fost feminin. Femeile din această generaţie pretind o viziune masculină asupra vieţii, se comportă bărbăteşte, neînţelegând de ce nu sunt fericite. Cea mai mare rată de divorţate şi depresive.

Nah, acum serios... Ce fel de masculinitate degajă un bărbat epilat? Un bărbat cu sprâncenele pensate? De se miră tot timpul... „Şi când vorbeşte serios pare că se miră, cum să-l mai iei în seamă? Şi când doarme, tot mirat doarme?” Dar fiecare femeie va avea o părere, dupî gustul propriu. Sunt convins că fetelor mai tinere le pare firesc ca bărbatul să fie epilat, iar celelalte să considere masculinitatea ca fiind opusul feminităţii.

Cu igienizarea intimă sunt de acord. Chiar o recomand. Plus că atunci cănd te razi la testicole şi elimini tufişul din jur, pare si penisul mai mare. Şi chiar devine, în termeni de penetraţie. Inchipuie-ţi un cocean depănuşat pe jumate, fata se uită la el şi se miră în gând „doar atâta..?!”. Citindu-i gândurile, tot încerci să tragi de pănuş în jos, îl lipeşti de vintre, să demonstrezi că mai este. Degeaba. Imaginea pe care o păstreză despre tine este pe jumătatea măsurii tale. Povestea aceasta este mai convingătoare decât dacă spun că este igienic, benefic senzorial la oral. Femeile ar gândi imediat la cât de porc şi de pervers este bărbatul, când de fapt actiunea de radere a parului inghinal (de ce nu li se spune popular „floci”?) este pentru şi în beneficiul femeii. Nu înseamnă că dacă bărbatul se rade la testicole o invită la sex oral. Dar este bine în caz de ... Aşa cum şi femeia este mai plăcută vederii fără boscheţi şi ascunzişuri.

O fată de 20 ani se mira cum bărbaţii de vârste diferite au aceeaşi strategie de a agăţa. Au aceleaşi texte, fie că sunt la 20 de ani, 30 de ani sau 40 de ani. Aş contrazice şi nu aş contrazice... Cum să o explic? Dacă e să gândesc obiectiv la mine, apelez la gluma aceea: „Înainte era invers. Acum îmi ia 5 minute să le conving, şi 2 ore să-mi cer scuze.” Pe de altă parte este ca mersul pe bicicletă. La fel dai din picioare pe ea; fie la 20, la 30 sau la 40 de ani. Cel mai corect este că poţi fi nepriceput la toate vârstele, dacă nu evoluezi şi nu prinzi experienţă.

Dar la orice vârstă se întâmplă un lucru: de fiecare dată când îmi dau drumul cu nesaţ urmează cele 10 secunde. Acele secunde cand te blochezi, împietreşti ca o statuie şi spui încordat femeii: „Nu mişca!! Stai aşa puţin!!” Şi aştepţi să-ţi treacă sensibilitatea. Nu ştiu la alţii cum e, că nu am stat la fundul lor, dar la mine asta se întâmplă. Atunci femeia care are vreo ciudă pe tine, vreo amitire de răzbunare că ai spus nu ştiu ce, nu ştiu când, îşi va încorda muşchii vaginali, chipurile să stoarcă şi ultima sămânţă. O apucă sârguinţa. De fapt e doar o răzbunare sau are tendinţe de sadism. Ca cele cărora le spui că te gâdili într-un loc, cu scopul vădit să ocolească zona, iar ele sunt atrase ca magnetul de locul respectiv şi te chinuie pentru plăcerea lor.

Cei cu penisuri de dimensiuni normale fac sex mai mult decât cei... decât negrii, de exemplu. Păi dacă o ai mare ce nevoie ai să şi fuţi? Doar o arăţi şi femeile au orgasm. Aştia mici, asiaticii de exemplu, fac mai mult sex. De-asta chinezii sunt 1,4 miliarde şi indienii 1,2 miliarde. Împreună sunt aproape cât jumătate din populaţia Pamântului.

_____________

(Va urma) intrerupt din scris....

Nefirescul firescului (relatia cu varste diferite)

2011-12-22T16:15:00.001+02:00

O prietena imi reprosa de curand:

“Tie ti se pare firesc sa ai o relatie cu o fata atat de tanara?”

Daca o gandesti in felul acesta raspunsul oricui tinde catre “Da”, ca nu este firesc. Daca eu as fi avut 30 ani si ea 14 ani ar fi fost si ilegal. Din fericire pentru integritatea mea morala si pentru incadrarea legala, ea are 23 ani. Iar eu undeva intre 35-40 ani. Este nefiresc?

Am cunoscut femei in jurul varstei de 30 ani care se purtau ca speriate de bombe si “pustoaice” de 20 ani care gandeau mult mai rapid, mai sanatos si mai inteligent decat primele mentionate. Pe propria piele am constatat ca nu varsta conteaza pentru modul cum te simti in preajma unei femei, ci felul ei de a fi. S-ar spune ca nu ar avea experienta. In ce? In viata? Nu-mi place modul de viata al celor trecuti peste 30, sunt crispati, sunt spasmofilici la ziua de maine, se ingrijoreaza pentru urmatorul task inainte de a se bucura pentru realizarea primului. Nu are experienta in sex? Sa fim rezonabili…

Si acum sa judecam nefirescul … Care este visul oricarei femei? La ce print viseaza, cine este barbatul care o face sa suspine? Clark Gable are 38 ani in “Pe aripile vantului”, Brad Pitt in perioada lui de glorie, George Clooney, Russel Crowe in “Gladiator”, Colin Farrell, oricare din sex simbolurile masculine au fost in perioada de atractie maxima la o varsta apropiata de mine. Mr. Big? In mintea oricarei femei, de la veridosoara de 18 ani la matusa de 50 ani, reprezentarea barbatului visurilor ei este de-o seama cu mine. Prin exemplificare o astfel de relatie este cat se poate de fireasca. Daca ei ii face bine, daca mie imi face bine (valeu si cat bine…), unde ar fi nefirescul?

Are sanse de viitor? Conteaza viitorul? Cand traiesti liber esti preocupat cu momentul prezent. Cand te apuci sa te ingrijorezi pentru viitor intrii in randul celor spasmofilici despre care povesteam. Trebuie sa te decizi pentru care echipa joci, altfel discrepanta va fi vizibila, apare nefirescul aflat in subiect.

Am adus blogul in prezent.

__________________

... am sa revin cand am timp

2011-12-13T22:21:00.001+02:00

My Little Princess

I'M LIKE A BIRD

Lyric Poem by Roxana Ene

... cu dedicatie speciala pentru Printesa.
Mii de multumiri.

Cum iubim 2

2011-11-21T22:21:00.011+02:00

M-am tot intrebat de ce ajung iubitii sa se enerveze unul pe altul, deteriorand sentimentul de iubire, infectandu-l cu mizeria dezamagirii si a dezgustului. De ce nu putem iubi pur si simplu? Nu stim cum sa iubim?

Invat in fiecare zi, invat despre oameni.

Am cunoscut o… zeita. Nu stiu cum sa o numesc, nu gandeste si nu se manifesta emotional ca toti oamenii. Cand a intrat in viata mea nimic nu o predictionase, a venit de nicaieri. Pare poetic ca vorbele unui indragostit, dar cu toata luciditatea pe care o am acum amintind despre ea pot intelege ca unii oameni se apropie de sfinti, altii de zei. Nimic gandit, nimic planuit, de foarte multe ori am constatat ca asa este constructia instinctului ei, sa iubeasca altfel decat am vazut ca iubesc majoritatea oamenilor.

Intr-o noapte de betie emotionala, atunci cand sentimentele se amesteca cu simturile, a adormit epuizata de saracia somnului din ultimele nopti, noi fiind in perioada aceea cand trupul nu vrea sa adoarma din cauza emotiei. A adormit si i-am privit chipul linistit. Fiind fara somn, m-am strecurat si m-am asezat pe covor cu spatele sprijinit de marginea patului cu laptopul in brate, pentru a nu o deranja cu lumina LCD-ului. Am sperat ca nu se va trezi, am petrecut ceva timp langa ea pana am simtit somnul adanc, nu doream sa simta lipsa prezentei mele si sa o considere o tradare. De ce tradare? Prezenta celuilalt o simti si cand dormi, iti da un sentiment de liniste si siguranta, daca privezi persoana iubita de acest confort in mod deliberat pare o tradare a dragostei pentru ea. Asta este prima emotie pe care o traieste un om trezit de lipsa unei prezente. Simte ca nu e firesc.

Asa cum nu doream, s-a trezit. Nici nu apucasem sa deschid laptopul ca m-am trezit cu o perna langa mine, s-a intins pe ea, a tras patura peste noi si si-a sprijinit capul de mine spunandu-mi tandru: “Nu stiam ca asta seara dormim aici...”

Sufletul meu s-a umplut de iubire. O alta persoana, mai umana si mai pretendenta, ar fi spus ceva autoritar de genul “treci in pat si dormi ca maine iar esti zombi” sau s-ar fi suparat, adunand in sacul nemultumirilor. Cu promisiuni de razbunari viitoare. Dar nici un astfel de gand meschin, nici o emotie negativa, si-a satisfacut dorul de prezenta mea cautandu-ma; in acelasi timp a facut constiinta mea sa regrete ca am pus-o sa suporte disconfortul de a se intinde pe parchetul tare.

Prin magia ei a transformat o ocazie de impunsaturi sau constrangeri sentimentale intr-o oportunitate de a isi arata dragostea si a o alimenta pe a mea.

Am comparat cele doua manifestari: cea a iubitei mele din pat si cea uzual obisnuita. Amandoua pornesc de la aceleasi emotii si sentimente. Intotdeauna afirm ca cea mai diplomatica si eficace metoda de a spune unui om ca greseste este sa il faci sa inteleaga singur. Oricat de indreptatite ar fi reprosurile, atrag dupa sine dezamagiri. Cand certi nu este altceva decat o razbunare, iti exteriorizezi refularea ca nevoile tale nu au fost satisfacute. Va intra in defensiva, si astfel incepe lupta... O lupta inutila, tu nu esti acolo sa lupti, ci sa iubesti.

****

Iubirea aproapelui tau este un alt sentiment de iubire. De exemplu, cum ar fi fratii, surorile, rudele si toti cei cu care ai o relatie caracterizata mai mult de apartenenta. Altfel decat iti iubesti parintii, altfel decat iti iubesti copii.

In aceeasi afacere l-am implicat si pe cumnatul meu, in relatia profesionala ma pozitionasem deasupra lui, mai mult din motivul ca ma consideram mai experimentat si, mai ales, ca eram cel cu mai multe idei care puse in practica configurau succesul. In realitate eram asociati. Dar gresea atat de mult, asa cum greseau si angajatii, iar eu eram nemultumit. Tocmai pentru ca imi era ruda si aveam afectiune pentru el obisnuiam sa-l cert mai mult decat era necesar, puneam suflet in acele reprosuri, nu-mi pasa de sentimele lui. Natura relatiei noastre il facea si pe el sa ia fara teama decizii care pe moment i se pareau bune, dar apoi se dovedeau gresite. Cu angajatii eram rabdator, le explicam si ii invatam. Sau ii amenintam cu inlocuirea lor. Un asociat si o ruda nu o poti ameninta cu inlocuirea, asa ca apelam la reprosuri. Il doream inteligent si respectat, undeva prin asociere il vedeam ca parte din mine si ma durea sa vad ca imi dezamageste asteptarile. De fapt eram egoist. Iubirea mea catre el trebuia sa se manifeste altfel, sa-l fac cumva ca prin puterea exemplului sa inteleaga cum trebuie procedat in situatii similare.

Un copil iubesti altfel. Orice ar face ramane copilul tau - il iubesti neconditionat, ii ierti greselile, dar ii conduci viata. Unii parinti cicalesc copilul cand creste, vor ca acesta sa se comporte la fel ca ei, uitand ca ei insisi au ajuns la acea intelepciune prin experienta vietii.

va urma.... intrerupt scrisul... viata primeaza.. :)

Cum iubim

2011-11-13T15:45:00.004+02:00

Cum iubim...

Intai am observat ca exista o pasiune in oameni. Vor ceva, nu stiu nici ei ce, dar vor intens, vor incontinuu. Se uita in jur si cauta sa identifice ce vor, isi cauta dorinti. Sa nu se simta nesiguri incep sa creada ca ceea ce doresc le lipseste pentru a trai fericiti.

Omul doreste mai multe lucruri deodata, astfel ca atunci cand una din dorinti se indeplineste exista altele care sa-l tina preocupati, sa-i alimenteze foamea. Cu cat cunoaste mai multe, cu cat evolueaza mai mult, omul va vrea mai mult fara a sti exact ce vrea. Orice dorinta indeplinita mareste drogul placerii si odata gustat din el va deveni dependent, va fi infometat de emotiile bune ce o insotesc. Prinde curaj, doreste mai mult, trece la etapa urmatoare; cu cat task-ul e mai dificil, placerea realizarii este mai intensa. Dorintele le identificam atat de rapid ca nu mai suntem in stare sa savuram senzatia buna a satisfactiei, deja dorim altceva.

Dar oricum am reactiona, orice s-ar intampla, pasiunea de a vrea nu dispare din oameni.

In copilarie vrei altfel, bine definit. Copilul doreste ceva si cand i se promite, se bucura. Obtinand ce-si doreste se bucura naiv, neumbrit de dorinta urmatoare. Iar cand i se refuza se intristeaza pe moment, dar apoi ii trece. Nu sta in puterea lui sa indeplineasca, el doreste si atat. Cu fiecare dorinta indeplinita experimenteaza emotii, cu fiecare emotie placut traita creste puterea de a le vrea. O situatie materiala mai buna nu inseamna o experienta mai mare a dorintelor indeplinite, un copil sarac nu doreste mai mult decat poate sa obtina. Vrea o portocala si un parinte interesat ii poate indeplini dorinta, dovedind grija si iubire. Un copil bogat are la dispozitie orice isi doreste, dar felul in care ii sunt oferite, lipsa de apropiere a parintelui il fac mai sarac in astfel de emotii. Este adevarat ca un copil sarac lipsit de tandrete este mai dezavantajat decat un copil bogat lipsit de preocupare din partea parintilor. Cand acesti doi copii vor deveni adulti, fiecare va avea o nevoie de traire a emotiilor proportionala cu istoricul lui cu ele. Cel care a simtit mai multa placere in evolutia sa va cauta ca persoana iubita sa-i satisfaca la fel de des aceasta foame de a vrea.

Cand cel pe care il iubesti iti ofera mai putine emotii decat te-ai obisnuit, te consideri o persoana nefericita.

****

M-am gandit la ce vrem noi de la cei pe care ii iubim. Cum stim noi sa iubim?

Prima iubire pe care o experimentam este dragostea de parinti. In copilarie perceptia noastra despre ei este ca sunt persoanele care ne ocrotesc, suntem siguri de iubirea lor si ne simtim in siguranta cu ei. Capatam personalitate, devenim adulti si din obisnuinta stim ca ne ajuta neconditionat, este de datoria lor. Sunt oamenii cu care ne permitem sa ne certam pe diferite puncte de vedere fara sa simtim riscul ca i-am pierde, doar ne iubesc. Nu remarcam ca ei se conformeaza chiar si impotriva dezacordului lor. Alti parinti sunt mai incapatanati, considera ca statutul lor le da dreptul de a-si impune vointa si in general santajeaza sentimental copilul devenit adult: „Daca nu ma asculti, nu mai ai ce cauta in casa mea!", in sensul ca-si repudiaza copilul. Stiu ei cum sa-si iubeasca copilul? Ce este mai important, orgoliul lor? S-au obisnuit sa le fie dovedita dragostea copilui fata de parinte prin cedarea acestuia in favoarea lor. Sentimentele lor sunt satisfacute, vor repeta aceasta satsifactie de cate ori vor avea ocazia. Dar cu ce cost? Astfel se ajunge la o ruptura intre copii si parinti, cand paharul se umple si copii vor libertatea propriilor decizii. Nu inseamna ca nu-si mai iubesc parintii, doar ca sunt dezamagiti.

Cand dezamagirea este mai mare decat iubirea, te iubesti pe tine mai mult decat pe cine iubesti.

Aud tot mai des zilele acestea „Iubeste-te mai intai pe tine insuti!" (am mai abordat subiectul asta). Este deviza oamenilor ce au fost dezamagiti in dragostea lor, cele mai multe femei merg pe moneda „reinventarii" sau „regasirii" de sine. Un mare bullshit autosugestiv, o incurajare pentru un trai in singuratate, chiar si cand ai pe cineva alaturi; o incurajare pentru egoism exarcerbat, o protectie a neputintei personale de a iubi, o razbunare a suferintelor trecute. Transformi cealalta persoana intr-o nevoie a ta, santajul sentimental este folosit la maxim: „daca ma vrei... trebuie sa ma accepti asa cum sunt". Ea se place pe sine, se iubeste pe sine, daca lui nu-i convine - sa plece. Cum poate crede el ca este iubit, daca ea este indiferenta la prezenta lui in viata ei?

Da, sigur ca principial este corect: Iubesti pe cineva pentru cum este, cu bune si rele. Poti iubi pe cineva care nu te iubeste - aceasta consider eu de fapt ca este iubirea pura, sa iubesti pe cineva fara a avea siguranta ca te va iubi, sa-i iubesti felul de a fi, sa-i intelegi emotiile, bucuriile, supararile... Sa mergi acasa si sa visezi la ea, la bucuria ce o vei simti daca te va iubi. Sa o privesti si sa o iubesti.

Este corect sa fii iubit pentru ceea ce esti, pentru cum esti. Dar este incorect sa pretinzi asta, pentru ca este de la sine inteles; doar amintirea acestui aspect jigneste, ca un firesc pus sub semnul intrebarii. Este incorect sa spui celui care te iubeste: „Poti pleca daca nu-ti convine!". Este santaj emotional, ca in cazul parintilor care isi impun vointa spunand copilului ca nu va mai fi iubit daca nu se conformeaza.

Magia iubirii este murdarita de constrangeri.

****

In trecutul meu m-am tot lovit de expresia: „Nu ma cunosti deloc!".

In traducere: „Trebuie sa banuiesti ce vreau, ce am nevoie, si sa-mi oferi aceste lucruri in asemenea masura incat sa fiu satisfacuta. Nu mai putin, ca nu ajunge; nici mai mult pentru ca saturatia devine neplacuta. Atunci cand trebuie, la momentul potrivit."

Lasand la o parte ca este o manifestare a egoismului, nu este posibil pentru ca sunt prea multe necunoscute in ecuatie ce trebuiesc banuite sau identificate. Daca cumva reusesti sa te conformezi primei nevoi in momentul potrivit, tot poti rata pe urmatoarea. Sa presupunem ca iubita se simte nesigura pe un subiect sau ca astazi si-a dorit ceva mai mult si regretul ca nu se poate in curand ii da o stare de tristete. Doreste ca tu sa ii transmiti cumva o siguranta, sa nu simta dezamagirea. O vezi suparata, nu deschide subiectul sa depistezi cauza, dar se asteapta ca tu sa o consolezi cumva, sa-i fii alaturi, sa simta un sprijin in tine. Intrebi despre ce este vorba, isi aminteste de tristetea ei si proiecteaza pe tine, ca si cum tu ai fi cauza supararii. La un momendat comunica dezamagirea ei: „Ma asteptam sa fii alaturi de mine. Este clar ca nu ma cunosti deloc."

Barbatul cand intreaba despre ce este vorba nu inseamna ca nu stie ce o framanta, ci ca vrea sa afle cum a ajuns sa fie ingrijorata de ceva, sa poata afla cum poate inlatura din elementele supararii. El este tehnic, asta e natura lui, sa desfaca in bucati si sa inteleaga. Cand femeia crede ca el nu intelege situatia ei in ansamblu, el nu intelege de fapt cum sa rezolve situatia. Nu accepta ca o situatie nu are solutie decat dupa ce verifica.

Din acest motiv, atunci cand el are o suparare, se arata iritat cand iubita il ia la intrebari pentru a-l ajuta. Stie ca a desfacut problema de mai multe ori si nu a gasit solutia, o noua recapitulare in fata ei il face sa se simta rusinat.

Cat de mult sa cunosti o persoana? Ii poti citi gandurile, ii poti simti starile? De obicei, din dragoste pentru tine, iti sunt ascunse aceste stari pentru a nu-ti transmite si tie. Dar revolta personala impotriva situatiei o fac sa simta regretul ca nu e inteleasa, atunci apare rabufnirea ca „nu o cunosti deloc". O privesti si stii cand este bucuroasa sau suparata, ii cunosti privirea din ochi, ii simti respiratia. Stii cand ceva nu este in regula. Dar cum poti stii cum sa reactionezi, astfel incat sa se simta mai bine si sa fie incredintata ca va fi bine? Are asteptari de la tine, asteptari care graviteaza in jurul nevoii ei.

La inceputul relatiei este perioada descoperirii, fiecare il descopera pe celalalt. Felul de a fi al cuiva te incanta, este o surpriza placuta. Cand relatia devine familiara, pentru ca ajungi sa cunosti persoana, surprizele „descoperirilor" s-au epuizat si sunt inlocuite cu asteptari de conformare la nevoile tale. Sa simti ca-ti este alaturi atunci cand ai nevoie, sa simti ca esti iubit cand trebuie, sa-ti transmita siguranta atunci cand te simti nesigur...

Mult mai usor ar fi daca femeia isi ia ce are nevoie. Cand a descoperit barbatul a vazut in el raspunsurile la nevoile ei, felul lui de a fi corespunde cu ce-si doreste. Este ca un cos plin cu raspunsuri, daca are nevoie de un raspuns trebuie sa puna intrebarea corecta. Daca o face doar in gand, acesta va incerca pe rand raspunsurile pana cand va ajunge la cel corect. In loc ca ea sa regrete si sa declare ca el nu o cunoaste cum ar trebui, ca nu i-a ghicit intrebarea conturata in cap, mai bine i-ar comunca direct. Sa-i spuna: „Sunt ingrijorata pentr ca ... Vreau sa te simt alaturi de mine, imi face bine." Ce va face el? Daca o trimite la plimbare, el merita mai mult decat un „nu ma cunosti deloc".

Este adevarat ca ideal ar fi ca femeia sa nu spuna ce o framanta, ca el sa deduca si reactioneze pe placul ei. Dar cum sa ajunga la acest ideal daca nu invata despre ea? La o situatie similara va stii despre ce este vorba, caci a prins experienta in ea, inainte de a comunica femeia va avea surpriza placuta ca el se muleaza nevoilor ei.

Am invatat un lucru interesant despre diplomatie. Sa ceri prin oferta, sa obtii mai multe prin a oferi. Daca este sa fim corecti cu principiul ca intr-o poveste de iubire este nevoie de 2, femeia sa-i spuna: „As vrea sa fiu sigura ca te cunosc atat de bine, incat sa fiu convinsa ca atunci cand ai nevoie simti ca iti sunt alaturi . Vreau sa ma simti mereu langa tine, eu te iubesc. De exemplu eu acum am nevoie de suportul tau, de felul tau de a ma linisti, de modul in care ma faci sa ma simt iubita." Ce crezi ca va face el? In primul rand il absolvi de rusinea personala ca nu a fost atent, a mai invatat ceva despre femeie, ca asta este starea ei cand are nevoie sa-l simta aproape.

Altfel, apare dezamagirea - asteptarile tale de conformare a persoanei iubite nu sunt satisfacute.

Dezamagirile schimba iubirea. In dezgust.

Daca vrei sa te cunoasca mai bine, arata-te. Asa cum esti, nu strange in tine nemultumiri personale, construieste la relatia ta. Cere prin ce oferi. Oamenii se oglindesc, firesc este ca cel cauia ii oferi sa-ti raspunda la fel.

****

Omul doreste sa fie Isus Cristos in relatia sa de iubire. Sa fie iubit, mereu prezent in gandul celuilalt. Tot ceea ce face pentru iubire este din porniri altruiste pana in momentul dezamagirii, cand regreta ca a investit sacrificii in cine nu merita.

Cand iubeste pasional este mandru de sacrificiul sau, ii place sa ofere, ca si cum ar pune o caramida intr-o constructie si contempla din cand in cand lucrarea sa. De cele mai multe ori lucrarea iti distrage atentia, devine mai importanta decat scopul initial, uita pentru ce o face. Constructia a inceput-o pentru a proteja iubirea, dar cel mai des ajunge sa protejeze ce a realizat, uita ca mai intai iubirea are nevoie de el.

Ideea ca iubesti nu trebuie sa devina mai importanta decat ceea ce iubesti.

****

Foarte des am exprimat ca „Pe cine iubesti si cat de mult iubesti conteaza doar pentru tine, pentru persoana iubita conteaza mai mult ce-i facem."

Vrem dovezi de iubire. Suntem avizi de apreciere. Ne educam, ne ingrijim sa fim o persoana placuta, dorim sa impresionam cu inteligenta si cultura noastra, cu statutul nostru; toate acestea pentru a obtine admiratia si aprecierea celorlalti, pentru siguranta de sine ca oriunde te duce viata vei fi o persoana de calitate, deci placuta. Aprecierea si admiratia celorlalti sunt o asigurare ca suntem iubiti. Traim un sentiment de satisfactie cand persoana iubita dovedeste dragoste pentru noi.

Dorim aceasta confirmare, suntem convinsi ca ni se cuvine. Doar pentru ca iubim, ni se pare ca este de ajuns. Dar aceeasi placere la confirmare o are si celalalt, cat de des ne intrebam cum iubim? Nu din punct de vedere personal, stim bine sentimentele noastre. Ci din punctul lui de univers. Pretindem sa ne iubeasca daca suntem obositori, daca suntem egoisti, cand cerem fara sa oferim, avem sentimentul ca ni se cuvine doar pentru ca iubim. Intr-o relatie de iubire este nevoie de 2. Teama ca ceea ce oferi poate deveni sacrificiu sau teama ca te vei deprecia ca nu ai primit la schimb te fac sa fii zgarcit in a oferi. Iubirea nu este un imprumut ori un schimb echitabil, in iubire este vorba despre a darui si a stii sa primesti. Din dragoste. Un bun daruit este un bun plecat, nu este un imprumut, sa fie returnat.

****

Cunosc despre iubire atat cat mi-a dezvaluit experienta. La care se adauga ce-mi doresc eu de la ea, cum cred eu ca m-as simti fericit. Am remarcat ca a fi sincer cu persoana iubita este un lucru extrem de sensibil. Asa cum invatam sa iubim, tot asa trebuie sa invatam cum sa fim sinceri.

Iubita mea greseste cu ceva si stie ca greseste. O intereseaza parerea mea, o vrea obiectiva, dar cand aude acelasi lucru, sufera. Reactualizarea suferintei. Iar ea nu vrea sa sufere, in sinea sa a facut-o indeajuns; ea vrea sa scape de acest regret, vrea sa-si linisteasca constiinta si eu sa-i transmit un sentiment de bine. Ce sa fac? Sa o mint? Stie cand o mint, va fi si mai dezgustata. Fara sa realizeze ma pune uneori intr-o pozitie delicata, sentimentul de neputinta ma macina caci imi pasa. Orice as face va proiecta pe mine nemultumirea ei.

Este ca atunci cand viata te loveste, te revolti si cauti pe cineva sa tragi la raspundere pentru suferinta ta. Pentru iubita mea sunt cel mai la indemana, primul asupra caruia isi proiecteaza nemultumirea pentru ca stie ca o inteleg, pentru ca stie ca o iubesc si accept, pentru ca uneori chiar merit. Din pacate, daca se obisnuieste cu acest confort, candva va aunge sa creada ca nefericirea ei se datoreaza mie. Unele persoane vor sustine ca eu trebuie sa o fac fericita, ca alaturi de mine trebuie sa se simta bine, dar din experienta argumentez ca ar fi fost corect sa invete sa traiasca fericita dinainte de a ma cunoaste, este incorect sa astepte pe cineva sa o faca fericita. Persoanele care nu stiu sa traiasca fericite, nu vor simti fericirea nici alaturi de cineva. Mai mult, il vor face si pe acesta nefericit, ii vor transmite toate frustrarile personale; acesta prin simpatie va simti tot ceea ce simte iubita.

Deci ce sa fac? Sa o mint sau sa fiu sincer? In ambele cazuri eu nu-i ofer ce asteapta de la mine.

Un copil sufera cand nu poate obtine ce doreste sau nu poate sa faca ce vrea, exista o perioada refractara pana accepta ca nu se poate. Pentru unii dintre ei este atat de puternic afectiv incat se trantesc la pamant si dau isteric din maini si picioare urland. Cand copilul sufera pentru un lucru neindeplinit, el de fapt sufera pentru pierderea emotiei pe care o are atunci cand intelege ca dorinta nu va fi posibila. Deaoarece imi pasa de suferinta copilului meu ii voi distrage atentia, caut ceva mai atractiv si mai interesant de facut, caut sa-l bucur cu altceva, sa-l fac sa participe. O noua emotie va face ca insuccesul precedent sa fie uitat. Sau intrecut de noua exaltare.

Imi privesc iubita si o iubesc cu ochii, pentru ca inteleg prin ce trece. Vreau sa fac cumva sa-mi simta dragostea, atat de emotionant si de puternic afectiv incat sa intreaca orice suparare. Caut ca exaltarea unei surprize emonotionale sa copleseasca emotia negativa prin care trece, sa simta ca eu sunt un castig in viata ei. Nici o alta pierdere nu poate fi la fel de importanta, incat sa nu se bucure de acest castig.

Oh, ce gand frumos! – mi-am spus. Dar cum se face? Doresc lucrul asta, cum sa transmit astfel de sentimente? Cum sa-i modific starea? Imi pare atat de greu si de complicat...

M-am intors la copil. Odata cu varsta felul in care ne bucuram se deterioreaza, iar modul in care suferim evolueaza. Daca eu pot face un copil sa se bucure, cat sa-mi fie de greu cu un adult? De fapt, nu sa-l bucur e problema, ci sa-l fac sa uite de suferinta lui. Cum sa fac copilul din femeie sa se bucure, sa exalte la atingerea sentimentelor mele?

Sa fie ceva emotionant, sa vada si sa fie surprinsa. Imi povesteste supararea ei, si odata cu povestea memoria emotiei negative revine. Risc si o rog sa aibe rabdare un minut, merg la baie si telefonez taximetristului meu – intotdeauna am cate un taximetrist de serviciu, noaptea si ziua, care ma cunoaste de client si il rog sa-mi faca comisioane – deci, spun ca imi trimit comisionarul in miez de noapte sa-mi cumpere o floare. Sigur va fi surprinsa placut de gestul meu, chiar daca soferul de taxi este afon in alesul florilor. As fi mers eu daca sunt sigur ca are rabdarea necesara si nu ma considera un nesimtit pentru ca am parasit-o exact cand avea nevoie de mine. Un gest cliseu atat de banal si de uzat poate fi o surpriza placuta; nu gestul in sine este important, ci preocuparea mea. Tot din experienta declar ca unele femei nu stiu sa se bucure, nu stiu sa le placa ceea ce le place. Nu ma descurajez, le invat cu timpul.

Ori poate ca as aduce un lighean de apa calda si sare de mare, in care sa-i tin picioarele, sa le spal si sa le dau cu crema. In timp ce ea bea ceai si mananca prajituri...

Poate ca i-as desena ceva haios in timp ce imi vorbeste. Ori poate ca i-as arata cartea Micul Print, cu o privire de copil rusinat, sa-si aduca aminte de ceea ce este cu adevarat important in viata.

As face orice... As dansa, as face teatru de papusi cu ciorapii, as ruga toate prietenele si cunostintele ei sa o sune si sa-i spuna ca o iubesc, ca le este dor de ea...

Ar trebui sa fac toate lucrurile astea si daca nu este suparata.

Dar uneori adultii dau de necazuri grele pentru care nu au puterea sa le rezolve. Alteori nu este in puterea nimanui, este o suparare ce are nevoie de timp sa fie uitata.

Atunci cand imi dau seama ca nu pot face nimic, voi plange. Si voi saruta lacrimile ei.

****

(va urma)

Sent from my HTC

O rugaminte

2011-11-11T20:23:00.001+02:00

Cititorii blogului sa-mi scrie ceva pe wall-ul din facebook. Orice. Salut, puncte-puncte, un link.

Violenta din dragoste

2011-11-10T23:09:00.005+02:00

Violenta este ultimul refugiu al incompetentei.

- Isaac Asimov, seria Fundatia

Text din Ianuarie 2011

Disclaimer: Nu este un exemplu de urmat, este exemplul raului din oameni. Exista rau in orice om, prin autocontrol acest rau se face uitat. Din pacate acest control dispare cel mai des in situatii disperate.

Nimic pe lume nu justifica violenta unui barbat asupra unei femei.

Uneori femeile gasesc justificari, cred ca merita, si chiar daca nu merita este magulita de pasiunea cu care o iubeste barbatul, sa isi piarda firea in asemenea masura, trebuie sa o iubeasca foarte mult.

Iar o alta etapa este cand iubirea nu mai are legatura cu gestul , devine o obisnuinta deoarece manifestarea si degustarea violentei devine o betie. Se numeste sadism.

Inainte de cea care mi-a devenit sotie, am avut o relatie de trei ani cu femeia-manechin. M-as fi putut limita la a spune ca am avut o relatie de trei ani si atat, dar am mentionat intentionat femeia-manechin, cu asta am dorit sa se inteleaga ca era o femeie capricioasa, ce usor putea avea multe alte optiuni decat sa fie cu mine. Am iubit-o cum rar se intampla, mult timp am crezut ca va ramane iubirea vietii mele, ca n-as mai putea iubi alta femeie la fel de mult. Inclusiv fosta mea sotie credea asta, cat de mult trebuie sa fi suferit si cat de mult a sperat ca ii va lua locul, ca apoi dezamagita si infranta de trecutul meu, de cursul vietii, sa divorteze de mine. Nu stie cat de mult s-a inselat, am iubit-o din clipa in care am vazut-o, intr-un mod deosebit si unic, recunoscand iubirea ce o cautam. Eram chiar cu femeia-manechin, ca relatie eram despartiti de ceva vreme, dar eram impreuna in acel moment, cand ne zvarcolea dorul ne intalneam si ne consumam unul pe altul cat sa ne ajunga pentru o noua perioada. Fiecare eram ca un drog pentru celalalt.

Spun deci, ca atunci cand am vazut-o pentru prima oara pe cea care imi va deveni sotie, eram cu femeia-manechin. Mi-a simtit privirea surpinsa, micro-expresie de o secunda. ne-am asezat la o masa si mi-a spus bland: "Uita-te la mine..." M-a privit in ochi si a tras concluzia "Nu ai fost niciodata asa, nici macar cu mine cand m-ai vazut prima data. Si nici cand te-ai convins ca ma iubesti. Prezenta ei te copleseste, a ajuns atat de adanc in inima ta incat te-a schimbat intr-o secunda cum eu nu am reusit in trei ani". Si parca s-a bucurat pentru mine. Sau spera sa sufar din dragoste, asa cum a suferit ea pentru mine? Ma gandesc deseori daca nu cumva aceste cuvinte mi-au dat curajul de a ma apropia si a-mi dori sa o cuceresc pe cea care m-a impresionat atat de mult la prima vedere. Despre inceputul povestii de dragoste cu sotia mea poate voi aminti altadata.

Am crescut intr-un climat in care violenta conjugala era ceva normal. Cateodata femeia era proasta, rea de gura, incapatanata, si trebuia corectata. Alteori se pierdea cu firea, mai ales cand era ingrijorata de ceva, si doua palme o trezeau la realitate. Oricat ai fi vorbit cu ea, oricat te-ai fi rastit la ea, era in transa si nu raspundea altor stimuli, decat la violenta. Intamplarile acestea le vedeam in jurul meu, imi erau exemplu, era normal, si daca esti barbat o faci la randul tau cand situatia o cere. Cu aceste invataturi am crescut, pana m-am convins de injustetea si falsitatea lor.

Am cunoscut-o pe femeia-manechin, gratioasa si frumoasa pentru mine, vulgara si non-conformista pentru altii, chiar urata pentru cele ce ma doreau, am cunoscut-o si in cateva ore eram in patul ei. Singurul lucru ce ma tinea sa nu facem dragoste era ca-mi spusese ca un cretin cu care s-a culcat i-a transmis ca are sculament, si ar fi bine sa treaca pe la doctor. Initial am presupus ca este doar o metoda de a ma tine la distanta, sa nu facem sex, dar dupa ce am primit tratatia exuberanta a unui sex oral nu cred ca se mai punea problema asta. Pana la urma pofta de ea a intrecut teama unei boli venerice, fiind cu noroc caci povestea cu sculamentul pana la urma a fost doar o rautate imbecila.

Femeia-manechin era visul erotic al oricarui barbat. Pe langa asta, puternica, independenta, rebela, facea ce vroia si nu se lovea de prejudecatile societatii. La asemenea aparitie in viata mea am zis „Mda, uite o provocare pe masura mea...” , iar ea a raspuns ”Hmm, interesant si intrigant...” Au trecut zile fara sa ne dam seama, nu ne-am promis nimic unul altuia, nici macar o prietenie, eram pe sistemul „tine cat tine”. Avea sa se dovedeasca mai tarziu ca ceva exista. Apoi a trebuit sa plec pe neasteptate cu munca.

Nervoasa ca am disparut fara un semn, suparata ca a lasat sa aibe sentimente pentru mine, s-a simtit deodata vulnerabila. S-a acuzat de ce s-a intamplat, iar ca sa remedieze cumva, sa inchida orice posibilitate de viitor, ori poate sa se razbune pentru ca „am parasit-o” astfel, s-a culcat cu un rival al meu. Povestea e mai complexa, acesta imi fusese rival in armata, fiecare am dorit sa ne dovedim suprematia, „care e mai tare” in orice, in influentare, in femei, in bataie, pentru ca asa era lumea de acolo, exclusiv masculina, deci combatanta. Cu doua zile inaintea plecarii mele, ne-am reintalnit accidental, el fiind in prezent bodyguard-ul unui armator cipriot. M-am bucurat de revederea cu el, l-am cinstit, l-am distrat, am povestit amandoi despre stupiditatea rivalitatii noastre din armata unde ni se parea ca este o cursa pentru supravietuire. „Toti fac armata, dramatizati prea mult” (pe atunci toti faceau armata). „Da, dar nu ca noi.”- raspundeam amandoi la unison.

Cum crezi ca te simti cand esti vanat de populatie pe strada, cand toti striga cu ura: „Voi ati tras in noi pe 22! ?” Cum e sa participi la mineriade, cand se aruncau cu borduri in noi, cuprinsi de panica pentru ca cineva a avut intersul sa ne puna inainte filmulte despre cum au fost linsati la revolutie militarii, ce nu aveau alta vina decat ca purtau uniforma securitatii. Militari in termen, fii unor parinti, fratii cuiva, poate a celor ce aruncau cu molotov-uri in noi, au plecat in armata pentru ca stagiul militar era obligatoriu si au murit torturati si arsi cu tigara, intrebati in nestire „unde sunt teroristii?”. Si nimeni nu a povestit despre ei, nimeni a amintit de ei. Cu aceste imagini in cap ne-au trimis sa luptam cu minerii. Cu aceste imagini a murit camaradul nostru la guvern, ars de viu de un cocktail molotov. Fie-i tarana usoara, l-am cunoscut pe acest tanar.

Acum radeam, ne imbatam, si ne aduceam aminte decat de faze comice, de cum am ajuns eu la spital dupa ce am primit un bolovan in cap si cateva zile nu am vrut sa-mi dau casca jos din cap pentru ca mi-a salvat viata, astfel ca cineva a hotarat sa ma duca la spitalul de nebuni. Cei de acolo dupa ce mi-au pus cateva intrebari m-au trimis inapoi, „este foarte normal si foarte inteligent” au diagnosticat ei, iar comandantul unitatii m-a banuit de simulare ca sa scap de armata. Ceea ce nu i-au oprit sa-mi dea porecla „Sandilaul”. Nu era noua, cineva ma mai numise asa, dupa partidele de „kumite” ce aveau loc la ora 13.00, inainte de masa de pranz. „Kumite” era o bataie crancena, reala, fara reguli, dar cu manusi, obisnuinta adusa ca pregatire de lupta de un capitan fost combatant in Directia 5-a, adica din garda lui Ceausescu, care ce vedea noaptea in filme la video, vroia sa aplice ziua cu noi. Cand am ajuns in aceasta echipa speciala eram cel mai slab dotat fizic, cu toate ca faceam sport de la 11 ani. La „Kumite” compensam cu luciditatea rece cu care imi gandeam loviturile, un om masiv il dobori daca esti hotarat si aplici loviturile unde trebuie si fara mila, altfel esti pierdut. Sangele rece cu care ii scoti genunchiul din incheieturi, cu lovituri laterale exact acolo unde este un om masiv vulnerabil, ca apoi propria greutate sa-i scranteasca gleznele sau altceva, aceasta luciditate au asimilat-o cu nebunia. Dupa incidentul cu spitalul cineva si-a adus aminte ca s-a ,ai zis ca sunt sandilau, si asa a ramas porecla.

Acest camarad mi-a fost rival, dar nu mai era. Nici macar dupa ce s-a culcat cu femeia care era cu mine. El si-a facut datoria, femeia si-a desfacut cracii pe motivele de ea stiute, singurul meu gand a fost curiozitatea daca macar i-a tras-o bine, n-as fi vrut sa fie fara beneficii. Dar n-am zis-o.

L-a tarat dupa ea pentru a-si definitiva razbunarea, ne-am asezat la masa si cu scop evident de a ma rani, mi-a spus cu rautate calma: „Cat timp ai umblat pe unde numai tu stii, fara sa-mi transmiti macar o vorba, „fah, proasto, gata, te-am futut, vezi-ti de drum...”, in timpul asta mi-am tras-o cu bunul tau prieten si camarad de armata."

Chiar m-a ranit. Eram surprins, stiam ca mi-e draga, dar m-a durut atat de tare, asa am aflat ca eram indragostit de ea. Poate ca daca aflam de la altcineva, sau imi dadeam seama cumva, uitam de ea si asta era tot. Dar intentia evidenta de a-mi face rau, de a se razbuna, m-a umplut de ura si am lovit-o. Cu sete, cu forta, cu pasiune... „Bunul meu prieten” a incercat sa se ridice, dar un gest de-al meu si mai degraba privirea de sandilau l-a tintuit in loc. Si am plecat din acel bar.

Ea a alergat dupa mine... M-a ajuns si m-a luat in brate, s-a agatat de mine pentru a nu ma lasa sa plec. Eram chiar contrariat, ce mai vrea curva asta tampita? „Da-mi drumul sau te lovesc!”- am zis incet, suierandu-i pe la ureche. „Nu vreau.”, si s-a agatat si mai tare de mine.

Cu acelasi sange rece cu care ma bateam cu cei mai masivi decat mine, am lovit femeia-manechin in brate, in umeri si in coapse. Cu pumnul. Nu haotic cum se intampla la nervi, ci pregatind-o. „Daca nu-mi dai drumul te voi lovi in muschiul bratului stang si-ti va amorti mana. Doare de te pisi pe tine.” Icnind si plangand nu mi-a dat drumul pana nu am fost de acord sa o iau cu mine.

Am intrebat-o ce mai vrea de la mine, la ce se mai asteapta? Nici ea nu stie, doar regreta ca s-a inselat. Am lovit-o cu prea multa pasiune, asa si-a dat seama ca simt ceva pentru ea. Ca are sentimente pentru mine si nu vrea sa ma piarda. Eram uluit. Nu-mi venea sa cred, chiar isi inchipuia ca ma poate juca astfel? E cumva masochista de a suportat tot supliciul asta?

Si am continuat teroarea, incercand cumva sa-mi dau seama de ce suporta tratamentul meu. Am mers asa pe malul marii vreo 8 kilometri. Batea vantul, era frig, dupa cativa zeci de metri ma opream: „Acum trebuie sa te lovesc, pleaca te rog acasa, nu are rost sa suporti asta.” Nu a plecat. Cand m-am linistit m-a rugat sa o luam de la inceput, ca si cum acum ne-am intalnit... De fapt acum ne-am declarat sentimentele, ce a fost inainte a fost, ca toti barbatii din viata ei de pana acum. Simte ca iubeste si vrea o sansa. Am fost impresionat de staruinta ei, de puterea cu care a suportat, cateva zile nu s-a dus acasa, a stat la o prietena pana i-au trecut vanataile.

Asa am ajuns impreuna. Intentia mea a fost razbunarea, mi-am propus sa o fac sa ma iubeasca atat de mult, incat atunci cand o s-o parasesc sa simta ca vine iadul peste ea. Din ura si razbunare s-a nascut dragostea mea pentru ea.

Eram necopt. Eram neslefuit. Eram salbatec.

Nimic pe lume nu justifica violenta unui barbat asupra unei femei.

*****

PS: Am mai amintit in 2 posturi despre ea.

Am plecat la baut cu baietii, fara sa-i cer invoire. E cam cinic spus invoire, noi barbatii ar trebui sa ne dam seama ca ele isi fac griji. Am baut pana nu am mai stiut de mine, am ajuns acasa si am "dat la bocanci" peste tot, cu inconstienta. Nu m-a dojenit, a doua zi mi-a fost jena cand am derulat filmul. Mahmur m-am uitat in ochii ei cerand mut iertare. Mi-a raspuns privirii zambind, a intelegere, dar seara a scos o sticla de whiskey, a pus o masuta intre noi si mi-a zis simplu, cu chef: "Aseara ai baut cu baietii, azi bei cu mine."

Mangaierea unei femei

2011-11-10T22:55:00.003+02:00

_____________

Ianuarie 2011 (cred... in folderul ala am gasit textul)

Azi simt ca am nevoie de o femeie.

Pe langa faptul ca as face sex cu ea pana s-ar usca scrotul si m-ar ustura canalele prin care se extrage samanta, am nevoie de mangaieri. La o mangaiere m-as destinde, poate ca as adormi pe loc, sau as plange, ori poate ca m-as speria...

A fost o perioada cand inca nu realizam ce mi se intamplase, nu acceptasem inca, aceasta neaceptare s-a manifestat prin revolta, nu mi-a mai pasat de mine. Cu toate astea inca mai puteam sa ma detasez de toate si sa simt o mangaiere, ori un orgasm, cu toata placerea si satisfactia degustarii lor.

Exista persoane ce se potrivesc fizic, altele deloc. Pot cunoaste o femeie si contactul fizic dintre noi sa fie foarte placut, temperaturile corpurilor noastre sa aibe diferenta potrivita, astfel ca atunci cand ne atingem sa simt ca imi este apropiata, ca si cum ne-am cunoaste demult, ca prind incredere. Cand diferenta (de temperatura) este prea mare, nu-ti mai pare ceva apropiat, simtul tactil este invadat brusc de ideea corpului strain si diferit. Iar cand temperatura corpului este mult asemanatoare intre barbat si femeie, senzatia ca-ti mangai propriul corp devine plictisitoare. Pentru a te intelege bine fizic trebuie sa existe diferenta de temperatura potrivita.

Apoi mai conteaza si felul cum reactioneaza corpul fiecaruia la atingere. Poti atinge o femeie si sa simti ca vibreaza intr-un anumit fel pe interior, iar alta sa o faca altfel. Emana senzatii, transmite intensitati de moment ce par a fi potrivite tie si ca te intelegi fizic cu ea. Poetic, savantii au numit-o „chimie”... asa cum ,savant, si poetii au numit-o la fel.

Uleiul de masaj ajuta ca atingerea oricarei femei sa fie la fel de placuta ca atunci cand exista potrivire fizica. Doar ca nu transmite acele senzatii, precum o femeie excitata ca este atinsa si atinge la randul ei. Atingerea de la masajul erotic al unei necunoscute este placut, reconfortant, chiar si excitant din cauza noutatii, dar lipsit de „chimie”. Pe de alta parte te destinzi mai mult decat daca ar fi iubita ta, nu-ti este rusine de nimic, nu te simti vinovat pentru placerea ce o „degusti” sau pentru ca ai impresia ca ai pus-o la „munca”. Nu ai acel sentiment de vinovatie pentru ca nu mai exista egalitate.

Cateodata te intelegi in sex atat de bine cu cineva incat sa ai senzatia potrivirii. Fara sa o iubesti asa cum se face, adica nu-i cauti prezenta, nu-ti e dor numai la ideea ca te vei desparti pentru scurt timp. Te destinde gandul la placerea unei nopti petrecute impreuna. Este acea potriveala de temperatura, aceasil ritm al senzatiilor, dar cel mai important e ca ai capatat o incredere ce nu ti-o explici. Ironic, sexul devine relaxant cand nu iubesti.

Cu persoana iubita este altfel, de ea iti pasa. Oricata incredere exista intre doua persoane ce se iubesc, nu-si vor cunoaste limitele, vor fi mai rezervate cu recunoasterea propriilor fantezii, se iubesc prea mult pentru a risca sa se deprecieze unul pe altul. Este un cerc vicios, cand iubesti capeti un respect ce te opreste sa atingi limita eroticului. Daca incerci, te simti vinovat. Asa ca de cele mai multe ori fanteziile erotice raman nespuse intre iubiti.

Despre adulter - Scrisori vechi 4

2011-11-10T22:41:00.003+02:00

Bucuresti, 2010

............................

E posibil ca si inselatul sa porneasca de la o re-evaluare personala. Cand s-a insurat avea o anumita varsta cu experienta de viata adecvata, statutul social potrivit, a gasit femeia asupra careia s-a hotarat ca i se potriveste, ca-i aduce o stare de bine si poate exersa dragostea.

Apoi, cu timpul, relatia intra in rutina, fiecare evolueaza, inevitabil urca pe scara ierarhica a valorilor, in cariera, cat si in comportament, se educa, anturajul il educa, oamenii cu care intra in contact il educa; deodata remarca ca s-a creat o distanta intre el si sotia lui ca mod de gandire. Ori el asteapta ceea ce ea nu intelege sa-i ofere, nu intelege ca s-a schimbat.

Si surpriza, constata ca are succes la femei mai speciale decat stia ca-si permite sa aspire in tinerete, ceea ce il face sa se re-evalueze ca barbat.

Pe de alta parte o relatie adultera incepe cu o alta stare de psihic, cu liniste sufleteasca. Cand incepi o casnicie te intrebi cum va fi, vei fi fericit? Este o alta stare de spirit, sunt implicate toate sentimentele unui om: dragoste, curaj, speranta, etc... O relatie adultera incepe fara asteptari de viitor, doar cu puseul de adrenalina ca ai putea fi prins. Un barbat ce se re-evalueaza si incepe o relatie extraconjugala se crede mai destept decat sotia sa, atat de destept incat e convins ca nu se da de gol.

Si dupa ce a petrecut momente intime cu amanta constata ca se simte mai bine cu ea, se indragosteste de starea de bine ce o simte alaturi de ea. In fata sotiei simte ca exista obligatii, exista promisiuni, deznadejdea ca nu a facut-o fericita (caci asa au ele mania sa se planga) , si descopera ca el poate fi fericit daca nu are aceste ganduri...

Sa incepi relatia cu o femeie fara avea implicatii, fara a vea temeri, banuiesc ca este foarte reconfortant.

O amanta nu e mai speciala decat sotia, este tot femeie. Poate acum este mai tanara, poate acum este mai toleranta ori mai dornica de a-l face pe barbat fericit, din dragoste pentru el, dar tot femeie este. Va veni o vreme cand si ea va fi la fel de rutinata, la fel de grasa, la fel de batrana. Castigatorul este barbatul, pentru a ca reusit sa-si traiasca viata de 2 ori. Ea, amanta, nu are nici un castig. Va sfarsi in nesiguranta si regrete.

De fapt fiecare caz e clasic, femeia pune presiune asupra barbatului ca acesta sa o faca fericita si devine inconfortabila. Nu o sa auzi un barbat ca reproseaza unei femei ca a facut sacrificii pentru ea. Ceea ce a facut a fost facut cu placere, in dorinta de a o face fericita. Si femeia face la fel pe moment, dar dupa timp pentru ea acestea devin sacrificii. El se simte nedreptatit, mai adauga inca un neuron negativ impotriva starii de bine.

Cate femei stiu sa se uite la barbatul ei si sa-i spuna: "Multumesc ca mi-ai facut pana acum o viata fericita."?

Trebuie sa existe un moment in viata ei cand este fericita cu acel barbat, atunci sa-si gaseasca sinceritatea si sa recunoasca ca se simte fericita. Pe veci acel barbat se va simti important alaturi de ea. Nu e o garantie ca o va iubi pana la moarte, dar alaturi de alte femei nu va fi sigur niciodata de aceasta importanta, va fi inca un neuron negativ impotriva starii de bine.

__________________

Scrisori vechi 2

2011-11-10T22:35:00.001+02:00

Fragment de corespondenta

Un suflet trist catre mine:

"Ai dreptate. E frumos si cald afara. Eu nu ma scot la plimbare. E prea frumos si prea cald... Afara, pe vremea asta sunt toti cei fericiti. M-ar deprima. Ciudat cum renunt la lucrurile frumoase, pentru ca stiu ca or sa ma doara. Rau..."

Eu:

"Penitenta dezamagirii" o numesc. O autopedepsire. S-ar numi masochism daca ar exista placere in asta. S-ar numi depresie daca nu ar fi voita. Ne inchidem in noi si refuzam lumea inconjuratoare, refuzam sa mai visam si sa speram pentru ca suntem foarte constienti de starea noastra.

Refuzi soarele frumos de afara pentru ca stii ca nu te poti bucura de el, iti spui: "Asta nu e bucurie, soarele si vremea frumoasa de afara pot fi placute in anumite circumstante..." Ai experimentat, stii cum e, nu te poti minti. Lucida constatare e o permanenta aducera aminte a realitatii tale, asa ca mai bine repudiezi, eviti orice aducere aminte, pentru ca iti face rau.

La fel si puiul preparat si apreciat din zilele bune. La fel si viata multumita a altora.

Stiu ca nu jelesti barbatul. Mai degraba cine ai fost, cea fericita. Dezamagirea este o rana crunta, inainte de a te simti in siguranta si senina cu cineva, trebuie sa se cicatrizeze. Din pacate este o rana ce ramane aproape vesnic vie, simti ca a omorat-o pe cea care erai si ce a ramas e doar un strigoi ce umbla pe pamant.

Suntem sfatuiti de cunostinte si prieteni, vor sa ne incurajeze, dar ei nu-si dau seama cat rau iti fac. In timp ce ei te cearta crezand ca asa te moralizeaza, in timp ce te dojenesc de parca tu iti doresti asta, nu-si dau seama ca-ti fac rau amintindu-ti, ca te aduc inapoi la starea din care tu vrei cu disperare sa iesi. Concluzioneaza: numai un barbat o scoate din starea asta, sa gasim unul care sa-i deregleze sistemul. Nici nu-si dau seama cat rau iti fac.

Am remarcat aseara intr-un film:"Ce este pedeapsa?" - intreba retoric un condamnat care astepta sentinta: pedeapsa cu moartea sau inchisoarea pe viata. "Moartea este o binefacere pentru cel ce are o viata chinuita. Inchisoarea este un bine pentru cel ce nu se simte bine afara si prefera sa traiasca singur. Cea mai mare pedeapsa este sa cauti toata viata o persoana care sa te inteleaga, cu care simti ca nu mai esti singur, sa o gasesti si sa nu poti fi cu ea."

Hmm, de ce am scris asta? Ma gandeam la copilul meu, ma gandeam ca am iesit din adolescenta si m-am maturizat. Iar atunci cand ma simteam cel mai sigur pe mine, am experimentat sentimentul coplesitor de a fi parinte. Un sentiment puternic, ceva nou, mi-a trebuit ceva timp sa ma obisnuiesc. Viata altfel. Schimbata cum nu credeam vreodata ca se va intampla. Cu iubirea te mai rutinezi, dar cu dragostea de copii niciodata.Ce pedeapsa... Nimic nu ma supara, nu ma mai sperie, nici faptul ca as muri, asa cum ma inspaimanta si ma goleste lipsa fetitei mele din viata mea. Eu am dat vina pe tristetea asta, refuzului de a mai trai altceva.

Din ce-mi spui tu realizez ca de fapt e dezamagirea. La tine pentru ce ai pierdut, viata de dinainte, la mine cred ca la fel, viata de dinainte. Si orice este mai prejos paleste in fata a ceea ce a fost, aduce tristete si o exersam pentru asa se pastreaza in prezent intensitatea trecutului.

Senzatia de neputinta si nesiguranta vine din ciudatenia neinteleasa ca nu ne putem controla starea, asa cum eram obisnuiti. Rationam poate mai bine, ca acum suntem mai experimentati, suntem mai atenti la detalii pentru ca suntem mai toleranti, dar aceeasi ratiune ne face constienti ca nu ne regasim vointa, speranta, grija personala, de parca o boala se instaureaza si corpul nu mai secreta endorfinele, hormonii fericirii.

Daca as stii cum se iese din starea asta, probabil as primi premiul Nobel. Dar stiu cum te simti mai bine, atunci cand nu te simti singura si ca cineva intelege.

Dar mai stiu si ca omul oboseste sa planga.

___________________

- nepublicate

Scrisori vechi 1

2011-11-10T22:22:00.004+02:00

Alt fragment, alta scrisoare...

Bucuresti 2009

.....................

"De ce ceilalti se uita la omul suferind din dragoste ca la un om bolnav? Am cautat un sinonim pentru „suferind din dragoste” si mi-a fost greu sa gasesc, nimic nu exprima mai corect starea respectiva. Tot asa poate ca nu exista alta metoda prin care sa-ti manifesti compasiunea. Galeria de incurajare si sloganurile gen: „Hai, curaj, ca o sa fie bine!” te face sa te uiti la ei cu neincredere: „De unde stii tu? Esti Dumnezeu? Mai spune-mi despre viitorul meu.” Si in loc sa te incurajeze, mai mult te deprima. Este incorect, ei o fac din prietenie sau pura intelegere. Dar tot te deranjeaza sa fii tratat ca un om bolnav.

Nu, prieteni dragi, nu mi-am pierdut mintile. Din contra, gandesc foarte lucid, n-am fost mai lucid in toata viata mea, stiu exact pe cine vreau, ceea ce vreau, stiu sigur ce imi lipseste. M-am revoltat constient ca nu se poate, am incercat sa-mi alung din minte neputinta si am incercat sa-mi justific realitatea ca sa o accept. Cautandu-ma, am ajuns sa ma inteleg mai bine, si sa corectez acolo unde nu am fost de acord cu mine. Si sunt mai intelept in relatia cu voi si cu restul lumii, aveti incredere in mine, ba mai mult, apreciati-ma. Am avut descoperiri ce nu le puteam descoperi altfel.

Viata imi joaca feste. Este inuman sa te duci la un om „bolnav” si sa-i spui: „Azi am aflat o veste minunata! Am gasit leacul bolii tale, vei trai.” Si apoi a doua zi sa-l duci in disperare: „Ah, ieri am mintit. Am vrut sa-ti mai dau curaj, sa-ti daruiesc o zi de fericire...”

Sunt recunoscator celorlalte femei care si-au deschis sufletul pentru mine si m-au primit in viata lor, m-au mangaiat si mi-au dat putere. Va iubesc in felul meu, asa cum pot. Si am incercat sa le dezamagesc speranta cat mai putin posibil, am dorit sa-si aduca aminte de mine ca de un lucru bun intamplat in viata lor. Voi calatori din suflet in suflet pana am sa-mi gasesc linistea. Pana ce un alt suflet va emana atat de tare incat sa ma tintuiasca locului si sa uit de mine.
.....................

Ei i-a fost dor de mine. Atat de mult incat nu i-a mai fost mila de mine, mi-a dedicat o melodie in care si-a transmis mesajul, ca m-a iubit foarte mult. Nu m-a ajutat, draga mea, e mult mai greu de acceptat asa. Ai incercat sa o faci in mod anonim, eu te-am recunoscut imediat, oricat de vasta e lumea nu te poti pierde in ea.

„Cu drag” mi-ai scris - si pentru mine s-a oprit timpul. N-am mai dormit de atunci pana ieri, ca ziua aceea sa nu se termine. Un singur gest mi-a umplut nelinistea de intrebari. De ce in mod anonim? De ce nu mi-ai transmis direct? Ai facut-o mai mult pentru tine, sa fie o exprimare a sufletului tau? Chiar ma intrebam, oare ce o fi in sufletul tau? Ai putea sa-ti gasesti alinarea? Sper ca da din toata fiinta mea, ar fi tragic sa ratacim amandoi. Unul trebuie sa supravietuiasca, pentru Printesa noastra.

Si te-am privit. A fost prima data de cand lumea ce o stiam s-a sfarsit. Te-am privit, am reusit sa-mi ridic privirea. Ce dor mi-a fost de tine... Ai fost iubita mea, soata mea, prietena mea, credinta mea, idolul meu. Toate astea s-au dus, am acceptat. Te privesc acum cu alti ochi, ca un alt barbat. Probabil si tu esti alta femeie."

Despre tantitizare

2011-11-10T21:58:00.005+02:00

cautand la "nepublicate" am dat peste un comment al meu pe blogul unei ... (sa-i zic prietena? nu socializam, nu ne-am hirjonit niciodata... "cunostinta" cred ca e bine ). Am sa subliniez ideile ce vreau sa le tin minte.

...................

Trist, dar natural. Nu poti decat sa muncesti cu tine si sa prelungesti momentul "tantitizarii" cu vreo cativa ani. Sport, beauty salon (daca la varsta aia ai bani) si mult sex, in care esti activa. Apropos, sexul inactiv - cel in care esti numai la primire - are efect contrar: ingrasa. Uneori gena mostenita e impotriva ta, atunci e nasol.

Dar nu e nimic, tu ai arta ta. In ziua cand vei accepta asta vei incepe sa privesti barbatul altfel. Problema e ca daca redevii frumoasa si sexoasa te aduce "back in business", dar revin si pretentiile la barbati, sindromul "printesei" se intoarce. Si iar il alegi pe Zburator, iar esti comoda, mai multa celulita, iar zboara. Sfat? Niciunul. Daca renunti la pretentiile si gusturile tale (care nu se degradeaza in timp cum o face corpul) te violezi singura, tacit sau netacit. Asa ca nu da azi pentru maine, vorba lui A. Andries. Nu conteaza unde e masina, nu conteaza ca simti ca esti libera cu sentiment de vinovatie sau inutilitate, nu conteaza de ce te dor ovarele, cat conteaza sa te uiti in oglinda. Metaforic. Sa acorzi timp, sa muncesti si sa corectezi pana iti place ce vezi. Sa nu te accepti doar pentru ca te iubesti.

Sau sa faci un copil si uiti de toate astea.

....................

Sau ia-o asa, in timpul sarcinii infloresti cum n-ai mai facut-o niciodata. Corpul se transforma, dar apoi se modifica mult mai usor, el incearca sa-si revina. Poti sa extinzi revenirea lui pana mai departe, pana unde vrei. Unele femei sa ingrasa ca n-au facut un copil la timpul potrivit. Eu cred ca e undeva la 25 de ani, depinde de gena.

Hai ca in loc sa tin cu tine, te-am descurajat. Ideea era sa te fac sa intelegi ca "pxlx calda" ai inclocuit-o cu cea "care să te ia de păr, să te întoarcă cu spatele, să te izbească cu fața de faianță și să te fxtx". Din disperare, zic eu.

Deduc asta pentru ca ai omis jocul, ai omis vanatoarea, capcanele... Ai aruncat napalm in padure si vrei sa-ti placa friptura. Eu zic sa astepti sezonul de vanatoare. Sau sa nu te mai plangi, sa inveti sa-ti placa friptura cu napalm. Animalele din gradina zoologica nu se pun.

Regina intre gloata de muieri

2011-11-07T12:04:00.000+02:00

Stiu foarte bine cand produc impresie unei femei, cand privirea se intoarce pe furis studiindu-ma, simt cum tresare cand se simte admirata, stiu sa citesc chipurile ce-mi dezvaluie emotiile prin care trec: intimidare asemanatoare in reactie cu teama, placere, bucurie, tristete, etc. Da, uneori si tristete, atunci cand inima tresalta si se zdrobeste de o prejudecata, sau de zidul fidelitatii pe care il considera acum un mare sacrificiu, caci relatia sa a evoluat intr-o directie nemultumitoare. Tristete atunci cand realizeaza ca nu este posibil, si-ar fi dorit euforia atractiei dar nu poate depasi linia. Intr-o privire scanez toate detaliile si aproape stiu cum este, ce fel de persoana poate fi. Gesturile, fiecare curbura, elasticitatea corpului, unghiile, parul, intinderea muschilor, celulita, forma oaselor, forma trupului...

Le pot imparti in doua categorii: regine si gloata.

Reginele sunt cele pe care le admir asa cum ma bucur de o opera de arta, le-as mirosi, prezenta lor imi dau o stare electrica. Ma atrag. Nu doar pentru ca sunt frumoase, nu doar pentru ca-si dedica timp a se face placute si ingrijite, sau pentru ca au o gena minunata care le-a favorizat un corp cu o piele delicata si carne tare... Ci pentru atitudine, pentru rafinament, pentru senzatia placuta ce o lasa in urma prezenta lor. Multe din cele ce au mostenit un trup frumos nu sunt regine, ci doar „Barbie”. Cad in derizoriu cu aerele lor, rafinamentul lor se distinge doar in pretentii, singura trasatura comuna este sexualitatea, dar barbatii inghit si trec peste astea pentru placerea de le gusta si a le detine.

Unii barbati se simt bine cand prin posesiune materiala le este dovedita suprematia fata de altii. Daca isi cumpara o masina mai buna decat cunoscutii lor se simt mai deosebiti decat ei, ii clasifica ierarhic pe ceilalti in functie de potenta financiara. Singurul scop este sa-i intreaca prin posesiune si cand se intampla chiar este fericit, se simte special si puternic. Ceilalti sunt prosti, el este destept – pentru ca are mai mult. Acest tip de barbati sunt cei care respecta regulile de circulatie si acorda prioritate in functie de marca masinii. „Il las sa treaca, nu vezi ce masina are...?” – spun ei. Sau injura pe cel cu o clasa inferioara „Lasa-ma sa trec, nu vezi ce raie de masina ai?”. Si cu un tupeu firesc pentru sine are o atitudine agresiva fata de cel cu matizul de pe prima banda, apoi dupa ce isi face damblaua se simte satisfacut de potenta sa, este special si puternic.

Acest tip de barbati nu iubesc femeile pentru ele, ci iubesc sa le detina. Isi vor alege o femeie pentru a se mandri cu ea in societate. Indiferent cat de „Barbie” este , ori de nemultumirea casnica, ori de nemultumirile din intimitate, va trece cu curaj peste toate doar pentru momentul cand se simte special si deosebit fata de ceilalti cand ii este apreciata femeia, cand aceasta atrage privirile. Va investi in ea, in imaginea ei, pentru a-si imbunatati propria imagine.

Astfel a supravietuit Barbie, exista si se inmulteste pentru acesti barbati, care se inmultesc si ei. De aici si atitudinea de regina, ca sunt speciale, ca sunt deosebite, si nu realizeaza ca sunt doar obiecte sexuale pentru privitor, acesta stie foarte bine cum s-au vandut, nu exista rafinament in acea frumusete, doar o sexualitate ce te indeamna sa o consumi si atat, nu sa o cuceresti. Din punctul meu de vedere aceste femei sunt sclave, usor inlocuite in caz ca se deterioreaza ori nu mai corespund ca imagine. De asemeni, sunt gloata.

Gloata imi este indiferenta. Si aici intra tot, femeile neutre ce nu ma fac sa ma gandesc la ele ca fiind femei ci persoane, gunoaiele, falsurile care joaca un rol ce nu li se potriveste, infometatele, jegoasele, fetele batrane, profitoarele, tematoarele de barbati, vesnic invidoasele, lenesele sa-si intretina un aspect placut, scroafele, nemultumitele de sine, incultele, copiatoarele, curvele, toate vietatile ce traiesc cu oxigen, sunt de specie umana, isi spun femei, se comporta si au pretentii de regine fara a fi.

Barbatii le respecta pentru ceea ce s-au nascut, si anume ca-s fiinte umane de parte femeiasca. Conduita cu care creste un barbat presupune sa respecte femeia, sa fie galant cu ea si sa o seduca. I se acorda prezumtia de nevinovatie, fara a o cunoaste, presupune ca fiecare femeie ce are o infatisare pe gustul sau merita a fi cucerita. Ele fac invers, presupun barbatul vinovat inainte de a-l cunoaste, cum ca el ar vrea sa profite de ea si se fereste ca nu cumva sa fie fraierita. Si il munceste, ii o sumedenie de teste, totul numai pentru a-l obisnui sa o trateze ca pe o regina. Are pretentii ca una veritabila.

Gloata se va intreba in permanenta „Daca profita de mine? Daca se satura repede de mine?”. Murdareste de rahat un inceput prin frustrarile proprii, cu teama de a suferi pe viitor, astfel ca vrea ea sa se convinga ca este dorita pentru ce este, nu doar pentru sex. Nu intelege ca nu devine mai speciala daca se vinde greu, ci este doar un motiv de nemultumire din partea barbatului, care nu mai simte spectacol si este dezgustat de irational, caci toata acea ambuscada cu pierderi logistice si de timp a fost pentru un mare fisss. Discrepanta dintre firesc si baliverne exagerate ca importanta.

Da, asta este femeia ce cedeaza greu – o baliverna. Este ca si cum cineva ar lua un subiect banal si i-ar acorda o importanta atat de exagerata, incat se blocheaza pe subiect si-i da o valoare cu muult peste firesc. Tu stai si te intrebi daca omul acela este prost sau nebun cand vorbeste cu atata pasiune si incordare despre faptul ca dimineata rasare soarele. Nu in sens poetic, sa-mi aduca aminte de frumusetea vieti, ci mirat de ce anume a descoprit. „Stii, fata, ca dimineata rasare soarele?!Exceptional.”Cat de ciudat este ca femeia sa se lamenteze: „Vai, fata, am cunoscut un barbat care m-a atras, am facut sex cu el, a fost atat de bine si placut ca o sa-mi aduc aminte toata viata, dar este atat de gresit pentru ca m-am lasat sedusa atat de repede...” Eu cred ca aceasta conversatie nu este posibila, caci cea care regreta sau se fereste de ceea ce-i place, nu stie sa-i placa ce-i place. Este mai bine si mai increzator ca femeia sa se poarte firesc, sa stie ce vrea. Daca se simte bine si doreste sex, sa-l aibe. Nu cat de repede cedeaza unui barbat este important, ci cum ajunge sa-i cedeze. O poti face ca o regina.

Regina stie ce vrea, nu-i trebuie sarade, nu are intrebari si temeri despre viitor. Vede un barbat atractiv si ia aminte la el. Daca acesta este abil si intelege ca a facut impresie va actiona, si aici este important cum actioneaza, nu trebuie sa o haituiasca, ci sa o lase sa-l descopere. Daca va fi pe placul ei, daca este indeajuns de puternic, regina se va simti atrasa. Daca evolueaza catre sex, nu conteaza cand, ii este firesc sa guste. Daca ii place si se simte bine, se infrupta. Consuma la randul ei. Nu-si face probleme despre cum a cedat, este sincera cand vrea ceva, nu are nevoie sa minta sau sa se minta. Ea nu a cedat nimanui, ci s-a decis cu cine face dragoste, pe cine iubeste. Si iubeste cu rafinament, ca o regina.

Se spune ca o femeie trebuie sa fie buna gospodina in bucatarie, curva in pat si o doamna in oras. Pentru mine e fals, o femeie adorata de mine trebuie sa fie regina. Regina face dragoste cu gratie, fiecare atingere, fie numai cu buricele degetelor, iti da o placere senzoriala deosebita incat te goleste de cateva din celelalte simturi. Nu mai vezi, nu mai auzi, nu mai ai miros sau gust. Apoi iti aduce aminte de fiecare simt, cand doreste ea, intr-un dans al extazului, deodata gusti ceva divin, mirosi ceva ce nu poti distinge ce este dar e euforic, auzi o muzica placuta in repiratia ei la urchea ta, vezi imagini de neuitat.

Un barbat este usor de satisfacut, orgasmul sau este o banalitate. Fiind o regina, experienta sa s-a format cu barbati deosebiti, a putut atrage elita barbatilor, acestia au fost obiect de studiu si exersare a dragostei, de la fiecare a ramas ceva. Sa fii gelos pe acestia? Cat de schizofrenic sa fii incat sa fii gelos pe trecutul cuiva?

Deci regina, prin simplul fapt ca s-a nascut si s-a educat regina, este superioara celorlalte femei prin experienta si intelegere. Ea nu cauta sa satisfaca barbatul cand face dragoste. Caci asta vine de la sine, asa este el facut. Femeia care stie sa faca dragoste (sex) se satisface pe sine, stie a se folosi de un barbat. Cu „stie” nu ma refer la reprezentarea artistica, ci la a-l ghida si al insoti catre extazul propriu, caci al lui este legat de al ei. Oricum il pierde de cateva ori pe parcurs, barbatii cand au orgasm se prabusesc. Este firesc, nu o tragedie cum considera altele. Cu usurinta il determina sa se ridice. Isi doreste el asta, vrea mai mult, cu cat consuma este mai infometat.
Iar cu bucataria nu este mare inginerie, o regina are atat de mult bun gust si este inteligenta, incat nu-mi fac probleme ca nu se descurca in bucatarie. Ce ma multumeste mai mult? Sa degust o capodopera gastronomica ce a ajuns in fata mea prin interesul ei sau sa stiu ca a facut-o ea? Poate comanda delivery, putem manca in oras, alteori sa gatim acasa, viata ar trebui sa fie o aventura plina de emotii, nu o repetitie. Este magulitor sa stii ca a facut ceva pentru tine, pentru noi, dar odata dovedit ce nevoie mai este ca gatitul sa devina o repetitie zilnica? In schimb gatitul poate fi ceva placut impreuna, realizam ceva impreuna, degustam la final cu alt nesat ca este ceva al nostru, nici al ei, nici al meu. Daca este un nou gust, o noua reteta, cu atat mai bine, se numeste aventura.

Despre a fi doamna in oras nu mai discutam, este deja nascuta regina, si-a desavarsit educatia, incat ceea ce este denumit „doamna” devina o caricatura pe langa naturaletea, gratia si rafinamentul unei regine. A nu se confunda printesele cu reginele, nu toate printesele ajung regine.

Reginele sunt rare, unice de felul lor, sunt o experienta a sublimului, atat fizic cat si spiritual, sunt cele care iti schimba viata pentru totdeauna, astepti sa descoperi o alta regina caci numai o alta te va face sa uiti de amintirea celeilalt. Daca ai trait alaturi de una poti sa te consideri norocos, oricat de rege ai fi la randul tau. Acum ai experienta reginei, stii sa recunosti una, dar nu mai esti acelasi rege oricat de puternic ai fi. Pentru ca stii ce inseamna o regina si doresti sa nu o mai pierzi. Singura ta sansa este sa nu-ti pese daca o pierzi, sa nu faci compromisuri, sa fii sincer, sa iubesti sincer si natural, caci regina te va iubi cu pasiune si dedicatie totala daca esti barbat, asa cum trebuie sa fie un barbat. Daca nu esti un rege, te va face ea un rege.

De asemeni, un rege poate face o regina dintr-o femeie.
..................................

Au trecut mai mult de trei ani de cand s-a incheiat. Si acum sunt convins ca pot trece zece vieti. Din cand in cand incerc sa-mi fac curaj si sa-mi impun ca viata aduce lucruri frumoase daca stii sa le recunosti si stii sa le traiesti. Imi spun ca voi uita si voi merge mai departe, ca dragostea va apare de undeva, o iubire indeajuns de mare sa-mi deregleze tot sistemul. Sa piara tot trecutul asa cum dispar stelele cand se arata soarele.

Orice s-ar intampla, pot trece si zece vieti, ceea ce am trait nu-mi poate fi sters din memorie. Nici nu vreau.

Si o iubesc. Inca e regina mea. Pentru binele meu nu as fi vrut sa spun asta, as fi dorit sa cunosc ceva mai deosebit, sa-mi ia mintile si nimic sa nu mai conteze, decat ea. Dar n-am, astea-s cartile care le am acum.

Nu cred ca este o rusine sa ma ridic si sa spun sincer: „Da, o iubesc cu toata fiinta mea.” Pentru ca asta este, nu pot sa ma ascund dupa deget, e vizibil si din alta galaxie. Incerc sa-mi distrag atentia, sa gasesc lucruri ce-mi folosesc mintea. Nu-mi este pe plac situatia, nu stiu cum sa scap de ea, si aproape ca o blestem pe cea care ar trebui sa vina si sa fie atat de puternica, pentru ca intarzie prea mult sa apara. Am nevoie de dragoste impartasita, nu de o iubire pieduta.

Cu cat ma gandesc mai mult imi dau seama ca este imposibil sa o uit. Am incercat sa o omor in minte, ca nu mai exista, dar am iubit-o si mai mult. Nu este o declaratie de dragoste ce scriu eu acum, ci o suferinta. Sa vrei sa scapi de iubirea pentru cineva si sa nu poti. Cum oare sa poti? Cum sa-ti renegi idolul in care ai crezut atatia ani? Ar insemna sa uiti toata acea emotie cu care am trait viata alaturi. Ar insemna sa uit pasiunea mea, rochia de mireasa, bebe in burtica, sa uit de teama de la maternitate cand ma blestemam ca am vrut copil si eram impiertit de groaza ca i s-ar putea intampla ceva. Ar trebui sa uit fericirea cu care mi-am vazut fetita si cum ii multumeam catatonic in minte pentru ce mi-a oferit. Nu pot uita mandria cu care o priveam. O priveam si o iubeam cu ochii, incercand sa nu ma vada, caci ma simteam rusinat de atata adoratie. Cum poti sa uiti toate astea? Cum sa nu iubesti cand iubesti?

Sufletul meu e gol si ma doare. Nu ma supara ca ma doare, caci ma doare pentru ceva sublim, pentru singura explicatie a existentei mele.

Ca parinte, ma doare pentru fetita mea, pentru cum am fost deposedat de viata alaturi de ea.

Ca barbat, daca nu am stiut sa fiu rege, voi pune genunchiul in pamant si am sa ma inchin reginei. Nu am stiut sa ma lupt pentru ea cand a trebuit, dar mi-as da viata oricand.

Nici o femeie nu ar trebui sa fie geloasa pe regina. Intr-un fel iubesti o regina si altfel o femeie.

Acolo unde visele se indeplinesc

2011-10-21T11:42:00.005+03:00

Ai atatea cicatrici in suflet incat nu mai stii ce este mangaiere sau lovitura, iti impui anumite stari care te ajuta sa mergi mai departe. Esti o visatoare.

.......................

Mi-am explicat si de ce atunci cand te simti bine te gandesti si la alte momente din trecut, starea de bine iti trezeste o memorie a emotiilor.

Sa nu crezi ca detin un adevar de netagaduit, scriu ca sa te gandesti, sa ma contrazici in gand.

...................

Vreau sa vrei. Vreau sa-ti indeplinesti visul si din bune intentii am sa te sfatuiesc cu diverse, tu trebuie sa iei doar ce este bun. De altfel, vreau ca tie sa-ti vina ideile, vreau sa fiu in stare prin vorba, prin critica sau lauda, sa te fac in stare sa schimbi lucrurile, tu poti face cursul vietii. Orice ai spune, astazi suferi de nesiguranta. Singura siguranta o simti dintr-o alta directie, te-ai resemnat gresit ca nu mai poti fi fericita, daca pierzi si aceasta farama de siguranta crezi ca te vei simti mai rau.

Trebuie sa intelegi ca siguranta se afla in tine. Trebuie sa te ridici si sa privesti la soare. Uita tot, gandeste la cum ai vrea sa te simti intr-un loc, de ce te simti bine intr-un loc si or sa-ti vina raspunsurile.

...................

Eu vad atat de multe in tine, cred ca momentele, vremurile, viata, au fost neprielnice cu tine. Intr-un mediu bun, sanatos, placut te-ai fi dezvoltat extraordinar, pentru ca esti una din regine, asa te-ai nascut. Ma mai gandesc ca putea fi mai rau, ca de fapt admir multe, ca viata te-a pregatit pentru ce urmeaza. E de ajuns sa vrei. E de ajuns sa uiti tot trecutul si sa simti emotia prezentului.

....................

Eu sunt acolo. Te astept acolo. Acolo unde visele se indeplinesc.

_________________________

- fragmente de corespondenta cu o prietena draga. Postate sa nu uit cum este sa vrei.

2011-10-07T13:56:00.002+03:00

In urma cu un an am gandit ideea pentru "Vizionarul"

In loc de prefata: http://weekender-recyclebin.blogspot.com/2010/08/vizionarul.html

...

Vizionarul cap.2 frag.1

2011-10-06T11:52:00.003+03:00

- De ce faci asta? - l-a întrebat Alina într-o zi. Te cunosc, nu eşti un obsedat sexual care ar arde orice mişcă şi are păsărică. Eşti mai rău, pentru că ajungi la sufletul lor. Nu te gandeşti că cineva are de suferit? Ţie ţi-a plăcut să suferi? Dacă ar fi vorba doar de sex n-ar fi nici o problemă, sunt pregatite de aventură, asta au cautat de la început, nu? Trebuie sa închei atunci, când toată lumea este mulţumită. Dar când le acorzi timp să se ataşeze de tine, să te iubească chiar, fără a oferi nimic în schimb, ce vrei sa demonstrezi? Aşa cum văd eu lucrurile, eşecul tău ţi-a zdruncinat încrederea în tine. Sunt convinsă ca ai intenţii bune, ca vrei să fii plăcut, să fii special. Toţi vrem să fim speciali. Vrei să fii vazut special, să fii recunoscut, pentru a-ţi dovedi cu nu tu eşti vinovatul tragediei tale. Femeia aia te-a rupt în bucaţi şi te-a golit de tine. Dar ajunge, ţi-ai dovedit destul, ţi-o confirm si eu, EŞTI SPECIAL. Dă drumul la încredere. Poţi iubi în linişte si cu încredere, până la urma ce poate fi mai rău ca acum? Nu va fi o suferinţă mai mare decât acum dacă dai greş.

Alina... Un personaj controversat. Orientarea ei sexuală - nefirească pentru o lume majoritară hetero - o proteja de el. Prietenia lor era ciudată, aşa cum era şi ea. La început a bănuit că este doar o mască a ei, ceva grav s-a întâmplat în trecut şi o traumă a determinat-o să-şi schimbe preferinţele, se simte în siguranţă emoţional având relaţii doar cu femei. Sfredelindu-i mintea şi trecutul s-a convins că asta este condiţia ei. Revolta personală se arată în momentele ei de pierdere a lucidităţii; i-a „văzut” durerea în zorii unei dimineţi, beată fiind s-a agăţat de braţul lui şi l-a întrebat cu regret şi deznădejde: „De ce?”. Căuta ceva, pe cineva, orice putea fi tras la răspundere pentru nefirescul ei. Dorea ce au ceilalţi, dorea respect şi încredere, să nu se mai simtă ca un saltimbanc. Corpul şi sufletul ei reacţionează doar la prezenţe feminine, este atrasă de ele, emoţii puternice parcă îi iau minţile şi simte în interiorul său o foame, o nevoie. Îndrăgostirea o face obsesivă, vrea să ştie tot despre persoana de care este atrasă, să-i cunoască trecutul, să-i bănuiască gândurile. Să simtă cum zâmbetu-i pătrunde în suflet cu căldură. El putea remarca uşor persoana de care era ea impresionată, din modul cum cum îşi potrivea respiraţia.

În literatura de specialitate această manifestare involuntară a omului este numită „mirroring”. Gesturile şi limbajul corpului transmit: „Hei, priveşte-mă! Sunt ca tine, ne asemănăm, simt la fel ca tine, împărtăşim aceeaşi atitudine.” La un meci de fotbal spectatorii participă la creearea „valurilor”, sincronizarea cu mulţimea este emoţionantă şi conferă un sentiment de siguranţă. Din aceleaşi motive, oamenii aflaţi într-o stare de nervozitate vor transmite o atitudine agresivă, astfel se explică de ce oamenii cunoscuţi pentru calmul lor ajung să-şi piardă controlul în anumite situaţii – comportamentul lor este reflexia din oglindă a unui alt comportament.

Această „oglindire” poate fi caracterizată ca fiind copierea involuntară gesturilor, expresiilor faciale, tonalităţii vocii, comunicarii non-verbale, inclusiv a stării emoţionale. Este cel mai eficace mod pentru simpatizare. Se observă foarte uşor la întâlniri oficiale între preşedinţi de state, aceştia îşi vor copia gesturi şi expresii în numele diplomaţiei. La nivel social „efectul de turmă” este rezultatul acestui fenomen. Doi prieteni se vor sincroniza în gesturi când sunt de acord cu privire la un subiect sau au aceleaşi gânduri, ori emoţii. Dacă unul dintre ei îşi va muta poziţia corpului, lasându-şi greutatea pe un singur picior, celalalt va face la fel. O mână în buzunar? Celalalt va imita.

Bunul simţ dictează că atunci când cineva se adresează zâmbind, cel apelat sa-i răspundă la fel. Persoana care nu „oglindeşte” comportamentul grupului va deveni „oaia neagră”, va fi ultima chemată la o întâlnire sau petrecere. Două persoane care locuiesc mult timp împreună şi au o relaţie bună, vor ajunge să semene între ele. Din cauză că îşi vor „oglindi”/copia expresiile, în timp se vor dezvolta aceeaşi muşchi faciali. Dacă bărbatul copiază în gesturi femeia nu prea are rost să îl întrebi, ea este autoritatea pentru decizia finală. De asemeni, tot ea este cea care minte mai credibil.

Femeia „oglindeşte” instinctual o altă femeie de patru ori mai mult decat un bărbat copiază un alt bărbat, în zece secunde timp de ascultare ea foloseşte şase expresii faciale de bază. Când o femeie povesteste unei alte femei, un observator de gesturi va remarca „oglindirea”, va părea că întâmplarea discutată s-a întâmplat amândoura. Femeia înţelege importanţa celor discutate mai mult din limbajul corpului. Este exact ce are nevoie un bărbat să atragă atenţia unei femei. Unii cred că vor fi consideraţi efeminaţi, dar femeia va gândi despre bărbatul care-i copiază expresiile faciale în timpul unei discuţii că este atent, interesant, inteligent şi atractiv.

In schimb, bărbatul foloseste nici o treime din expresiile faciale uzitate de femeie. Este reţinut în a-şi arăta emoţiile, mai ales în public. Când ascultă are o faţă imobilă, ca a unei statui. E doar o mască emoţională, să arate că deţine controlul, nu înseamnă ca nu trăieşte emoţii.

Pleiada Alinei este ceva nou, nu-i stă în fire să intre atât de adânc în miezul problemelor altor persoane. Cu atât mai interesant că avea dreptate. Privirea ei cerea o confirmare, nu era sigură de cele spuse sau de altceva? Nu, chiar a gândit cuvintele, prea le-a aranjat. Dacă nu pentru el, pentru cine? Pupilele îi erau dilatate, semn că este într-o stare emoţională pozitivă, o persoană i-a stârnit interesul. Este excitată, în sensul psihic al cuvântului. Luminiţele din ochi o dau de gol.

Luminiţele din ochi... O femeie cu scântei în priviri este foarte frumoasă şi plăcută. Este hipnotică. Pupilele se dilată la întuneric şi se contractă la lumină. Starea în care se află omul are acelaşi efect: o emoţie pozitivă dilată pupilele, cea negativă le contractă. Un test concludent l-a făcut pe calculator, cu un soft de prelucrare a imaginii a luat un portret şi i-a mărit pupilele. Portretul rezultat a fost mai plăcut decat cel din imaginea originală. Mai simplu este să privesti o persoană în condiţii de lumină difuză, ori pe întuneric să aprinzi o brichetă. Spatiul de reflexie al luminii pe negrul pupilelor este mai mare, apare acea sclipire din ochi. Când ne privim seara în oglindă părem mai atractivi decat la lumina zilei, lumina artificială nu pătrunde în orbite şi pupilele ne sunt mărite. Sciplirea din ochi este reflexia în negrul pupilelor a altor surse de lumină, slabe ca intensitate.

Un om trist va avea o privire rece, pierdută. Supărarea, teama, nervozitatea - se remarcă cel mai repede în ochii celui care le trăieste. Un zâmbet fals sau de politeţe este recunoscut uşor de cei ce ştiu să distingă diferenţa de mărime a pupilelor faţă de starea neutră. Râsul fals este demascat şi de timbrul vocal; zâmbetul este mut, expresia feţei poate fi teatrală şi nu este uşor de recunoscut dacă nu esti antrenat în micro-expresii, dar ochii dezvăluie adevărul.

Nu este de ajuns, un semn trebuie să fie confirmat de alte detalii. Se spune că presupunerea este mama ipocriziei. O presupunere greşită atrage şi o judecată greşită, practic faci o nedreptate. Persoanele care îţi „smulg vorba din gură” sunt enervante şi îţi omoară toată plăcerea de a comunica cu ele, nu realizează că presupunând ce urmeză să spui este o impoliteţe. Dacă doreşti respectul şi încrederea povestitorului ascultă cu atenţie să poţi trage o concluzie la final. În cazul că interlocutorul tău este femeie copie-i limbajul trupului, expresia facială, tonul vocii. Nu prin teatru, te vei da de gol cu siguranţă, ci imaginând ce a trăit, trăind emoţiile relatate aşa cum le-a trăit ea.

Toate aceste explicaţii sunt date de autor pentru o înţelegere mai bună a personajului numit de prieteni CK şi cum de acesta este considerat un vizionar. Aşa că în loc să reflecte la cuvintele Alinei, îşi punea întrebarea dacă să intre în jocul ei sau sa-i dea o lecţie pentru atitudinea ei zeflemitoare din trecut. Mai mult de curiozitate răspunse:

-Nu se pune problema, pot iubi cu toată fiinţa mea. Eu cred că nu am găsit încă femeia potrivită. Mai ales că te cunosc pe tine, esti o femeie deosebită, toate pe care le-am cunoscut le-am comparat cu tine. Până când am să o găsesc merg pe sistemul „Facem cunoştinţă. Dacă nu ne potrivim, pleacă fiecare în căutările personale.” Să nu crezi că suferă cineva, este doar dezamăgirea că nu a fost să fie. Normal ar trebui să fie mulţumite pentru intenţie.

- Intenţia ta se află în pantaloni...

- Contrar părerii generale, în 90% din cazuri femeia iniţiază flirtrul. O face atât de subtil încât bărbatul crede că el a preluat controlul. Femeile când întâlnesc un posibil partener în primele minute îl bombardează cu semnale încurajatoare, dar ei interpretează aceste semnale cu dificultate.. Bărbaţii au de 10 sau de 20 de ori mai mult testosteron, asta îi face să vadă lumea mai mult în termeni sexuali. Flirtul nu se iniţiază doar pentru sex, pentru femeie este mai important procesul de seducţie în sine. Până la urmă aşa faci cunoştinţă...

- Hmm... Chiar sunt curioasă să aud mai multe. De ce mai mult în primele minute?

- În primele minute noutatea este mai noutate. Cu timpul îl studiază, femeile au o abilitate mult mai mare de a interpreta comunicarea non-verbală, îl vor cunoaşte fără să fie nevoie să vorbească cu el. Lipsa lui de receptivitate le vor face să considere că nu este interesat. O altă posibilitate poate fi ca el să interpreteaze greşit, se avântă ca un pescar convins că a prins din noroc peştele cel mare în năvod, aşteptându-se ca acesta să sară singur în barcă. Se bucură dinainte fără a se gândi că trebuie să muncească pentru pradă. Ea se consideră mai preţioasă de atât. De asemeni, tot pentru că bărbatul vede lumea în termeni sexuali, înţelege greşit gesturile de prietenie şi zâmbetele de politeţe – pentru el sunt dovezi de interes sexual.

- Tu poţi să vezi aceste „semnale”? Să înţeleg că acţionezi doar acolo unde ai succes?

- Eu fac parte din cele 10% cazuri. – spuse zâmbind a glumă. Eu iniţiez flirtrul. Cu degajare pentru că nu-mi pasă dacă nu am succes. Regula de bază este să fii atras de cineva care te consideră atractiv. În general bărbaţii sunt atraşi de femei de acelaşi nivel, cunosc bine poziţia lor, vor evita să fie atrase de frumuseţi deosebite pentru riscul respingerii. Eu nu pot fi atractiv pentru toate, depinde de gusturi. Da, e plăcut să ai succes, dar dacă nu am nu mă dezamăgesc. Flirtul meu se iniţiază non-verbal, este metoda cea mai plăcută şi plină de emoţii. Procesul de atracţie are loc în cinci etape.

Făcu o pauză să bea din bea din cafea, mai mult pentru a-i vedea interesul. Alina schiţă un gest scurt din sprâncene, dovadă că era curioasă. Zâmbetul din colţul gurii arăta convingerea ei că pauza e menită sa încarce de mai multă importanţă cele ce urmeză. Continua plictisit, doar pentru a o contrazice.

- 1.Contactul vizual. Se uită roată împrejur până ajunge cu privirea la cel pe care o interesează. Aşteaptă să remarce că este privit, îl fixează vreo trei secunde şi apoi întorce brusc privirea în altă parte. Bărbatul fiind un troglodit în interpretarea semnalelor, ea face acest lucru de 3 ori, în medie, până când acesta realizează ce se întâmplă.

2. Zâmbetul. Îi oferă bărbatului un zâmbet fugar, abia perceptibil. Este unda verde că poate iniţia apropierea. Din păcate, atât de subtil că mulţi bărbaţi nu înţeleg şi nu răspund, lasându-i impresia că nu este interesat de ea.

3. Împăunarea. Ea îşi va schimba poziţia ca să scoată în evidenţă sânii, va încrucişa picioarele sau genunchii pentru a fi cât mai avantajată. El va răspunde gesturilor ei, îşi va suge burta, va umfla pieptul, îşi va aranja hainele, etc. Amândoi vor îndrepta instinctual un picior sau un genunchi spre celălalt, daca nu chiar întregul corp.

4. Discuţia. El se apropie şi intră în vorbă, folosind clişee puerile, cu intenţia de a sparge gheaţa.

5. Atingerea. Ea caută oportunitatea pentru o atingere abia perceptibilă, accidentală sau oricum. O atingere de mănă indică un nivel înalt de intimitate. Cu fiecare atingere „accidentală ...

- Nu este adevărat! – declară sceptică.

El dădu din umeri.

- Este ceea ce am citit. Nu vrei să ştii ce cred eu; de altfel aplic ce cred. Cărţile sunt scrise de oameni, uneori pot fi geniali - alteori într-o mare eroare. Autorii celebrii sunt ca brandurile de magazine într-un mare mall. Nu este obligatoriu să cumperi tot din acelaşi magazin, alegi din toate ceea ce ţi se potriveşte. Cămaşa de la un designer, cureaua de la altul, şi aşa mai departe... Eu ştiu că femeile au privirea periferică, bărbaţii se uită în adîncime. Tu priveşti într-un unghi de 45 grade, eu mai spre 30. Privindu-ţi faţa eu pot distinge până la sânii tăi, tu îmi poţi vedea şi şliţul. O femeie se poate uita la un bărbat fără ca acesta să-şi dea seama că este privit, de exemplu acum te uiţi la mine cu o mimică ce denotă interes dar de fapt te uiţi la cineva din spatele meu. Ai zâmbit contradictoriu cu ceea ce spun, ai „oglindit” gesturile altcuiva, când a zâmbit ai copiat. Dacă ar fi să mai adaug ceva... ai un tic personal, atunci când eşti atrasă de cineva ridici nasul ca şi cum ai adulmeca aerul.

- Fuck you!

Intenţia ei i-a devenit clară, şi-a explicat cuvintele ei care au fost clar gândite dinainte de a-l certa. Atitudinea adoptată oglindea o altă persoană, nu-i stătea în fire să fie atât de serioasă. Surprinzător a fost că persoana oglindită era chiar el, era ceea ce ar fi spus altcuiva cu comportamentul său. Alina avea un joc nou, era el. Spre deosebire de el este femeie, are câteva atuuri în plus. Se scuză că trebuie să viziteze toaleta şi ca şi cum ar fi fost accidental atinse persoana din spatele lui, cu siguranţă o altă femeie atractivă pentru Alina. Ştia că le-a fost auzită conversaţia, răutatea lui de final avea menirea de a-i oferi o pârghie pentru conversaţie, era foarte simplu ca ea să-l pardoneze în locul său şi să aducă o scuză de genul „Dacă ai auzit conversaţia nu-l băga în seamă, aşa îi place lui să bată câmpii.” La înapoiere şi-a schimbat traiectoria, Alina la bar era în plină conversaţie.

Vizionarul (Cap.1, fragment 2)

2011-09-27T12:56:00.008+03:00

Primii paşi în lume i-a făcut cu sfială. Un loc în care se simţea în largul său a devenit străin. În trecut, oriunde mergea avea atitudinea că s-a născut acolo şi totul îi este familiar. Teoretic era adevărat, s-a născut si a crescut în această lume, nu existau motive să se comporte ca un musafir. Astăzi s-a întors după o lungă absenţă cu acelaşi respect pe care îl ai când intri într-o casă necunoscută. Sentiment similar simţit şi în ziua în care a fost să o ia pe Maria pentru a petrece o după-amiază împreună. Casa în care a locuit toată căsnicia lui îi este străină. A cumpărat-o împreună cu soţia, a amenajat-o şi a construit un cămin în ea. Aici s-a născut Maria, i-a urmărit primele zile din viaţă impresionat de miracolul ce tocmai s-a întâmplat, a vegheat nopţile lângă pătuţul ei, la fiecare zece minute verificându-i respiraţia cu palma pe piept. Copilul era sănătos, nu avea motive, o făcea din grijă.

Mult timp a evitat să pătrundă în casă, se simţea inconfortabil, apoi a venit o zi în care nu a mai avut de ales, nu a mai putut refuza invitaţia. A intrat doar în hol şi a fost surprins de cât de străin se simte.

A părăsit lumea pentru mai mult de un an, s-a izolat complet de ceilalţi. Cu excepţia unui singur prieten ce obişnuia sa îl verifice periodic dacă mai trăieşte. S-a simţit ca o povară pentru acesta, l-a gratuit cu o grijă în plus; dar a fost necesar să nu stea cu teamă că va putrezi în caz că se întâmplă ceva. Exista această posibilitate, să moară anonim, suferinţa atrase după sine şi diferite crize puternice ale unei boli încă nediagnosticate. Leşina în somn, ori cel puţin asta era senzaţia cu care se deştepta panicat. Se întâmpla şi ziua, în tovărăşie cu atacul de panică, le putea distinge. Personal bănuia că sunt simptomele pentru „mal de debarquament”, un soi de vertij vestibular central. Apoi atacurile de panică au dispărut când „caruselul” a devenit obişnuinţă.

Tot acest timp l-a petrecut închis în casă, singura ieşire fiind la cumpărături, o dată pe săptămână. Când banii s-au terminat a ieşit mai rar, ultimele luni a dus o viaţă de ascet, a mâncat doar făină şi mălai. În rest a avut o singură preocupare, a retrăit fiecare moment important din trecutul său. Cu tot cu amănunte. Să înţeleagă ce s-a întâmplat, să se înţeleagă pe sine. Nu privind dinspre el către sine; el a trebuit să se înţeleagă pe sine privindu-se din afară, dintr-un alt punct din univers, să se perceapă aşa cum este văzut de ceilalţi.

„Cât iubeşti şi pe cine iubeşti este important doar pentru tine, pentru persoana iubită contează mai mult ce-i facem.”

Se detaşă de sine şi retrăi trecutul cu aceeaşi intensitate ca atunci când s-a întâmplat, doar că de această dată se privi din exterior. Capacitatea de a conştientiza situaţiile în detaliul lor îl ajută să recreeze scena amanunţit. Mental trăieşte în lumea reconstruită de mintea sa, sentimental trăieşte emoţiile cu o intensitate mai mare. Cu adevarat este o nouă trăire cu emoţii diferite căci s-a schimbat unghiul de vedere. Nu poate derula doar ultima perioada, în care a început să se deterioreze relaţia cu soţia. Pentru o înţelegere deplină trebuie reluat tot trecutul, circumstanţele în care a evoluat trebuiesc şi ele înţelese. Au fost zile cănd a fost îngrijorat, zile când a plâns sau altele când a fost fericit. Cu ocazia unei îngrijorări prezente eşti preocupat cu căutarea de soluţii, foloseşti cogniţia pentru a imagina scenariile de viitor; cel mai agreeabil scenariu rezultat în urma deciziilor posibile face ca decizia corespondentă să fie cea mai bună. La „retrăire” revezi scenariul, retrăieşti emoţiile pur, neafectate de alte preocupări mentale - deciziile au fost deja luate, procesul de căutare lipseşte.

Izolarea nu este un comportament normal, se bănuia de o tulburare psihică. Dacă a avut-o, i-a trecut. Se simte mai bine. Tot acest proces l-a făcut mai înţelept, l-a schimbat, se va dovedi mai târziu dacă în bine sau în rău.

Cum de a fost posibil să-şi amintească tot trecutul, din copilărie până în prezent?

În ziua în care aproape s-a sinucis a intrat într-o transă inexplicabilă. Decizia a fost luată lucid, lupta psihicului cu instinctul de supravieţuire l-a sleit, era ca un om beat de oboseală. Puţini oameni au capacitatea de a înfrânge instinctul de supravieţuire. Te poţi împăca cu gândul că vei muri, îţi poţi linişti teama? Cum de nu înnebuneşte un bolnav de cancer în stadiu final? Lupta psihică îi oboseşte şi când nu mai au putere intră în faza de negare, până în ultima clipă. Mental se auto-conving că nu se întâmplă. Ceilalţi consideră că s-au resemnat, dar cei mai mulţi oameni nu au capacitatea de a se resemna lucid cu propria moarte. Sinucigaşii acţionează în transa provocată de trauma personală, cea care le-a dereglat psihicul. Au obosit de prea multă durere, de prea multă deznădejde... Se eliberează.

Se spune că în faţa morţii îţi trece toată viaţa prin faţa ochilor. El nu-şi aminteşte decât transa, cum pământul îl atrăgea ca un magnet puternic. Ceva se întâmplă, totuşi... După acel moment a descoperit că îşi aminteşte tot trecutul său, în detaliu, de parcă memoria a căpătat brusc o bază de date suplimentară. Uitase foarte multe, ceva s-a întâmplat în acele ultime secunde, un declic a atins o parte a creierului unde a fost depozitată toată această informaţie. Cei ce trec prin momente critice, după ce au fost în pericol de moarte iminent, afirmă că şi-au revăzut viaţa într-o secundă. Deodată ştii lucruri uitate, memoriile devin active, aşa cum se reîmprospătează amitirile unui film la revizionarea lui. Omul nu este capabil să comprime timpul, nici să deruleze o viaţă intr-o secundă... Încărcătura emoţională cauzată de conştientizarea pericolului l-a adus într-o stare mentală capabilă să acceseze această bază de date. Din secunda aia ştie.

După un astfel de episod omul se schimbă inevitabil, este mai înţelept, are la dispoziţie experienţa de o viaţă, accesată cu amanunte şi detalii. Prezentă şi cumulată. Fiind un om al extremelor, „retrăirea” trecutului l-a dus într-un stadiu avansat de înţelegere obiectivă. S-a judecat pe sine şi trecutul său dintr-un alt punct de vedere decât personal.

„Cât iubeşti şi pe cine iubeşti este important doar pentru tine, pentru persoana iubită contează mai mult ce-i facem.” – repetă în minte. Privi femeia din faţa lui încă o dată, doar pentru a se convinge.

Cum s-o explice? Doi oameni se iubesc. Unul dintre ei este incapabil să manifeste dragostea, în lăuntrul său ştie cât de mult iubeşte, cunoaşte cât de puternice îi sunt sentimentele. Dar celălalt, să presupunem că ea, cunoaşte doar ceea ce simte. Se simte neglijată şi suferă, va crede că el nu o mai iubeşte la fel de mult. Nu mai trăieşte acele emoţii plăcute ca atunci când simţea că este iubită. În realitate sentimentele lui nu s-au schimbat, doar comportamentul său s-a rutinat. Pentru ea e important cum se simte, el nu înţelege motivele despărţirii , tot ce a făcut a fost cu bună intenţie, de ce a ajuns ea să se simtă nefericită? O femeie cu o astfel de dezamăgire nu este sigură de ceea ce simte cu privire la trecut, vinovăţia se află încurcata între celelalte emoţii. Teama de singurătate combinată cu neîncrederea în bărbaţi face un cocktail periculos, un viitor bărbat va trebui să fie în stare să-i câştige multă încredere. Aceeaşi femeie intră uşor într-o aventură strict sexuală dacă e convinsă că va fi o experienţă memorabilă. Felul ei de a fi a făcut-o să se despartă de bărbatul care a încetat să-i producă emoţii, aşa a ajuns nefericită, foamea ei de aventură nu a fost hrănită. Un scenariu.

Dar şi reversul este posibil. O mitomană sentimental poate acţiona cu premeditare, să transmită bărbatului sentimentul că este iubit cu mare pasiune, fără a fi adevărat. În realitate iubirea ei s-a transformat în familiaritate, sufletul ei nu mai tresaltă la imaginarea lui. Pentru interesul propriu, pentru că îi place puterea exercitată, pentru că iubeşte mai mult ideea de a avea un iubit ... Motivul poate fi oricare, câteodată o face doar pentru că poate. Această minciună nu poate ţine până la moarte, cândva se va hotărâ să caute sentimentul adevarat, când se va simţi în siguranţă va încheia relaţia. El va fi şocat, nimic nu prevestise această turnură de situaţie, va trăi o traumă puternică. Mai întâi va intra in faza de negare, moment folosit de ea pentru a îl deposeda de tot ce poate. Bunuri materiale, prestigiul unor realizări comune vor deveni doar ale ei, acolo unde vor fi banii se vor duce şi prietenii, cunoscuţii, relaţiile. Îl va deposeda de toată viaţa lui pentru ca i se va permite, el încă o mai iubeşte, este în perioada de negare şi speră - aproape este convins - că lucrurile se vor restabili. Pentru că îşi aminteşte de iubirea puternică pe care a transmis-o ea în trecut, nu se poate să se fi schimbat atât de drastic şi brusc. De aceea nu vrea să o supere cu un refuz, îi permite totul. Cel mai crud este că îl va deposeda şi de copii, legea este în avantajul ei.

În sufletul ei îşi găseşte motive pentru a-şi linişti conştiinţa, îşi spune că l-a iubit dar el nu a fost în stare să-i păstreze iubirea, nu a făcut-o fericită. Are chiar impertinenţa să adune tot timpul petrecut împreună şi să afirme că în toată această perioadă a fost nefericită. S-au căsătorit după câţiva ani de relaţie, este o ipocrizie să crezi că după patru-cinci ani de nefericire ai mai dori să te căsătoresti cu aceeaşi persoană care a cauzat-o. Nu a constrâns-o nimic moral sau sentimental, a manifestat mereu liberul arbitru în modul cel mai dominant, întotdeauna a făcut ce a vrut. Aşa cum unii oameni iubesc mai mult ideea că iubesc pe cineva, poate că tot aşa i-a plăcut şi ei ideea de a fi mireasă, de a face un copil, etc. Ce fel de viaţă este asta, trăind o minciună emoţională continuă? Aşa s-ar explica, gândindu-se la ce viaţă a dus, e normal să considere că tot timpul ăsta a fost nefericită. Dar nu el a făcut-o nefericită, ea nu a ştiut să trăiască fericită de la bun început. Într-un final s-a trezit că doreşte sentimentele adevarate, a luat decizia bruscă de a-şi schimba viaţa. Această femeie este infometată să se îndrăgostească, cât mai des dacă e posibil. Alt scenariu.

Încă un scenariu posibil este ca ea să-l iubească în continuare, să sufere pentru el, dar dintr-un motiv ciudat să se resemneze cu situaţia. Sentimentul nou de libertate decizională, emoţională şi sexuală este acaparant. În căsnicie o decizie proastă atrage după sine o remuşcare; solitar te simţi liber când iei hotărâri, riscul unei greşeli nu te afectează. Se minte că i-a trecut, caută să-şi distragă atenţia de la propria suferinţă, ce poate fi mai util decât încercarea forţată de a intra în relaţii? Ele se dovedesc a fi de scurtă durată datorită incapacităţii sale de a se detaşa de trecut. Continuă să o facă, altceva nu ştie, îşi umple timpul.

Ar putea inchipui multe alte scenarii, se gândi la acestea pentru că sunt opuse ca reprezentare sentimentală, fiind cele mai probabile. Restul ar fi alternative derivate de la categoriile de bază: femeia dependentă de emoţii, femeia în căutare de emoţii şi femeia incapabilă de emoţii. Sunt mai multe categorii de bază, pentru cazul acesta s-au redus la trei. Gesturile, limbajul corpului, interesul sau dezinteresul pentru unele subiecte de discuţie, micro-expresiile şi toate celelalte detalii au definit posibilităţile.

Pândi momentul când prietenele ei avură nevoie la toaletă, se aşeză la masa ei şi îi spuse câteva cuvinte. Într-un loc public femeile merg împreună la baie, dar toate odată mai rar. Se vedea clar că a fost scoasă din casă împotriva voinţei, a ieşit mai mult din obligaţie, acum regreta şi îşi ura prietenele pentru că o obligă să suporte disconfortul. Din răzbunare nu le-a însoţit la toaletă. Celelalte erau mai agitate, animaţia era voit amplificată pentru a iesi în evidenţă, a se face remarcate de bărbaţi. Scopul a fost atins, cei cu care el la masă erau interesaţi. Ochii lor au fost atraşi de coafuri ingrijite, de haine, de râsete şi chicoteli... De ceea ce sclipeşte. Oricare dintre ele prezenta bine, se amuza că niciunul dintre cunoscuţii de la masa lui nu a remarcat-o pe cea mai frumoasă. Barbaţii când fac topul unui grup de femei se referă la cea mai atractivă ca fiind „cea mai bună”. Era conştient ca acum, după ce a vorbit cu ea, ceilalţi o vor studia şi o vor remarca. Vor modifica orice top şi-au făcut deja în cap. De parcă i-ar fi citit gândurile (ori poate că predicţionase), la înapoierea prietenelor s-a ridicat şi ea pentru toaleta, pentru a doua oară de cand a intrat în pub. La prima nu a luat geanta cu ea, dovedind nepăsare la felul cum arată. De data aceasta a luat-o, semn că se va aranja. Deja cunoştea răspunsul ei.

Îşi auzea prietenii şoptind între ei „Asta e cea mai bună!” ori „Ce bună e asta!”.

- Nu ai avut succes cu vraja ta, CK?

Îl numeau CK, poreclă dată după felul cum se îmbrăca. Le-a fost greu să-i pronunţe numele cu rezonanţă străină, când au adus vorba de el cineva s-a exprimat: „Cine? Ăla care se îmbracă de la Calvin Klein?”. O perioadă l-au numit Calvin Klein, apoi CK pe scurt. În sinea sa zâmbi pentru şocul pe care îl va produce. La înapoiere femeia le spuse celorlalte că trebuie să plece. Privind spre el.

- Nu poţi fii sigur niciodata, Matei.- îi răspunde zâmbind celui care a pus întrebarea.

Strânse telefonul şi ţigările de pe masă ridicîndu-se să plece, fără să privească spre femeia cu care vorbise cu puţin timp în urmă. Când bănui că aceasta ajunse în dreptul lui, se scuză că trebuie să plece pentru o treabă importantă. Ea îl cuprinse de mijloc şi îi salută cu „Salut, băieţi!”. Această politeţe îl obligă să o prezinte:

- Ah, da! Băieţi, faceţi cunoştinţă cu ... – se întoarse spre ea. Cum te numeşti?

- Cristina.

- Încântat de cunoştinţă, eu sunt CK. Aşa îmi spun ei, există o poveste în spatele poreclei. „Băieţi”, o seară plăcută! – se adresă celorlalţi. Nu uitaţi, unele întrebări le puteţi pune şi la altă masă.

În urma lor se lăsă o mare de linişte. La ambele mese. Singurul care îl cunoştea de la masă era Matei, el l-a adus.

- Se cunoşteau? – fu întrebat.

- Nu, dar are darul ăsta.

- Ce i-a spus?

- Nu ştiu. Dar ne-a aruncat mingea la fileu, gândiţi-vă că ne-a aruncat mingea la fileu. Fetele de la cealaltă masă sunt la fel de perplexe, acum avem subiect de discuţie.

Şi se ridică să intre în vorbă cu ele...

***

Vizionarul, cap.1- fragment 1

2011-09-24T13:25:00.012+03:00

Cap.1

De mic a avut darul viziunii. L-a ajutat mai întai să descifreze problemele grele de matematică. Întotdeauna a diferenţiat o problemă de un exerciţiu, problemele se rezolvă prin artificiu; exerciţiile sunt descrise de chiar numele lor, sunt o exersare a calculului. Să calculezi corect pentru un rezultat nu este nici o aventură. Dar atunci când ai o problemă, în special de geometrie, ai o serie de informaţii din care se deduc o mulţime de alte informaţii, iar răspunsul tău se află acolo. Trebuie doar să găseşti calea, să parcurgi traseul corect până la soluţia problemei. Drumul este logic, intuiţia te ajută, iar artificiul este sinonim aici cu ingeniozitatea. Uneori te învârţi în cercul altor rezultate care nu fac obiectul problemei tale, conştientizându-le simţi că îţi pot fi de folos pentru rezolvare, dar în realitate mai mult te încurcă.

Viziunea nu este doar o predicţie intuitivă. Vizionarul nu intuieşte ce se va întâmpla, el vede imaginea în ansamblul ei şi anticipează ce va urma prin rezultatul la care ajunge cu calculele sale. Mintea face analogii si calcule într-un timp atât de scurt, concomitent pe toate planurile, încât deodata ştie. Întelege cum a ajuns să ştie, nu îşi explică cum poate mintea să remarce toate detaliile în acelaşi timp. Există o marjă de eroare din diferite cauze: informaţii incomplete, situaţii noi pentru experienţa sa, întamplări ce nu ţin de voinţa umana şi sunt destul de puternice încât să afecteze cursul normal al faptelor. Nu poate avea o viziune despre vreme, unde natura nu acţionează dupa o conduită, ci este rezultatul unor sume de întâmplări aleatorii. Meteorologii pot predicţiona vremea pentru un interval scurt de timp dupa obţinerea unor informaţii concrete. Cumulul de informaţii se numesc “condiţii atmosferice”. E posibil ca un vânt cald să-şi schimbe altitudinea şi să întâlnească un vânt rece, astfel să se formeze nori si să apară ploaia. Ori e posibil ca vântul rece să câstige în scurt timp în faţa vântului cald, să-l înghită şi să schimbe temperatura atmosferică. Vizionarul are o percepţie mult mai periferică şi poate distinge circumstanţele, la fel cum meteorologii supraveghează condiţiile atmosferice. Nu este un dar nativ, mai degrabă conjunctura în care a evoluat i-a format capacitatea de a conştientiza situaţiile din prezent si de a estima cursul viitor. Precum meteorologii, viziunile sale sunt limitate de informaţiile circumstanţiale, când acestea se modifică drastic nimic nu mai este valabil. Şi atunci pentru ce este un vizionar mai special? Pentru luarea de decizii, are mai multe şanse de reusită. Înainte de a predicţiona un viitor mai posibil decât alte alternative, vizionarul conştientizează prezentul mai bine decât ceilalti. Când alţii doar presupun prezentul, el ştie ce se întamplă cu adevărat.

În nici o viziune nu a prevăzut că se va sinucide.

***

“Ce este viaţa?” – se întrebă.

Nu se afla pe bloc pentru că luase această hotărâre, era acolo pentru a înfrânge teama de înălţime. S-a apropiat de marginea terasei şi l-a luat ameţeala , de frică s-a aşezat cu genunchii strânşi la piept, cum obisnuieşte când are crize de “mal de debarquament”. Omul se naşte cu instinctul de supravieţuire, altfel nu i-ar mai fi teamă acum, când a înţeles că cea mai bună decizie este să-şi încheie existenţa. Oricum, aruncatul de la înălţime nu era în opţiunile sale, ar fi preferat un cocktail de somnifere puternice, totul să decurgă pe nesimţite, fară brutalitate. Simţea cum atacul de panică îi urcă presiunea in cap. Ce ar fi? – se gândi. Imaginea corpului său strivit pe caldarâm îi provocă dezgust.

Privi la stele, mai mult de dorul lor, dar ameţeala s-a înteţit, aşa că privi spre ferestrele luminate de la blocurile învecinate. Îsi imagină că în spatele lor se află persoane trăind cursul vieţii, printre ele câţeva ingrijorate pentru ziua de mâine sau pentru viitorul lor. In baza informaţiilor detinute omul realizează situaţia în care se află şi trăieşte anticipat o emoţie negativă, cu aceeaşi intensitate ca şi cum s-ar fi întâmplat. Este o formă a viziunii, generată de acelaşi instinct de apărare care l-a determinat să se ghemuiască pentru a controla mai bine centrul de greutate.

Nu este ingrijorat pentru viitorul său, ştie cât de rău îi va fi, singura decizie rămasă este dacă să accepte acest viitor, să simtă in continuare ce simte acum, sau să se mulţumească cu un trecutul unei vieţi bine trăite. Toti oamenii sunt muritori - este cel mai mare regret - fiecare este cuprins de teamă când se gândeşte că va muri cândva. El nu mai are această teamă. Regretul există, ar fi dorit să-i rămână un ochi pe lume să vadă ce se mai întâmplă. De curiozitate. Inevitabilitatea a morţii l-a ajutat să se hotărască: va muri cândva, e mai bine să o facă acum, să nu mai fie nevoit să se chinuie cum o face de când s-a întâmplat. Viaţa lui a devenit un calvar dureros, pentru a nu mai simţi suferinţa va trebui să nu mai fie în viaţă. Se poate elibera.

Ce este viaţa? Nu te poţi gîndi la viaţă fară sa incluzi şi noţiunea timpului. Ce este timpul? Dacă am fi nemuritori timpul nu ar mai avea atâta importanţă, ar fi o unitate de masură utilă să ne întâlnim la ora fixată. Si atât. Fiecare secundă scursă diminuează cantitatea de viaţă. Ceea ce facem şi simţim intr-un interval de timp deja scurs reprezintă viaţa noastra. Viaţa înseamnă şi “a exista”. Şi piatra există. Dar ea nu conştientizează că există, nu are raţiune. Ce facem noi mai mult de a conştientiza că existăm, de a raţiona ca un calculator analizând informaţiile şi a măsura timpul? Trăim emoţii. Este modul prin care simţim viaţa, că trăim. Dacă nu am simţi emoţii faţă de ceea ce gândim, am fi nişte maşini. Toate acestea: capacitatea de a măsura timpul, capacitatea de a gândi şi capacitatea de a simţi emoţii fac posibilă conştientizarea existenţei noastre.

Orice lipsă a uneia dintre componente duce la dezumanizare, ne transformă în altceva. Nu vrea să devină “altceva”, a trăi este strâns legat de condiţia lui de om. Există un adevăr care îl face să sufere, oricât timp va trece capacitatea sa de a raţiona îl va face conştient de acest adevăr şi nu va mai fi capabil să traiască emoţiile pozitive, cele care fac o viaţă calitativă. Un om obişnuit cu îndestularea nu va mai putea savura la fel lucrurile bune dupa ce a cunoscut foamea si săracia. Aflat în faţa bunăstării îşi va aminti de vremurile grele şi plăcerea sa va fi umbrită de pioşenie. Faptul că ştie să aprecieze mai bine nu e decat o răzbunare, ce are la bază amintirea răului.

În orice mod i s-ar schimba viaţa nu va mai trai la fel de bine din diferite motive: vârsta nu se poate înapoia, magia fericirii s-a pierdut chiar dacă situaţia se va restabili, şi altele… De la viitor speri fericire, ce fel de viaţă poţi trăi dacă ştii sigur că nu mai poţi fi la fel de fericit? Că nu mai exită speranţă?

Durerea este grea şi apăsătoare. Poate va trece. Ori poate se va obişnui cu ea. A tot aşteptat să nu mai sufere, în fiecare zi s-a amplificat până a ajuns la apogeu. Apoi nu s-a mai schimbat nimic, traieşte această durere cu toată intensitatea de care este capabil. Este speriat, obosit, la capatul puterilor. Nu doreşte eliberarea din laşitate, se luptă în fiecare zi, regretul morţii există, a reuşit să se resemneze gândindu-se atâta la ce înseamnă viaţa, ştie că va muri ca orice alt om. S-a hotarât să o facă acum când încă este mulţumit pentru viaţa pe care a dus-o. S-a luptat cu moartea şi a învins-o, nu-l mai sperie. Dacă va continua să trăiască, regretele se vor înmulţi, va pierde cu timpul puţin câte puţin din sentimentul unei vieţi bine trăite.

Se uită în jos. Pământul îl atrage ca un magnet. O senzaţie noua - un contrast puternic între luciditate si delirul unui drogat. Căută un punct de sprijin psihologic, se gândi la părinţi, la soră… la femeia pe care o iubeşte. Ultimul gând îl are pentru fetiţa sa.

“Fetiţa mea…” – murmură.

Toţi se vor obişnui. Îşi vor continua viaţa şi cândva vor muri la rândul lor. Singurul regret este că nu m-a cunoscut cum eram, era încă mică să-şi amintească mai târziu. În viziunea sa despre viitor fata ar fi cunoscut un tată trist, unul care nu poate transmite forţa şi siguranţa cu care un părinte ar trebui să-i formeze un caracter puternic. E posibil să fie trist până la sfârşitul vieţii? Cu siguranţă, ştie puterea cu care îşi iubeşte copilul. Ca să nu mai fie suferind va trebui să nu mai iubească aşa mult. E de neconceput. Când îi este greu se surprinde câteodată că îşi doreşte să nu o mai iubeasca atât de mult, pentru ea suferă mai mult, regretă că viaţa ei s-a schimbat din cauza părinţilor. Eşecul lor se răsfrânge asupra ei, tabloul unei familii fericite i-a fost deposedat pentru totdeauna. Sunt vinovaţi ca şi cum i-ar fi ucis părinţii. Ar mai fi o soluţie, să moară, conceptul de existenţă a lui sa dispară şi altcineva să apară, să fie capabil să-i transmită aceleaşi sentimente.

Îi este atât de dor de ea… Şi-o imagină la şcoală, cum creşte şi învaţă lucruri noi, cum devine adolescenta şi apoi femeie. Nu va fi acolo nicicum. Nu o va pregăti cu tot ce a învăţat din experienţa lui, să-i fie de folos împotriva suferinţei şi a răului.

“Fetiţa mea…” – şopti şi ochii I se umplura de lacrimi. “Te iubesc!”

Pamântul continua să-l atragă ca un magnet. Vroia să nu mai sufere, s-ar fi eliberat de toate. Nu mai are teamă de cădere, ar fi facut-o răsuflând uşurat. Privea la imaginea fetiţei din capul său şi îi zâmbi, singurul strop de emoţie plăcută. Îi cerea aprobarea, în acelaşi timp iertarea.

Nu l-a iertat, ea plânge. Viziunea sa îl contrazise, ea nu plânge pentru el, nu-l cunoaşte atât de bine să-l deplângă, ea plânge pentru o suferinţă a ei. I se rupse inima, compătimind-o. El nu nu va fi acolo s-o aline, acest gând îl indignă, a părăsit-o pentru a da sens vieţii sale, din egoism. “Nu plânge, fetiţa mea, tati e lângă tine. Orice s-a întâmplat, eu nu te-am părăsit.”

Se ridică pregătit să înfrunte iadul, pentru copilul său trebuie sa supravieţuiască. Va trăi separat, chinuindu-se, zvârcolindu-se, pierzând cu fiecare resemnare din exaltarea cu care a trait.. Va fi sfâşiat de dorul pentru fericire, va îndura toată durerea ce urmează pentru a transmite fetiţei sentimentul că este iubită foarte mult de tatăl ei, nu a fost părăsită, orice s-ar întâmpla nu va simţi că este singură pe lume, aşa cum simte el acum.

“Fetiţa mea, te iubesc!” – repetă. Lăsă o pietricică să cadă şi privi cum este atrasă de pământ, calculă timpul până la impact. Acea pietrică este el strivindu-se de pământ, în ziua aia trecutul lui a murit. Îi păru rău pentru el, se bucură pentru copilul său. Un strop de emoţie plăcută.

30 year old scotch whiskey

2011-09-18T10:57:00.008+03:00

Isi turna whiskey in pahar si privi ganditor catre eticheta sticlei. Glenfiddich de 30 ani.

- La ce te gandesti? – il intreba vazandu-l ca priveste in gol.

“Sa fie curiozitate sau e sentiment autonom declansat din dorinta de a fi in centrul atentiei?” – gandi dupa ce il aduse la realitate cu intrebarea.

- Ma gandeam la suficienta. Este ultima sticla ramasa dintr-o cutie de 12. Foarte rar mi-am permis sa cumpar, valoarea unei sticle m-a facut sa pretuiesc fiecare picatura. I-am simtit savoarea doar in momente de auto-rasfat, cand ceva multumitor s-a intamplat sau pur si simplu ma simteam bine. Cireasa de pe tort. Doua degete, nu mai mult. Pregatirea mentala pentru a simti gustul dureaza foarte mult, ca un preludiu indelungat. La 250 dolari pe sticla ai o atitudine pioasa, devine mai mult un simbol pentru felul in care pretuiesti viata si pentru satisfactia ca iti oferi lucruri bune. Totul se intampla in cap, practic sunt cateva sorbituri de alcool.

Mi s-a facut cadou aceasta cutie de 12, suficient de mult incat sa irosesc. Am invitat prieteni, la primul chef am baut cateva sticle asa cum bei orice alt whiskey uzual. Fara tabiet, fara preludiu si pofta mentala. N-a mai fost un eveniment, banalizarea simbolului nu m-a deranjat din cauza suficientei.

Cand dorim dragostea unei persoane ne imaginam fericirea ce am simti-o daca sentimentele vor fi reciproce. Apoi cand face parte din viata noastra, o suficienta similara face ca aprecierea sa nu mai fie aceeasi. Abia dupa ce o pierzi realizezi cat de mult insemna pentru tine, valoarea se restabileste. Pentru o clipa m-am gandit cum m-as simti sa te pierd si un dor de tine m-a cuprins, cand cu cateva minute in urma din cauza suficientei prezenta ta era o normalitate, nu un eveniment. Sa nu ma intelegi gresit, simt acea satisfactie de dupa degust, ma simt bine, dar mi-a placut mai mult pofta de dinainte. Gandul meu de cateva secunde a facut ca aceasta pofta sa revina, imi este dor de tine si te vreau.

- Nu este nevoie sa ma magulesti, ma simt bine cu ce obtin de la tine. Am trecut demult de etapa cand eram incantata de felul in care ma faci sa ma simt, dar te cunosc foarte bine si stiu ca nu pot sa te detin, apartii mai mult trecutului tau. Nu vreau sa te detin, vreau sa te consum.

- Nu vad gelozie pe fata ta ca as fi iubit candva pe cineva mai mult. Este adevarat ca nu poti fi in competitie cu trecutul meu; simti un regret, acesta este un sentiment retrait la fiecare amintire. Parca avem un manage-a-trois, la fiecare moment de bine iti amintesti si aduci trecutul in relatia dintre noi. Nu o cunosti pe fosta mea sotie, in schimb ai o admiratie pentru ea pentru simplul fapt ca am iubit-o foarte mult. Cateodata o urasti pentru ca m-a facut sa sufar, pentru ce a facut din mine. Gresesti, am suferit dupa ea, dar mai mult am suferit pentru mine, pentru cine eram. Mi-a fost dor de … mine.

Astazi gandesc altfel, ca tot ce s-a intamplat m-a schimbat, sunt multumit cu ce am devenit si chiar nu mi-e dor de cel care eram in trecut. Nu stiu daca am fost mai rau, daca am meritat, nu ma mai gandesc. Stiu ca am evitat sa o urasc, cand de fapt tot timpul nu am asteptat decat sa ma eliberez. O urasc din tot sufletul si nu am asteptat decat momentul prielnic sa recunosc, ura vindeca tristetea intr-un mod explicabil. Am asteptat sa apara cineva important in viata ei, sa iubeasca. A trecut prea mult timp, cu asta mi-a facut rau fara voia ei. De curand mi-am dat seama ca iubeste pe cineva si m-am simtit eliberat, ma astept sa sufere asa cum am suferit si eu. Datorita felului ei de a fi va iubi pe cineva cu adevarat special, doar ca oamenii deosebiti au nevoie de alti oameni deosebiti, iar ea se va indragosti de un barbat de succes fara sa-si dea seama ca este la o varsta cand incepe sa se deterioreze. Este atat de greu sa tii vie o iubire puternica, cand va capata suficienta fata de ea va incepe sa vada diferentele dintre ei. La aceasta etapa a vietii dragostea se mentine si prin trecut, de viata traita impreuna, ceea ce nu vor avea. Daca este un barbat pe placul ei acesta va fi puternic, stapan pe sine si o va domina. Dar acelasi tip de barbati stiu sa aleaga ce le este mai bine in viata, si cand suficienta se va instaura se va extazia la o alta femeie, cu mai multe optiuni si circumstante pentru fericire. Sunt doua posibilitati: fie iubirea pentru ea se va stinge si o va parasi, fie o va iubi in continuare ceea ce va insemna ca nu este de fapt barbatul puternic pe care il crede, va fi dezamagita. In ambele cazuri va suferi, dupa el sau dupa mine. Asa cum am suferit si eu. Acest gand m-a eliberat, ca si cum s-ar fi intamplat. Sunt sanse putine sa fie fericita, o ajuta si banii, dar tot asa de bine se poate ca banii sa-i dea o aroganta si o atitudine care sa-i fie impotriva. Din cauza banilor un caracter dominant va iesi mai tarziu la suprafata si va dezgusta barbatul.

Aceasta ura a mea impotriva ei nu vine din suferinta cauzata de dragoste, este revolta mea la modul cum m-a facut sa ma simt si pot spune ca mi-a distrus viata. Un lucru bun a iesit din asta, un alt “eu” mai bun decat inainte, capabil sa aprecieze viata si pe ceilalti, capabil sa te aprecieze pe tine. Va fi greu sa mai simt dragostea magica cu care suntem obisnuiti cand suntem naivi, nu mai vreau o astfel de idealizare, poate ca am trecut si eu la o etapa cand omul iubeste altfel. Prefer sa-mi fie dor de tine cu pofta decat sa fiu saturat de tine. Inceteaza sa umbresti o emotie placuta cu amintiri, gusta viata asa cum savurez eu whiskey-ul asta de 30 ani.

****

____________________

- fragment "Vizionarul", nerevizuit

Emotiile 2

2011-09-16T11:29:00.007+03:00

Emotiile ne fac constienti ca traim viata.

Am privit in jurul meu dintr-o motivatie ce abia acum o inteleg – disperat cautam inconstient ajutor in ceilalti, nu ma asteptam la acest ajutor dar instinctual, simtind o agonie, instinctul meu de supravietuire astepta ceva, dorea ceva, un lucru sa-mi distraga atentia de la durerea mea. Omul experimenteaza tristetea atunci cand devine constient de o pierdere: pierderea dragostei, pierderea unui copil, pierderea increderii de sine cand nu-si atinge un scop, imbolnavirea grava (pierderea sanatatii), pierderea unei parti importante din corpul sau in urma unui accident (amputarea), etc.

Tristetea (supararea) este emotia cu cea mai mare durata de timp. Poate fi o jeluire de lunga durata. Intai se manifesta printr-o agonie ce are rol de revolta personala, urmata de tristetea resemnarii, dupa care agonia revine si tot asa, in valuri. In aceste momente poate apare ura, care practic este un remediu pentru tristete, o ura inconstienta si inexplicabila: o ura pe viata ca esti supus unui astfel de supliciu; ura pe Dumnezeu; pe persoana care a cauzat pierderea; pe persoana care a murit pentru faptul ca a murit, in special cand aceasta s-a expus unui risc inutil. Ura poate fi orientata catre sine pentru ca nu ai facut ceva sa previi aceasta pierdere, pentru ca nu ai exprimat un anumit sentiment. Chiar si daca judeci in mod rational ca nu ai fi putut face nimic sa previi, simti o vina si o suparare pe tine pentru ca nu ai avut puterea sa previi. Aceasta ura se manifesta prin nepasare de sine, cauti sa simti o viata mizerabila pe post de penitenta. Rational doresti sa iesi din aceasta stare, dar emotional doresti ca raul ce-l simti sa fie o pedeapsa, prin el se face prezent trecutul si esti constient de pierdere, este tot timpul actuala. Iti da senzatia ca s-a intamplat cu putin timp in urma, este o manifestare a dorului pentru trecutul regretat.

Tristetea iti da un sentiment de neajutoarare, iar agonia un sentiment de disperare.

Cand aceasta stare persista mult timp se numeste depresie. Manifestarile ei nu se difera de tristetea resemarii sau de tristetea activa cum este agonia, daca privesti o astfel de persoana timp de 30 secunde da semne de tristete. Daca peste o ora are aceeasi expresie faciala este in depresie, fiind o tulburare psihica. Poate dura zile, luni sau ani. Uneori o viata intreaga.

Un om in depresie traieste cu greu alte emotii. Exceptand trairea supararii personale, priveste tot ce se intampla in jurul sau dintr-un punct neutru, detasat de sine, si doar ratiunea este cea care ii trimite informatii despre ce se intampla in jur. Am privit pe cei din jurul meu cu o detasare neutra. Am incercat sa inteleg rational de ce o stare cum o am eu imi conduce viata, cum de este mai importanta decat sa-mi continui viata. Astfel am ajuns sa inteleg ca traim prin emotii, tot ce facem este pentru a avea emotii pozitive si a diminua cele negative.

Astazi muncesc pentru supravietuire, sa am ce manca. Este singurul scop momentan, pana cand voi reusi sa produc un suprlus care sa-mi dea posibilitatea sa-mi ofer emotii placute. Pentru ca sunt intr-o situatie grea; ceilalti oameni nu muncesc doar pentru supravietuire, ci si pentru a atinge scopuri personale simtind astfel satisfactie, o emotie din categoria placerii. Emotia satisfactiei, a multumirii de sine, iti da o incredere mai mare de sine si te alimenteaza cu speranta.

In mod straniu mintea mea a judecat mai limpede, m-am judecat fara partizanatul afectivitatii din moment ce nu-mi mai pasa de mine. Am constatat situatia mea si doream sa ies din ea, dar tristetea agonica a fost mai puternica, ducandu-ma des la disperare si uneori la o revolta sfasietoare. Am cautat inversunat o ratiune, o motivatie, ceva pe care sa pot avea ura, sa simt un fel de descarcare, sa ma vindec. Am fost blocat de propriile emotii, de depresia instaurata fara mila. Lucruri, obiecte, situatii din jurul meu declansau emotia prin amintire si ma extrageau din viata cotidiana doborandu-ma la pamant, dandu-mi senzatia ca ma prabusesc intr-un gol fara de capat. Imi doream sa se sfarseasca, sa ma strivesc cumva si sa se termine. In acelasi timp ratiunea judeca si simteam o ciuda ca nu am puterea sa ma lupt cu aceasta agonie.

Depresia a fost cea cu care a trebuit sa ma lupt si a fost o lupta inegala. Izolat, retras de lume, cu o vina si o rusine launtrica, am cautat sa lupt singur impotriva ei. Imi dau seama ca cea mai dureroasa emotie a unui om este disperarea lipsita de orice forma de alinare. Singuratatea devine iadul propriu. Cativa se elibereaza de viata si pentru ei nu este o tragedie, este o eliberare. M-am gandit la asta, cu aceasta ocazie am descoperit un sentiment mai puternic decat disperarea mea: iubirea fata de fetita mea. Singurul meu punct de sprijin.

Am descris aceste emotii traite pentru a exemplifica cat de importante sunt pentru om, cum emotiile ii pot controla viata, cat de importante sunt ele pentru a trai. Starea mea emotionala a fost mai puternica decat ratiunea.

Exemplele puteau fi altele. Dezgustul este mai puternic decat foamea, omul prefera sa moara de foame decat sa ingurgiteze o hrana scarboasa (un melanj de fecale animaliere cu diverse substante pot asigura viata, dar din dezgust puternic preferi sa mori de foame), dragostea pentru cineva (decedat?) sau credinta puternica te fac abstinent, fiind mai puternice decat nevoia fizica de a face sex.

Trauma suferita a fost urmata de o perioada refractara, apoi de negare. Am evitat sa fiu contient de schimbarea din viata mea, sa nu ma gandesc cum va fi viata mea de acum inainte si am imbratisat toate celelalte emotii pentru a amana cat mai mult momentul constientizarii. Mi-am umplut timpul cu munca, cu placeri, cu vicii, toate facute intr-un mod aproape subconstient. Dovada ca nu mi s-au intiparit bine in minte, cand incerc sa-mi amintesc vizualizez doar flash-uri. Intr-un interval de 18 luni am facut sex cu o multime de femei al caror nume nu-mi mai aduc aminte, ori nu-mi aduc aminte cum aratau imbracate. Nu am simtit nevoia de drog sau bautura.

Apoi, intr-o zi, a venit acceptarea situatiei in care ma aflu si am intrat intr-o tulburare psihica, m-am izolat de oameni timp de mai mult de un an. In acest timp mi-am derulat viata de mai multe ori, am fost blocat in trecut si l-am retrait cu o intensitate mai mare decat am facut-o la momentul respectiv.

Am cautat sa retraiesc toate emotiile bune. Studiat de o persoana neutra poate ca as fi fost declarat nebun. Grija unui singur prieten nu mi-a acoperit sentimentul ca sunt singur pe lume, caci sentimentul de prietenie a fost inghitit de propria trauma.

Cand am obosit am decis sa ies in lume. Nu foamea suferita timp indelungat m-a determinat, ci nevoia de a supravietui pentru copilul meu. Fiind mort i-as fi pricinuit un sentiment de parasire, astfel ca traind undeva in lume poate da vina pe oameni, nu pe fatalitate.

Astfel ca iubirea, un sentiment pozitiv, m-a scos la lumina, la viata. Si am privit viata cu alti ochi, cu experienta emotiilor puternice. Caut sa supravietuiesc si nimic nu mi se mai pare rau fata de iadul prin care am trecut. As numi-o resemnare daca nu as stii ca aceasta suferinta inca mai exista inradacinata in mine, sa spunem ca m-am obisnuit sa traiesc cu ea.

Am privit oamenii din jurul meu cu alti ochi, le recunosc emotiile, trairile personale. Nu pot spune nimic, sunt mut in fata lor, din respect pentru ce traiesc ei. Sentimentele negative gratuite ma dezamagesc cand stiu ca pot fi evitate. Certurile pe motive puerile, intensitatea emotionala in situatii ce mie imi par banale, dezgustul fata de alte persoane... Nimic din toate acestea nu merita.

In schimb am descoperit in mine o foame avida de viata, de traire a sentimentelor placute. Ma bucur de lucruri ce mie mi se par cu adevarat importante si altora poate banale. Cand beau un pahar de vin cu cunoscuti, cand constat ceva frumos, cand facem ceva impreuna. Arta ma emotioneaza, imi place zambetul unui copil, ma umple de caldura; imi place sexualitatea unei femei, privesc o femeie si o judec altfel decat o faceam inainte, sexualitatea are alta reprezentare. Vad femei ce nu ies in evidenta si simt ca au o sexualitate intriganta, iar altele ce s-au straduit sa fie cat mai atractive si s-au infrumusetat doar prin aspect par banale, chiar dizgratioase. Nu mai vad doar aparentele.

Am revazut o fosta colega de clasa din liceu. Am tras-o separat si am privit-o in suflet intreband-o daca este OK, daca este bine. Poate felul meu in care am intrebat-o i-a dat un sentiment de intimitate prieteneasca, asa cum intrebi o sora, si mi-a raspuns doar dand din cap luminandu-se la fata. Aceasta femeie s-a gandit o clipa la viata ei, la felul cum se simte si s-a declansat o emotie puternica: fericirea. Nu mi-a raspuns mie, si-a raspuns siesi. Sunt convins ca este fericita. Emotia ei mi s-a transmis si am simtit putin din fericirea ei. Este un caz de declansare de emotie pozitiva si cum se transmite aceasta.

Aceasta emotie nu era posibila daca nu era fericita. Declansatorul de emotie putea sa scoata altceva la suprafata, o tristete sau un regret. Uneori chiar teama de viitor. Din politete vor spune ca sunt fericite si in aceste cazuri, dar micro-expresia adevartei emotii dureaza o cincime de secunda si daca esti atent nu are cum sa-ti scape.

Am sa exemplific prin alt exemplu transmiterea unei emotii. Unele femei cauta sa se excite mental atunci cand atingerea senzoriala nu este de ajuns sau cand nu sunt duse in extaz altfel. Se apuca sa faca o conversatie in timpul actului, pentru a declansa aceasta excitatie mentala. Eu nu reusesc sa ma concentrez pe o astfel de discutie, fie ea vulgara sau intriganta. In schimb reusesc sa ma extaziez la fiecare atingere, ma pot concentra pe fiecare milimetru din corpul meu astfel ca doar o mangaiere imi produce o mare placere, ma pierd in simtirea ei. Imi produce emotii. Atat de puternice incat se transmit, inlocuiesc nevoia de excitatie mentala. Pe acelasi principiu barbatul cand simte ca femeia este aproape de orgasm ajunge sa-l aibe inaintea ei. O simte si asta ii produce o excitatie si mai mare. In ultima noapte petrecuta in bratele unei femei aceasta mi-a spus ca-i place foarte mult felul in care simt eu senzorial. Se poate considera ca este un moment egoist, atunci cand imi alertez corpul sa simta placere maxima la fiecare atingere, caci nu mai sunt preocupat de partenera mea. Sunt momente cand oferi si momente cand primesti. Pot fi concomitente, depinde si de modul in care ai determinat partenera sa simta la fel cum simti tu, caci o atingere poate fi reciproca. Asa cum sexul nu se poate face de unul singur, ci in doi. Daca unul din cei doi protagonisti e absent sau nu simte aceeasi emotie, inseamna ca ti-ai tras-o singur folosindu-te de corpul celuilalt. Asta e alta discutie.

Emotiile se pot declansa, emotiile se pot transmite. Daca sunt pozitive sau negative, ori daca suntem implicati in ele - depinde numai de noi. Aceste emotii sunt intentionate sau neintentionate.Emotiile sunt mai puternice atunci cand sunt impartasite. In fata unei opere de arta putem impartasi aceste emotii, in mai multi se amplifica fata de atunci cand suntem singuri. Un film bun este mai placut atunci cand il vizionezi cu cineva. Altfel te bucuri de o vacanta singur decat atunci cand ai plecat cu cineva sau un grup. Prin impartasire ma refer la aceeasi emotie simtita in acelasi timp in aceeasi aventura.

Cei ce transmit emotii pozitive sunt mai placuti. Altii declanseaza emotii negative si ceilalti simt o indiferenta fata de ei, chiar o iritare. Un om ce sta prost cu gestionarea timpului devine un agresor, iti mananca din timp, tot ceea ce-ti propui se face cu intarziere sau se amana. Apare sentimentul ca-ti iroseste timp din viata, iti destabilizeaza cursivitatea a ceea ce ce ai de gand. Cand poti il ocolesti, daca esti legat de el ai tendinta de a proceda la fel, de a nu lua in calcul ca ce trebuie facut sa fie facut la momentul potrivit. Il amani, il intarzii la randul tau, fara un sentiment de vina. Nu este desconsiderare, este o reactie la emotiile pe care ti le produce. Emotiile au memorie, revin cand iti amintesti de el.

Altruistii cauta sa produca emotii pozitive in altii pentru a le trai prin transmisie, egoistii cauta sa le traiasca indiferent de ceilalti.

Inca nu m-am decis daca sunt un altruist sau un egoist. Preocupat cu supravietuirea mea credeam ca nu am timp pentru experimentarea emotiilor. Dar acestea sunt cele mai pure, atunci cand doar prin felul tau de a fi le declansezi si nu prin puterea ce ti-o confera o potenta. Si in plus, trebuie sa determini dozajul exact altfel risti ca unii oameni sa devina dependenti de tine sau sa-ti caute compania mai des decat poti sa suporti. De aceea cred ca altruismul trebuie compensat cu egoismul, dupa bunul plac, dar sa pastrezi o balanta incat sa nu poti determina ca esti una sau cealalta.

(Va urma)

___________________

Nota: A fost o perioada cand ma simteam puternic si mai special ca altii si aveam o mila involuntara fata de depresivi, dar in acelasi timp eram indignat ca nu au puterea de a trece peste trauma care le-a declansat aceasta tulburare psihica bipolara. Nu m-a impresionat ca majoritatea geniilor au trecut prin depresii. Albert Einstein, Isaac Newton, Van Gogh, Mozart, Nijinski, John Forbes Nash (amintiti-va filmul A Beautiful Mind), inclusiv Eminescu, au fost cunoscuti ca avand sindromul Asperger sau diverse alte depresii. Cei depresivi erau pentru mine oameni slabi.

Cautand sa combat de unul singur aceasta "boala" am constatat ca nu poti ajunge in aceasta stare daca nu ai o potenta predictionala mai mare ca altii, ceea ce noi numim viziune. Unii o fac rational, altii o au afectiv. Cei cu o cognitie puternica traiesc viziunea viitorului lor in noile circumstante si pentru ca nu sunt de acord cu acest viitor sumbru intra in depresie. Fara aceasta prevestire a viitorului nu ar fi posibila pierderea sperantei.

Asta nu inseamna ca toti ce trec prin depresie sunt genii si vor face lucruri remarcabile pentru omenire, ci ca o astfel de tulburare nu este caracteristica oamenilor slabi. In fata omului bolnav de cancer ai compatimire, nu inteleg de ce in fata depresivului primul sentiment ce te cuprinde este desconsiderarea si neincrederea fata de o astfel de persoana. Ratiunea lui iti poate fi superioara, nu este afectata de depresie. Ia mai in serios ce are de facut. Starea in care se afla il face sa judece mai corect lucrurile si cel mai important lucru este ca nu este aversiv, nu face rau in mod intentionat, caci nu-i pasa de sine, deci nu simte ura sau razbunare fata de altcineva.

Din experienta mea, atunci cand am trait calvarul propriu am remarcat detalii si am vizualizat in ansamblu mai bine decat cand am fost fericit si nu-mi pasa de restul lumii.

Emotiile

2011-09-15T18:27:00.009+03:00

Dupa o experienta traumatica am constatat importanta emotiilor. Consider ca simtim viata prin trairea de emotii, scopul nostru este de a experimenta cat mai multe emotii placute si sa diminuam cele neplacute. Nu le putem elimina, nici pe unele, nici pe celelalte. Ce ar fi viata fara emotii? Mult mai plictisitoare, am avea o atitudine catatonica si insasi notiunea timpului s-ar pierde. Nerabdarea la un lucru asteptat te invata sa masori timpul, sa-l simti.

Cand am inceput sa realizez ca emotiile ne conduc in tot ceea ce facem am inceput sa ma interesez, sa invat despre ele, daca pot fi estompate, ori amplificate, cum functioneaza si cat de mult ne influenteaza deciziile. In mod rational, fara influenta vreunei emotii poti lua o decizie logica. Sub patronajul emotiilor avem reactii diferite, spunem si facem lucruri ce mai tarziu ni se par si noua irationale sau gresite. Recunoasterea unei greseli sub imperiul emotiilor este mai mult intuitiva, deoarece emotiile au memorie si atunci cand te gandesti la cum ai reactionat o parte din ele se declanseaza la amintirea cauzei si fac decizia justificabila. Persoanele din jurul tau nu inteleg pentru ca nu trec prin aceleasi emotii.

Nu vreau sa fac un tratat despre emotii, exista scrise de oameni specializati. M-am trezit cautand emotii, sau incercand sa le controlez, sa nu reactionez exagerat sau nepotrivit. Emotiile se pot transmite. Cand doi colegi se cearta nu au inceput in acelasi timp, unul din cei doi are o nemultumire. Supararea l-a facut sa ridice vocea, sa-si impuna punctul de vedere prin accentuare. Celalalt din instinct de aparare reactioneaza la fel, duce discutia pe acelasi nivel. Este un exemplu mai la indemana, a emotiilor negative transmise. Eu prefer sa transmit emotii placute, asta mi-as dori. Asta incerc sa fac. Vad o schimbare perceptibila in oameni atunci cand ii conduc catre o emotie placuta.

Limbajul scris poate produce emotii. Toate acele informatii mintea le transforma prin imaginatie in reprezentari vizuale, ori in gust sau miros, pot declansa o emotie. De asemeni, poti rade sau plange la un film. Esti extras din viata cotidiana si emotiile sunt atinse prin ceea ce noi numim arta. Arta este de fapt arta de a produce emotii placute: arta vizuala, muzica si chiar arta gastronomica.

Un mare rol pentru starea noastra il are importul de stare, importul de scenarii, memoria emotiilor si asteptarile persoanei la anumite circumstante similare cu experientele din trecut. De fapt aici vroiam sa ajung, caracteristicile emotiilor se pot gasi in diverse tratate. Ma opresc asupra emotiilor ce se declanseaza indiferent de intentiile mele, in urma unor “declansatoare de emotie” involuntare ce sunt aplicate de mine sau de conjuncturi independente de vointa mea.

Foasta mea sotie mi-a reprosat ca nu sunt in stare sa schimb o priza in casa. In ideea ca simte ca nu particip la grija casei, ca am o atitudine neutra sau indiferenta fata de responsabilitatile de sot in ceea ce priveste constructia unui camin. Nu aveam nici o priza defecta in casa, era doar o exprimare prin care isi transmitea nemultumirea fata de ceea ce simtea cu privire la subiect. Pentru mine a fost o surpriza, de fapt a declansat in mine o revolta, o emotie ce se aseamana cu dezamagirea pentru ca nu eram de acord cu acuza ei. Cand persoana iubita exprima dezgust fata de tine o ura lautrica se naste, un sentiment ce nu as putea sa-l descriu pentru ca vei continua sa iubesti dar nu poti trece peste dezamagirea ei. Nefiind capabil sa inteleg, am banuit ca exista alte cauze pentru dezgustul ei fata de actiuni sau non-actiuni ale mele pe care nu le poate defini si astfel nu le poate transmite subiectiv. Mult timp, chiar si dupa divort, am incercat sa inteleg acele nemultumiri ale ei, sa caut greselile mele sa pot justifica moartea pasiunii dintre noi.

Psihologi sau oameni pasionati de psihologie au afirmat ca un comportament deviant este reflectia unor intamplari si fapte din copilarie care ne-au marcat in mod subconstient. Am respins aceste teorii, am afirmat ca “Niciodata nu este prea tarziu sa constat ca am avut o copilarie nefericita” in sensul ca eu am trait viata mea si stiu mai bine decat ceilalti daca am avut o copilarie nefericita. Nu accept ca la varsta mea sa sustina cineva ca daca am avut un anumit comportament fata de acea persoana rezulta ca am avut traume in copilarie. Exista cauza si efect. Este incorect sa judeci un efect ca sa determini o cauza, pentru ca uneori efectele se produc fara cauze. Fiecare persoana ma determina sa ma comport intr-un anumit fel, un mare rol il are si comportamentul sau. Fiecare relatie este unica pentru mine, deoarece fiecare persoana relationata este unica.

Dar judecand logic este normal sa constat ca ceea ce sunt azi este suma experientelor de o viata, incepand cu mediul in care am copilarit, prima educatie, ca apoi restul vietii sa-si puna amprenta pe felul meu de a fi. Viata traita este o experienta personala formatoare de caracter. Este important sa intelegem trecutul unei persoane daca dorim sa o intelegem pe deplin. S-a intamplat des ca o femeie sa-mi spuna ca nu o intereseaza trecutul meu, ci mai degraba cine sunt in prezent. Parerea mea este ca sunt in corelatie si atunci cand spune asta de fapt este masca unui egoism, nu o intereseaza cine as putea fi, pentru ea trebuie sa fiu cine vrea ea sa fiu.

Sa ne intoarcem la vorbele fostei mele sotii, cum ca nu sunt in stare sa schimb o priza in casa. Stia foarte bine ca sunt capabil, ceea ce vroia accentueze era nu sunt la fel de preocupat de caminul nostru asa cum este ea. Asta credeam pe atunci. Si nu eram de acord. Am fost incapabil sa inteleg emotiile ei, starile prin care trece. Fiind al doilea copil, a avut un frate mai mare. Cum se obisnuieste, baietii sunt mai indolenti, mai dezordonati. Pentru ca este de sex feminin a fost firesc ca ea sa stranga in urma lui, sa munceasca dupa el, parintii luandu-i partea. A fost dominata de acest frate toata copilaria ei, nemultumirea personala inabusita a fost si mai mare daca l-a crezut mai prost decat ea. Aceasta frustrare i-a intiparit o memorie a unor emotii in baza de date a instinctului de aparare. Reflexul ei este sa nu mai fie dominata, sa nu cumva sa ajunga in aceeasi situatie in care ea ofera mai mult unui camin decat sotul. De aici provine aceasta victimizare, indiferent de actiunile mele. Anumite declansatoare i-au scos aceste emotii la suprafata, sentimentul de nemultumire si victimizare au coplesit-o incat a simtit nevoia sa proiecteze vina acelui frate asupra mea. Isi iubeste fratele, isi iubeste toata familia, nu are aceasta emotie in mod constient, sunt doar circumstantele in care a crescut si au o proiectie in felul cum simte lucrurile.

Atunci cand o emotie este declansata exista o perioada refractara, un interval de timp in care omul se afla sub influenta emotiei si nu poate procesa alte informatii ce nu sunt la fel de impresive ca emotia in sine. Sa presupunem ca sotia spune sa iei copilul de la gradinita pentru ca nu are timp si tu raspunzi ca nu se poate, intrucat te-a sunat seful si trebuie sa participi la o intalnire neprogramata. Aceeasi emotie poate fi declansata si sotia se supara caci crede ca tu te consideri mai important si nu ai luat in seama faptul ca nici ea nu are timp. Fiind imediat, deci in perioada refractara, nu proceseaza justificarile tale. O abordare corecta este sa o implici in dilema pentru a nu se considera dominata, sa-i ceri sa gasiti impreuna o solutie.

Am sa revin la modul in care mediul si modul in care evoluam are o mare importanta in felul cum reactionam.

Exista in insula Sulawesi, care face parte din Indonesia, o pasare numita Maleo ce-si ingroapa oul adanc in nisipul vulcanic si il paraseste. Puiul Maleo se lupta sa iasa la suprafata si de acolo este pe cont propriu. Genetic stie imediat ce are nevoie pentru supravietuire. Oamenii sunt la cealalta extrema a spectrului: cand sunt abandonati la nastere, mor. Asta ma face sa inteleg ca sunt anumite instincte ce se mostenesc genetic, dar cele mai multe din stari si trairi ale emotiilor se experimenteaza in viata de familie, au un "patern". Asa apar acele asteptari ce le ai din partea celui cu care esti in relatie, cand tu reactionezi diferit fata de cum se asteapta (pentru ca si tu ai propriul "patern") i se pare nefiresc, nu se mai simte in siguranta, ii displace sau se victimizeaza din cauza unei dezamagiri subconstiente.

Aceste asteptari ale celorlalti conform tiparului in care au evoluat sunt normale, dar cel mai des se confrunta cu asteptarile tale, se intampla des sa nu fie identice si astfel apar contradictiile. In urma experientelor sale de viata omul capata convingeri si tinde sa le trateze ca pe adevaruri universale, protejandu-le pentru a-si da sens vietii sau impunandu-le persoanelor pe care le considera importante pentru sine. Cele mai multe persoane sunt tolerante, asculta si iau aminte, daca este ceva in asentimentul lor este pastrat si restul uitat. In cazul relatiilor de sot-sotie, iubit-iubita, frate-sora, parinte-copil interesul pentru celalalta persoana este mai mare, fiecare doreste admiratia si respectul celuilalt, atat cat si ca acesta sa nu greseasca, astfel ca-si impune fiecare punctul de vedere. Aceste contradictii nasc frustrari daca nu exista toleranta. Practic o intelegere a modului in care celalalt a judecat in baza experientelor proprii. In concluzie, aceste asteptari emotionale sunt normale, in caz de contravin cu ale tale exista solutia simpla a comunicarii, completata cu intelegerea emotionala.

Emotiile sunt importante in viata noastra, am ajuns sa cred ca de fapt asta este tot rostul nostru de a trai. Placerea este o emotie pozitiva. Un film bun iti poate produce o emotie placuta, chiar si atunci cand te face sa plangi. O opera de arta poate produce un sentiment similar cu placerea, o muzica buna, o carte buna, o opera gastronomica… Tandretea intre doua persoane, sexul, aventura… Starea de bine vine in urma unor emotii placute. Nu poti anula emotiile negative, vor apare in viata noastra fara voia noastra. Dar putem amplifica emotiile pozitive, le putem cauta si trai constient, degustand viata la modul calitativ. Fara planuri, fara surprize programate, ci prin felul de a fi, fara implicari exagerate in emotii negative gratuite, ci cu pasiune de viata. Suna poetic, exagerez pentru a evidentia importanta trairii de emotii placute.

Cu emotiile poti lucra in diferite moduri:

- le traiesti

- le declansezi

- le identifici la alte persoane

Pentru a le trai trebuie sa-ti fie la indemana.

Pentru a le declansa trebuie sa fii un om bun si dornic sa faci asta. Uneori un zambet sau o vorba buna este un declansator de emotie placuta. Daca esti cinic ca mine, le declansezi pe cele negative intr-o doza acceptabila pentru a afla adevarul, nu cel spus.

Pentru a le identifica la celelalte persoane trebuie sa inveti aceasta stiinta sau sa intrebi. Intrebarea sincera este cel mai bun amplificator.

(va urma)

__________________

* influentat de Paul Ekman cu care am facut cursuri la US Secret Service

recomand cartea "Emotion Revealed"

Durerea care nu doare

2011-09-01T10:19:00.002+03:00

In urma cu cateva zile am aflat ca a murit bunicul meu. Cel despre care povesteam cu atata drag, cel ce a stiut ce este in sufletul meu intotdeauna. Este omul pe care il admir cel mai mult, nu pentru ca este ruda cu mine, ci pentru ca merita. Nu a avut parte de educatie dar reusea prin spiritualismul lui sa se faca iubit si respectat de toti oamenii, chiar si de cei considerati importanti si puternici. Iubit si respectat – combinatia care face un om special.

Oamenii de seama, cei puternici si inteligenti, sunt admirati si respectati. Nu stiu cati dintre ei sunt iubiti cu adevarat. Daca ma gandesc la cei admirati de mine, la Asimov, la Lloyd, la Simone de Beauvoir, la oricare dintre intelectualii mari din trecut sau contemporani, am o mare admiratie pentru ei. Dar nu-i iubesc. Iubesc Micul Print al lui Antoine de Saint-Exupery. Bunicul meu nu este Hamlet al lui Will, el este Micul Print al lui Antoine.

Simplu si cu inima, cu o mare intelegere a situatiilor in detaliul lor, omul care cu doua vorbe iti atingea sufletul si dintr-o data simteai ca nu mai esti singur, ca cineva traieste cu tine prin ce treci. Fie strain sau apropiat. Rostea cuvinte cheie, putine, ce nu le pricepeai pe moment, dar dupa o lunga gandire descopereai ca sunt cele potrivite sa declanseze o usurare in tine, fiind si moralizatoare/motivante in acelasi timp.

Bunicul meu a murit. Am primit vestea si nu am simtit nimic. Nici regret, nici dor. Mi-am spus, ca pe un fapt constatat, ca toti oamenii sunt muritori. Nu am reusit sa ajung la inmormantarea lui din lipsa de bani, nu am dorit sa merg, dar stiam ca trebuie, ca asa se face. Mi-as fi intalnit parintii, sora, neamurile, ar fi fost pentru mine doar niste cunostinte. Nu stiu de cati ani nu i-am mai vazut, probabil de dinainte de divortul meu, dar nu are nici o importanta daca de ieri sau de o suta de ani.

Eu, cel cu bunic, cel cu parinti, cu sora, cu rude si vechi prieteni, eu - cel care am fost inainte - am murit. Nu-mi pare rau pentru durerea lor, pentru dorul lor, ei sunt liberi sa ma deplanga caci am murit.

Reactia la aceasta veste cu bunicul este cea mai coplesitoare dovada. Ce a mai ramas din mine este o fiinta rationala, capabila sa iubeasca, cu propria tragedie a unui trecut renegat. Nu sunt un om renascut, venit nou pe lume, care am plecat iar de la un zero. Nu am tras linie sa ma pun pe plus. Sunt ca un om nascut batran, care si-a pierdut copilaria si tineretea, resemnat ca a fost deposedat de ele.

Nu sunt un nebun. Sigur ca imi aduc aminte de copilaria mea, de viata mea. Din ce in ce mai vag, incep sa dispara asa cum organismul elimina instinctual toxinele. De aceea m-am apucat sa scriu, am simtit ca sentimentele despre trecutul meu se deterioreaza. Nu amintirea dispare, nu sunt amnezic, ci sentimentele bune ce le am la amintiri frumoase. Au ajuns sa ma doara atat de mult incat am urat existenta lor. Am luptat cu ele si le-am ucis. Si pe mine, cel de odinioara, odata cu ele.

Memoria imi functioneaza, pot povesti despre bunicul meu, asa cum va pot povesti despre un film, despre o carte. Sentimental e totuna. La fel de lucid si rece pot povesti despre trauma care a facut posibila toate astea. Sau ca pot face comparatie, cine am fost in trecut si ce sunt acum. Imi convine ca toata aceasta calatorie a deznadejdii m-a facut mai intelept, mai realistic, ca acum stiu cum se traieste bine viata, stiu sa apreciez emotiile, stiu... stiu mult mai multe.

Dar daca este sa vorbim despre sentimentele mele fata de trecut, ele nu mai exista. Cum nu mai exista nici acel om care le-a trait.

Bunicule, esti un om minunat, mergi cu bine.

Gusturi diferite: Angelicus-Diabolicus, part 1

2011-08-31T10:42:00.006+03:00

Barbatii si femeile au gusturi diferite. In materie de barbati si femei.

Am sa denumesc femeia-Fem si barbatul–Masc ca sa nu se creeze tot felul de confuzii.

Fem vede altfel ca o femeie este frumoasa decat o face Masc. Pentru Fem o femeie este mai frumoasa cu cat este mai apropiata de cuvantul „doamna”, si mult mai exact – a fi o lady. Ceea ce Masc vede senzualitate, Fem are o reactie adversa si considera ca este de prost gust. Am avut destule experiente cand Fem mi-a povestit despre o femeie ca este „rapitor” de frumoasa , iar cand am cunoscut-o nu m-a impresionat deloc, ba chiar mi-a dat senzatia ca poate fi oricine, poate fi vecina, poate fi profesoara, ori frizerita mea, dar nu amanta, nu acea persoana care ar trebui sa ma rascoleasca doar prin prezenta ei. Exista cateva femei ce plac amandoura, lui Fem si Masc, dar asta numai pentru ca aceste femei inglobeaza ambele gusturi, sunt senzuale si lady in acelasi timp, sunt doamne sexoase, sunt foarte rare si iti dau aceeasi senzatia pe care o ai cand privesti o opera de arta desavarsita.

Fem o respecta, Masc o adora.

Eu am avut o reactie ciudata la astfel de femei, mi-a fost greu sa le ating stiind cat de viciate sunt mainile mele. In sens metaforic. O astfel de femeie devine sacra, o iubesti, o adori ca pe un idol, dar ti-e greu sa o „batjocoresti” - verbul nu este ales pentru semnificatie, ci pentru puterea lui, pentru sensul negativ. O sa incerc sa explic mai bine.

Am in fata mea aceasta femeie, de o frumusete intriganta, felul ei de a fi defineste cuvantul „lady”, este sublimul, existenta ei in preajma mea imi da o stare euforica, cand ma gandesc la ea ma cuprinde o senzatie placuta, o urc acolo sus pe piedestal si devine credinta mea... Pot face dragoste cu ea in mod poetic si romantic, ca intr-un dans in care partenerii se complementeaza prin gesturi, sublimul cere sublim, ... feerie... hmm...

Numai ca femeia sublima este si ea femeie. Sexualitatea nu inseamna numai atingeri de destindere, ci si cele de incordare, cele ce iti distrag atentia de la celelalte zone erogene, cele cu care iti amplifici celelalte simturi pentru a intensifica placerea acolo unde orgasmul e mai mare. Sa o tragi de par brutal, sa o strangulezi erotic cand ii aplici un oral, sa o domini sexual, sa o zgarii, sa o tragi cu putere spre tine, sa o lovesti, sa o musti de ceafa, sa o musti de ce vrea ea, sa-ti dai drumul in gura ei, si altele... nu e nevoie sa enumar. In mintea ta ea reprezinta imaginea divinitatii adorate, cum poti sa o arunci in mizerie si viciu, cat de contradictorii vor fi in mintea ta aceste reprezentari ale ei?

Asta este blocajul ce apare la barbatul ce-si adora femeia. Cu cea divinizata de mine am facut dragoste cum se face cu o „lady”; banuiesc ca si-ar fi dorit ca experientele sa fie complete, este femeie, are nevoi si satisfactii de om, nu are nici o vina ca am transformat-o eu in credinta. Oamenii de calitate nu sunt prosti, apreciaza frumosul, stiu sa traiasca bine, sa-si ofere emotiile bune, stiu sa guste sexualitatea; daca stiu sa traiasca bine stiu si sa faca sex bine. Chiar si pe varianta sfanta, sexul este bun, senzualitatea poate fi folosita la maxim, placerea exista si totul pare ca e bine. Dar cat este de corect sa limitezi sexualitatea? Sincer sa fiu, ador o femeie pentru ce este, si ea fiind cum vreau eu sa fie are anumite calitati care se reflecta in tot. Si in a face sex. De drept eu sunt cel care dezamageste, este ca si cum m-as promite ei intr-un fel si sunt de fapt altfel. O deposedez de lucrurile bune si importante ale vietii. La inceput este de ajuns, putem fi angelici cativa ani, dar la un moment dat incepe sa regrete ca in calatoria vietii a avut nenoroc, ca nu a cunoscut toate experientele exaltarii. Vrea toate experientele vietii.

Astfel ajunge sa insele, iar cele care nu realizeaza ce anume le lipseste simt o nevoie, simt ca ceva nu e in regula, se simt nefericite si ideea de a rupe relatia le elibereaza. Nici ele nu stiu de ce se simt mai bine, dar se axeaza pe ideea despartirii. Nimanui nu-i vine sa creada ca sexul poate fi atat de important intr-o relatie de durata, dupa ce ai ajuns la o intimitate in care poti comunica orice. Asa crezi. Dar comunicarea nu este niciodata asa cum crede fiecare ca este. Cei mai multi ajung sa spuna lucruri care trebuiesc spuse, nu ceea ce vor ei sa spuna.

Barbatul ca dupa o despartire incepe sa curvariseasca, femeia simte nevoia de o destrabalare. Ani de frustrare s-au adunat, sentimentul de eliberare de acea apasare a resemnarii ii dau curajul sa se duca si sa se foloseasca de un barbat cum doreste, cu libertatea sexuala dupa care a tanjit atata timp. Daca unui barbat nu i s-a intamplat inca acest lucru este pentru ca nu a fost considerat destul de masculin, ori nu a fost in momentul potrivit la locul potrivit. Cititoarele de poezii vor striga in cor ca femeile nu fac asa, ca au nevoie de o pregatire mentala, si bla-bla... Ce pregatire mentala intrece acumularea psihica a anilor de frustrare?

Am privit altfel aceasta situatie – eu adorand, eu limitat in sex de sfintenia cu care tratam relatia. Barbatii ce isi iubesc femeile, le adora, le divinizeaza (si nu sunt multi, nu toti stiu sa o faca) au aceasta ... situatie. Am vrut sa o numesc problema, dar de fapt ei nu au probleme, ca sunt satisfacuti asa, ci adoratele lor sufera.

Multi vor critica, vor ragai "Ce prost e asta... Eu sunt destept, eu ma pricep, am talent... Mie nu mi se intampla asa ceva, eu fac sex intotdeauna cu pricepere si de fiecare data are orgasm." Ha ha ha - le raspund eu, cu iz sarcastic. Pune cativa ani de rutina in casnicie, de erodat atractia fizica, de obisnuinta cu aspectul, de repetitie, cand femeia ce o idolatrizai ajunge usor-usor ceva de care te tii sa-ti bagi pxxx. Cand reduci toata seductia la "facem si noi ceva in seara asta?", adica un schimb de nevoi sexuale, esti foarte special. Asta pe de o parte.

Pe de alta parte, exista relatii ce sunt precum vinul, se imbunatatesc cu trecerea timpului. In termenii dragostei. Eu o iubesc pe ea mai mult ca la inceput, am incredere, imi este mai bine, o inteleg mai bine... Cu cat dragostea mea pentru ea este mai mare, cu atat mai mult se estompeaza sexualitatea vicioasa. Ea probabil ca se resemneaza sa faca foamea, dar barbatul intra in acel blocaj de care aminteam si nu realizeaza ce se intampla, lui ii este bine. ("Si apoi cu aceeasi gura sa-mi sarute copii??")

Cheia intregii povesti este sa nu mai gandesti doar din punctul tau de vedere. Cand ajungi sa-ti cunosti indeajuns partenera gandeste din punctul ei de univers.

Barbatul obisnuieste sa se poarte delicat cu ea, sa o dezmiarda, sa o alinte... Barbatul are tendinta sa se poarte cu vaginul ei cu cea mai mare delicatete, foarte atent sa nu strice ceva. Hello boys, pxxda este sensibila, dar nu nicidecum fragila. Trage de ea, framant-o cu fermitate, exploreaz-o, zgarma-i interiorul cu aceeasi determinare cu care te masturbezi. Inchipuie-ti cum e cand o femeie iti freaca pxxx cu multa delicatete, face ce trebuie sa faca dar cu o atingere firava, senzoriala. E ok pentru inceput, cateva secunde, dar daca o tine tot asa mai bine te duci sa bei o bere. Cam asa si cu femeia, e ok pentru inceput, dar ea e prea „lady” ca sa-ti spuna ca esti fara rost. Nu pentru ca se sfieste, nu pentru ca tine la imaginea ei, ci pentru ca-si da seama ca asta va fi pe viitor, va trebui sa te conduca la fiecare misiune. Ori nu vrea asta, nu vrea sa ceara si sa primeasca, nici imprumuturi; vrea suprize, vrea daruri spontane. Daca iti spune ce sa-i cumperi nu mai este un dar, si-a achizitionat singura si seamana cu „a-ti produce singura”. Surpriza este cea mai mare emotie pe care o poate trai omul. Fa-i surprize placute unei femei si va deveni dependenta, va saruta pamantul pe care calci, va privi in urma ta cu nostalgie fie si numai cand te duci sa-ti faci nevoile la baie.

Masc isi da cu parerea la barbati, despre puterea de atractie a unui barbat asupra femeilor. Isi spune ca un anume cutare are mare succes la femei, astfel ca presupune si un caracter dominant. De cele mai multe ori greseste, in primul rand ca Fem are altfel de gusturi. Exista barbati urati dupa care Fem sufera, ii doreste. Pentru ea sunt frumosi, pentru Masc sunt obisnuiti, chiar urati.

Este un lucru stiut, dar ades uitat. Asa apar surprizele urate, Masc iubeste o femeie si ea se indragosteste de un altul, considerat de Masc mult mai inferior lui. Astfel ca are si o problema de incredere de sine. Dupa unitatea lui de masura rivalul este o gloaba, cum se mai poate considera pe sine armasar? Ca sa iasa bine o considera pe femeie proasta, lipsita de gusturi, deci el este cu mult superior. Dar in subconstient mica trauma se intampla, chiar daca nu recunoaste, avantul sau in cucerirea unei muze nu mai este la fel de intarit.

Dar greseste, pentru ca nimeni nu e prost sau proasta in aceasta ecuatie. Femeia are alte gusturi decat ale sale. Seamana cu expresia mea: „Exista si altfel de moduri de a gandi lucrurile decat modul in care gandesc eu lucrurile”.

Cel mai la indemana exemplu sunt eu. Ma uit in oglinda si nu-mi place de mine. Cand eram mai tanar regretam ca nu-s mai frumos. Constatarea venea atunci cand imi radeam in fata oglinzii puful pe care eu il numeam barba. Pe altii ii vad mai des, pe mine de doua-trei ori pe zi. Depinde si de cate ori imi fac nevoile, ca nu risipesc nici o ocazie de a ma privi in oglinda, mai mult de verificare daca totul e ok, daca nu sunt murdar, daca nu mi s-au imprastiat mucii. Cert este ca eu nu sunt pe gustul meu, dar m-am obisnuit, ma accept ca asta este, n-am altul. Nu-mi place de mine ca barbat, dar stau si ma intreb de unde naibii vine succesul pe care il am la femei. (sic,sic!) Nu vreu sa fiu modest si nici increzut, vreau sa fiu obiectiv. Nu ma iau dupa impresiile mele, concluzionez dupa statistici. Am succes la femei. Nu la toate, probabil nici eu nu ma prezint la fel pentru toate. Si exclud cele ce au apucat deja sa ma cunoasca, ca sa nu pun succesul pe seama comportamentului, inteligentei sau altui criteriu apreciat ce nu se vede in oglinda.

Exista ceva in anumiti barbati, as dori sa-mi dau seama ce si sa ma folosesc de asta, probabil o masculinitate ce nu vine decat genetic, o atitudine ce este mostenita si dezvoltata in loteria circumstantelor, ce nu mai pot fi reproduse daca vrei sa creezi un om identic.

Majoritatea sex-simbolurilor au fost indragostite de barbati considerati urati de alti barbati. Il aratam unei femei pe Serge Gainsbourg (nu-s sigur de numele de familie), ce a facut cuplu la moda cu Jane Birkin, o femeie sex-simbol a anilor 70. Aceasta exclama „Vai, ce barbat bine!”. Iar eu ma uitam ca prostul la urechile lui clapauge, la gatul scurt si indesat, la nasul carn. Plus ca era mai scund decat Jane B., aceasta fiind manechin, top model, actrita si cantareata. Foarte curios intreb, raspunsul nu m-a lamurit. „Nu stiu, are „ceva”-ul ala in el, inspira masculinitate... Ai dreptate, nu are nimic frumos dupa criteriile modelelor-boy de reclama, dar are ceva ce voi barbatii nu o sa puteti intelege niciodata.”

Caz inchis.

(Va urma)

Oda

2011-08-29T15:51:00.003+03:00

"Truth or happiness, never both."

Daca vreau sa fiu obiectiv, ar trebui sa ma intreb ce s-ar face omenirea fara femei. Le-am tot disecat in ultimul timp, am cautat in ele ce nu este bine, dar sincer sa fiu nimeni nu este perfect.

Femeile sunt frumosul din viata noastra, privesc cateodata pe strada la o femeie frumoasa si numai pentru faptul ca o privesc, ca exista si imi incanta privirea, ar trebui sa-I multumesc.

Daca ar fi sa leg un cuvant de femeie care sa o caracterizeze din punct de vedere sociologic, m-as gandi la “evolutie”. Inclusiv in perpetuarea speciei, ea este cea care isi deformeaza corpul pentru a da nastere. Ea este cea care cere barbatului ce este mai bun in el, nu pentru ca ar fi defect, ci pentru ca doreste o viata impreuna traita bine. Pentru femeie reusim sa ne aducem aminte sa ne ingrijim, pentru ea vrem sa fim mai buni si mai agreeabili. Parerea unei femei despre mine conteaza mai mult decat parerea unui barbat, si nu ma mai intreb de ce pentru ca stiu.

Daca o femeie frumoasa intra intr-o incapere poti observa cum fetele barbatilor se lumineaza, insurati sau neinsurati, dedicati cuiva sau nededicati. Fara intentie de seductie, dintr-o data scoate la iveala ce este mai bun in el: respectul, curtoazia, cavalerismul, amabilitatea… conduita ce ar trebui sa fie manifestata cu toata lumea, sa fie caracteristica relatiei dintre oameni.

Fiecare om doreste ce este mai bun de la viata. Femeia asimileaza barbatul cu a trai, doar traieste cu el, si astfel ajunge sa doreasca ce este mai bun, de la el si de la viata. Sustineam ca pentru ea conteaza mai mult ce simte, cum se simte, decat situatia in ansamblu, decat rezultatul analitic al realitatii. Chiar daca ceva nu este corect sau echitabil, cand simte ea ca are nevoie da-i, se va recompensa inzecit. Degeaba o saruti toata ziua, daca atunci cand trebuie si simte ea ca vrea sa fie sarutata nu o faci. Femeile spun ca vor dovezi de iubire, ca vor sa simta; barbatii se mira, de unde atata neincredere, chiar se simt ofensati. Eu nu cred ca vor dovezi de iubire in sensul de a se asigura. Ci pentru ca le face placere, asa cum imi face si mie cand constat ca sunt iubit. Sau oricui … Eu ca barbat consider ca suna a narcisism sa vreau mai des aceasta constatare, pentru ca ma doresc puternic, masculin… Ori pentru ca nu stiu sa o fac, nu am fost invatat sa o fac… si mi se pare nefiresc. Mi se pare o tampenie. Dar judecand lucid ar trebui sa invat de la femei cum sa-mi traiesc mai bine viata.

Ce inseamna un barbat puternic? Un egoist, un nesimtit (in sens de nesimtitor), un stapan, un incapatanat, un increzut? Pot domina o femeie, o pot domina prin a-i creea nevoia de a fi in preajma mea caci se simte bine, fiecare se intoarce acolo unde se simte bine, dupa ce se obisnuieste devine o necesitate. Aminteam candva de sentimentul placut ce-l ai cand, copil fiind, te lovesti si alergi in bratele mamei, cum dispare durerea si necazul ca te-ai lovit, ca nimic nu s-a intamplat decat sentimentul de siguranta care ti-a alinat durerea. Nu trebuie sa te lovesti, poti fi imbratisat de mama din dragoste si atunci cunosti o senzatie ce ai vrea sa o traiesti toata viata. Femeia ar trebui sa se simta astfel in bratele unui barbat. Si viceversa.

Femeia stie sa ceara toate acestea; barbatul inca este blocat in masculinitatea lui.

Ma bucur de femeie. Cunosc una si caut sa o inteleg, sufletul ei imi place sau nu, poate fi plin de cicatrici, poate fi avid de viata placuta, poate fi in cautare de ceea ce-i lipseste, poate fi oricum… dar nu vei stii niciodata daca nu te uiti la el. Sa nu creada vreo femeie ca un barbat se apropie de ea ca sa-i fie inamic, sa o raneasca. Exista cautatori de sex in ambele tabere, nimic de obiectat, asta este realitatea, dar jocul ala se joaca intr-un fel, chestia cu apropierea sentimentala in alt fel. Atunci cand le amesteci apar frustrarile si dezamagirile. Chiar si pretentia de a se cunoaste mai bine inainte de a face sex este un amestec. Cat de mult sa te cunosti pentru sex? Cred ca de ajuns ca sa fii convinsa ca nu esti intima cu un dobitoc, dar nici pana cand ajungi sa ai sentimente caci dezastrul din pat este acceptabil la inceput, dar frustrant mai tarziu. Pe de alta parte eu consider ca a face sex este o etapa importanta - poate cea mai importanta - din procesul de cunoastere. In pat pot intelege multe despre femeie, despre egoism, despre camaraderie, despre respect, lene, initiativa, imaginatie, bunatate, rautate, tot caracterul ei.

O femeie iti zambeste. As vrea sa intreb orice barbat cum se simte cand ii zambeste o femeie. Poate fi grasa, urata, proasta, poate sa nu fie pe placul sau, dar atunci cand ii zambeste se intampla ceva in el, simte o magulire, o multumire de sine…

(Va urma - intrerupt de prea multe ori...)

Cand iti schimbi scena si decorul...

2011-08-17T12:31:00.003+03:00

Subiectul:

Preia controlul asupra destinului tau si modeleza-l ! Concesioneaza un decor nou..o scena noua..si da drumul la spectacol...

Daca reusesti sa impui o noua scena si un alt decor nu inseamna ca-ti controlezi destinul sau ca-l modelezi. Ci doar ca schimbi drastic viata ta. Nu poti sa stii daca in bine sau in mai rau. Asa cum corpul se invata cu un program (dormit-trezit-mancat-nevoia de sex- vicii- etc), fiecare schimbare brusca va produce un sevraj - o nesiguranta in sine. Va exista o perioada de acomodare cand fie te vei inchide in tine, fie cu inconstienta te vei avanta inainte. In betia autosugestiei si a egoismului nu vei stii daca ranesti persoanele din jur sau le faci un bine. Ideea ca tu iti controlezi destinul este o betie. Poti schimba cursul vietii de cate ori vrei tu (pana cand poate ai noroc si iti place una din schimbari), dar de controlat nu se poate.

Poti face planuri, sa ai teluri, dar asa cum decizi ca te duci la piata sa iei paine. Daca nu ajungi sa iei paine, daca se schimba cursul vietii, inseamna ca ai trait viata pe moment, foamea ti-a fost astamparata de altceva mai placut si spontan, altfel iti cumparai paine.

...................................

Ideea nu era crezul intr-un destin, adica eu leguma asteptand sa ploua, sa cresc sau sa ma inec ori sa ma usuc... si nici sa-l controlezi... Te faci mare, cresti adult formandu-ti o conduita, un mod de viata. Ce facem acum? Ne-am facut mari si inca ne cautam o conduita? Vrem sa schimbam scena si decorul? Da, e posibil ca in viata sa o faci, sa schimbi scena si decorul, sa rupi o rutina a nefericirii. Asa este firesc. Dar pana la urma este un esec, nu o poti transforma in ceva de admirat, ceva de urmat. Daca era un succes nu trebuia sa schimbi scena si decorul. Nu inseamna control. Este aceeasi diferenta dintre a fi fericit, a fi nefericit si a nu fi fericit. Teoretic daca nu esti fericita, nu inseamna neaparat ca esti nefericita... Asa si cu schimbatul scenei. Daca iti schimbi drastic viata nu inseamna ca de acum ti-o controlezi si sigur vei fi fericita. Ai iesit dintr-un mod de viata care sigur te facea nefericita. Numai atat lucru si unele persoane considera asta o mica victorie. Adevarul este ca nu a fost castigata nici o batalie, doar ai evitat o infrangere. Deci "nicht kontroll".

Continui off-topic:

Eu cred ca a trai viata inseamna a trai emotii, cam la aia se reduce tot. Cand traiesti emotii uiti de toate, gandesti prezentul, momentul. Umorul, arta, muzica, degustarea gastronomica, socializarea, provocarea intelectuala, indragostirea, iubirea, paternitatea, relatiile de familie, toate acestea iti pot da emotii placute, trebuie doar sa stii sa le traiesti.

Cel mai mare iad al omului este singuratatea. Ii da timp sa gandeasca prea mult si sa-si imagineze mult prea multe dorinti, sa anticipeze ce urmeaza sa-si doreasca daca i se realizeaza ce si-a propus, astfel ca nu apuca sa se bucure de dorinta ce tocmai i s-a indeplinit ca deja are o alta ce-l face nerabdator, ce-i continua agitatia sau suferinta de pana acum.

Din cand in cand opreste-te din a dori, din a gandi viata, si uita-te in jur... si vezi ce-ti place... remarca lucruri si oameni... Am obiceiul ca din cand in cand sa ma opresc din discutie si sa-i spun unui om daca asta cred: "esti o persoana foarte misto." M-a invatat o femeie asta, si nici macar nu era femeia mea; nu dorea sa ma invete ceva, doar ca asta facea si eu am inteles ca mult mai interesant e sa privesc omul din fata mea decat sa privesc mai mult spre mine cand vorbesc cu el, spre ideea mea. Avem tendinta sa transformam o discutie in monoloage alternative. Fiecare vorbeste pentru sine.

Nu spun ca sa nu-ti faci planuri. Dar sa le faci lejer, cursiv, ca si cum ai gandi cum urmeaza sa faci o omleta: spargi oua, le amesteci, pui ce ai de gand sa pui, si gata. Iese buna sau nu. Cu timpul te experimentezi. Nu sa iti incarci planurile de fanatism, de incordare si nerabdare ca vrei sa se indeplineasca. Nu-ti poti controla viata incercand sa controlezi ambientul si oamenii din jur, sa se potriveasca tabloului tau imaginat. Iti controlezi viata daca nu lasi pe altul sa ti-o controleze si tu traiesti "free" cum spunea Angelina Jolie in citatul tau de mai devreme. Nimeni nu te va face fericita daca tu nu stii sa traiesti fericita, dinainte de a-l cunoaste.

_____________________

* multi se intreaba cum de am rabdare sa scriu atat de mult, chiar si intr-o conversatie uzuala cu o cunostinta pe net. Sincer, scriu mai rapid decat vorbesc. Rostirea unui cuvant e mai lunga decat tastarea lui. Daca le-as accelera fonetic in vorbire, nu s-ar intelege. In consecinta, folosesc atat de multe cuvinte convins ca asa arat ca sunt si destept.

Om bogat, om sarac - partea 4-a

2011-08-14T21:09:00.004+03:00

Nu este usor. Nu va fi niciodata usor, cine spune ca este, nu cunoaste si se inseala.

Ia un rege si detroneaza-l. Ia un om cu stare si familie, ia-i toate astea si arunca-l in strada. Deposedeaza-l de cunoscuti, de relatii, de bani, chiar si de vointa, apoi arunca-l in strada. Sunt curios cati oameni ce au detinut puterea mai pot sa se ridice, cand tot sensul vietii lor a disparut. Cere-i sa urce munti dupa ce l-ai torturat si l-ai imbolnavit de cap incat are scurte atacuri cerebrale si la fiecare se gandeste ca e ultima. Un om ce nu mai stie de inceput sau sfarsit, un om in zdrente ce ii este rusine sa cerseasca, mai bine moare.

Du-te si spune-i lui, cel ce nu se mai gandeste la ziua de maine, spune-i lui ca o sa fie bine si candva se va ridica din genunchi. Este ca si cum i-ai spune unui om bolnav de cancer, in ultimele sale clipe cand stie si el ca moare, ca se va face bine.

Ei bine, oricate sanse ii poate oferi viata - sau si le face singur, le construieste - nu va mai fi in stare atata timp cat nu mai are motivatie si vointa.

Din experienta pot spune ca suferinta iti mananca timp.

........................

Iti pierzi pasiunea pentru viata. Cand treci printr-o experienta crunta cum e saracia te transformi, poti avea apoi orice ai dus lipsa caci nu te mai poti bucura ca inainte. Poate doar eu am devenit asa.

Foamea. Stiti ce e foamea? Cum roade ea din corpul si sufletul omului, il chinuie si il tortureaza, cum gheare il zgarie pe interior, dar mai rau ca toate este sentimentul de neputinta. Si odata cu asta, rusinea. Nu rusinea pentru situatia ta, pentru ca stii cum ai ajuns asa. Ci pe viitor, rusinea cand te afli in fata indestularii. Nu mai stiu sa-mi delectez papilele gustative cu pasiune, ma gandesc in fiecare moment la boabele de orez, la faina si malaiul ce m-au tinut, cum am supravietuit cu aproape nimic. Nu mai pot manca ceva cu satisfactie, bunatatea acelui lucru ma copleseste si compar cu suferinta dorintei si a poftei din trecut.

Poate fi o nebunie, poate nu stiu s-o explic, dar exista acolo. De cateva zile caut cuvinte sa exprime mai exact, dar nu le-am gasit. O sa spun ca in timp vei incepe sa mananci cu smerenie. Smerenie fata de bunastare, asa am ajuns sa pricep de ce in secolele trecute oamenii multumeau lui Dumnezeu pentru bucatele de pe masa. Nu era un tabiet, o traditie, ceva ce trebuia facut din cauza conformarii la obiceiurile sociale, ci oamenii aceia multumeau din inima pentru ca au pe masa ce sa manance.

Am prins o teama sa ma satur, sunt convins ca mi se va face rau. Plus ca am constatat ca eu gandesc mai bine cand nu sunt satul. Imi pastrez vie obisnuinta de a imi inabusi nevoia de satietate. De ce? Nu stiu. Poate pentru ca imi este teama ca uit cum este sa-ti astamperi foamea rabdand, pe viitor sa se mai intample odata, iar eu sa sufar la fel pana ma obisnuiesc.

Acum, dupa ce am vorbit despre experienta foamei, inchipuiti-va ca nu este o traire fizica, ci ti se intampla altceva, la nivel psihic. De exemplu, iubirea. O trauma te ciunteste, iti lasa cicatrici psihice, este precum dupa experienta crunta a saraciei, orice vine dupa aceea nu mai poti oferi totul chiar daca asta intentionezi. In dragoste se cunoaste, balanta se dezechilibreaza, celalalt stie ca nu dai totul. Sufera. Nu vrei sa sufere.

Anticipezi toate astea, ce se poate intampla, si iti ia tot cheful de a mai trai viata normal. Daca esti un egoist, daca nu te intereseaza de celalalt si vrei sa-ti fie tie bine, poti sa faci asta, sa mergi cat se poate. Tu vei iesi mai bine, dar persoana care te-a iubit va trece prin aceeasi experienta.

"I'm the best!" ("Sunt un geniu!", partea 3-a)

2011-08-06T20:37:00.002+03:00

Sa zicem ca ai castigat, ca esti "the best". Ce faci cu asta? Poti avea pretentia ca ceilalti sa fie ca tine, cand tu esti the best? Poti avea maturitatea de a nu te enerva pe cineva ca nu gandeste sau nu actioneaza corect, inteligent sau adecvat situatiilor? Nimeni nu va actiona sau va gandi la fel de corect ca tine, doar esti "the best". Vei vedea defecte peste tot, vei suferi ca altii sunt ignoranti. Te vei enerva.

Pentru ce sa fii mai bun decat toti ceilalti? Din egoism? Sa simti placerea magulitoare cand stii ca esti superior celorlalti? Pentru respectul si admiratia lor? Vrei sa fii un zeu? Vrei sa domini oameni?

Daca s-ar referi la "the best of me", adica la cel mai bun care am fost vreodata, se spune simplu "I want to be better"...

Ar fi o dorinta cu risc mare de nereusita, nereusitele te fac sa suferi. Ar fi de preferat ca anturajul meu, oamenii cu care intru in contact, sa fie de acelasi nivel cu mine. Toti destepti. Sau toti prosti, daca sunt prost. Nu ar exista frustrari, am avea o comunicare buna, ne-am intelege mai bine, ne-am simti mai apropiati. Nu doresc sa ma intrec cu nimeni, vreau sa ma inteleg cu ceilalti. Din pacate si acolo unde sunt oameni de acelasi calibru, unde ar trebui sa se inteleaga usor, sunt multi care se cred mai presus decat ceilalti. Pentru ca s-au automotivat ca ei sunt "the best".

Am privit din alt punct de vedere. M-am gandit la jocul de carti, nu-mi aduc aminte sa ma fi plictisit intre prieteni jucand carti. Dorinta de a castiga este de fapt o intentie de a dovedi celorlalti ca esti bun. In mod obisnuit, intre oamenii civilizati nu apar certuri. Doza de adrenalina rezultata din dorinta de a castiga este atat cat sa te destinda, sa te faca receptiv la glume, sa simti ca te distrezi. Acum 30' min stateai de vorba cu prietenii, exista o placere a socializarii, dar nu te simteai la fel de placut ca acum cand joci carti si ai un scop, sa castigi.

Tendinta asta de a dovedi ca esti mai bun decat altii, sau decat cutare, sa fie un mod prin care oamenii simt ca traiesc mai bine, mai placut?

Iti iei o masina mai scumpa decat cunoscutii tai, o casa mai frumoasa, si te simti bine, toate acestea le consideri o dovada a potentei tale. Plus ca s-a inventat facebook unde poti sa postezi fotografii, sa arati ce viata minunata duci.

As renunta la facebook daca nu ar avea alta calitate, cum spune un cunoscut, poti comunica repede cu prietenii oriunde ar fi, ii poti gasi pe cei carora le-ai pierdut contactele. Am intrat in socializarea asta vituala cu foame de a dovedi ce destept si special sunt, am scris cat nu am scris toata viata mea. Pe de o parte exercitiul scrierii m-a bucurat, mi-am dat mai mult interes sa scriu corect si... mai interesant. Tipul asta de socializare te educa daca esti un prost, si te tampeste daca esti mai inteligent decat media.

Revin la automotivare.

"I am magical, I am faboulos, I am the best." - scrie cineva.

Bineinteles, in lumea ei.

Cand iti impui astfel de lucruri, cand te autosugestionezi, nu mai traiesti in lumea reala. Exista o realitate, cea care ne inconjoara, doar deschizi ochii si o privesti. Iti place ce vezi sau nu. Obisnuinta de a schimba realitatea prin autosugestie dovedeste ca realitatea nu este lumea dorita de tine. Daca vrei sa "be magical, be fabulos, be the best", inseamna ca vrei ceea ce nu esti, dar ai dori sa devii. Autosugestia nu te face sa "be magical, be fabulos, be the best" cu adevarat, ci doar sa crezi lucrul asta. Cum te-ar privi toti ceilalti, cata consideratie ai mai avea din partea lor, daca de maine te duci la fiecare si ii spui foarte serios ca esti ... nemuritor? Tu sa crezi ceva cu tarie, dar pentru ceilalti sa fie evident ca nu este adevarat. Asta face autosugestia din om, asta face automotivarea inadecvata, pare un biet frustrat ce nu are picioarele pe pamant, il accepti dar nu-i oferi incredere, si cel mai des iti spui: "lasa-l sa traiasca in lumea lui". Si fugi, sa nu te agate si pe tine in lumea lui, sa fii obligat sa te comporti ca si cum ar fi adevarat, ca este "the best". Daca ii spui adevarul te considera agresor, sufera si se razbuna. Nu vrei sa sufere, asa ca pana la un nivel de toleranta ii accepti lumea lui autosugestionata, comportamentul sau potrivit pentru ceea ce crede despre sine, dar inadecvat pentru ceilalti ce vad clar realitatea.

Autosugestia si automotivarea trebuiesc folosite cu competenta psihologica. Este imbatator sa te consideri "the best", ca atunci cand castigi la jocul de carti. Te simti atat de bine incat mental te intorci la acea stare, excesul se transforma in drog, ajungi sa simti ca e firesc ca tu esti centrul universului, ca restul se invarte in jurul tau.

Acest om se decide: vreau. Vrea ceva. Prin autosugestie isi inchipuie cum ar fi sa aibe ceea ce vrea, simte placerea de a avea, apoi inevitabil realizeaza ca nu are. Sufera. Modul lui de comportament imi aduce aminte de un copil razgaiat ce da din maini si picioare urland ca nu are ceva. Sufera atat de mult, incat a poseda ceva-ul ala nu-i mai face atata placere cat ii face ca si-a dorit ceva si il obtine doar vrand. Copii mici si razgaiati ii potolesti mutandu-le atentia catre alta dorinta. La oamenii maturi nu functioneaza intotdeauna, cu cat autosugestia este mai puternica, si suferinta lui este mai mare. Exista un prag pe care unii ajung sa-l treaca, atunci cand autosugestia este deja intiparita in modul de viata si in felul de a vedea lucrurile. Pe acestia trebuie sa-i lasi in pace, traiesc fericiti in lumea lor inchipuita, unde mereu au dreptate, unde nu exista vina, unde sunt cei mai buni si cei mai iubiti. Sunt no.1 in unirversul lor, sunt centrul in jurul caruia graviteaza toate. Sunt schizofrenici inofensivi daca ii lasi in pace sa creada ce vor ei. Niciodata sa nu le spui ce crezi, vor insista sa te convinga, vor suferi ca nu crezi la fel ca ei, si anume ca ei sunt centrul universului si ca ei vad adevarul intotdeauna.

Dar care sa fie solutia pentru a deveni un om mai bun?

Automotivarea nu este buna?

Este foarte buna dupa parerea mea, dar trebuie sa stii cum s-o aplici. Unii isi doresc ceva ca sa obtina rezultate. De exemplu, unul din categoria asta se motiveaza in munca ca sa faca bani sa-si cumpere masina dorita. Ii este mai usor sa-si imagineze masina, cum ar fi sa o detina, cata placere i-ar face. Prin imaginatie si autosugestie. Apoi sufera ca nu o are si munceste mai mult pentru a umple acest gol, aceasta suferinta. Altii mai realisti se motiveaza simplu: muncesc sa faca mai multi bani, cu ei pot sa-si faca o viata mai buna. Nu le trebuie un fetis, sa-si imagineze o dorinta. Acesti oameni nu se intrec cu nimeni, nu au un tel material de indeplinit. La ei motivarea este normala, am ceva de facut si daca am succes imi face placere. Placerea lucrului bine facut, placerea experientei, multumirea de sine cand privesc la final.

Am sa ma intorc la aceasta nevoie de a fi special.

Cel mai usor vezi in facebook, vezi comportamente ce degaja nevoia de a fi special. Prea putini dintre ei au nevoie sa fie considerati de altii astfel, fata de cat au nevoie sa se considere ei insasi. Cei ce doresc sa-si dovedeasca siesi ca sunt speciali cauta apartenenta la o elita. Sunt la vanatoare de alte persoane speciale, ce par a fi inteligente si apropiate modelului de grup din care doresc sa faca parte, iar cand acestea scriu un post, ei imediat apar cu comentarii in consens.

Deunazi cineva a scris pe status ca i-e lene, citez: "Toate planurile mele de astazi sunt infrante de lene :) Harnicie unde esti ???????" Fara a exagera, in prima ora au aparut 37 de comentarii, chit ca este weekend si se presupune ca oamenii nu stau in fata unui calculator, ci se distreaza. La astfel de posturi descoperi oamenii pe care i-am amintit, cei avizi de a face parte dintr-o elita prin asociere. Daca personalitatea spune ca a tras un pirtz, ei vin imediat si exclama "Vai ce frumos!! Si mirosea placut? S-a auzit frumos?"

Le dau o veste proasta acestor oameni.Asocierea voluntara cu un grup de elita nu te face la fel, asa cum intr-un grup de oameni destepti prostul iese mai in evidenta ca este prost decat daca ar fi intr-un grup normal. Este adevarat ca poti invata de la oameni mai buni ca tine, sa progresezi, dar numai daca si ai capacitatea de a pricepe ce spun ei. Asta mai inseamna sa stai chitic in banca ta, ca un spectator nevazut, nu sa te bagi in seama si sa doresti a-ti impune ilogicul pe picior de egalitate cu ratiunea. Dar asta e alta poveste.

......................................

Apar citate din mari ganditori. In general citatele sunt enunturi sau fraze din cartile ce au fost scrise, sau din discursuri. Aceste citate au un sens in contextul lor. A devenit o obisnuinta sa afirmi ceva si apoi sa dai un citat dintr-o celebritate de necontestat, ca o stampila a adevarului, caci daca te apuci sa contesti spusele respectivului, faci un sacrilegiu prin a contrazice celebritatea. Eh, surpriza, nu toti gandesc asa.

Eu gust din cafea, constat ca imi place, si daca ceea ce gust se numeste Davidoff ma exprim pe viitor ca imi place Davidoff. Unii, de mine stiuti si recunoscuti dintr-o fraza, vad ca scrie Davidoff pe pachetul de cafea si, fara a gusta, deja considera ca este una dintre cele mai bune. Efectul Pavlov unde brandul face gustul.

Cam asa si cu citatele astea. Au impresia ca citatele din Paler sau Garcia Marquez sunt un sigiliu de adevar pentru ce debiteaza ei. Sincer, eu citesc cate ceva si imi dau seama cat de tampit suna, sau cat de ilogic. Mirarea este si mai mare cand vad cine semneaza citatul. Cum sa fie asa?- ma intreb. Este prima reactie, de o fractiune de secunda, dar apoi realizez ca am fost furat de marimea numelui. Intr-un roman despre razboi Dostoievski poate scrie o fraza "E bine sa ucizi cat mai multi". Nu poti sa iei citatul din context si sa declari ca este bine sa ucizi cat mai multi, ca doar asa a zis si Dostoievski. (exemplul este tras de par)

..................................

(fragmente)

2011-08-01T21:26:00.000+03:00

Prietenul de sex opus

2011-08-01T07:01:00.002+03:00

din conversatiile pe fb... Subiect - daca poate rezista o prietenie intre persoane de sex opus.

A avea un prieten de sex opus ti se pare special, ca faci ceva neobisnuit. Un lucru este cert, nu poti fi mai prietena cu prietenul tau decat esti cu iubitul. Asa ca doar intre relatii "hang out" cu prietenul, cand ai o relatie faci pauza. Nu pentru ca nu are iubitul incredere in tine, nu se pune problema ca iubitul pricepe-nu pricepe, ci din respect, consideratie si ca il iubesti.

Revenind la prietenie intre sexe opuse, eu intreb care ar fi problema cu patul? Cele mai multe prietenii de durata asa incep, ca sex-buddy ca apoi sa realizezi ca te simti confortabil in compania persoanei. O astfel de prietenie devine mai puternica, cand ai nevoie de ajutorul cuiva, el/ea este de mai nadejde. Prietenia mixta e importanta pentru ce doreste sa creada fiecare despre sine. Poti refuza 100 prieteni sa-i ajuti, consideri ca nu merita, dar singura prietena nu. Cine ti-a adus mai multe beneficii ca ea? (intelegerea mai buna a femeilor, ti-a adus alte femei cum prietenii iti aduc o sticla de vin bun, etc.) Sexul poate fi extraordinar, este biiine sa faci sex, dar ce treaba are cu prietenia? Atunci cand ai sentimente e o problema, nu sexul.

Sexul este o chestiune de liber arbitru si placere; daca iti place intr-un moment sa faci asta, o faci. Daca nu-ti place, nu este o obligatie. Numai ca este periculos, pot apare sentimente la unul din ei si s-a stricat sistemul. Daca vor amandoi si nu fac, se numeste masochism. Daca doar unul vrea si celelalt crede ca e prietenie, este o prietenie falsa: unul cu interes, celalalt idiot ca nu-si da seama. Daca nici unul nu vrea, dar se face, bautura este de vina... Din punctul meu de vedere numai ca discutam subiectul asta - daca se poate prietenie intre 2 sexe fara intentia sexului (macar a unuia) - este dovada ca este diferita fata de o prietenie cu cineva de acelasi sex. Nu poate fi un prieten normal. De exemplu, sunt barbat si am prieteni. Cat de ciudat ar fi sa ma gandesc cum ar fi sa fac sex cu unul din ei? Brrr..... Orice fel de prietenie ar exista intre sexe opuse, nu este acelasi tip de prietenie cum o ai cu cei de acelasi sex.

Asta nu inseamna ca nu poate functiona. Pe termen lung poate fi considerata prietenie. Apare mai intens intre relatii si aproape ca dispare cand esti in cuplu.

Adevarul fiecaruia (2)

2011-07-31T09:11:00.000+03:00

Propria convingere devine adevar pentru sine - adevarul subiectiv. Daca omul greseste in propria convingere, adevarul subiectiv este diferit de adevarul existent (demonstrat, dovedit, ori necunoscut inca noua). Pe de alta parte, convingerile unei majoritati pot fi eronate, iar cei minoritari - ce sustin un adevar inteles datorita capacitatii lor - vor fi marginalizati, huliti si declarati nebuni. Adevarul celor aflati la putere devine adevarul societatii.
Ex.: Pana acum 500 de ani firescul si bunul simt spunea ca soarele se invarte in jurul pamantului. Sustinerea unui fapt contrar era o nebunie, o erezie si era pedepsita. Stiinta a dovedit contrariul, dar pana atunci omenirea a crezut intr-un adevar gresit din cauza unor convingeri gresite.

Singurul mod prin care poti convinge un om/o societate ca greseste este sa-i dovedesti stiintific. Dupa demonstratie se va absolvi de vreo vina a ignorantei spunand "Credeam ca... pentru ca nu am luat in calcul cutare...". Dar pana atunci nu-si va da seama ca tot timpul a fost un agresor. A fost exact raul impotriva caruia credea ca lupta.

Legea lui Schizo

2011-07-29T09:01:00.003+03:00

raspuns la articolul "Simplu, legea cauza-efect" ... candva am sa intru in subiect mai pe larg, e bine ca mi-a adus aminte.

Pe vremuri autosugestionarea asta era la moda, daca nu vedeai filmul "The Secret" nu faceai parte din elita, era un "must". Toata ideologia se baza "legea atractiei", adica banul la ban trage, norocul la cel norocos, si marele secret este sa te comporti, sa te manifesti, si cel mai important e sa crezi, sa stii ca este asa cum vrei tu sa fie. Cam ce spune Adriana in articol cu cauza/efect. In prima etapa am fost de acord cu aceasta "atitudine" de viata, o aveam in copilarie cand doream sa uit un necaz sau situatia mea versus ceilalti ma facea sa sufar. Imi imaginam, ma autosugestionam ca traiesc in lumea pe care o vreau pana devenea realitatea mea, altceva nu exista. Apoi am realizat ca este o forma de schizo, caci legea atractiei este valabila doar cand se intampla dorinta mea. Iar cand nu se intampla nu mai conteaza, eu deja am trait bucuria indeplinirii (prin autosugestia ca s-a intamplat) si am trecut la urmatoarea dorinta fara regret. Ma rog, ceva de genul asta. Spun ca este o forma de schizo pentru ca ceilalti vor avea de furca cu tine. Un nebun este nebun pentru ceilalti, pentru sine nu percepe ca este nebun. Cei ce au rataciri de ratiune, adica acum sunt lucizi si inteligenti, iar mai tarziu, in functie de starea lor, sunt irationali si haotici, sunt cei care realizeaza singuri ca sunt nebuni, dar doar in momentele de luciditate.

Revin asupra acestui mod de viata, de a trai prin autosugestie. Toate aceste impuneri: sunt speciala, sunt admirata, sunt cine vreau sa fiu, etc. si - conform cauza/efect sau legea atractiei - daca vreau sa fiu bogat calea este sa cred ca sunt si sa ma comport ca atare; daca vreau sa fiu fericit, calea este sa traiesc fercit, ma bucur de tot ce s-a intamplat in viata mea, traiesc asta si lucruri fericite mi se vor intampla; etc... toate aceste trairi prin autosugestia unei lumi imaginate neconforme cu realitatea dauneaza grav persoanelor din jurul tau, si implicit tie. Pentru ca doar tu iti intelegi lumea ta autosugestionata, realitatea proprie impusa, ceilalti vor fi bulversati, nu vor avea sentimentul de apropiere si incredere (cata incredere sa ai intr-un nebun?). Intrucat corectia realitatii nu este drastica, nu atrage atentia, este insesizabila pentru viata cotidiana. Dar in subconstientul celorlalti se intampla acest lucru; te adauga in grupul de prieteni, dar in sinea lor esti prietenul fals caruia nu-i pot acorda incredere deplina. Asta nu e un inconvenient, mai ales ca toata aceasta autosugestie construieste in tine un mare egoism. In timp, cu fiecare bucurie de a trai realitatea autosugestionata, autoaprecierea creste ca si cum lucrul s-a intamplat. De fapt aici este tot schepsisul. Creste increderea de sine, se schimba atitudinea, si ajungem la ceea ce ei numesc "legea atractiei".
Exista un adevar in aceasta, ia un grup de oameni si du-l in pustiu, cel ce s-a obisnuit a fi lider va iesi lesne in evidenta si va prelua controlul. Pentru ca s-a obisnuit a fi un lider, comportamentul lui este conform vietii traite. Dar este o mare diferenta intre a fi si a crede ca esti. Autoaprecierea de sine devine mai mare decat meriti, incepi sa crezi ca poti face lucruri pe care nu esti in stare, iar cand ai esecul nu vei recunoaste problema si vei proiecta cauza pe ceilalti. Una peste alta suferinta esecului devine trauma. Este mult de povestit, dar vreau sa intreb simplu: ce ar fi de preferat? o viata egoista inchipuita sau una prezenta cu emotii, atat pozitive, cat si negative?

Continui, pentru ca oamenii obisnuiesc ca in lipsa unui alt raspuns sa se multumeasca cu cel gresit. Daca nu asa, atunci cum? Adriana a inceput bine articolul, cu principiul cauza/efect. Apoi s-a pierdut putin pe parcurs, a intrat in "legea atractiei". Da, intelegerea principiului cauza/efect este o cale mai buna spre fericire. De drept e gresit spus, corect ar fi "calea de a nu fi nefericit". Caci fericirea nu este sa nu fi nefericit. Si invers. Daca nu esti fericit, nu inseamna ca esti nefericit.

Cineva spunea ca ceea ce ni se intampla astazi este efectul unor decizii ce le-am luat in trecut. Daca ar vorbi despre matematica poate ca ar fi adevarat. Daca am vorbi despre o lume in care exist doar eu, poate ca da. Dar trenul trece pe calea ferata indiferent de deciziile mele, el trece conform unui orar stabilit de altcineva. Eu, in lumea mea, decid sa trec bariera pentru ca ma grabesc. Daca iau in seama doar decizia mea, trec bariera si gata. Dar a mai existat si alta decizie, deci ma va calca trenul indiferent de decizia mea. Decizia celui cu trenul peste decizia mea a dus la nevoia unei alte actiuni din partea mea, aceea de a ma asigura. Si asta facem in viata, astfel traim, existenta unor alte decizii in lume, a unei increngaturi de decizii, atat de multe incat totul devine intamplare, ne obliga sa ne asiguram. Un accident - o insiruire de decizii si actiuni ce au dus la o intamplare nefericita. Deci oricat mi-as sugestiona, oricat as crede altceva, cu asta nu voi putea schimba decat lumea mea, voi fi Dumnezeul lumii mele si atat. Majoritatea oamenilor ajung sa creada, sa se comporte si sa se manifeste ca si cum ei ar fi un punct important si tot universul se invarte in jurul lor. Cand incepi sa pricepi despre acest aspect, ca nu universul se invarte in jurul tau, cand iti asumi cine esti, ce esti, ca ceilalti sunt aidoma tie, vei ajunge sa pricepi ca de fapt simti viata prin trairea de emotii. Asta te diferentiaza si te defineste. Razi la un spectacol, exalti la frumos, la arta, la muzica, ai o satisfactie intelectuala, etc... toate aceste momente sunt incarcate de placere. Asta cred eu ca este placerea de a trai. Exista un singur adevar universal: toti imbatranim si toti murim. Nu conteaza cine esti, ce fel de persoana esti, intelectuala sau ignoranta, speciala sau meschina. Vom muri. Si tu, si eu. Traiesti naiv si fericit pana realizezi asta. Majoritatea celor care pricep asta prind o foame de sine, vor sa dovedeasca existenta lor, ca sunt speciali, ca vor lasa ceva in urma, dar de fapt aceasta foame vine din regretul de a fi un fir de nisip. Nu mi se pare ok sa ma gandesc intruna la sfarsit, sa regret, sa sufar pentru asta. Trecutul si viitorul nu exista, doar prezentul. Ma concentrez pe prezent, cum sa fac sa traiesc o emotie pozitiva, astfel ca trecutul sa devine de la sine o amintire frumoasa si viitorul un vis de speranta.

Cauza/efect functioneaza, dar inteles la modul corect. Daca o faci invers, adica sa impui efectul ca sa obtii cauza, nu functioneaza si devii un agresor pentru restul universului. Deoarece incerci sa impui prin autosugestie si celorlalti acest neadevar.

*

Smulge-mi vorba din gura

2011-07-27T05:59:00.000+03:00

"Cateodata ai nevoie de oameni cu rabdare in jurul tau. Rabdarea de a asculta. Din pacate nici prietenii mei buni nu mai au rabdare. Se asigura ca sunt bine si trec la subiectul urmator. Probabil ca e boala zilelor noastre. Aceea de a descarca mai mult decat am putea sa incarcam.Sesizez in jurul meu o pofta nebuna a oamenilor de a vorbi despre ei insisi. De parca trebuie sa expui public orice fel de realizare. In orice domeniu. Facebook nu ajunge. Pe diferite subiecte de discutie se gasesc tot soiul de specialisti competenti a caror experienta personala are rol de expertiza. La naiba. N-am chef de oameni care-mi smulg vorba din gura pentru ca intuiesc ei ce am de gand sa spun, ba mai mult, au si o rezolvare a discutiei sau o solutie. Te lasa cu gura cascata si renunti. Candva, am fost si eu asa. Preluam controlul. Eram detestabil. Acum aleg sa tac mai mult. Si stiu ca tacerea asta va produce o schimbare in mine.

.........................

Un culoar, o viata, o moarte. Propozitiile ies greu. Se scurg ca o lava groasa care se intareste. Nu mai stiu care a fost ultimul lucru frumos pe care l-am auzit. In general lumea se exprima in poze. Click si pac. Te-ai exprimat. Vorbim urat altminteri. Nu ne alegem cuvintele. Avem poze."

- Tudor Chrila pe blogul lui.

Sunt intrebat ades de cunoscuti de ce scriu. Mai ales de "cunoscute". Cel mai mult nu-si explica de ce e nevoie sa ma dezbrac sentimental in public. Si mai apoi, ce inseamna tampenia asta sa expui tot ce iti trece prin minte. Sa fie o tampenie? Poate. Dar e tampenia mea. Cum spunea Chirila mai sus, extras din blogul lui, in conversatiile cotidiene daca ai respect fata de ceilalti ii lasi si pe ei sa vorbeasca, ii asculti, discutia prinde un curs propriu. Celor ce ma intreaba de ce scriu le raspund ca nu-mi pasa de imaginea mea, nu am ce sa ascund, nu am ce sa protejez. Sunt uman, cu bune si greseli.

Nu trebuie sa "cumperi" tot ce-ti ofer. Oamenii sunt precum magazinele unui mall, fiecare cu produsele lui, cu ofertele lui, te plimbi prin acest mall si cumperi ce-ti place. Nu te poate forta nici un magazin sa cumperi in exclusivitate toata marfa. In exclusivitate insemnand doar de la acel magazin. Te plimbi, nu cauti ceva anume, privirea este precum o raza de lumina in intuneric, se indreapta in cateva directii si se opreste la ceva ce-ti pare ca te-ar putea interesa. Este posibil ca odata atras de ceva sa devii atent si la produsele din jur, sa gasesti altceva si mai frumos. Ori cumpatesti mai bine, consideri ca nu merita si mergi mai departe. Iei numai ce-ti place, ce crezi ca ti se potriveste. Daca altcuiva ii place un produs, tie s-ar putea sa nu-ti placa. Daca esti o oaie vei cumpara ceva doar pentru ca a fost achizitionat si de o persoana importanta, de parca detinerea aceluiasi lucru te face la fel de important.

Am dorit sa atrag atentia la cuvintele lui Tudor Chirila, nu am sa scriu mai mult pentru ca voi intina ideea scrisa de el.

"Sunt un geniu!" partea 2-a

2011-07-17T22:07:00.005+03:00

Am pornit postarea de la o idee si am ajuns la concluzia: “Sunt un geniu!”.

M-am gandit mult daca sa pun ideea de start la locul ei, adica sa incep cu ea. Stiu ca multi nu vor intelege, trebuie explicat. De cele mai multe ori ajung sa ma gandesc la lucruri ce nu le pot defini coerent, simt ca este o idee interesanta, noua pentru mine, poate chiar si pentru omenire… (lol). Daca as urma sfatul majoritatii, cand spun ca imi complic viata gandind prea mult, exista riscul sa deposedez umanitatea de o mare descoperire filozofica. Improbabil, dar corect. Cel putin teoretic este posibil. Asa ca eu continui sa gandesc, nu ca as avea o minte altruista, ci pentru ca asta face mintea mea, gandeste. Asa traiesc, prin asta exist.

Ideea de la care am pornit este inrudita cu “Decat codas la oras, mai bine in satul tau fruntas.”, numai ca e mult mai profunda. Cum asa? Sa facem un exercitiu…

Lady Noble este o persoana inteligenta, educate, culta si autodidacta. Anturajul in care isi traieste viata este format din oameni de nivelul ei, dar mai putin preocupati decat ea cu ganditul. Lady Noble este respectata pentru felul cum gandeste, cum se comporta, totdeauna amabila si cu o diplomatie bine exersata. De drept, acorda unor subiecte o importanta exagerata, le incarca de prea multa seriozitate, dar ele fiind usurele se trec cu vederea. Chiar prea usurele, mai mult sunt baliverne. Dar anturajul, grupul in care isi manifesta nevoia de apreciere este de un nivel tolerant. Nimeni nu vrea sa gandeasca mai profund, a devenit obositor s-o faca, asa ca Lady Noble devine un formator de opinie. Baliverne si „bullshit”-uri, aplauzele continua in folosul ei, se alimenteaza cu „self-respect” si „self-love”. Stie ca este iubita, admirata, este unica si speciala. Este elita grupului ei.

Sunt doua posibilitati de caz:

- „bulshit”-urile nu sunt adevarate, dar Lady Noble le trateaza ca si cum ar fi, predica si propovaduieste neadevaruri ce sunt lesne de recunoscut, dar prin abilitatea sa in comunicare si convingere face ca acei oameni sa creada ceea ce sustine. Cand o personalitate exprima ceva (orice!), ceea ce spune este primit ca adevar datorita recunoscuterii calitatii a persoanei. Acest tip de om nu este chiar dizgratios, eu admir abilitatea de a face altii sa creada ceea ce nici el nu crede.

- Ori „bullshit”-urile sunt neadevarate, dar Lady Noble le considera adevarate si le predica cu ignoranta. Acest tip de personaj este mai enervant, pentru ca se comporta ca si cum ar cunoaste adevarul universal, are acea atitudine de superioritate nemeritata. Din combinatia dintre educatie/cultura/diplomatie cu Neadevar rezulta cel mai periculos formator de opinie, reprezentant viguros al Satanei.

Cum vine asta? Sa zicem ca Lady Noble raspandeste noua religie: iubirea de sine. Sa inveti sa te iubesti, sa te regasesti, tu esti cel mai important pentru tine, ... si toate celelalte predici in care Tu esti nr.1, esti personajul principal. Totul este permis ca Tu sa fii fericit(a), este insasi notiunea de a trai viata: fericirea proprie, sau starea de bine. Cu Pozitivism. Sa alungi negativismul, tot ce-ti umbreste gandul si sa primesti doar ce-ti face placere, ce iti da stare de bine. Cat „bullshit”!!! Cat egoism !!! Te invata ca tu esti punctul in jurul caruia se invarte Universul.

Daca toti oamenii de pe pamant ar fi la fel de egoisti se va forma un haos relational, o jungla a sentimentelor, fiecare pentru sine. Daca toti ar imbratisa aceasta noua religie (ce eu o consider a raului), dragostea nu va fi posibila. Eu, cel care ma iubesc mai mult pe sine, nu pot sa accept in iubire decat unul ce considera la fel ca mine, adica ca eu sunt nr.1 si el trebuie sa se sacrifice. Daca si el este un adept al iubirii de sine, eu ma voi iubi mai mult pe mine, el mai mult pe sine; nu ne-am intalni nicaieri cu sentimentele, deci dragostea nu e posibila.

Deci cei ce imbratiseaza aceasta noua religie a iubirii de sine, a regasirii sau reinventarii a sinelui (??!!) nu pot avea parte de dragoste decat daca persoana iubita dovedeste un altruism exagerat, similar cu prostia. Pe de alta parte spune-mi cu cine traiesti, ca sa spun cine esti.

Revin la idee. Lady Noble predica un neadevar unor oameni mai putin pregatiti ca ea si se crede detinatorul adevarului universal pentru ca toti o apreciaza si o iubesc. Dar intr-o zi nefasta pentru ea apare Sir Truth care spune: „Ce este non-sensul asta? Voi chiar credeti prostia asta, ca soarele se invarte in jurul pamantului, ca Universul se invarte in jurul acestui punct?”. Si prin limbajul geniului, caci Sir Truth este un geniu, explica adevaratul Adevar. Grupul suport al Lady Noble striga in cor fara a avea rabdare sa asculte, ori incapabil sa intelegeaga limbajul: „Blasfemie! Lady Noble detine adevarul. O iubim”.

Dar Lady Noble intelege acest limbaj. A mai cunoscut astfel de oameni in viata ei. Sunt rari, ar fi dorit sa fie unul dintre ei, dar din pacate te nasti asa, nu poti deveni. Prin instructie si educatie poti deveni Lady Noble, este cel mai inalt grad ce il poate obtine pe scara intelectuala. Pentru a fi Sir Truth trebuie sa te nasti cu acest talent, sa te nasti cu semnul geniului. Lady Noble a inteles care este Adevarul. Cel mai dureros este ca stie, altcineva a inteles cat greseste. Secretul nu poate fi pastrat. Decat daca isi protejeaza grupul de suport si il alunga pe geniu. Are puterea sa-l discrediteze, ceilalti cred in ea. Acesta este momentul cel mai important, cand decide ce sa faca in continuare.

Va predica un Neadevar pentru a primi admiratie si considerare? Sau isi va recunoaste siesi si oricui ca a gresit, ca acesta este Adevarul, in schimbul pierderii piedestalului, a scarificiului starii de bine, etc. Va fi egoista, va dori sa se simta bine? Este capabila sa alunge adevarul negativ din constiinta, isi va reprograma singura constiinta? Stie ca poate face asta, sa se autosugestioneze de orice doreste, doar s-a autosugestionat ca este fericita, acesta e starea cea mai grea de imaginat si de crezut.

Ce va alege?

Adevarul doare. Pentru ca de cele mai multe ori gresim, nu luam in calcul toate aspectele. Lady Noble sufera cand altcineva ii arata Adevarul, dovedind ca ea sustine un Neadevar. Daca este mica la suflet va prefera sa traiasca in continuare intr-o lume inchipuita, unde Neadevarul ei va fi considerat ca fiind Adevar, in schimbul starii de bine, „self-respect”-ului si iubirii de sine. Acolo unde este zeita.

Intrebarea zicalei „decat codas la oras, mai bine in satul tau fruntas?” se aplica aici in felul urmator: decat sa nu mai fie considerata unica si speciala, mai bine continua sa trateze balivernele cu importanta exagerata, mai bine nu conteaza Adevarul, ci ceea ce vor oamenii sa auda, chiar daca sunt inferiori.

Degeaba or sa sara unii ca toti oamenii sunt egali. Nu, nu sunt. Doar in fata legii. Dar in fata ta nu sunt toti egali, i-ai impartit, i-ai clasificat: dupa iubire, dupa admiratie, dupa afectiune, dupa incredere si dupa sentimentele ce-ti inspira fata de ei.

Un geniu nu are timp de politeturi. Cum poti sa-i spui unui om in mod politicos ca greseste? Modul politicos de a-i spune unui om ca greseste este sa-l faci sa gandeasca singur ca a gresit. Eh, pentru asta trebuie timp, trebuie sa-l aduci la nivelul de gandire al geniului. Greu, deci geniul va fi nepoliticos intotdeauna.

Am impartit lumea in: ignoranti, instruiti, inteligenti si genii.

___________________

(Va urma.)

"Sunt un geniu"

2011-07-15T10:18:00.005+03:00

Sunt un geniu.

Multi vor crede ca este o metafora, eu sunt cat se poate de serios: judecand faptele si realizarile mele din trecut, ori modul cum am influentat viata oamenilor din jurul meu, am ajuns la concluzia nerusinata ca sunt un geniu. Mai corect, am fost un geniu. Ca sa mai diminuez din beatificarea mea intelectuala, am sa specific sincer ca un eveniment puternic marcant mi-a facut mintea varza si toata genialitatea mea s-a dus pe scurgerea de la wc.

Am descoperit ca exista suflet, nu numai psihic. Inainte de asta gandeam ca sufletul este starea psihologica a unui om. Nu ma gandesc la un suflet spiritual ce se ridica la ceruri cand murim, sau ca va exista in continuare dupa trecerea noastra in nefiinta. Ma gandesc la ceva ce nu am stiut sa-l denumesc decat ca fiind suflet. Daca ii dai mintii sa calculeze cat face 1+1 va calcula automat ca 2, dar sufletul intervine intotdeauna si spune „dar vreau sa calculez cat face 1+1? am chef? e important? trebuie?” . Si etc. Cu acelasi automatism mintea va convinge sufletul ca e bine sa fie facut. Alteori oamenii sunt mai incapatanati, ceea ce simt cu sufletul este mai puternic decat constientizarea binelui din viitor. Oamenii mai inteligenti se conving singuri ca un lucru trebuie sa fie facut pentru un bine viitor, altii trebuie sa fie convinsi: „gandeste-te si nu mai fii incapatanat”.

Ce il face pe om sa fie incapatanat, sa actioneze contrar binelui sau? Simte o stare de impotrivire, de revolta, doreste sa nu faca ceea ce e logic sa fie facut. Aceasta decizie contrara binelui sau general este luata pentru a satisface sufletul sau, ceea ce simte el. Este un bine imediat, victoria vointei sale sufletesti este pe moment mai mare decat binele general. In curand euforia acestei victorii trece si glasul mintii incepe a se face auzit, intelege ca a gresit in procesului cognitiv. Starea unui om este foarte importanta, si aceasta stare nu tine in totalitate de ratiunea sa.

Cu toate ca eu cred intr-un raport invers proportional intre inteligenta si starea de bine. Cu cat sunt oamenii mai intelegenti, cu atat vor atinge mai greu starea de bine. Deci exista o conexiune intre procesul cognitiv si starea sufleteasca.

De exemplu:

Dupa ce visez o femeie ce imi este indiferenta, dupa vis ma simt atras de ea. Inainte de asta nu puteam gandi despre asa ceva, era de neconceput, viata si timpul care a trecut peste prietenia ne-au adus intr-o relatie familiara. Mai ales ca orice astfel de gand contravine conjuncturii sociale. Bineinteles ca pot face un exercitiu al mintii, sa ma gandesc la acea femeie in mod obiectiv, sa constat cat de frumoasa si sexy este, cat de placuta... Eu am puterea sa o fac, sa detasez gandirea de ceea ce simt, cand e vorba sa judec alte persoane. Dar cand acest exercitiu ma implica si pe mine, adica sa ma inchipui pe mine sarutand acea femeie, deja ceea ce simt eu intervine si face totul de neconceput. Mi-e rusine chiar si de gandul meu.

Dar se intampla sa o visez intr-o noapte, ca am sentimente pentru ea. Asa e visul. Daca visul merge mai departe si exista intimitate in vis ( wow, dimineata ma uit ca un rama la piatra fara sa inteleg cum am putut sa ma excit atat de tare la acea persoana, chiar si in vis, erectia mea maxima e acolo sa-mi dovedeasca) pe viitor ma simt extrem de atras de femeia visata. Stiu ca e o tampenie, mintea judeca inutilitatea impulsului, dar este o stare sufleteasca, ma simt atras. Si nu poti face nimic cu privire la aceasta atractie, decat poti sa-ti muti gandul de la ea. Cand vei privi persoana respectiva va exista intotdeauna o exaltare rapid inabusita, aproape insesizabila cand te-ai obisnuit, dar exista. De aceasta exaltare este responsabil sufletul.

Eh, din cauza acestui suflet mi-am pierdut eu genialitatea. M-a trantit, mi-a luat mintile, m-a terfelit, m-a sodomizat, m-a furat, m-a torturat si cand sa-mi stinga lumanarea, s-a hotarat ca nu, mi-a dat o oglinda sa-mi arate ce am ajuns ca sa compar cu ce am fost.

Un om ce a trecut prin atac cerebral si a supravietuit, este complet schimbat. Am cunoscut o femeie deosebita, o cunostinta de gradul 2, in sensul ca era proprietara magazinului de langa scara mea, unde imi faceam in fiecare zi cumparaturile. De obicei se pastreaza o relatie sociala de politete, dar tocmai pentru ca acest om este deosebit am ajuns sa ne apropiem mai mult, imi facea o mare placere sa stam de vorba, sa schimbam informatii. Aceasta femeie a patit un atac cerebral si a intrat in coma, fara diagnostic ca s-ar mai putea intoarce la viata. Dar a fost puternica, s-a intors.

Din pacate s-a intors o leguma. Toata viata ei disparuse, sufletul recunostea persoanele, dar mintea-i refuza sa judece. Nu mai stia sa mearga, nu mai stia sa vorbeasca, sa articuleze cuvintele. Acest om mi-a dovedit, mi-a dezvaluit... nu stiu cum sa denumesc... mi-a deschis ochii... Am fost martor la ceva maret, ce nu credeam ca exista, martor la ceva coplesito ce nu stiu sa-l denumnesc. Acest om, aceasta femeie s-a intors din morti nemaistiind nimic de lumea asta, prin care a trecut cu deminitate si eleganta. S-a intors un om mare cu mentalitate de nou nascut. S-a straduit sa invete sa mearga, sa foloseasca toaleta, sa articuleze cuvintele, sa vorbeasca, a luat tot ciclul vietii de la inceput. Cand esti matur si faci lucruri de copil este umilitor. Este umilitor felul in care te trateaza oamenii, nu au motivatie sa-ti mai acorde incredere. Dupa ce s-a straduit, a luptat cu propria-i nenorocire, dupa ce a aratat un curaj dumnezeiesc, si-a revenit cat de mult s-a putut. In sensul ca mintea judeca la fel, dar este influentata de experienta prin care a trecut. Un trecut prin moarte se teme pentru viata sa, pentru ca stie cat de mult pierde. Noi doar ne inchipuim, un om ce a murit stie exact. Pe de alta parte toleranta fata de ceilalti oameni iti schimba modul de a gandi, lipsa egoismului te face neinteresant. Egoismul te face mai calculat, te face sa te gandesti cum sa castigi tu versus ceilalti, si astfel iti vin idei, le pui in practica, succesul lor face ca oamenii sa te considere inteligent. Daca facut unul avere cu diverse idei, este considerat foarte destept. Probabil ca sunt multi oameni mai destepti decat Bill Gates pe lume, dar el va fi cel mai destept pentru ca are cea mai mare avere. (sau avea)

Prea putini spun ceva admirativ despre un savant care si-a dedicat viata pentru a combate o boala incurabila si in final a descoperit remediul acelei boli ce a decimat un sfert din populatia omenirii. In schimb spun despre Einstein care a facut bomba atomica ca a fost cel mai inteligent om de pe planeta.

Revin la doamna mea, cunostinta ce s-a intors din morti. Reactia oamenilor a fost de compatimire si mila. Ceva normal. Insa aceasta neincredere s-a intiparit in sufletul celorlalti, omul s-a dovedit a fi defect, deci pe viitor nu-i vor mai acorda increderea pe care o acordau inainte de eveniment. Oricat s-ar stradui, poate deveni mai inteligenta si mai speciala, nu o vor mai face. S-a intamplat o data, deci se mai poate intampla... E defecta.

Personal, unui astfel de om cu o asemenea putere de lupta si determinare ii acord cea mai mare admiratie. Din dragoste pentru copil a muncit, a strans din dinti, a incasat umilinta, a facut totul pentru dragostea ei de mama. Judecata ei este mai dreapta, nealterata de egoism, ori de incapatanare, vede mai clar lucrurile importante din viata. Respect, doamna.

In DEX se da definitia pentru „geniu”: totalitate a aptitudinilor spirituale superioare care oferă unei persoane calități creatoare deosebite; talent, dispoziție naturală, capacitate de creație excepțională, rezultat al dezvoltării maxime a facultăților umane, etc.

De mic am influentat viata persoanelor din jurul meu, le-am adus o schimbare a vietii mai calitativa. Datorita rezultatelor mele la olimpiadele de matematica primaria orasului le-a dat o repartitie parintilor mei pentru un apartament cu patru camere, in centrul orasului, scotandu-ne din cartierul tiganesc, imbunatatindu-ne traiul. Pot continua cu influenta asupra tuturor, de la prieteni la necunoscuti, de la rude pana la invidiosi. Am vazut, am simtit si m-am bucurat cum viata celor din jurul meu se schimba datorita influentei mele. O perioada mi-am spus ca am noroc, dar dupa o multime de teste am constatat singur: sunt un geniu. Conform definitiei din DEX.

Un geniu fara rezultate nu mai este genial.

(Va urma.Trebuie sa plec la munca. Unde trebuie sa fiu genial, altfel mananc iar faina)

Jaiya

2011-07-10T11:12:00.002+03:00

parca le-am mai postat...

2011-07-07T22:05:00.008+03:00

Visator sau vizionar?

2011-07-03T11:16:00.000+03:00

"Iadul = ceilalti oameni"

Sartre

Sunt un visator sau un vizionar?

Pe parcursul vietii am trait un sentiment ciudat atunci cand le povestesc oamenilor ceea ce am de gand sa fac sau cum vad eu viitorul unui lucru daca ii acorzi atentie. Le povestesc, probabil este o declaratie a intentiei, si se uita la mine de parca as pretinde ca voi deveni nemuritor. Dau din cap a aprobare sa nu te jigneasca, dar in sinea lor stiu ca nu vei ajunge niciodata sa realizezi ceea ce-ti propui, sunt convinsi ca esti un visator. Cel mai enervant este ca au o atitudine fata de tine de parca ai fi un copil, iar ei sunt inteleptii care nu vor sa-ti tranteasca visurile cu realitatea cruda cu care te vei confrunta. Si odata cu asta dispare si respectul lor fata de tine, se pozitioneaza pe un nivel superior de unde iti dau sfaturi. Neincrederea lor se transmite, incepi sa te intrebi unde gresesti, ce e in neregula cu intentiile tale.

De fiecare data, cu fiecare drum, am privit sus pe culmi si m-am provocat sa ajung acolo, am calculat fiecare pas si daca fac o evaluare a ceea ce am realizat in trecut, pot spune ca ce mi-am propus s-a indeplinit. Este adevarat ca nu-mi foloseste acum la mai nimic, poate doar sa-mi dovedeasca ca ei au gresit cu neincrederea lor, iar eu am experienta multumirii de sine pentru ca am fost artizanul, fauritorul de visuri.

Acum privesc spre o alta culme, povestesc iar intentiile mele, primesc aceeasi atitudine de neincredere. „E greu.”- imi spun ei cu tonul lui „este imposibil”. Pentru mine este evident ca se va realiza, nu inteleg cum de ei nu vad, este atat de clar. Nu este usor, daca ar fi nu as mai considera-o provocare.
Gandesc eu altfel sau sunt ei limitati? Sunt inconstient? Atunci de ce s-a dovedit ca am ajuns acolo unde mi-am propus, alimentandu-ma si cu mai multa indrazneala?

Scrisori catre fetita mea: Ziua 1026

2011-07-03T01:16:00.004+03:00

Am incercat sa-mi resetez mintea, sa-mi asum realitatea si sa continui sa traiesc primind si apreciind cursul vietii. Am evitat sa ma gandesc la trecut sau viitor, doar prezentul conteaza, sa fiu atent la ziua de azi. Am muncit, m-am tinut preocupat.

Dar nu te poti pacali, nu-si poti anula sentimentele, dorurile sau ce iti macina sufletul. Nu m-am gandit o perioada la tine, printesa, este atat de greu sa ocolesc fiecare gand catre tine, sa ma detasez, dar in fiecare seara ma trezesc ca ma uit la fotografia ta cu durere in suflet, ca nu sunt parte din viata ta. Inchid calculatorul si imaginea imi ramane pe retina, uneori zambind, dar de cele mai multe ori obosit de atatea lacrimi.

Sa nu-mi mai spuna nimeni ca si asa pot face parte din viata ta, nu este acelasi lucru. Pierd atat de multe... Tu pierzi atat de multe...

Orice am gresit in trecut, fata de oricine, am platit scump. Indeajuns pentru cateva generatii. Tot mai cred ca exista o balanta universala, sper din tot sufletul ca raul care il simt sa incline talerul de bine catre fetita mea.

Te iubesc, sufletul meu... Pot folosi un milion de cuvinte si tot nu pot exprima cat de mult te iubesc. Pot varsa rauri de lacrimi si tot nu-mi pot astampara dorul de tine. Nici nu stiu ce sa fac cu viata mea, sunt blocat, tot ce s-a intamplat m-a pus in genunchi, singura icoana spre care imi indrept ochii este imaginea ta, ma rog in suflet sa fii fericita, sa primesc eu tot raul de pe lume dar tu sa fii ocrotita.

Nu stiu cum sa traiesc mai departe. Caut o cale de a ma impaca. Dar nu am cu ce sa ma impac, nu-mi pot anihila sentimentele, faptul ca ma doare este manifestarea lor. De aceea nu am sa resemnez niciodata. Nu urasc faptul ca sufar, nu-mi va lua cineva vreodata asta. Doar ca din cand in cand simt ca nu mai suport, si atunci ma apuc sa scriu crezand ca vreodata vei citi si vei intelege cat de mult te iubesc. Acest gand ma mai linisteste, prefer sa o fac asa decat sa trec pragul nebuniei. Poate este si asta o forma de schizofrenie, sa-ti scriu ca si cum as vorbi cu tine, cu o versiune matura a ta.

Cand ne intalnim sunt atat de pierdut, nu mai stiu sa fiu fericit, mi-e teama de momentul cand trebuie sa ne despartim. Cursul vietii... Atat de crud cu tine, ti-a dat regrete de mica.

Imi doresc sa fiu in stare sa ma ridic din genunchi si sa reusesc sa te fac mandra de mine. Muncesc la asta. Nu trebuie sa creez imperii, trebuie doar sa ma intorc la viata, sa stiu cum sa gestionez situatia noastra, sa te fac fericita ori de cate ori ma vezi, sa-ti fie drag sa te gandesti la mine. Pentru tine trebuie sa am o viata buna, sa-ti fiu un model, sa devin ceea ce nu stiu daca am fost vreodata, un tatic cool si bucuros sa-ti fie parinte. Felul tau de a fi m-a facut mandru, cumva trebuie sa-ti fiu pe masura.

Printesa mea, te iubesc.

Tati

Mamica singura

2011-06-25T06:22:00.011+03:00

Cu laptopul asezat in brate era atenta la lucrarea ei, in acelasi timp vorbind cu bebele ce se trezise in carut. „Fii cuminte, mami, sunt aici. Mama are putina treaba, trebuie sa te inveti sa stai cuminte. Te iubeste, mama.” Cu ochii atenti pe ecran, cu fata imobila, isi racordase glasul pe conversatia blanda cu sugarul, cum numai femeile stiu. Barbatii greu pot fi mamosi, nu le sta in caracter. Tot exercitiul cu papusile de cand sunt fetite isi gaseste rostul acum, cand devin mamici.

Da, femeile pot face asta.- isi spuse. Pot spune cuvinte dragastoase chiar daca gandul lor e concentrat mai mult pe altceva. Nu cunoaste nici o femeie care sa nu aibe atentie distributiva, spre deosebire de multi barbati. Lejeritatea cu care ele iti pot spune cuvinte de iubire are legatura cu asta? Barbatul cand o face este sincer, incarca declaratia lui cu importanta. Glasul mamicii din fata lui are inflexiuni blande, dar false. Copilul nu distinge, o aude si se simte in siguranta.

Cand a vazut-o prima data nu banuia ca nascuse de curand, cu toate ca prezenta semne postnatale. Putea ghici corpul ei de dinainte de nastere, stia ca isi va reveni frumos, e genul de femeie. Poate ar fi remarcat daca nu ar fi fost dezinteresat, nu obisnuieste sa studieze clientele. Cand a revenit cu copilul a fost o surpriza, inima i s-a umplut de intelegere si admiratie sincera. A apreciat-o pentru acel copil frumos, acum o vede chiar foarte sexi.

Pentru a alunga gandul o intreba diverse, asa cum se poarta o conversatie de politete cu o femeie ce are un copil. Stia dinainte raspunsurile din gesturile ei, din comportament, din toate acele detalii ce s-a obisnuit sa le remarce. I s-a parut necuviincios sa inteleaga si sa contemple corpul ei, cu toate ca ar fi trebuit sa fie un compliment. Constatarea frumusetii unei femei este rezultatul straduintei si atentiei pe care si-o acorda in a se pastra frumoasa. Este succesul feminitatii.

In sine se intreba daca postura noua in care o vede - de curand mamica - este cauza pentru care si-a schimbat raportul de atentie. A mers mai departe cu privirea care se oprise la statutul de clienta, acum contempla femeia. Mai mult de curiozitate.

Nici o verigheta pe deget, este o mamica singura. Accent ardelenesc, venita in Bucuresti, deci fara ajutorul parintilor. Altfel ar fi lasat copilul la ei si nu l-ar fi purtat prin tot orasul, sa-si rezolve treburile. Atitudinea ei arata ca si-a luat rolul in serios, este incantata de schimbarea din viata ei, si-a dorit acest copil. Trece printr-o perioada de implinire, se simte bine. A decis curajoasa sa faca aceasta schimbare drastica a modului de viata, se apreciaza si se alimenteaza cu determinare, are un scop mai important decat propria persoana. Si-a facut planuri pentru cum se va descurca si acum se comporta ca atare, conform rolului asumat.

Stie ca-i va fi greu, stie rational, dar pentru suflet aceasta cunoastere pare dintr-un alt film. Pentru ca se simte bine acum, priveste viitorul cu optimism. O femeie alege sa fie o mamica singura dupa ce a trecut printr-o mare dezamagire in dragoste, sufletul ei are nevoie sa-si manifeste dragostea (de care stie ca este capabila) pe altceva mai important decat un barbat, sentimentul matern este indeajuns de puternic.

Barbatul nu poate face asta, a fost deposedat de aceasta optiune. Cum ar fi fost sa fie posibil si pentru el? Sa nu mai traiasca singur, sa fie cu fetita lui. Ce viata minunata ar fi fost... Sa o duca la gradinita sau la scoala, sa-i gateasca, sa-i spele, sa fie ajutat de o bona, sa traiasca precum o mama singura. Relatiile amoroase ar fi privite mai cu calm, caci altceva e mai important decat persoana lui. Cand s-ar indragosti ar fi o pasiune moderata, fara foame, decat sa devorezi o ciocolata e mai placut sa o degusti mestecand pe indelete, sa-ti incanti toate papilele gustative. Femeia are acest lux, sa aibe un copil al ei si numai al ei.

Este era mamicii singure, ce succede emanciparii femii. A obtinut egalitate de sanse, independenta financiara o ajuta sa devina mama fara ingrijorare pentru viitor. Daca s-a realizat profesional are incredere in propriile forte. Un pic de siguranta vine si din partea tatalui care este obligat sa plateasca pensie alimentara. Daca poate, orgoliul ei nu o va lasa sa accepte, prefera sa stie ca s-a descurcat singura, pentru admiratia ei proprie. Cu aceste ganduri pleaca la drum, cu trecerea vremii devine practica si mai lasa din orgoliu.

S-a gandit la ea, la fericirea ei, dar nu se gandeste la copil. Va stii ea vreodata cum se simte un copil fara tata? Familia este un mediu de formare al caracterului. Relatia dintre parinti, relatia dintre frati, viata alaturi de ei... toate adunate aduc o experienta importanta copilului, mediul in care creste este baza formarii lui ca om. Cunoaste toate sentimentele.

Ce se va intampla cu omenirea pe viitor? Unei mame singure ii va fi greu fara ajutorul parintilor, pe care il asteapta firesc. Copilul vede modelul unei familii la bunici. Dar va ajunge si ea bunica, fara sa ofere un model de familie. Daca aceasta tendinta de mamici singure se va pastra, cat se va deteriora notiunea de familie? Va mai stii omul sa ceara si sa ofere iubirea? Ori cautand-o vor fi mai darnici cu ea?

Privind-o mai atent a simtit ca o dezaproba; s-a decis ca a devenit mamica singura din egoism. Cele care divorteaza si-au schimbat prioritatile, ori se simt mai fericite singure. Ar fi important de inteles de ce ajung sa se simta nefericite, cum de s-a stins iubirea. Vor iubi un alt barbat, il vor iubi altfel. Dupa ce experimenteaza independenta femeii mature, felul de a iubi li se schimba. Intra in relatie cu alta atitudine, felul cuplului este altfel. Pana sa apara acest barbat, din relatia dintre ea si copil va invata foarte multe, va separa iubirile, dar se vor influenta una pe cealalta. In bine. Si va fi mai linistita, nu se va teme de un esec in dragoste, intotdeauna va avea copilul.

Femeia din fata lui isi alinta copilul, o face cu seninatate uitand de orice pe lume. Are grijile ei pentru viitor, e sigur de asta, dar asta poate face un copil, sa uiti de toate grijile si sa traiesti clipa. Copilul nu este rezultatul unei casnicii esuate, a decis sa-l aibe pentru ca si-a hotarat singura viitorul, de mamica singura. Din acelasi impuls cu care altii isi iau un animal de casa.

Enervat de sirul gandurilor personale, concluziona ca trebuia sa se limiteze la constatarea ca o mamica singura este foarte sexi.

______________

fragment din "Vizionarul" (care il voi tertmina candva) fara a fi revizuit, fara a fi corectat,

Teoria conversatiei

2011-06-17T08:26:00.007+03:00

Nu obisnuiesc sa mai postez comentarii. Nu din lipsa de respect sau aere de superioritate, ci pentru ca nu as avea timp sa raspund la toate... O opinie cere raspuns, daca parerile sunt contrare (de obicei se intampla pentru ca avem experiente diferite) fiecare isi va sustine cauza, va cauta sa i se dea dreptate. Un om integru, cu coloana vertebrala, ce nu accepta compromisuri de dragul armoniei in comunicare, isi va argumenta opinia cat mai inteligent posibil.

Din pacate unii vad intr-o discutie pe opinii contrare o lupta cu un inamic. Exista si alte moduri de a gandi lucrurile decat felul in care gandesti tu lucrurile. Exista altfel, trebuie sa acceptam si posibilitatea aceasta. Daca ramai fanatic unui adevar sustinut de tine, fara a intelege ce spune interlocutorul tau, nu se mai numeste ca ai coloana vertebrala, ci ca vrei sa-ti impui adevarul tau cu orice pret, de fapt nu accepti un alt adevar. Lloyd C. Douglas a scris o carte numita Obstacole, in care o viata intreaga doi doctori cercetatori s-au urat reciproc, dar in materie de stiinta s-au admirat, au avut incredere unul in celalalt. Descoperirea remediului unei boli grave a fost un tel atat de important, incat impulsul de a-si manifesta aversiunea era inabusit de scop. Nu din toleranta, caci nu le statea in caracter, ci dintr-o gandire obiectiva. Acelasi autor a scris Camasa lui Hristos, un best seller absolut, tiparit in milioane de exemplare, o carte ce mi-a dat de gandit. Mai jos o sa dau un link cu filmul, aparut in 1953, nominalizat la 5 premii Oscar, cu Richard Burton, Jean Simmons si Victor Mature. Dar filmul nu cred ca ajunge la nivelul de valoare al cartii. Opinie formata din ce am citit despre film, nu l-am vazut pentru ca nu am dorit ca ceea ce mi-am imaginat citind-o, sa fie alterat de un film.

Am scris un serial, "Partea intunecata a femeii", cu tendinte misogine ar spune unii. Eu am impartit lumea in doua, in barbati si femei. Consider ca sunt doua entitati diferite, in primul rand ca au sexe diferite, deci exista o diferenta fizica, de ajuns ca doua entitati sa dezvolte aptitudini diferite, formare psihologica diferita, caractere diferite. In plus, modelul traditional anacronic ii imparte din pruncie, li se atribuie roluri prestabilite. Fetita se joaca cu papusile, i se atribuie rolul printesei; baiatul este invatat sa fie combativ, este cel ce lupta cu adversarii (fotbal, hotii si vardistii, etc). Astfel ca societatea ii diferentiaza din copilarie, este normal ca experientele traite si modul cum sunt educati sa le dezvolte aptitusini diferite, formare psihologica diferita, caractere diferite...

Sa ne inchipuim ca furnicile nu fac aceasta diferentiere, femelele si masculii muncesc la fel, sunt crescuti la fel. Fara discriminare, fara nici o diferentiere. Exista o diferenta fizica, masculul este mai puternic, dar societatea furnicara nu tine cont de asta si toata lumea este egala. In functie de activitati, furnica si "furnicul" se vor stradui diferit, unul va depune mai mult efort decat celalalt, pentru ca trebuie sa ofere egal. Daca ii privim la un loc, ca o comunitate unde masculii si femelele sunt entitati egale, ce se numesc furnici, in spiritul egalitatii le vom cere acelasi lucru fiecaruia. Din punct de vedere personal, straduinta unuia va fi mai mare decat a celuilalt, deci efortul pentru ceea ce ofera fiecare nu este egal cu efortul celorlalti.

Omenirea este formata din femei si barbati (de diverse varste). Doua entitati diferite. Eu am luat o grupare si am zis ceva despre ea. Cand zic despre Gheorghe ca este egoist, nu inseamna ca l-am comparat cu Ion. Ion nu e in discutie. Unii au inteles ca daca Gheorghe este egoist, atunci Ion este altruismul intruchipat.

De ce aceasta mentalitate? Nu stiu. Pare ca... pentru ei in viata este ori alb, ori negru. Si lumea este formata din doi: Eu si Restul Lumii. In complementaritate , precum Ying si Yang. Daca Eu este alb, in mod logic (pentru ei) celalata parte este negru. Ca sa existe inamic trebuie sa fie contrar. Fixul lor de a avea inamic nu inseamna ca asta este si dorinta lui Restul Lumii sa le fie inamic. Pe Eu nu-l intereseaza ca celeilalte parti nu-i place sa fie negru; trebuie sa fie, altfel ii deregleaza tot sistemul.

Nu, eu nu am scris despre femei in comparatie cu barbatii. Am scris despre ele pentru ca le-am privit, m-au interesat. Ca sa scriu despre barbati si sa le inteleg sentimentele, sa-i privesc la fel cum privesc femeile, ar trebui sa devin gay. Am alte gusturi, deci nu se poate. De aceea cand scriu "femeile..." ma refer la oamenii cunoscuti de mine. Ca sa nu-i bag in aceeasi oala si pe barbati, caci nu-i cunosc, nu spun "oamenii".

Apoi... Sa nu credeti ca o comunicare se face doar pentru a-ti exprima punctul de vedere. Atunci cand nu stii ceva in mod sigur, se spune: "eu cred..." Spui de atatea ori incat in timp devine la fel de puternic ca adevarul stiut. Il tratam ca pe un adevar stiut. Si asa apare dezamagirea, cand ceea ce credeai nu este ce credeai. Cand esti sigur ca esti iubit si de fapt nu esti, este o dezamagire.

Comunicarea nu se face doar pentru a-ti exprima parerile, ci si pentru intrebari. "Cat este ceasul?" - este o intrebare, cere o informatie. E un lucru simplu, omul se uita la ceas si spune cu siguranta cat este ceasul. Dar daca il intrebi despre el, despre personalitatea lui, nu exista un reper care sa determine daca este adevarat ce spune sau nu. Parerea despre sine poate fi gresita, din cauza subiectivitatii. Ca sa te afli mai aproape de adevar trebui sa-i aplici un "declansator de emotie", pasiunea cu care te contrazice scoate la suprafata adevarata personalitate. Pentru aceasta trebuie sa renunti la parerile personale si sa gandesti conversatia de pe alta pozitie, tu nu mai existi, esti doar o unealta.

Dau exemplu: Popescu vrea sa afle cu cine il inseala sotia, caci simte asta. Se duce la vecina si suna la usa. Cand aceasta ii raspunde striga la ea: "Curvooo!". Emotia se declanseaza, vecina se indigneaza si incepe a spune: "Eu curva? Dar nevastata care si-o trage cu Gheorghe... Si cu Ion?". Cand a facut-o curva pe vecina nu stia daca este adevarat, nici nu l-a interesat sa spuna un adevar. A zis ce trebuia sa zica pentru a afla un adevar. Daca se ducea direct la vecina s-o intrebe cu cine il inseala nevasta, mai mult ca sigur ca nu primea raspunsul, din diverse motive. Din protectie, vecina prefera sa nu se bage ca sa nu aibe probleme. Din loialitate femeiasca. Din ura fata de vecin, deoarece nu-l place ca nu este politicos. Etc.

Nu poti judeca un om dupa vorbele sale. S-ar putea sa te induca in eroare, sa nu fie cine zice ca este. Ca sa-l cunosti trebuie sa traiesti cu el.

Voi continua, acum nu mai am timp. Sper sa nu uit ideea la care doream sa ajung.

(va urma)

_____________________

Click sa porniti filmul.
Click pe sageata in partea dreapta de jos a playerului si vor apare deasupra trei simboluri,
click pe simbolul mijlociu-adica ‘CC’ . Adica "turn captition ON". Apoi click din nou la ‘CC’, pe sageata, in stinga va aparea Romanian subtitles.
Click pe Romanian subtitles.

Blog furat... lol!

2011-06-15T04:52:00.001+03:00

alex spunea...

ma frec la ochi ca sa ma trezesc din visare ...nu pot sa cred...zi de zi l=am citi pe acest ...impostor??? am dialogat cu el ...l-am consolat pt supararile care nu-i apartineau. l-am laudat pt metaforele furate....nu pot sa-mi revin ...imi cer scuze ca am intrat sa comentez dar doamna care v-a atentionat de faptul ca CD va plagiaza a facut-o pe pagina mea de blog si asa am aflat si eu toata povestea ...o seara buna si imi pare rau ca nu mai puteti afla cite comentarii ati adunat pe pagina impostorului

13 iunie 2011, 22:38

Este curios ca nu simt nimic cu privire la aceasta. Nici un gadilici in orgoliu ca cineva a apreciat, un text se copiaza doar daca a placut... Nici indignare, ca n-am de ce... viata nu ti-o fura nimeni. Sincer simt un pic de compatimire, s-a recunoscut in postarile mele... probabil o suferinta similara. Si cred ca m-a inteles. E posibil ca initial sa foloseasca textul scris de mine ca si cum ar conversa cu cineva, pentru cineva... Cateodata citesc si eu ce am scris, in ideea de a corecta... dar citesc si imi aduc aminte, nu mai reusesc... Totul a venit din suflet, am simtit rau in mine si am pus pe hartie... Decat ca altcineva sa scrie in felul cum am facut-o eu, ca o descarcare, cu lacrimi si tot of-ul ce nu-l puteam spune nimanui... prefer pentru binele lui sa nu treaca prin astfel de experiente... prefer sa spuna cu cuvintele mele sau ale oricui.

Sper macar sa fi fost corectate inainte... Am meteahna de a nu pune "pe" cand e vorba de "pe care", am cateva greseli gramaticale ce le recunosc. Cel mai des obisnuiesc ca o fraza sa o repet cu alte cuvinte, de parca nu sunt singur de cuvintele folosite in prima. Cand ma stradui sa scriu corect ma blochez, ideea mea se modifica, isi pierde umanitatea. Asa ca nu iau aminte nici macar la ortografie. As fi preferat sa pot scrie cu stiloul...

Nu as fi vrut sa citesc comentariile... Fie ma ridicau in slavi si deveneam un infatuat, postarile mele prindeau un ton de superioritate. Ori ma criticau si nu mai aveam chef sa scriu. Nu o fac pentru comentarii sau sa fiu aprobat. Nu pretind ca exprim adevaruri universale sau invataturi pline de intelepciune... Sunt doar stari ce le-am simtit, perceptii personale, ceva intim ce in mod normal nu ai curaj sa le dezvalui. Doar cand nu-ti mai pasa, din nebunia in care te-a adus durerea. Ce sa zic? Ca n am suferit? Numai cand mi-aduc aminte cat am suferit ma golesc de prezent, uit pe ce lume ma aflu, in ce moment... Nu este de fala, nu e o lauda, ci imi este rusine. As fi vrut sa fiu mai puternic, sa nu devin de compatimit... De parca eu nu am simtit privirea femeilor ce m-au dorit inainte, ce probabil ca le-am facut sa sufere prin comportamentul meu tipic de mascul burlac, dar cu toata destrabalarea mea m-au dorit si mai mult....spun ca le-am simtit apoi privirea plina de parere de rau, le-am simtit regretul... oricat de mult mi-au apreciat dragostea si durerea, m-au compatimit pentru pierdere, ce barbat s-a pierdut... Nu mi-a placut sa fiu compatimit, nu am vrut sa fiu inteles si sa se poarte cu mine precum cu un om bolnav... caci asta e sentimentul, se uita toti la tine ca la un om bolnav de o boala incurabila. Incearca sa te protejeze, dar s-a terminat cu admiratia, s-a terminat cu ... atractia.

Am fost norocos, am succes la femei. Acum circul cu tramvaiul, cu metroul... Pe strada, in cafenea, oriunde... Se simte cand ai succes. Am inceput sa vad iar, sa privesc in jur. Stiu ca privesc cu alti ochi, nu mai sunt flamand, ma uit la o femeie si incerc sa-i vad toata feminitatea, ce as iubi la ea. Ce as iubi la o necunoscuta... Zambetul, sau cand tine ochii mijiti, timiditatea, tuoeul, muschii ce se intind pe picioare, sau sanii mici si tari... Sunt atat de multe de admirat la o femeie, atat de multe de descoperit. O privesc cum sade si imi inchipui mersul ei, cam cum ar merge. Pierdusem astea, eram un strigoi ce umblam pe pamant. Si e ca mersul pe bicicleta, nu am uitat cum se face. Cum sa fiu sarmant, cat de flamand sa nu par, cat de placut surprins sa arat. E de ajuns sa fii natural, femeile iubesc asta cel mai mult. Esti uman, nu un prefacut. Sinceritatea este farmecul ce nu se risipeste dupa ce ai facut sex si ti-ai potolit ... curiozitatea.

Deci oricat de mult te loveste o suferinta, cu timpul incepi sa-ti revii. Mai intelept si mai tolerant fata de cei din jurul tau, dar si curios daca esti in stare sa primesti viata altfel.

Tchudesnaiya traznaiya 2 (din prezent)

2011-06-12T20:13:00.000+03:00

"Buna seara....as dori sa aruncati o privire aici... http://ro.netlog.com/costeadaniel76/blog/blogid=1287632#blog Cititi toate postarile lui...cred ca va apartin.. Daca ma insel, mii de scuze..."

Buna seara si dumneavoastra,

Multumesc de atentionare. Nu am reusit sa vad postarile, blogul respectivului a fost sters dupa ce i-am cerut prietenia. Poate i s-a facut rusine...

Dar este interesant de studiat o astfel de obisnuinta. Iti faci un blog din motive personale, sa aberezi in el orice idee iti vine prin cap. Mai intra cate unul si-l citeste, lasa un comentariu, ori revine altadata, si astfel stii ca ceea ce gandesti place sau nu si altora. Blogul nu se face ca sa te impui, sa devii renumit sau sa castigi bani. Pentru asta scrii o carte. Daca ai talent reusesti sa arati cine esti.

Deci blogul nu are ca scop faima ta, de obicei autorii se tin anonimi. Un blog este pentru sufletul tau. Sunt tare curios ce simte un blogger ce a plagiat tot blogul, in sinea lui stie ca nu e un merit al sau, deci care e scopul daca faima nu obtine si nici sufletul nu se incanta de un fals?

Altii aduna in blogul lor ceea ce le-a placut, ce au citit prin alta parte si au simtit ca autorul exprima ceea ce gandesc ei. Daca pui o melodie pe blog pentru ca-ti place, nu inseamna ca ai plagiat. Arata ce gusturi muzicale ai. O postare copiata de pe blogul altuia arata opinia ta cu privire la subiect, esti de acord. Intotdeauna se specifica autorul, sau ca e altcineva. Am facut-o si eu de 2-3 ori, am postat articolele altor autori si am specificat ale cui sunt.

Dar sa-mi copiezi tot blogul si sa-l urci la tine, ca si cum ar fi al tau, cat de ciudat sa fie?

Sindromul printesei part.5

2011-06-05T09:53:00.003+03:00

I am a princess. All girls are. Even if they live in tiny old attics. Even if they dress in rags, even if they aren't pretty, or smart, or young. They're still princesses. All of us. Didn't your father ever tell you that? Didn't he?

"Sub influenta unui model traditional ii atribuim copilului-fetita rolul printesei, cel mai gingas si mai magulitor rol din poveste. I se accepta rasfatul si dorinta de rasfat, ca pe un lucru bun."

"Printesa nu a disparut. I-a placut sa fie dorita, curtata, rasfatata, si restul. Orice face o printesa este idolatrizat. Orice prostie facuta este primita cu un zambet. Printesa e printesa, si e tare frumos. Ea priveste de sus, din turnul ei de fildes, catre cel ce o doreste si e in stare sa faca totul pentru ea (astea sunt asteptarile), si in ochii ei poti citi intrebarea: „Ma meriti?”. "

"Jumatate din viata relatia barbat-femeie este inechitabila, suprematia printesei se instaureaza ca o obisnuinta. Apoi ea se cere partener. Smecheria consta ca poate fi si printesa, si partener, in functie de cum doreste.

Barbatul este debusolat. Nu stie daca sa ingenuncheze galant sau sa o respecte tratand-o ca pe un partener.

Ironic este ca tot ea, femeia, se simte nefericita. Isi doreste confortul si placerea printesei, dar si multumirea de sine si bucuria realizarilor, ce nu le poate obtine decat pe propriile puteri, de pe picior de egalitate de sanse cu barbatul. Inca nu intelege ca dorinta a doua lucruri contrare o fac nefericita, neimplinita."

Partea intunecata a femeii: Obisnuinta de a cere si a primi

2011-06-05T00:24:00.005+03:00

Barbatul este combativ prin traditie. Din preistorie a dus o lupta cu animalele ce le-a vanat, a trebuit sa le invinga pentru hrana. Sa fie mai viclean, mai priceput, s-a antrenat sa-si imbunatateasca indemanarea si calitatile fizice. Apoi s-a intrecut cu alti barbati, mergand la razboi. A invatat sa lupte pentru viata lui. Dar inainte de toate acestea, s-a intrecut cu limitele lui, s-a pregatit si s-a straduit sa le intreaca.

Baiatul joaca fotbal. Sau diverse jocuri prin care se intrece cu alti baieti, combativ. Fetele au o altfel de competitie, un fel de cine are moatze mai frumoase. Intrecerile lor nu se bazeaza pe capacitatea proprie, ci pe ce le este oferit. Fizicul nu l-au castigat, in mare parte a fost primit genetic. Ce e important? Cine are o rochita mai frumoasa, cine are o papusa mai de calitate... Cand primesc ceva deosebit le sporeste increderea de sine, este o dovada ca merita, ca sunt ele deosebite. Baiatul care suteaza mai multe goluri pe poarta adversa se bucura ca munca lui a fost rasplatita, talentul lui capatat prin exercitiu s-a imbunatatit. Fetita se considera speciala cu cat ceea ce primeste este mai deosebit, pe cand baiatul isi alimenteaza increderea de sine prin ceea ce e in stare.

In ultimul secol femeia a obtinut egalitate de sanse cu barbatul. Vanzator la o companie de telefonie mobila poate fi barbat ori femeie, amandoi au sanse egale de a fi angajati. Numai ca vanzarea o face diferit fiecare dintre ei. Politica companiei o invata amandoi, este aceeasi, sentimentul cu care este convins un client este diferit. Un barbat e credibil cand iti face un calcul de avantaje, ceea ce spune devine o promisiune, este ca un cuvant dat. Barbatul isi respecta cuvantul, asa a crescut, combativitatea se bazeaza pe corectitudine, altfel nu mai este o competitie daca cineva triseaza. Cand o femeie iti povesteste avantajele produsului se stie ca este doar o vanzare cu un interlocutor placut vederii, ca barbat iti place compania unei femei dragute. Se obisnuieste ca la impartirea conturilor sa se repartizeze o femeie pentru un client barbat, si viceversa. Femeia nu face vanzarea prin stiinta de a vinde, ci pentru ca a fost placuta. O femeie mai putin frumoasa va aduce mai putini clienti. Aici este discriminarea jignitoare, nu intre barbat si femeie, ci intre femeile frumoase si celelalte.

Femeile frumoase nici nu pot avea aceeasi determinare, pentru ele cariera e un hobby. Pentru supravietuire in conditii decente va putea oricand sa inrobeasca un barbat indeajuns de instarit, incat sa-i satisfaca nevoile.

Revin la idee, femeia primeste, barbatul munceste. Si asta se datoreaza educatiei si modelului anacronic impus de societate, rolul care i s-a atribuit fiecaruia. Barbatul creste cu jocuri competitive ce ii dezvolta calitati cum ar fi camaraderia, corectitudinea, loialitatea, respectul fata de adversar, perseverenta, determinarea, auto-depasirea, etc. Femeia nu stiu ce-si educa prin obisnuinta de a cere si a primi ceea ce doreste. Poate o evaluare corecta despre sine, cum sa aibe pretentii corecte.

...............................

Nota: Posibil sa fiu acuzat de misoginism. De obicei exprim anumite idei nu pentru a mi se da dreptate, ci pentru a da de gandit.

Timpul nostru

2011-06-03T09:33:00.007+03:00

Nu stiu cum sa explic...

Sunt curios daca tuturor in situatia mea li se intampla. Imi iubesc fetita mai mult decat viata mea. De cand nu mai suntem o familie am obosit de atata dor. Dar cand sunt langa ea, cand o vad, ma blochez si cad intr-o prapastie. Imi imaginez de atatea ori ce am face, cum ne-am juca sau am petrece momente placute, ne-am duce la circ, la film, am manca vata-de-zahar. Uff, atat de multe am putea face impreuna... Iar cand ne vedem raman impietrit, ori ma misc inert, nu stiu ce sa fac, nu mai stiu sa gandesc. Ma stradui sa ma tin tare, sa nu ma prabusesc. Imi doresc sa treaca timpul mai repede, dupa ce ne despartim ma simt usurat. Si apoi incepe iar sa-mi fie dor, ma doare, imi este mai rau decat n-as fi vazut-o. Ma gandesc la ea, ca isi doreste sa fie mai des cu mine, iar eu aman sau evit sa o mai vad, simt ca la urmatoarea nu voi fi in stare, ca am sa ma intind pe jos si am sa mor. Mi-e un dor crunt de ea, ma simt gol pe dinauntru, dar mi-e teama sa ne revedem. Mi-e teama ca nu mai rezist.

Nu stiu ce sa fac. Vreau sa nu pierd timpul nostru, vreau sa fiu fericit macar in acele momente.

Vreau o gura de aer din cand in cand.

Partea intunecata a femeii: Cultul personalitatii la femeia de succes

2011-06-02T13:07:00.010+03:00

Femeile nu pot trai fericite. Din cauza contradictiei din ele.

Barbatul si femeia se desosebesc atat de mult, au trairi diferite si gandesc diferit. Am tot dezbatut subiectul asta, nu mai intru in el. Merg mai departe cu rationamentul si spun: daca traiesc si gandesc diferit, restul e si el diferit. Fericirea are o alta notiune pentru femeie; suferinta o afecteaza in alt mod. Barbatul cand sufera devine mai rational, femeia isi pierde mintile. Barbatul devine mai tolerant, femeia devine o scorpie razbunatoare.

Femeii i se atribuie rolul printesei, este frumoasa, este iubita, i se ofera totul. Barbatul lupta sa obtina ce vrea, femeia trebuie sa munceasca in a fi cat mai dorita, sa atraga ceea ce-si doreste. Puterea barbatului consta in capacitatea lui de a munci, de a domina ceilalti oameni si in inteligenta lui. Puterea femeii consta in cat de atractiva este si cat de mult il poate domina pe acel barbat puternic. Barbatul vaneaza, alearga dupa prada. Femeia capcaneaza, atrage prada.

Sa presupunem ca barbatul are o dorinta, vrea un chopper. Nu are timp sa se plimbe cu motorul, dar in fiecare duminica il ingrijeste, il scoate in fata curtii, ii lustruieste tobele. Asezat comod isi pune un coniac bun si aprinde un trabuc, se uita la chopper cu admiratie si pasiune, isi umple plamanul si expira incet a multumire. Isi traieste un fel de fericire, ca isi vede o dorinta indeplinita. Barbatul este fidel unei fericiri, dupa ce o obtine stie sa se bucure de ea, de fiecare data.

Femeia obtine ce si-a dorit, apoi se plictiseste dupa un timp. Devine rutina. Sa spunem ca si-a dorit un barbat frumos cu stare, cu care ar vrea sa faca un copil. Se intampla, traieste aceasta fericire un timp, apoi sufletul ei nu mai este satisfacut. Ceva ii lipseste, nici ea nu stie. Foarte mult depinde de cel fel de printesa este. Daca este frumoasa si atractiva este obisnuita cu magulirea de a fi dorita, are o dominatie asupra celorlalti. S-a invatat sa obtina lucrurile mai usor. Daca este o femeie independenta financiar, va instala matriarhatul. Va fi plina de sine si va pretinde ca detine adevarul absolut. Femeia cu putere are cultul personalitatii.

S-a indragostit de el pentru ca este mai barbat decat altii. Si va continua sa fie, dar ea va suferi in contradictie. Matriarhatul ei se loveste de barbatia lui, se simte asuprita si sufera. Daca el este atat de dragut si o lasa sa-si exercite matriarhatul dorit, ea va suferi pentru ca se vrea in siguranta langa un barbat ce o domina. Oricum o dai, femeia inteligenta, frumoasa si independenta se va trezi candva nefericita si isi va schimba viata. Marilyn Monroe, Audrey Hepburn, Elizabeth Taylor, Brigitte Bardot, toate femeile celebre, frumoase si independente financiar, au avut mai multe casatorii. La noi nu se face exceptie - Mihaela Radulescu, Andreea Marin, orice femeie ce progreseaza in timpul casatoriei se va desparti de cel ce a ajutat-o si i-a sustinut cariera.

Aceasta dovedeste ca femeia face ce vrea ea atunci cand are puterea, si face mai mult dupa cum ii dicteaza sufletul, decat ratiunea. Nu va incheia o relatie daca nu este asigurata material. Cand este vorba de fericirea ei este nemiloasa, incorecta si neloiala. Din aceasta cauza nu a functionat matriarhatul. Presupune o libertate sexuala deoarece descendenta este stabilita pe linia mamei. Matriarhatul creeaza haos, creeaza o lume cu reguli bazate pe suflet, pe cum se simte femeia, decat pe ratiune.

Nu-i mai ajunge ce traieste, vrea ceva nou. O viata noua este ca un barbat nou. Este euforica, simte aventura, dar dupa ce se obisnuieste cu el devine banal. La inceput este orbita de ce simte sufletul. Uneori barbatii nu au nici un merit, este doar dorinta ei de a se simti exaltata. Dupa ce i se deschid ochii face comparatie si constata ca altcineva, nu cel cu care isi traieste viata, este un barbat mai bun. Dar va refuza gandul, nu-i place sa-si recunoasca siesi ca a gresit. Solutia este o noua schimbare. Si tot asa pana cand nu o mai vrea nimeni. Cand frumusetea ii va pali, va suferi de mediocritate.

Asa este ea, femeia, nevoile sufletului ii sunt mai importante decat nevoile ratiunii. Aveam exemplul cu femeia ce se plange de traficul care l-a prins in drum spre casa. Barbatul va veni cu solutii alternative, cu alte rute ocolitoare, dar mai libere. Ea nu doreste decat sa comunice, sa i se spuna „Da, draga, am vazut” si sa fie luata in brate cu intelegere. Ea asa se simte bine, ruta ocolitoare nu-i aduce nici un folos. Pe viitor o va cunoaste, dar va parcurge acelasi drum. Un barbat va incearca ruta ocolitoare traficului, din curiozitate daca a gandit corect.

Toate aceste diferente dintre un barbat si o femeie ma fac sa ma gandesc ca au notiuni diferite despre fericire. Asa ca intr-o casnicie unul va fi mai fericit decat celalalt. Are continuitate numai daca unul din cei doi soti se resemneaza, iubirea fata de celalalt este atat de mare incat se sacrifica.

Sentimentul de loialitate este altfel trait de barbat. La femeie exista numai in functie de dorintele ei, la barbat are alta conotatie. El face galerie la meciuri, tine cu echipa favorita cu o verva apropiata cu fanatismul. Femeia este prea comoda sa aibe hobby-uri. La ea loialitatea tine de sentiment, nu de viata traita, de amintiri. Barbatul cand se gandeste la viata lui ia in considerare trecutul, prezentul si viitorul.

Pana si fata de masina personala exista sentimente diferite. Barbatul a inventat roata, apoi caruta. Autoturimul este doar un progres de la caruta, este ceva util. Femeia la volan are un alt sentiment, de putere si libertate, cam cum are barbatul ce trage cu arma. Cei ce au tras vreodata cu o arma isi aduc aminte de senzatie. De aceea vanatoarea este un hobby masculin. Nu cauta sa omoare un animal, nu-i este de trebuinta, ci doar pentru senzatia de putere ce o simte cand trage cu arma. Poate trage in gol, fara tinta, si tot se simte bine. Pescuitul este alta socoteala, s-ar potrivi femeii, dar ea nu are rabdare. Pescuitul pentru barbat este o loterie, atunci cand prinde un peste mare nu depinde doar de indemanarea lui, ci si de norocul ca acel peste sa ales sa fie atras de momeala lui. Se simte norocos, increzator pe destinul lui. Este bucuria copilului atunci cand primeste un cadou, e o dovada ca e merituos.

O lume condusa de femei este greu de inchipuit.

Se comporta diferit in functie de barbat. Face dragoste diferit. Cel mai placut este cand este ca un dans. Alteori prefera sa joace un rol al ei, o incanta o fantezie inchipuita. Faci pauza, dar ea continua sa suspine de placere si sa-ti laude activtatea. Sau decide sa fie spectator, sta ca la masaj si doar primeste, fara sa ofere. Pentru ca atat merita barbatul, l-a bagat in seria celor care trebuie sa-i faca pe plac. Decide in functie de starea ei.

................................

Nota: Posibil sa fiu acuzat de misoginism. De obicei exprim anumite idei nu pentru a mi se da dreptate, ci pentru a da de gandit.

Persona angelica (victima colaterala)

2011-05-31T08:50:00.007+03:00

Este o fictiune. Orice asemanare intre personaje si fapte este intamplatoare.

Sau nu.

/ Fragmente

- Este doar un copil. Ii va trece cu timpul, se va obisnui.

Mi-a venit sa vomit. In acel moment am urat-o pentru egoismul ei si incapacitatea de a intelege ce este in sufletul copilului. Pe mine, ca adult, situatia m-a daramat. Simt o suferinta ca o tortura, ceea ce a fost o poveste, imaginea fericirii, familia noastra, nu mai este. Pentru fetita noastra este mai greu, e doar un copil. Cum sa fii indiferent la suferinta la care am supus copilul? Este viata ei, are propria viata. Cum se simte ea in propria viata, cum si-a inceput-o? Am deposedat-o de familia ei, de acea imagine fericita ce o va regreta toata viata. Pentru asta meritam o vina mai mare decat i-am fi ucis parintii.

.......

- Baietii trebuie sa te sarute pe tine, nu tu pe ei. Si ai grija, primul sarut este foarte special.

- Dar deja s-a intamplat. tati. S-a terminat.

- Vei avea parte de o multime de prim-sarutari. Vei vrea sa fie speciale, asa ca ia aminte, sunt pretioase.

"Este ceea ce face un om sa-ti fie apropiat." - as fi continuat. Lumea se imparte in rude, prieteni, cunoscuti, straini si cel cu care te saruti. Primul sarut este cel mai important. Restul sunt doar umbrele acelui sarut. Daca primul sarut este mai special, umbrele lui sunt proportionale."

.......

Intr-o zi s-a trezit suparata pentru ca a visat ca am inselat-o cu secretara. Nu a vorbit cu mine o luna, m-a tratat cu dezgust. Nu m-am culcat niciodata cu vreo secretara pentru ca eu nu am. Afacerile mele se bazeaza pe intelegeri personale incheiate cu o strangere de mana. Nu am nevoie de nimeni sa-mi tina agenda.

.......

Oamenii dupa ce obtin ceea ce vor, incep sa creada ca dorintele lor au fost limitate.

.......

- Chiar trebuia sa te injosesti in halul asta? Un angajat mai tanar?! L-ati vrut dat afara si eu l-am aparat, l-am pastrat, l-am invatat. Se pare ca ti-ai schimbat parerea... Chiar nu-ti dai seama cum esti vazuta? Trebuia sa aflu de la fetita mea? Nu a trecut nici o luna de cand ne-am despartit.

- Nu e treaba ta. Ce-ti pasa tie?

- Imi pasa pentru ca eu sunt cel rau si tu esti cea buna. Te-ai dat atat de lovita si ranita, atat de brava in nenorocirea ta, iar eu m-am simtit atat de vinovat ca nu am reusit sa fiu cum doreai tu sa fiu, cum am aflat abia la final ca doreai sa fiu. Te iubeam atat de mult incat te-am crezut cand ai aruncat totul pe mine. De fapt te urcasei in barca de salvare de mult timp, asteptand si cea mai mica agitatie de vant, ca motivatie sa poti parasi vaporul. Sincer nici nu ma intereseaza daca m-ai inselat in casnicie, urmarea este mai dezgustatoare. Dar nu conteaza, pentru tine vei fi intotdeauna cea buna, iar eu voi fi cel rau.

- Uite cum te intorci precum catelul la propria voma.

.......

Parinte, nu-ti pierde timpul cu mine. Chestia cu Dumnezeu se intampla intr-un singur fel: fie traieste in inima ta, fie nu. Cu asta ar trebui sa incepi.

Am mai multe suferinti decat pacate. Nu incerca, nu te increde ca poti mai mult decat Dumnezeul tau. Du-te si cauta-i pe cei ce nu-si recunosc pacatele, in schimb cred despre sine ca-s oameni drepti si buni crestini. . Lasa-ma... Fa-te util si cauta-i pe cei ce-l triseaza pe Dumnezeu. Cand reusesc asta, nu-i mai poate opri nimic, caci nu mai au constiinta. Acolo trebuie sa duci lumina.

.......

Eu am luat ce a fost bun, iar cand sa platesc nota, vine altul si si-o asuma. Am fost eliberat de orice, asa ca ar trebui sa fiu multumit.

.......

- Ma enerveaza. Se vede cat este de acaparatoare. Si zambetul ala fals...

- A fost insurat cu mama ta 15 ani. Nu mai stie sa traiasca singur. Lasa-l s-o aibe. Abia daca isi poate face un ceai, ce sa mai spun despre spalat rufele sau curatenie in casa?!

- Sa-si ia o menajera.

- Menajera pleaca acasa dupa amiaza. Prin egoismul tau ii vrei o viata in singuratate. Este o cruzime, cel mai cumplit iad pentru un om este singuratatea.

.................................................

S-a trezit intr-o dimineata si si-a adus aminte:

- Apropo, ma sufoci. Nu te mai iubesc de vreo 2 ani, dar nu eram sigura. Tineam de mult sa spun asta, tot uit.

Acum ma gandesc... Ce fel de viata isi traieste daca uita un "amanunt" atat de important? Timp de 2 ani?!! N-am avut niciodata incredere in modul in care isi stabileste prioritatile, dar acum m-am convins ca este o altfel de persoana.

.............................................

Afacerea nu mai este ce a fost. Nu mai exista clienti fideli, nu te poti bizui pe ei. Nu mai sunt aceeasi de dupa 1989, dupa iesirea din comunism, cand ii puteai compara cu indigenii de pe continentul american ce se minunau la margele de sticla colorata. Viata lor s-a schimbat. Si-au educat gusturile in perioada de consum excesiv, atunci cand bancile au liberalizat creditele imobiliare si de consum. A urmat o criza ce inca nu s-a terminat, moment in care piata a invatat sa evalueze adevarata valoare a produselor. Stiu foarte bine ce merita si cat merita. Sunt precum fata dumneavoastra, daca mai ieri era o adolescenta ce se incanta ca are telefon mobil sa vorbeasca cu prietenul ei, astazi isi doreste un i-phone 5. Oricat de mult ii plac bunicului treptele de marmora, pentru cei tineri sunt de prost gust.

.......

Din experienta mea am constatat un fapt. Atunci cand destinul iti inchide o usa, urmeaza sa-ti deschida picioarele unei femei.

.......

Exista si alte moduri de a gandi lucrurile decat felul in care gandesti tu lucrurile.

.......

Draga, un lucru e sigur, nu poti sa fii barbat. Nici macar nu incerca. Fii o femeie.

E o treaba puternica cand este facuta corect.

.......

Este firesc ca omul sa isi creasca copilul, este o etapa a vietii lui. Dupa ce acesta face majoratul, dupa ce isi face un rost in viata, isi ia zborul. Este durerea parintelui, cei egoisti vor lungi acest moment cat mai mult, pentru ca nu vor sa se simta imbatraniti. Altii nu vor accepta niciodata, trateaza copilul matur ca si cum ar fi minor, vor incerca sa-i conduca viata.

Copilul meu si-a luat zborul de la mine cand avea patru anisori. Va avea viata ei, propria viata. Ma simt tot atat de batran ca acel parinte caruia i se casatoreste copilul si realizeaza ca de acum nu mai are privilegiul sa-l indrume si sa-l ingrijeasca, caci va avea propria familie si propria viata.

.......

Am auzit: "Incepe sa traiesti viata persoanei care vrei sa fii." Ce poate fi mai paranoic decat asta? Personalitatea multipla, prietenul imaginar, vocile interioare...? Sa traiesti un personaj fictiv, plasmuit de tine, nu prea seamana cu a fi tu insuti. Si nu este corect cu cei din jurul tau, cei cu care iti traiesti viata. Cand ai acceptat sa te minti nu mai esti constienta ca ii minti si pe cei din jur, presupui gresit ca au acceptat si ei sa fie mintiti.

.......

Exista nebuni ce traiesc in propria fantezie. Unii sunt inspaimantati de viziunile lor, altii sunt fericiti. Si unii, si ceilalti, traiesc in lumea lor inchipuita.

Iti doresc multa fericire.

(continui cu prima ocazie)

....................

Ego

2011-05-29T12:39:00.006+03:00

Este o fictiune. Orice asemanare intre personaje si fapte este intamplatoare.

Sau nu.

- Nu mai rezist. Ti-am verificat toate buzunarele, mesajele de pe telefon, arhiva messengerului... Nimic. Sunt eu proasta si nu gasesc nimic, ori esti foarte precaut. Sunt convinsa ca ma inseli, ma enerveaza ca nu gasesc nici un indiciu. O dovada cat de mica... M-as linisti. Prefer sa stiu decat sa fiu proasta.

- Ti-a trecut vreodata prin cap...o secunda macar... ca te iubesc? Nu gasesc o explicatie rationala sa ma uit la alta femeie .

As fi continuat: "Restul femeilor din lume sunt precum stelele de pe cer. Nu se mai zaresc atunci cand straluceste soarele." Ar fi enervat-o si mai tare, i-ar fi intarit o convingere: va crede despre mine ca ma cred in siguranta deoarece ma simt protejat de inteligenta mea. Cata frustrare trebuie sa simta... Am gandit-o pe loc si mi-a parut rau, m-a lovit in inima, ca aceasta frustrare ii vor eroda sentimentele. Nu accepta un adevar simplu, ca nu simt nevoia de a-mi dovedi ca pot. Eu stiu ca pot. Si stie si ea, de aceea ii este teama. Simte ca pierde din control de fiecare data cand o femeie imi arunca o privire, astfel cum stie o femeie sa priveasca cand vrea sa se bage in seama.

Oare ma stradui sa fiu placut si ea observa lucrul acesta? Am eu atat ego incat sa-mi placa atunci cand sunt apreciat ca barbat? Nu inteleg, eu sunt mandru cand ii este admirata frumusetea. Chiar zambesc ironic in sinea mea, caci stiu ce urmeaza, vor fi loviti in plex de inteligenta ei. E o femeie puternica. Nu ma ingrijorez, ma simt mandru. Am inima curata. Asta ma face sa realizez ca teama ei vine din propriile trairi, a simtit ca o aventura i-ar face placere. Ar putea sa o faca, deci eu de ce nu as putea? E normal, orice om tresare si se simte magulit cand este remarcat. Bineinteles ca practic "vanatoarea de priviri", nu sunt un barbat insensibil. Stiu sa admir o femeie frumoasa, privirea mea ii spune "Esti frumoasa, esti remarcabila". Imi raspunde "Sunt constienta ca m-ai remarcat." Daca sunt pe gustul ei, va continua "Esti interesant..." Apoi continua cu o "vanatoare de priviri" mai mult pentru a te convinge ca ai inteles exact "conversatia".

Si cam atat. E ceva ce face toata lumea, cred. Orice barbat, altfel este insensibil, imi e mila de partenera lui. O iubeste, dar nu ca pe o femeie, ci ca pe un concept.

Nu cred ca de tradare ii este teama. Prefera sa stie ca am inselat-o si inca mai sunt langa ea, ca o iubesc. Ca poate asa mi-am dat seama de valoarea ei. Daca ar veni Dumnezeu si ar garanta pentru mine ca nu am pacatuit, se va speria si mai tare, caci va fi convinsa ca urmeaza a se intampla pe viitor. Cum de a reusit sa capete aceasta convingere? I-a fost teama si s-a intrebat cum va reactiona daca se intampla, cum va face fata suferintei? Apoi s-a autosugestionat atat de bine ca s-a intamplat, incat acum actioneaza ca atare. Sufera si ma acuza. Ma uraste. Pentru ceva ce nu am facut, dar este convinsa ca am facut. Asta este problema cu trairea unui personaj, cel care doresti a fi. Te obisnuiesti cu realitatea imaginata de tine si ai pretentia ca si ceilalti traiesc in ea.

Am inteles acum ce trebuia sa inteleg atunci. Ea a remarcat impresia ce o faceam altor femei, pentru ca intelegea prin trairile ei. Cu timpul m-am schimbat, am capatat experienta, am devenit mai sofisticat. Mai atractiv. Toate acestea, plus faptul ca am ajuns la varsta in care barbatul este mai dorit, au pus-o in situatia de a se intreba daca o mai iubesc. Vroia sa se simta dorita. Cu cat mai multa putere obtineam, cu atat se simtea mai nesigura, mai lasata deoparte. Credea ca ne indepartam. Acum ma intreb daca admirandu-ma nu-si inchipuia ca si alte femei o fac. Sa-si fi spus "uite-l cat de placut este, si cat de interesant poate deveni pentru o femeie... Cunosc femeile, sunt in stare de orice... Si pentru ca este cu mine ii sporeste si mai mult cota. Daca era cu o urata nu se uitau asa la el." Trebuia sa inteleg din gelozia asta ca ma iubeste? Ori ca se iubeste pe sine mai mult?

Eu m-am simtit sleit si am dat din umeri: "Crezi ce vrei, eu am obosit sa ma apar de ceva de care nu-s vinovat. Eu ti-am spus ce este in inima mea. Nu te-am inselat si nu este nevoie de dovezi sa-mi sustin nevinovatia."

Viata te ia pe cursul ei si uiti de lucruri importante ce nu te influenteaza pe moment. Trebuia sa-mi dau seama, dar am fost credul ca daca eu o iubesc cu incredere, la fel o face si ea. Increderea asta e altceva decat ne inchipuim, este strans legata de propria persoana. Eu mi-am transformat iubita intr-o credinta, ea fiind rostul vietii mele, si nu m-am simt ispitit de aventuri ce mi se par banale, ce ar murdari magia ce o traiesc. Sunt un om rational, unde ar fi logica unui astfel de lucru? Acest mod de a trai iubirea ma pune deasupra acestor exaltari personale, acele maguliri ca ma simt dorit. Aveam incredere pentru ca eu eram de incredere. Imi inchipuiam ca si ea, dragostea mea, imi este la fel, ne asemuim. Ai nevoie sa simti ca ai incredere atunci cand se pune o intrebare, o ipoteza. Eu nu am construit vreodata aceste intrebari, nu am avut caramizi pentru ele.

Doar ca ceilalti nu vad lucrurile asa cum le vezi tu. Si m-am convins inca o data asupra unui adevar. Pe cine iubim si cat de mult iubim conteaza doar pentru noi, pentru persoana iubita este mai important ce-i facem.

"Crezi ce vrei" - am zis.

A fost o lovitura mai grea decat as fi spus ca nu o mai iubesc. Nu, nu a fost corect din partea mea. Trebuie sa lupti pentru iubirea ta, sa conteze ce crede, nu sa te arati indiferent. Nu exista scuze, nici ca obosisem, nici ca nu mai aveam argumente. Puteam alege cea mai proasta metoda pentru a-mi sustine cauza, faptul ca nu eram indiferent si luptam erau de ajuns, erau o dovada de iubire. Eu m-am simtit ranit si tradat pentru ca nu are incredere in mine, ea s-a simtit tradata de indiferenta mea.

A fost atat de usor sa devenim inamici. Fiecare cu dezamagirea lui. Nu ne-am urat, doar ca fiecare a incercat sa calce pe celalalt, am transformat iubirea intr-o lupta de orgolii. Un meci interesant, as spune, cu adrenalina si entertainment, mi-a placut. Ar fi fost bine ca cineva sa bata gongul de final, sa ne imbratisam si sa ne simtim mai apropiati.

Numai ca cei ce se pricep la lupta fac pagube considerabile. Cand oponentii sunt de aceeasi categorie lupta se intinde pe timp indelungat si pagubele sunt pe masura. In lupta vrei sa-ti dovedesti priceperea si taria de caracter, il dobori pe celalalt la pamant. Eu dupa putin timp am refuzat sa mai lovesc. M-am lasat doborat.

Cand trebuia sa-i admir priceperea si taria de caracter, invatate de la mine, eu ma intrebam cand i-a disparut iubirea daca a dat dovada de asemenea cruzime.

Am sfarsit nauc. Era atat de simplu, o iubeam si traiam o magie. Cum a venit tavalugul si pentru ce? Orgolii, gelozii, mandrie... Din cauza lor? Am reactionat atat de contrar la toate, am fost atat de prost. Exact invers decat ceea ce trebuia sa fac.

Ori poate nu era nimic de facut. Personajului imaginat de ea ii sta bine intr-un tablou nou. O viata noua. Noul in sine a adus sentimentul ca traieste ceva important, ca nu a cazut in rutina. A modelat acest peisaj si a ajustat oamenii, l-a pus pe fiecare la locul lui. Basmul perfect, dorit de orice femeie. Sa fie admirata de cei din jur, sa aibe bani , sa faca orice isi doreste, sa simta fiorul aventurilor, sa simta ca traiestie... Sa-si traiasca basmul. Felicitari.

Toate acestea le-am facut posibile si ar trebui sa-mi multumeasca.

Sunt unele lucruri ce nu au putut fi plasmuite in basmul ei. Cum ar fi sentimentele. Fantomele lor se vor intoarce. Nu ma astept la constiinta, cine este in stare sa-si impuna un personaj renunta usor la propriile amintiri, mai ales cele in care nu se complace. Dar fiecare tablou nou se invecheste, la final nu raman decat sentimentele.

Ma rog ca acest basm sa tina cat mai mult, se sprijina pe sufletul meu pierdut si regretele fetitei noastre.

(Pare dramatic spus, atunci cand nu le vezi. )

....................................................

M-am uitat la el si i-am privit tot viitorul. Viitorul lui este trecutul meu, m-a durut inainte sa-l doara pe el. Inca mai avea puterea sa-l schimbe.
- Vrei sa ai dreptate sau vrei sa-ti pastrezi familia?! - am intrebat.
Probabil intrebarea am pus-o mai mult cu sufletul, s-a uitat in ochii mei umeziti si i s-a facut rusine

Cu fruntea pe pamant

2011-05-22T13:24:00.002+03:00

Mi-as saruta iubita cu pasiune... Dar in locul ei am doar o amintire.

Mi-as saruta pe crestet fetita. As imbratisa-o... In loc de asta am un dor in suflet, ce m-a golit de mine si umblu strigoi pe pamant.

As saruta mana mamei. Mama mea. O rusine mai mare decat dragostea mea ma tine departe.

Toate acestea dor. Uneori abia pot sa respir.

_______________

- 2009

Cand isi iau copii zborul imbatranesc parintii

2011-05-20T22:24:00.014+03:00

- Cum era?

- Nu m-ai intrebat niciodata despre ea. De ce acum?

- La inceput simteam ca daca i-as rosti numele, fie si cand sunt singura, o fac prezenta. Ca o aduc intre noi. Am crezut ca daca nu amintesc de ea o s-o uiti. Cand mi-am dat seama ca nu o sa se intample asa ceva, am refuzat sa intreb din orgoliu si invidie. N-am vrut sa-ti dau satisfactia ca imi pasa suficient de mult incat sa intreb. Pana la urma mi-a fost clar ca invidia mea iti era indiferenta.

- De ce acum, deci?

- Ce rau ar putea sa mai faca amintirea ei, ce nu ne-am facut noi insine de sute de ori pana acum?

- Vrei sa stii adevarul? Nici nu mai tin minte cum arata.

Multi gandesc ca numai un om slab poate fi doborat de propriile sentimente.

Pe mine nu m-a doborat pierderea femeii iubite. Cu asta te obisnuiesti, accepti si mergi mai departe. Oricum, eu iubesc femeia in general, as putea iubi orice femeie. Nu discut pe cine pot iubi, ci cat de frumos si de pasional mai pot iubi. Sunt mai experimentat cu viata, e normal sa stiu acum ce e mai important.

As fi putut spune ca restul lumii: Mare scofala, nu sunt singurul divortat, e lumea plina de ei. Femeile vin si pleaca, altele se imbolnavesc, unele mor. Ori se indragostesc si-si duc frustrarile altuia. Fiecare sta atat cat ii este sorocul. Cand eram tanar burlac imi placea cum traiesc viata. Iar acum am mult mai mult succes decat in adolescenta, cand eram neexperimentat. Pot degusta viata mai intelept.

Personal am pus in balanta, ce castig sau ce pierd. Cum se modifica viata mea. Mai speram eu vreodata la experientele de care am avut parte in perioada imediata de dupa divort? Nu le-am dorit, nu imi pasa de mine, valul viatii m-a luat si m-a bagat in aceste degustari senzoriale pe care altii nici nu stiu cum sa le viseze.

Atunci cand femeia s-a hotarat sa destrame o familie, a preferat sa dispar eu din peisaj, viata ei de dinainte continua nestingherita. I-am lasat tot, prieteni de familie, cunoscuti, parteneri de afaceri, absolut tot. Amintiri si realizari. Tot ce am realizat noi, au devenit doar realizarile ei. Doar eu am disparut din peisaj.

La pachet cu toate acestea i-am lasat si responsabilitati. Pe acestea le ia cu ea, este mostenirea mea pentru cel ce vine dupa mine, daca s-o muta vreodata la alt nume. Familia - care pentru mine a fost importanta, a fost sacra - o va obosi. Parintii ei imbatranesc, de acum va fi mai dificil sa se astepte la ajutorul lor, din contra, ea va trebui sa-i ajute. Ea va trebui sa suporte metehnele lor. Sa-i iubeasca si sa-i ingrijeasca va fi placut, dar este o responsabilitate. Cand parintii s-au implicat in viata copilului chiar si cand acesta si-a facut propria familie, la batranete vor avea pretentia la prezenta acestuia asa cum au fost ei prezenti cand erau in putere.

Pe de alta parte, copilul merita atentie. Deposedandu-ma pe mine de viata alaturi de fetita mea s-a ales ea cu efortul de a suplini lipsa mea.

Nu vreau sa intru in amanunte, urmeaza o perioada de responsabilitate. Viata nu se uita ca ea a divortat, aceste responsabilitati revin fiecarui om la varsta aceasta. In doi este mai usor. Oricine vine dupa mine va trebui sa le ia pe piept, asa cum ar fi trebuit sa le iau eu. Unui barbat ii va trebui mult curaj sa reziste.

Eu am luat ce a fost bun, iar cand sa platesc nota, vine altul si si-o asuma. Am fost eliberat de orice, asa ca ar trebui sa fiu multumit.

In plus, sunt barbat. Barbatii au o perioada de atractivitate mai mare decat femeile. Doar rationand, ar trebui sa constat ca am o viata mult mai placuta decat as fi avut-o, si asta i se datoreaza.

Asa ca nu mai consider demult o tragedie ca fata ce am iubit-o, zeita mea urcata pe un piedestal, s-a dovedit a fi de fapt o femeie comuna, ce din cauza nesigurantei de sine va sfarsi prin a trai un rol imaginat. La inceput va interpreta rolul cu pasiune, va fi credibila, dar mai tarziu va obosi si va intra in rutina, falsul se va recunoaste pana va deveni un disconfort pentru restul lumii. Va ajunge sa se intrebe in oglinda unde este zvacul vietii, pe unde l-a pierdut.

Nu pentru femeie m-am simtit fara vointa si fara motivatie de a mai face ceva. O urasc pentru ca m-a facut sa inteleg prea devreme despre cat de scurta este viata. Traiam o magie si a destramat-o. Am perceput realitatea asa cum este ea, cruda si trista: toti imbatranim si murim. Oricat timp ne-am mai dori, nu e posibil. Cand imbatranesti te gandesti la ce viata ai dus si te multumesti cu ce ai avut, nu mai poti face nimic altceva, decat sa astepti. Sa traiesti din amintiri si sa speri ca stai cat mai mult.

Pentru asta sunt dezamagit si ma dezgusta, pentru faptul ca am imbatranit mai repede decat era cazul.

E firesc ca omul sa isi creasca copilul, este o etapa a vietii lui. Dupa ce acesta face majoratul, dupa ce isi face un rost in viata, isi ia zborul. Este durerea parintelui, cei egoisti vor lungi acest moment cat mai mult, pentru ca nu vor sa se simta imbatraniti. Altii nu vor accepta niciodata, trateaza copilul matur ca si cum ar fi minor, vor incerca sa-i conduca viata. In cazul in care va accepta din dragoste fata de parinti, se va sacrifica, caci nu va mai fi fericit, nu va fi lasat sa aibe propria familie.

__________________________________

Mai scriam eu pe undeva: "Niciodata nu esti prea batran ca sa afli ca ai avut o copilarie nefericita." Se trezeste cate o persoana ca iti face o psihanaliza de revista Unica; a aflat sau a citit ca unele deceptii ca adult se datoreaza unor nefericiri din copilarie.

Nu, pur si simplu pentru mine o deceptie reprezinta faptul ca ceea ce am dorit nu s-a indeplinit, ca ceea ce am avut nu mai am. Ori ca ceea ce am obtinut este departe de ce m-am asteptat. O suferinta poate fi cauzata de lucruri dezamagitoare, nu neaparat de traume si nefericiri din copilarie.

Partea intunecata a femeii: seductia fara discernamant

2011-05-19T14:59:00.004+03:00

Nu sunt misogin de felul meu, din contra. Sunt un mare feminist, am cautat sa inteleg femeia.

Se intampla foarte des. Eu ii spun „vanatoarea de priviri”. Exista unele femei ce nu obisnuiesc; altele au nevoie, face parte din existenta lor. Sa luam o speta. Ma asez la o masa intr-o cafenea si privesc timp de doua secunde o femeie. Este mai mult cu o secunda decat normal, atunci cand pierzi o secunda in plus pentru a privi pe cineva inseamna ca ai vazut ceva de admirat, ai nevoie de acea secunda pentru a memora imaginea. Nu o faci cu buna stiinta, este un reflex instinctiv. Persoana privita poate avea o atentie distributiva mai dezvoltata si remarca acest gest, ori este preocupata si va trece cu vederea.

Din acest moment incepe „vanatoarea de priviri”. Din cand in cand femeia iti arunca o ocheada pentru a se convinge ca ti-ai pastrat interesul. Dar privirea, licarul din privire s-a schimbat. Spune „sunt receptiva la privirea ta”. Practic este un joc nevinovat, dar motivul pentru care face aceasta este de studiat. Ea vrea sa se simta dorita, este o necesitate a ei, astfel se autoapreciaza. Nu conteaza cui se adreseaza mesajul de receptivitate, cu cat mai multi se simt impresionati, cu atat mai bine. Mesajul se confunda cu disponibilitatea, dar nu este acelasi lucru.

Practic, isi exercita voit seductia, dar fara discernamant.

Invata ca acest lucru ii aduce un fel de control si este o magulire personala cand se simte dorita. Merge mai departe, isi foloseste acest gen de seductie cu toti, de la cunoscuti la parteneri profesionali, de la necunoscuti la prieteni de familie. Se uita adanc in ochii lor, manifesta un interes deosebit pentru ca doreste sa detina controlul. Prin seductie este mai ieftin si mai rapid decat prin inteligenta sau genialitate. De aceea prefera mai mult compania barbatilor, majoritatea din cercul de prieteni sunt barbati. Nu are nevoie sa i se confirme ca este admirata, stie acest lucru, farmecele ei nu dau gres. „Vanatoarea de priviri” e doar un inceput, cand simte momentul face gesturi, zambeste, isi ia o mimica seducatoare. Pentru ca este talentata falsitatea ei nu este vizibila. Depinde si de celalalt, cat este de bun in a „citi”oamenii. Se obisnuieste a-si folosi seductia cu oricine, nu doar cu masculul alfa, caci se vrea dorita si admirata de toti, din dorinta de control.

Este cateaua ce a iesit in calduri pe maidane si este mandra de sine ca atrage atat de multi masculi. Ceea ce face, seductia intentionata, este o atractie precum mirosul la caini, nu e din cauza ca este ea fermecatoare, ci pentru ca transmite un mesaj subliminal de disponibilitate. Este o reactie naturala a masculului. Cateaua in calduri atrage orice tip de caine, nu conteaza ca este de rasa sau maidanez, ca este frumos sau urat, tanar sau batran.

Apoi se mira ca o abordeaza toti nebunii, ca vor ceva cu ea. O prietena imi spunea: „Ala nu se uita la el? Cum isi inchipuie ca as putea sa mi-o trag cu el?”.

Draga mea prietena... i-as spune. In primul rand nu-mi povesti despre hodorogii sau mutantii care se tin dupa tine. Un mutant nu poate spera la Kim Kardashian, stie foarte bine cine este el, din ce categorie face parte; dar daca isi inchipuie ca poate avea succes la tine este pentru ca tu ai transmis (din obisnuinta) o disponibilitate. Prin faptul ca te vrea te-a bagat in anturajul lui. Povestind indignata si cu dezgust despre cel ce te doreste, nu faci decat sa te depreciezi in ochii mei. Ala nu si-a pus sperante de capul lui. Daca tu nu mai controlezi asupra cui iti manifesti seductia inseamna ca esti foarte disperata si foarte nemultumita de viata, nu ai liniste. Si nu vei avea niciodata atata timp cat ai nevoie sa-ti confirmi in permanenta ca esti dorita, iti este ca un drog. Femeia fermecatoare este laudata de altii, nu se lauda pe sine. Femeia fermecatoare este obisnuita sa fie admirata si dorita, nu mai face caz de un mutant, caci nu-i vede. Acestia nu au posibilitatea sa-si exprime dorinta catre ea, atat de sus este pozitionata in perceptia oamenilor. Femeia cu adevarat seducatoare este numai pentru premianti. Cel ce nu este premiant aspira la normalitate.

Chiar si femeia seducatoare are aceasta obisnuinta, dupa ce ii trece vremea. Este un semn distinctiv ca se simte amenintata de trecerea anilor. Inaintand in varsta isi pierde din siguranta si cauta cu disperare sa pastreze adulatia celor din jur, a fost atat de mult timp obisnuita cu aceasta incat a devenit viciu, este o nevoie. In fiecare zi devine tot mai disperata, culmea este ca-i cresc pretentiile. Inainte nu avea timp sa se gandeasca la ele, stia ca daca ceva nu-i convine poate schimba doar dorindu-si, caci femeilor deosebit de frumoase li se indeplinesc dorintele. Asta este regula vietii. Oamenii frumosi sunt mai bagati in seama, au mai mult succes. Daca un barbat este atras intr-o conversatie cu doua femei, din care una frumoasa si cealalta... doar femeie, mintea barbatului, tot ceea ce spune el, se adreseaza doar femeii frumoase, pe aceasta vrea sa o impresioneze.

Asa ca...

Draga femeie, ce-ti exersezi seductia fara discernamant, unii barbati recunosc disperarea in felul tau de a cauta sa controlezi, printr-o seductie ce o consideri nevinovata. Acesti barbati nu te baga in seama. Iar cei ce nu stiu sa „citeasca” intra in confuzie, considera ca semnalele de disponibilitate sunt o sansa pentru ei si prind curaj pentru a incerca sa te aibe.

Nu mi se pare un comportament gresit daca femeia lasa un in urma o dira cu miros de tarfa ca masculii sa se insire dupa ea si sa adulmece. Dintre acestea il poate alege pe cel mai de soi, aceasta este o alta normalitate a vietii: barbatii vaneaza, femeile capcaneaza. Consider ca este gresit cand scopul tau este doar spre propria magulire, cand exersezi cu inconstienta si fara discernamant aceasta seductie, doar pentru a te alimenta cu o infatuare nemeritata, caci ea, femeia, considera ca atractia barbatului catre ea se datoreaza farmecului ei. In adevar, este doar un raspuns natural la mirosul de tarfa.

_________________

(va urma)

Partea intunecata a femeii : Influenta trendului

2011-05-15T15:59:00.002+03:00

Azi mi se rupe de orice.

E Duminica, o zi frumoasa. N-am bani sa-mi cumpar un suc de la alimentara, d’apoi sa mai si poposesc pe o terasa. Dar mi se rupe. Totusi, as fi vrut sa-mi umplu un sifon... Asta e situatia, astazi nu am. Daca nu am, mi se rupe, nu sufar.

M-as duce intr-un parc cu o carte la mine, sa stau la soare pe o banca.

M-a sunat ieri o prietena si mi-am adus aminte de ea. M-am gandit la motivele ce o fac sa ma sune. Obisnuia sa apara din cand in cand cu un chef nebun sa ma foloseasca, de ma lasa cu o febra musculara ce ma tinea beteag cateva zile. Singura, arata bine (inca!) si castiga indeajuns incat sa afiseze o atitudine de superioritate. Aduc aminte acest aspect pentru ca femeile ce sunt independente, mai independente decat de obicei, au impresia ca dreptatea se afla numai la ele si se comporta de parca toata lumea este a lor. Femeia asta daca ar fi fost maritata, i-as fi inteles comportamentul. Unele isi incarca bateriile altundeva decat acasa, e periculos in mai multe locuri, cand gasesc ceva satisfacator insista cu fidelitate. Dar o femeie singura, curtata, sexoasa, ... pare aiurea. In afara de faptul ca m-a iubit candva, dupa care m-a urat, astazi nu cred ca mai exista sentimente pentru mine. Doar ii place cum fac sport, cred.

M-a sunat intr-o zi sa-mi spuna ca nu mai vine pe la mine, ca ce... acum cand mi-e greu i se pare ca se injoseste deoarece pare ca eu o accept pentru ca nu mai am puterea de dinainte de a seduce femeile. Brrr! Eu am inteles din prima, dar m-a cutremurat rationamentul.

Sa recapitulam. Eu de la un timp refuz socializarea, mai exact de vreo 14 luni. Am refuzat sa am o relatie. Intre noi fie spus, eram constient ca o noua relatie amoroasa imi regleaza sistemul. M-am izolat complet de restul lumii, asa ca nici prieteni, nici relatii, nici macar „vanatoare de priviri”.

Inainte de aceasta izolare aveam alta atitudine, alt mod de viata. Pentru ca eram dorit s-a format o legenda, apoi din cauza legendei eram dorit si mai mult. De felul meu eram destul de preocupat, daca mi se punea una interesanta in cale nu o ocoleam. Deci in acea perioada, cand eram ravnit de mai multe, eram placut, dorit de femeia in cauza, chiar daca stia ca fac sport si cu altele. Nu era nici o problema, chiar o facea importanta, ca din o mie de flori parfumate, in ziua aceea pe ea am ales... Dar acum, stiind ca nu mai este asa aglomeratie, ii scade imaginea.

Deci cam asa cu rationamentul feminin.

N-am cum sa ma supar pe ea, este femeie. Am hotarat ca femeile sa nu ma mai supere, le-am trecut la aceeasi categorie cu copii. Imi spun „este femeie” si ma linistesc. In schimb m-am suparat pe ea ca prieten. Imi era foarte rau intr-o zi, aveam nevoie de un antibiotic. Cred ca ma sunase sa tatoneze terenul ori poate din bun simt, sa afle de mine, ce mai fac si etc, dar eu i-am spus ca daca este dispusa de un gest de prietenie sa se duca la farmacie si sa-mi cumpere o ampicilina, una numai, si sa ma viziteze. Daca a sunat doar dupa sport, imi pare rau, sunt in concediu medical. Banuiesc ca nu i-a picat bine, ma sunase dupa nu stiu cat timp, ultima convorbire am avut-o acum cateva luni. Nu cred ca a inteles ce i-am spus ca s-a enervat si mi-a indrugat ceva cu „cine ma crezi ca sunt? Trimite-le pe alea...” si mi-a inchis. Care alea? In ce film s-o crede?

Ma rog, ieri am discutat normal. Dar tot imi persista in creier discutia aia, care se rezuma la faptul ca as fi mai putin interesant si dorit pentru ca nu mai e aglomeratie pe la mine. Este o logica comerciala coerenta si practica, la pomul laudat toti prostii se aduna. De unde deduc ca nu o intereseaza pe niciuna adevarul, cat de inteligent si placut sunt, ci unde se situeaza fata de celelalte. Daca zece femei frumoase fac sport cu acelasi barbat, va cauta cu disperare sa faca si ea ca sa fie sigura ca este considerata la randu-i frumoasa.

Deci femeia se considera speciala daca este in trend cu restul celor considerate speciale, are nevoie de o legatura sa-i dea sentimentul de apartenenta la o elita.

Mi-am adus aminte de piramida lui Maslow, cu o alta protagonista, dar asta cu alta ocazie. E prea mult amuzament.

PS: Imi citeste blogul cu toate ca se da figuranta ca "n-are timp sa citeasca ineptiile mele", dar eu stiu ca o face. Ma voi lamuri acum.

(va urma)