Povestea mea începe mai demult, chiar de la revoluţia din 1989. Pentru că a fost revoluţie orice ar spune alţii, “revolutio” in latină înseamnă schimbare de sens. Comunismul a fost rău din punct de vedere evolutiv, dar a fost un confort psihic pentru marea majoritate deoarece in felul lui sinistru crease o rutină a vieţii şi cunoscând ce vei face cu viaţa ta în viitor, nu te mai agitai. Toţi oamenii care vorbesc cu nostalgie despre comunism, cum că era mai bine că toţi aveam case, că toţi aveam de muncă, sunt oamenii cărora le lipseşte sentimentul de siguranţă al zilei de mâine. Sclavii aveau o rutină a vieţii similară cu ce eram noi în comunism. Ştiau ca a doua zi vor fi scoşi la muncă, vor primi raţia de mâncare, se vor chinui şi apoi vor dormi. Din acest punct de vedere confortul psihic este acelaşi, nu se mai gândesc la ziua de mâine.
După 1989 acest confort psihic a dispărut şi a creat o generaţie de seniori spasmofilici, terorizaţi de insecuritatea zilei de mâine. Cu cât ai prins mai mult comunism, cu atât mai mult spasmofilia şi atacurile de panică sunt mai mari. Am avut un popor afectat psihologic, a fost uşor de manipulat.
Generaţiile nu stau, nasc copii. S-au născut copii care nu l-au prins pe Ceauşescu sau erau minori când acesta a căzut. Acesti copii au evoluat în libertate, nu percep ce înseamnă siguranţa zilei de mâine aşa cum este cunoscut de vechea generaţie, pentru acei copii siguranţa zilei de mâine înseamnă ce scrii în CV. Bătrânii s-au uitat la copii cu dezgust şi au exclamat: “Ce ştiu ei?! Sunt nişte inconştienţi! Tineretul din ziua de azi este inconştient, indolent şi rupt de realitate. Nu ştiu ce este greul, nu ştiu decât să se distreze.”
De ce? Pentru ca tinerii de azi nu sunt spasmofilici, nu sunt crispaţi de teama de viitor. Acesta a fost conflictul dintre generaţii şi acesta va fi mereu. Omul trăieşte naiv şi fericit până conştientizează adevărul universal: toţi îmbătrânim, toţi ne îmbolnăvim şi toţi murim. Generaţia seniorilor va avea această maturitate nedorită, va fi în contradicţie cu tânăra generaţie care trăieşte “naivă şi fericită”.
Aceste generaţii au fost unite de nemulţumiri. Am remarcat la Universitate o separaţie clară între mentalităţi, pensionarii şi sindicaliştii au protestat “La Fântâni”, iar tinerii lângă Arhitectură. Pe faţa celor de la “Fântâni” se distinge clar motivul prezenţei lor acolo, neajunsurile şi sărăcia i-au scos în stradă cu cerinţe clare şi personale. Feţe triste. Atmosfera tinerilor de la Arhitectura era senină şi entuziasmantă, toţi cu feţe joviale. Cineva din jurul meu chiar spunea ca se simte ca la “Lăptăria lui Enache”.
Ce căutam eu acolo? Ce căutau ei acolo?
Dacă este să gândesc pur practic orice protest nu va duce la nici o schimbare dacă clasa politică nu acţionează, guvernul şi preşedintele nu pot fi schimbaţi decât în mod democratic şi respectând legea. Oamenii care gândesc astfel stau acasă şi îşi văd de treburile lor, nu înţeleg aceste gesturi. De principiu sunt de acord, dar inutilitatea practică şi logică îi face să privească cu scepticism aceste manifestări.
Protestanţii nu au gândit mai departe decât de “Jos Băsescu!”, nu s-au gândit la alternative de guvernare şi soluţii pentru a ieşi din criză. Nici eu nu am gândit mai departe, dar ştiu că m-am aflat acolo pentru a-mi recâştiga demnitatea. Atitudinea unui preşedinte ce tratează propriul popor cu sarcasm şi ironie m-a jignit, m-a scos acolo să-mi exprim poziţia, că nu accept să fiu batjocorit.
Am văzut cu toţii la protest sloganuri ingenioase şi amuzante, ironice şi sarcastice, tinerii amendează preşedintele cu o ironie mult mai inteligentă. Îi vedeam la tv pe Tatulici şi alţii cum se mirau “ca curca la lemne” (asta să nu spun “ca broasca la barieră”) că tinerii sunt capabili, că tinerii sunt culţi şi educaţi chiar dacă sunt suporteri de fotbal, că tineretul are curaj, dar un curaj inteligent. Opinia generală a jurnaliştilor bătrâni a fost că nu se mai aşteptau. Nume importante se minunau că s-a cerut respectarea punctului 8 de la Timişoara, crezând că tineretul nici nu a auzit de el. Ce dovedeşte asta? Că domnul Tatulici habar nu are de realitatea din societatea noastră, habar nu are cum sunt tinerii noştri. Surprizele au fost atât de mari pentru dânsul încât s-a manifestat necontrolat în direct, ca un copil care a primit un cadou neaşteptat.
Amintesc de el pentru că la acea emisiune mă uitam când am constatat. Atenţia tuturor jurnaliştilor a fost îndreptată spre ce spune cutare, spre cum reacţionează opoziţia lui, încât poporul a devenit o noţiune abstractă, au impresia că poporul sunt doar cei ce se perindă pe la televizor. Sunteţi rupţi de realitate, domnilor jurnalişti! Se numeşte jurnalism, nu a ţine un jurnal.
Înainte de orice revendicare socială tinerii vor sa-si faca auzita nemultumirea, fara intermediari, fara a le fi confiscata vocea de alte interese. Din acest motiv au huiduit orice reprezentant al clasei politice care a încercat să se afişeze lângă protestatari. Tinerii nu sunt acolo să susţină pe cineva sau să facă partizanat cu altcineva, sunt acolo pentru ei înşişi, fiecare pentru sine. Sunt convins că sunt politicieni sau celebrităţi care au nemulţumiri personale, dar ei au alte canale la îndemână să-şi exprime nemulţumirea. Piaţa Universităţii este locul public de exprimare, a celor care nu au altă opţiune.
De acord că revendicările protestatarilor sunt din cele mai pestriţe, multe irealizabile, unele chiar ilogice. Tocmai această diversificare de revendicări face seria de proteste mai specială, aduce aminte că notiunea de "popor român" nu este un singular abstract, ci o multime - toti romanii. Protestele individuale sau pe grupuri nu sunt despre "nu ati facut cutare lucru", adica avem un guvern lenes si incapabil, ci "si aici ati luat decizii in interes personal in dauna societatii", fiecare revendicare fiind o noua dovada in plus pentru hotia si infatuarea celor de la putere. Mai multe si mai pestrite nu inseamna ca fiecare o stie pe a lui, ca este un protest haotic. Reprezinta adunarea dovezilor de maltratare a romanilor de catre cei care au luat puterea (maltreatment). Dar nu revendicările sociale sunt subiectul principal acolo, unitatea stă într-o singură vrere: “Jos Băsescu!” Politrucii se exprimă: “Este uşor să dai jos. Dar ce pui în loc?” Nici nu mă interesează, oricum este o loterie. Poate veni unul mai bun sau mai prost. Băsescu s-a schimbat tot mai mult în manifestare odată cu trecerea timpului, cultul personalităţii l-a îmbolnăvit, puterea l-a dezumanizat. Se crede proprietar de ţară. Poate veni unul bun care să se schimbe pe parcurs. Poate veni unul mai rău. Dar măcar acord o şansă viitorului. Tineretul se află acolo tocmai pentru că a învăţat ce înseamnă democraţia, este dreptul fiecăruia de a se exprima. Dar democraţia înseamnă să fie şi luat în seamă.
Nu ştiu cine va ieşi la alegeri, probabil un antipatic mie. Democraţia înseamnă voinţa poporului, conteză mult grupul în care se exercitează. Votul prostului valorează cât votul omului cultivat. În funcţie de majoritate se va desemna alesul. Dacă cei inteligenţi şi cultivaţi doresc un conducător aidoma, fiecare dintre ei va trebui să deschida mintea proştilor din jurul lui, să le arate ce este bine şi ce este rău. Iar în Piaţa Universităţii asta se întâmplă, tinerii din jurul meu păreau ca veniţi de la Cărturăreşti. Lucru care iar i-a surprins pe brontozaurii gazetăriei, de parcă intelectualitate nu există între tineri, de parcă numai seniorii au dreptul să fie intelectuali.
/
Postări
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu